Cei care ma cunosc ceva mai bine stiu ca sunt greu de impresionat, perfectionist si meticulos, in special in viata profesionala. De asemenea, dintr-o autosuficienta cuplata in mod cert si cu o doza de aroganta, sunt la fel de greu de intimidat. Mai am si eu momente, ca orice om, dar se intampla rar si de obicei imi revin repede. :)
Am cunoscut insa in ultimii ani cativa oameni care m-au atins profund. M-au intimidat prin bunatatea lor, i-am simtit cumva ca-s mai oameni ca mine.
Acum vreo 2 ani veneam de la o intalnire de vanzari pe care o avusesem cu o corporatie. Printr-o combinatie stranie de sincronizare si ceva sansa, la intalnire participase si CEO-ul, modelul lifetime-manager, cu vreo 25 de ani mai multa experienta decat mine si cu cel putin un zero in plus la salariu. Am povestit, am negociat, am ras, am dat mana si am plecat atat de sigur pe mine incat aveam impresia ca as putea sa fac orice.
Doua ore mai tarziu paraseam Ministerul Sanatatii tremurand. Ma dusesem sa il cunosc pe Raed Arafat. Si, brusc, optica mea asupra lumii s-a schimbat. Intr-o discutie de mai putin de o ora, cu o rabdare de care atat de putini sunt capabili, m-a invatat ce inseamna dedicarea. Inainte sa-l cunosc pe el credeam ca stiu.
Dar uite ca am luat-o pe ocolite si probabil ca exista un motiv pentru asta. Fiindca m-am asezat la calculator cu ideea de a scrie despre Ivan Patzaichin si despre scurtele discutii avute la Brasov Business Days.
Si acum singura intrebare care imi vine in minte este ce si cum naibii as putea eu sa scriu despre asta?!
De fapt, voiam doar sa va multumesc, domnule Patzaichin. Fara sa vreti mi-ati predat o lectie de modestie care a miscat ceva, genul de lectie despre care stiu ca ma va urmari multi ani de acum inainte.
Si mai sunt lucruri care te fac sa realizezi la un moment dat cat de norocos esti. Apoi, sunt lucrurile alea pe care nu incepi sa le apreciezi decat atunci cand e prea tarziu si deja le-ai pierdut.
Sunt intamplari si oameni care misca lucruri in noi si le lasa miscate. Si oricat de dureros ar fi, oricat de putin constienti am fi de asta, ne dorim ca ele sa ramana miscate.
In zilele proaste incercam sa le controlam, sa facem ordine, fiindca avem impresia ca ordinea ar rezolva problema. Doar ca ceea ce am trait noi atunci ne-a schimbat iar ordinea aia n-ar face decat sa puna o umbra peste o parte din noi.
Trei lucruri pe care as vrea sa le pot transmite fiecarui om pe care il cunosc, in cateva secunde:
1. Ca e important sa fii exceptional din punct de vedere profesional, insa e infinit mai important sa fii un om de calitate. Si ca marea provocare e de fapt asta, sa fii om. Restul sunt doar provocari de vara.
2. Ca dintre toate pasiunile pe care le-ai putea avea pe lumea asta, exista una singura pe care chiar merita sa incerci sa o educi: sa cresti in fiecare zi. Sa te dezvolti in fiecare zi, in orice domeniu crezi tu ca ti-ar placea. Daca o ai pe asta, nu te vei plictisi niciodata si vei castiga in timp una dintre cele mai misto convingeri pe care le poate dobani un om: aceea ca esti capabil sa faci orice. Chiar orice.
3. Ca nu exista retete si ca ar trebui sa ne oprim din cautat acum. Ca orice sfat sau parere, chiar si cele de mai sus, sunt relevante doar daca simti ca misca ceva in tine. Daca nu misca, daca nu simti ca rezoneaza, nu da doi bani pe ele, nu merita. Suntem singurii care pot scrie reteta aia pe care o cautam. Si daca ne-am misca mai cu talent, am incepe sa o scriem azi.
Mi se pare ca prea multi oameni confunda confortul cu fericirea. Fericirea n-are aproape nicio treaba cu confortul. As baga mana in foc ca oamenii care se simt cel mai confortabil sunt cei mai tristi. Singura lor fericire reala e faptul ca nu isi dau seama ca nu-s.
Am deschis calculatorul cu gandul sa scriu doar 4 randuri, cele de mai sus, doar ca scriindu-le mi-a venit in minte un citat din cartea lui Frankl despre care v-am mai scris. Reamintesc ca e o carte scrisa in mare parte intr-un lagar nazist. Si povesteste Frankl asa:
“I shall never forget how I was roused one night by the groans of a fellow prisoner who threw himself about in his sleep, obviously having a horrible nightmare. Since I had always been especially sorry for people who suffered from fearful dreams or deliria, I wanted to wake the poor man.
Suddenly I drew back the hand which was ready to shake him, frightened at the thing I was about to do. At that moment I became intensely conscious of the fact that no dream, no matter how horrible, could be as bad as the reality of the camp which surrounded us, and to which I was about to recall him.”
