Workshop: Construirea si deconstruirea de obiceiuri.

November 23rd, 2017

În ultimii ani am acumulat multă experiență în a lucra cu obiceiuri (habits). Am invatat cum se construiesc obiceiurile sănătoase și cum ne putem asigura că le putem păstra, în timp, și mai ales cum deconstruim obiceiuri nocive, care ne trag înapoi.

Ca să ajung aici nu numai că am lucrat cu mine, niste ani, în a construi câteva zeci de obiceiuri, mai mici sau mai mari, ci am si citit cam tot ce există valoros ca literatura de specialitate pe acest subiect. Nu în ultimul rând, am lucrat câteva zeci (poate chiar 100?), de ore de coaching unu la unu, cu clienți, fix pe acest subiect. Iar acum organizez un workshop ceva mai special.

Este special fiindca este în cadru restrâns, cu maximum cinci participanți. Imi propun ca in acest workshop sa intelegem ce si cum ne motiveaza, cat de mult conteaza motivatia, cat de mult conteaza vointa si ce facem cand simtim ca ne lipsesc ambele. Vreau sa punem impreuna bazele unor noi obiceiuri sănătoase și, de ce nu, să înțelegem cum putem să scăpăm de unele care par că fac parte deja din identitatea noastră.

Se întâmplă pe data de 12 decembrie (marti seara), durează trei ore iar costul de participare este 250 ron. Bineînțeles, există și clauză de money back guarantee, deci dacă nu sunteți sută la sută mulțumiți de ce se va întâmpla acolo primiți toți banii înapoi fără alte comentarii.

Există un singur catch, și anume faptul că vreau să aleg personal participanții, astfel încât să mă asigur că impactul acestui workshop asupra vieților lor va fi maxim. Am mai multa experienta cu anumite tipuri de obiceiuri decat cu altele, asa ca prefer sa lucrez cu oameni pe care sunt convins ca ii pot ajuta. Așadar, pentru a vă înscrie vă rog să intrați pe link-ul de mai jos, și să completați formularul scurt pe care-l găsiți acolo. Veți primi răspuns în maximum trei zile.

Workshop: Cum aducem mai mult sens in viata noastra personala si profesionala?

November 14th, 2017

În cei patru ani de când fac coaching (si in cateva zeci de ani de cand traiesc) au fost câteva subiecte care mi-au tot revenit in atentie. Printre cele mai insistente a fost problema lipsei (complete sau parțiale) de sens in viata personala sau profesionala: clienți care veneau la coaching fiindca “simt că ceea ce fac nu are suficient sens pentru mine”, “aș vrea să mă ajuți să găsesc ceva care să aibă sens pentru mine” sau, direct, “vreau sa imi gasesc un job sau o cariera care sa imi placa, dar din care sa pot sa castig si bani”.

Există o carte, “Man’s Search for Meaning” a lui Viktor Frankl, care tratează subiectul. Am recomandat-o multor clienți, insă am realizat și că e prea puțin aplicabila direct. E mișto de citit, însă te lasă cu întrebarea “okay, și acum ce fac? efectiv, ce fac incepand de astazi?”

Într-o lume plina de “hai, vezi partea pozitivă!” și “o să fie bine!”, îmi place să cred că pragmatismul în coaching e un diferentiator pentru mine. Cred in abordari practice, chiar si atunci cand ele pleaca de la teorii. Așa că am decis sa studiez pe parcursul unui an întreg problema sensului. Am citit tot ce se putea pe subiectul asta, am făcut scheme, am comparat teorii, am testat pe mine, am lucrat cu mai multi clienți și sunt mândru să spun că am ajuns să cred că știu cum putem să rezolvăm nevoia asta de sens in vietile noastre personale si profesionale.

Despre workshop

Iar acum am decis sa tin un workshop de 2 zile (3 ore în fiecare zi), în care vreau să dau know-how-ul ăsta mai departe. Am extras partile aplicabile din toate informatiile puse cap la cap, am construit si testat niste exercitii care sa ajute la accelerarea proceselor si sun increzator ca workshop-ul va poate ajuta pe cei care sunteti in cautarea de mai mult sens.

În jumătate din timp vă voi explica concluziile la care am ajuns, care sunt elementele pe care avem nevoie sa le bifam ca să putem sa avem mai mult sens in vietile noastre. Practic, va scutesc pe voi de a citi si testa toate lucrurile prin care am trecut eu.

