Ce facem cu frica?

July 3rd, 2018

ZeroPlus - Ce facem cu frica?

Fiecare dintre noi are cel puțin o frică majoră. Are sens să o înfruntam? Cum?
 

 

Reward-Risk Ratio

November 7th, 2012

Inregistrarea prezentarii mele de la Webstock 2012. Era despre riscurile social media, insa am… expandat :) prezentarea la niste riscuri mult mai reale decat cele din social media. Maine vorbesc la Legal Issues in Social Media despre cealalta parte a monedei.

Despre lucrurile care lipsesc

November 1st, 2012

Stiti chestia aia pe care o vreti, aia care simtiti ca va lipseste? Poate ca o aveti deja, doar ca nu o puteti simti fiindca mintea voastra face prea mult zgomot. V-ati gandit la asta? Nu v-ati gandit, asa-i?

O sa? Sper ca nu. Fiindca daca va propuneti sa va ganditi la ea intrati in acelasi pattern ca si pana acum. Ala in care ganditi prea mult si traiti prea putin.

Cum am invatat sa ma arunc in gol

November 9th, 2011

Mi-e frica de inaltime de cand ma stiu. Pe la 15-16 ani ma urcam pe blocuri ca sa trag cabluri pentru o retea de cartier si cand ajungeam la 2-3 metri de marginea blocului ma blocam.

Acum vreo 6-7 ani (cred), m-am mutat intr-un bloc mai mic, de doar 4 etaje. Si in prima vara m-am hotarat sa ma urc pe bloc. Pe o scara exterioara, perfect verticala, ruginita.

Cand am pus piciorul pe prima treapta a inceput sa cada tencuiala blocului de veche ce era. Mi-a luat vreo 10 minute sa urc, insa sentimentul avut odata ce am ajuns sus a fost incredibil. Imi amintesc ca am zambit atunci gandindu-ma ca, uite, incep sa ii inteleg pe alpinisti si motivele pentru care aleg sa isi riste viata.

Insa abia dupa ce am stat 15 minute pe bloc mi-am amintit ca, din pacate, mai trebuie sa si cobor. Si daca la urcare a fost cum a fost, coborarea a fost groaznica, fiindca incepea cu uitatul in jos. Si continua cu faptul ca, pentru a putea incepe coborarea, trebuia sa ma intorc cu spatele la scara si sa cobor asa primele doua trepte. Nu stiu cum suna asta pentru un om caruia nu ii e teama de inaltime, dar mie nu-mi suna bine.

Atunci a fost primul moment in care a inceput sa mi se para ca am fost un tampit si ca n-ar fi trebuit niciodata sa ma urc pe bloc singur. Am inceput deja sa ma gandesc cat de penibil ar fi sa fie nevoie sa sun pe cineva care sa ma ajute sa ma dau jos, fie ei prieteni sau pompieri. Insa gandul a disparut rapid atunci cand mi-am amintit ca telefonul mobil era acasa, nu la mine.

Asa ca am coborat. Treapta cu treapta. Uitandu-ma in jos si spunandu-mi ca a venit momentul sa vad daca toate bullshit-urile de automotivare si autocontrol pe care le-am invatat din carti chiar functioneaza. Si da, au functionat.

Carrick-a-Rede

Au trecut cativa ani de atunci, intre timp mi-a alunecat piciorul si am ramas agatat la 20 de metri in aer la Parc Aventura din Brasov, am zburat cu avionul de o gramada de ori, am traversat podul de sfoara de la Carrick-a-rede (poza sus) pe un vant care te lua pe sus iar acum 2 saptamani am sarit pentru prima data cu parasuta.

Cand eram in cadere libera, undeva pe la 3-4000 de metri de pamant, mi-am dat seama ca nu mai simt frica. Deloc. N-am niciun dubiu ca ea e acolo, undeva. Mai mult decat atat, stiu ca frica nu o sa dispara, pe bune, niciodata. Dar ce s-a schimbat in mod cert este modul in care eu deal-uiesc cu ea. Eu o controlez pe ea, nu ea pe mine. O simt, insa decid ca pe moment am alte prioritati.

Dintr-un sentiment negativ, care ma tinea pe loc, s-a transformat intr-o provocare. Provocarile fiind pentru mine unele dintre cele mai puternice generatoare de sentimente pozitive.

Da, a durat cativa ani, dar se simte al naibii de bine.

*promit sa mai scriu zilele urmatoare un articol despre saltul cu parasuta si despre oamenii minunati de la TNT Brothers. Va fi despre profesionalism si despre cum, in anumite industrii, el nu e optional.

Odata ce intelegem cat de puternica e mintea noastra totul se schimba

June 15th, 2011

Se schimba modul in care te raportezi la lume, fiindca intelegi ca tu o construiesti. Se schimba modul in care iti alegi prietenii si rapiditatea cu care ii acuzi de lucruri. Fiindca intelegi ca oamenii din jurul tau functioneaza, in mare masura, ca o oglinda a ta. Cu cat sunt mai multi cei care nu iti plac, cu atat exista sanse mai mari ca vinovatul sa fii tu.