Intreba Chinezu acum cateva zile daca avem bloggeri care s-ar baga sa alerge pentru copaci. Si avem cativa. :)
Am fost, deci, impreuna cu cativa bloggeri (pe care ii rog sa semneze condica, mai jos, in comentarii) sa alergam la Crosul Padurii organizat de ViitorPlus şi Asociaţia Bucharest Running Club, un antrenament inaintea Raiffeisen Bucharest International Marathon.
Am fost impreuna cu Cristi, colegul meu de la Spada, si am alergat niste km in jurul Tineretului. Am iesit pe locul 29. A fost mai greu decat la sala, pe banda, insa mi-a placut, mai facem, sigur mai facem! Iar daca vreti sa stiti de ce mi-a placut, ascultati-l pe Will Smith, mai jos.
“In 1962, Clare Boothe Luce, one of the first women to serve in the U.S. Congress, offered some advice to President John F. Kennedy. “A great man,” she told him, “is one sentence.”
Abraham Lincoln’s sentence was: “He preserved the union and freed the slaves.”
Franklin Roosevelt’s was: “He lifted us out of a great depression and helped us win a world war.”
Luce feared that Kennedy’s attention was so splintered among different priorities that his sentence risked becoming a muddled paragraph. You don’t have to be a president—of the United States or of your local gardening club—to learn from this tale. One way to orient your life toward greater purpose is to think about your sentence.
Maybe it’s: “He raised four kids who became happy and healthy adults.” Or “She invented a device that made people’s lives easier.” Or “He cared for every person who walked into his office regardless of whether that person could pay.” Or “She taught two generations of children how to read.” As you contemplate your purpose, begin with the big question: What’s yours? ”
Lucrul care m-a ajutat cel mai mult in viata, pana acum, dincolo de o copilarie fericita si parinti misto, a fost iesirea din zona de confort. Ma simt ciudat sa scriu despre asta, dupa ce s-a scris atat de mult deja. In plus, e o idee simpla, la indemana tuturor.
Stiti cum e cu iesirea din zona de confort? Cam cum este cu industria dezvoltarii personale in general. 97% dintre oameni nu cred in ea, in special din cauza a putine experiente negative (ex: au citit o carte cu bullshit american incadrata la “dezvoltare personala” si si-au format o parere despre toata industria; foarte matur!).
Exista deci 97% dintre oameni care nu cred in niciun fel de astfel de principiu. Si mai sunt 3% dintre oameni care s-au schimbat atat de profund datorita acestei industrii incat sunt atat de entuziasmati ca ar iesi pe strazi, ar lua strainii de umeri si i-ar zgaltaii, poate asa se trezesc!
Si da, ar fi suficient sa faca un singur pas, sa incerce, si viata li s-ar schimba. Nu e voodoo, nu e nimic SF, nu e un elixir, e doar bun simt amestecat cu basic psychology stuff. Iar oamenii astia entuziasmati, care duc o viata mult mai misto decat ceilalti 97%, gresesc si ei tocmai din cauza entuziasmului cu care vorbesc despre “descoperirile” lor. Fiindca oamenii entuziasmati sunt catalogati ca “visatori” de catre cei ce sunt prea ocupati ca sa se mai entuziasmeze.
Fix la fel e cu iesirea din zona de confort. Cine o va face o data sau de doua ori isi va da seama cat de mult din viata ar fi pierdut daca n-ar fi facut-o. Si da, e greu sa o faci primele dati, e foarte greu. Partea buna e ca sigur gasim metode de o face rapid, in 5 minute e gata si apoi puteti sa judecati singuri cat de voodoo e.
Alegeti o frica pe care o aveti si uitati-va in ochii ei. Daca atunci cand o faceti impietriti de frica, veti sti doua lucruri:
1. ca e o frica reala, deci nu v-ati pacalit pe voi cand ati ales-o.
2. ca fix din acel moment sunteti mai buni si mai curajosi decat ati fost vreodata pana acum.
Sigur mai tineti minte ca acum cateva saptamani v-am recomandat un workshop. Cel la care v-ati inscris si mare parte din voi nu v-ati dus (va stiu numele! :) ).
Ei bine, acel workshop misto s-a intamplat si fara voi (stiu, supefiant!). Au fost acolo niste oameni care au invatat lucruri, care au devenit mai buni. Ascultatori mai buni, vanzatori mai buni, profesionisti mai buni, visatori mai buni si, de principiu, oameni mai buni.
Sunt convins ca si voi ati devenit mai buni la ceva in acele cateva ore in care altii faceau coaching de super calitate. :) Intrebarea este: la ce? La ce anume ati devenit mai buni? Si cat de mult conteaza asta in viata voastra acum?