În cealaltă jumătate, lucrăm împreună, într-o grupă de maximum șase persoane, ca să facem primii (si cei mai importanți pași) practici în această direcție.

Sa nu ne pacalim, pentru multi dintre noi șase ore nu sunt suficiente pentru a ne gasi sensul in viata! Dar vă promit că pana la sfarsitul workshop-ului veți intelege procesul, veți avea primii pași făcuți și veți simți că workshopul a contat pentru viața voastră. Si ca v-a adus sens.

“Vă promit” înseamnă, ca de obicei, clauză de Money Back Guarantee. Adică dacă la sfârșit se întâmplă cumva să nu fiți mulțumiți, vi se returnează toți banii, fără întrebări.

Inscriere

Data workshop-ului (2 zile): 29 noiembrie si 6 decembrie, orele: 18:30 – 21:30
Cost: 500 ron (pentru 6 ore de workshop).
Inscriere: folositi [formularul de AICI].

*imi doresc ca fiecare participant sa beneficieze la maximum de atentie si ajutor, deci există doar 6 (șase) locuri pentru acest workshop. În acest moment nu este stabilită o urmatoare editie.

Mai am 2 dorinte! – o mini-poveste de coaching

June 29th, 2017

Fiindca am tot primit intrebari despre ce se intampla intr-o sedinta de coaching si fiindca nu toata lumea isi gaseste curajul sa testeze, m-am gandit ca n-ar strica sa redau aici o prima intalnire. Nu toate sedintele se intampla fix asa, insa un exemplu este mult mai bun decat niciunul. :)

Textul este publicat cu acordul clientului si am luat multe masuri pentru a pastra confidentialitatea, inclusiv modificarea catorva detalii (neesentiale pentru proces, dar esentiale pentru confidentialitate) din poveste. Deci orice asemanare cu cineva pe care l-ati putea cunoaste este sigur intamplatoare.