Cand intelegi cat de puternica e mintea ta, realizezi ca e normal sa iti fie frica din cand in cand si ca este la fel de normal sa lupti cu chestia asta fiindca asta te face sa evoluezi si fiindca, da, mintea ta chiar poate sa depaseasca orice bariera. Intelegi ca bullshit-urile alea americane cu “poti sa fii orice vrei sa fii, poti sa faci orice vrei sa faci” chiar functioneaza in 99% din cazuri si, cu foarte mici exceptii, viata pe care o ai e rezultatul deciziilor pe care le-ai luat. Sau pe care ai ales sa nu le iei, fiindca ti-a fost frica.

An abnormal reaction to an abnormal situation is normal behavior

June 3rd, 2011

Viktor Frankl a scris “Man’s Search for Meaning“, una dintre cele mai bune carti citite de mine, cartea care pune bazele Logoterapiei. Si in cartea asta, Frankl zice asa:

“There are things which must cause you to lose your reason or you have none to lose. An abnormal reaction to an abnormal situation is normal behavior.”

Petre Tutea, in ultimii ani ai vietii, citeste cum unii se iau de el intr-un ziar pe motivul ca ar fi “un inadaptat” si, indignat, spune:

“Auzi si tu, inadaptat!? Pai… la ce sa ma adaptez? La asta?”

Nu cred ca se cunosteau iar in coincidente nu prea cred. Cand ii judecam pe ceilalti, poate ca ar fi mai bine sa judecam si contextul in care ei au facut ce au facut. Altfel e intr-adevar posibil ca ei sa fi procedat gresit, insa noi suntem in mod cert niste ignoranti. Frica vine din ignoranta.

Later edit: si Martin Luther King era la fel de inadaptat. (via Razvan Daba)

Drum bun! :)

April 28th, 2011

Am dat azi de un citat care imi place de mor.

“So many people live within unhappy circumstances and yet will not take the initiative to change their situation because they are conditioned to a life of security, conformity and conservatism – all of which may appear to give one peace of mind.

But in reality nothing is more dangerous to the adventurous spirit within a person than a secure future.”
(Chris McCandless, via Magda)

Cred, si spun asta cu tristete, ca multi oameni nu traiesc cu adevarat. Ce e si mai trist este ca ei cred ca traiesc. Mai mult decat atat, exista oameni care se apara atat de bine de spiritul lor de aventura incat incearca sa ii convinga si pe cei din jurul lor ca ar trebui sa “play it safe”, sa nu riste si sa nu indrazneasca. Adica sa renunte la a trai, sa devina ca ei.

Eu, unul, n-am de gand sa renunt. Iar voi, aia de stati pe marginea vietii si dati sfaturi, cu toata politetea si calmul ce stiti ca ma caracterizeaza, va puteti duce naibii. Asa cum stiti voi, organizati intr-un careu.

Every time we choose safety we reinforce fear

December 22nd, 2010

Despre frica voi scrie o carte intr-o zi. Pe asta insa nu stiu daca voi mai avea curaj sa o public. Daca tinem cont de faptul ca siguranta este cea mai profunda nevoie pe care noi, oamenii, o avem frica nu ar trebui sa ne mai ia prin surprindere.

Am auzit ca am fi suma persoanelor pe care le-am cunoscut de-a lungul vietii. Apoi, ca am fi suma cartilor pe care le-am citit. Ei bine, eu cred ca suntem si suma fricilor noastre.

Citesc de cateva zile, in sfarsit, o carte de care am tot auzit lucruri. E scrisa de un tip vazut de multi ca fiind un curajos. Iar mie mi se pare ca citesc povestea unui fricos. Un om atat de speriat de lume incat a simtit nevoia sa schimbe ceva, sa alerge impotriva curentului. Toti o facem la un moment dat. Atunci cand ni se pare ca toata lumea poarta o lupta cu noi, ne incordam si vrem sa le demonstram ca, de fapt, noi purtam o lupta cu ei, nu invers.

Ati vazut filmul 300, cu spartanii? Cam asta s-a intamplat si la Thermopylae. Ce, vin astia zeci de mii sa ne atace pe noi, cei 300? Nu, nu! NOI, astia 300, mergem sa ii atacam pe aia care sunt zeci de mii. E un mecanism de aparare. E generat de frica, insa din punctul meu de vedere asta inseamna curajul.

Oamenii carora nu le e niciodata frica nu sunt curajosi, sunt nebuni. Curajosi sunt oamenii carora le e groaznic de frica si merg inainte atunci cand 99% dintre oameni se opresc.

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with Frica at Andrei Roșca.