Si in timp ce va ganditi la asta, poate ca n-ar fi rau sa va inscrieti la a doua Dimineata de Coaching cu Mihai Stanescu care are loc pe 28 mai, intre 10 si 14:00, la Van Gogh (Smardan 9, Bucuresti). Nu de alta, dar l-am convins pe Mihai sa dea 30% reducere celor ce se inscriu acum si folosesc codul “andrei”. De inscris va inscrieti aici iar reducerea o aplicati pretului pe care il vedeti acolo si care oricum e groaznic de mic pentru ceea ce veti primi.
Incep sa cred din ce in ce mai tare in faptul ca ceea ce suntem astazi ca oameni este doar o combinatie intre dragostea (si tipul de dragoste al) parintilor nostri si capacitatea noastra de a nu ne lasa “dresati” de societate. Si incep sa fiu convins de faptul ca restul chiar sunt detalii.
Am avut o perioada, acum 2-3 ani in care imi tot doream sa particip ca speaker la evenimente. Initial fiindca eram foarte slab la asta. Iar pentru oamenii cu orgolii mari, a fi foarte slab e inacceptabil. :) Apoi, cu cat actul in sine incepea sa fie mai putin jenant si mai putin provocator, cu atat imi spuneam mai des ca ar trebui sa fac o pauza. Sa refuz politicos invitatiile si sa imi vad de treaba mea. Sunt un one2one guy si nu ma simt in largul meu in multimi. Am decis, deci, sa refuz invitatiile si am si facut-o o perioada. Chiar si acum mi le aleg cu atentie.
In contextul asta, ma intreba un amic de ce ma duc, totusi, la evenimente la care trebuie sa vorbesc si, de vreme ce ma duc, cum mi le aleg?
In ceea ce priveste alegerea lor, in ultimul an si jumatate a devenit simplu: nu ma mai duc decat acolo unde mi se cere sa vorbesc despre ceva ce ma pasioneaza. Pare usor, nu? Ca doar nu ma invita nimeni sa vorbesc despre olarit, mai toate sunt ori despre online, ori despre antreprenoriat. Corect. Doar ca, desi sunt pasionat de social media, nu ma pasioneaza deloc sa vorbesc despre studii de caz facute prin alte tari, de altii. Nu ma pasioneaza, deci nu vorbesc despre. In plus, oricum daca nu ma pasioneaza subiectul as plictisi pe toata lumea.
In ceea ce priveste prima intrebare, de ce ma duc totusi la evenimente, exista mai multe raspunsuri. Sigur ca exista si idei de genul “am lansat Spada, ne-ar ajuta sa fim intr-un loc in care sunt potentialii nostri clienti” bla bla. Insa pentru mine nu-s suficiente, mi s-ar parea ca ma duc sa fac ceva ce nu imi place, fiindca trebuie. Or eu cu filosofia asta de viata nu ma prea inteleg. Ma duc totusi la intalniri de genul asta fiindca sper ca ceva din ceea ce se intampla acolo ar putea ajuta pe cineva. Nu sa ii ajute sa se simta bine o ora, asta nu ma incalzeste, nu ma visez entertainer. Ma intereseaza chiar sa ii ajute!
Si in sensul asta, articolele ca cel al lui Razvan fac ca timpul pe care il acord acestor intalniri/evenimente sa merite.
“Sunt unele intalniri, cu oameni pe care poate nu-i cunosteai pana atunci si care reusesc sa te schimbe, care reusesc sa modeleze si sa-ti dea impulsul de care ai nevoie pentru a face un lucru. O astfel de intalnire o reprezinta Mondays, partea buna e ca intalnirea aceasta se poate repeta, poti participa de mai multe ori.
Pentru mine intalnirea trecuta, cea in care a fost prezent Andrei Rosca, a insemnat mult, m-a marcat cu idei ce m-au facut sa inteleg o noua perspectiva. A fost o intalnire prin care am mai pus cu grija in locul lor predefinit cateva piese din uriasul puzzle numit viata. Am fost puternic marcat de urmatoarea fraza “entuziasmul e valoros doar daca-l canalizezi”. Si brusc am disparut din contextul intalnirii, m-am vazut pe mine in nenumarate situatii in care eram foarte entuziasmat, inca sunt cand vine vorba de multe lucruri si dupa aceste stari de entuziasm treceam direct intr-una aproape de depresie si nu am inteles niciodata de ce. Raspunsul meu acum, este ca iroseam o sursa enorma de energie, in loc sa ma folosesc de ea; sa ma bucur de mai mult decat de o stare de spirit, ajungeam doar sa fiu entuziasmat, fara sa fac absolut nimic.
Era un entuziasm lipsit de actiune. Am facut rapid o paralela intre momentele cand eram foarte “flower power” si momentele cand entuziasmul meu a dus la creatie, la actiune. Acesta a fost momentul in care am inteles la ce se referea Andrei prin “e valoros daca-l canalizezi”. Avem prin jur doar oameni entuziasmati; si nu e absolut nimic gresit in asta, e o stare de spirit enorm de placuta, un mod hedonistic de ati petrece ziua, insa cand vine vorba de business acest entuziasm trebuie canalizat, trebuie utilizat drept resursa care e cu adevarat. E ca diferenta dintre un profesionist si un amator. ”