***

– Buna, eu sunt Ioana!
– Andrei. Imi pare bine! Te rog… M-ai gasit greu?
– Nu. Cunosc zona, am un fost prieten care venea la sala pe strada asta!
– Aha… :) Ia loc!
– Aici?
– Unde vrei tu!
– Psss, greu cu alegerile astea! Unde se aseaza lumea de obicei?
– :) Acolo.
– Atunci stau si eu aici.
– …
– … Nu stiu cum ar trebui sa incep. Ma intrebi tu ceva? Zic eu?
– Pai zi-mi ce te-a facut sa iei decizia sa ne vedem astazi… Ce poate merge mai bine? :)
– Psss, sunt atat de multe!
– Pai atunci zi primele 12 lucruri care-ti vin in minte. :)
– 12?! Hahaha… :) Sunt obosita. Si vreau sa imi dau demisia! … Si mai vreau sa merg si eu in Portugalia, sa inot in ocean. :)
– Aha. Si ce te opreste?
– Ce ma opreste?! Ce ma opreste… Imi tot spun ca ma apuc sa aplic la job-uri si nu o fac.
– De mult?
– De 2 ani!
– E ceva timp…
– Eh, stii ce repede au trecut? :)
– Pai da, trece timpul cand te distrezi. :)
– :)) Ma distrez pe naiba! Urasc job-ul asta. Inainte de el eu nu stiam sa urasc, intelegi? Job-ul asta m-a invatat ce inseamna ura. :)
Rad eu, dar nu-i rasul meu. Si e ciudat rau cum trece timpul. Anii astia au zburat pe langa mine. Simt ca i-am pierdut si nu mi-i mai da nimeni inapoi… Stii ce zic? Dar maine, cand ma duc la munca, alea 9 ore, ma rog… 11, or sa treaca groaznic de greu.
The days are long, but the years are short.
– Cum?
– Zilele-s lungi, dar anii sunt scurti.
– Exact!! Of…
– … deci: esti obosita, vrei sa pleci, dar de 2 ani stai.
– De 8! De 8 ani stau! In ultimii 2 s-a umplut paharul. Dar au mai fost 6 inainte.
– Zi-mi un pic cum ai ajuns sa lucrezi aici…
– Am inceput sa lucrez in facultate, am avut 2 job-uri. Un an am facut promotii, mergeam prin magazine, cu mezeluri, branzeturi, dup-aia cu tigari, stii tu… Si dupa asta am aplicat la un call-center, vorbeam in italiana cu unii cate 8 ore pe zi. Inca mi se mai pare uneori ca imi tiuie urechile seara…
– De la castile alea?
– Nu! Adica da, de la vorbit la telefon. Dar imi tiuie urechile cand e liniste! M-am obisnuit atat de tare cu zgomotul incat acum, daca ma pui sa stau singura intr-o camera, simt ca imi tiuie urechile, efectiv. Ma streseaza…
– Iti plac limbile straine?
– Da! Super mult si ma enerveaza ca in ultimii ani n-am mai avut timp sa invat.
– Ce simti ca iti aduc limbile straine?
– …Pai, e misto sa te duci intr-o tara si sa poti vorbi cu oamenii in limba lor.
– Aha! Altceva?
– Si sa poti citi carti in alte limbi decat in romana… Sau engleza… Explorezi altfel cultura unei tari cand stii cat de cat limba.
– Cand spui “sa te duci”, “sa poti vorbi”, “sa explorezi”, vorbesti despre mine? :)
– :) Nu. In general…
– Aham. Pai si, totusi, tu cum te simti?
– Pai la fel, nu ti-am zis?
– Mi-ai zis. Dar ai folosit o “pasiva” si persoana a 2-a. N-ai zis “e misto sa ma duc intr-o tara straina, sa explorez”, ci “sa te duci”, “sa explorezi”. Suna un pic a neasumare, mai mult sau mai putin voluntara, a ceea ce urmeaza dupa. E ca si cum daca ai vorbi la persoana I despre asta, ar putea sa doara… Sau sa o simti ca un angajament de vreun fel…
– … Pai da, chiar doare!
– Ihim. De cate ori nu iti asumi ca doare, amani momentul in care vei schimba ceva.
– …De ce?
– Pai, uite, stii cand ne schimbam noi, oamenii? Intr-un singur context: cand devine mai dureros sa ramanem unde suntem decat sa schimbam ceva… Uite, sa iti dau un exemplu: am un client care incerca sa slabeasca de 15 ani, “de cand se stie” cum zice el. Si a incercat sa faca sport, nutritionisti, diete peste diete. Apoi coaching. Asta a functionat, insa doar partial. Slabise vreo 10 kg in 3 luni, apoi iar s-a blocat. Ca nu are vointa, ca nu se poate motiva, ca nu mai bine il ajut eu sa accepte ca ca nu va putea slabi niciodata? Apoi a fost la medic, avea niste probleme de sanatate. Si i-a zis ca daca nu slabeste, risca sa moara. Ghici ce?
– A slabit…
– Brusc, a avut si vointa, si motivatie si nici de coaching parca nu mai simtea nevoia. A zis ca acum putem lucra pe obiective profesionale. :) A slabit inca 20 kg in urmatoarele 3-4 luni. De ce? Costul de a continua sa manance si sa fie nesanatos a devenit, brusc, mult mai mare decat efortul necesar pentru a slabi. :) Mi-o fi greu sa slabesc, dar parca mi-e mai greu sa mor…
– :) Cred ca asta se intampla acum si la mine, cu job-ul. Nu mai suport. Una esa am un job de rahat, fie el si platit bine, alta e cand ajung ca din cauza lui sa nu mai am prieteni, sa nu mai am energie sa fac nimic…
– …
– …
– Da… Ai aplicat la un call-center. Si dup-aia? Ce te-a facut sa alegi jobul asta?
– Ah, da. Dupa call-center am incercat sa fac o firma cu un prieten. Faceam pliante. DTP si print. Ne luasem o imprimanta din aia profi, am dat 3 salarii pe ea. In fine, s-a ocupat prietenul asta al meu, el era cu astea tehnice. Eu cautam clientii. Telesales, mai prin relatii… Chiar imi placea.
– Inteleg ca a mers…
– A mers asa si asa. La limita. Dar imi placea, eu de mica am vrut sa am ceva al meu. Ai mei aveau un magazin, probabil de acolo vine… In fine. Dupa vreo 7-8 luni, unul dintre clienti mi-a propus sa ma angajeze unde lucra el. Multinationala. N-am vrut initial, dar a tot insistat: ca as vedea cum se face marketingul cu bugete mari, ca sunt apreciate persoanele cu initiativa, salariul era mai bun decat ce castigam eu si era ceva “safe”. Prietenul asta al meu mai avea si alte colaborari, ca era grafician. El n-avea probleme cu banii. Am decis sa accept, am zis ca ma duc 3 -4 luni, iau niste bani si reluam cu firma dup-aia. Nici macar n-am inchis-o.
– Si?
– Si… 8 ani mai tarziu sunt tot aici, blocata! Si vreau sa ma ajuti sa ies…
– :) Sigur. O sa iesi. Insa spuneai mai devreme ca tot iti propui sa aplici la job-uri si nu o faci. Care ar fi primii pasi pentru a reusi sa mergi la cateva interviuri?
– …
– Sa zicem ca maine gasesti o pozitie care suna potrivita pentru tine. Ce ai avea nevoie sa faci pentru a reusi sa mergi la interviu?
– CV-ul! Ma rog, sa-l updatez, sa ma mai uit putin pe el, ca e facut. Si cred ca aici ma blochez, de fapt. De cate ori ma gandesc sa il updatez nu stiu ce sa mai scriu acolo…
– Ai stat atat de mult in compania asta incat habar n-ai la ce mai esti buna si la ce nu…
– Exact! Adica stiu ca s-au facut o gramada de proiecte misto de cand sunt aici…
– “S-au facut?”
– :) AM facut! De fapt, vezi, asta e, le-am facut eu sau se faceau oricum?
– Cat din succesul avut e al tau, cat este generat de multinationala…
– Da…
– E normal sa simti asta. E unul dintre riscurile asociate cu a sta prea mult intr-un sistem mare. Cum ai putea scapa de sentimentul asta?
– …
– Ce ar trebui sa se intample in urmatoarele 6 luni ca sa te convinga ca esti suficient de buna? … Nu conteaza acum cat de posibil e, e doar un exercitiu. :)
– … Sa-mi gasesc un job si sa ma descurc in el.
– Sa te descurci? Pare ca te descurci si in cel de acum.
– …?
– Te-au dat afara? :)
– Nu.
– Pai, vezi, in 8 ani nu s-a prins nimeni ca nu te descurci. I-ai pacalit pe toti ? :)
– :)) Ma descurc. Am facut o gramada de chestii tari pentru companie, nu-i vorba de asta. Macar sa ma descurc asa si la urmatoarea.
– Okay! Deci vrei un job nou si vrei sa te descurci in el cel putin la fel de bine ca in asta?
– Doamne, cum suna asta…
– Eu doar repet ce am auzit, tu ai zis-o.
– Stiu, dar suna ca naibii… Zici ca-s o baba d’aia…
– :)) E ceva rau in a fi baba, Ioana? :)
– Nu, peste 50 de ani nu va fi nimic rau in asta. :))
– … :)
– Nici nu mai stiu ce vreau. inainte mi-era mai clar…
– Inainte cand?
– …Inainte de… inainte de astia! Cand aveam firma mea eram mai fericita. O duceam mult mai prost financiar dar mi-era mai bine…
– Ah, inteleg ca ai prins pestisorul de aur…
– Cum?!
– Pestisorul de aur! Ai prins pestisorul de aur, a zis ca iti indeplineste o dorinta, orice vrei tu. Ai ales sa iti dea un job din care sa “iei niste bani” si sa fie “safe”. Iar acum te plangi ca nu esti fericita.
– …
– Nu ai cerut sa fii fericita, Ioana! Ai cerut bani. Si i-ai primit. Iar acum esti suparata pe pestisor.
– …
– Esti okay?
– Da…
– …
– De ce oi fi facut eu asta atunci?
– Ce conteaza? Ne-am putea intoarce acolo, sa vedem ce e, dar o dam in psihoterapie. Cred ca o intrebare mai buna ar fi ce poti face azi, ca maine sa iti fie mai bine.
– …
– …
– :) Mai am doua dorinte, nu? Cu pestisorul… Nu?! :))
– :) Dap! Cel putin doua.
– :) !?
– Depinde ce peste era, mai exact…
– Sunt mai multi?
– E plin, Ioana. :) E ca un ocean…
– :) Pai si ce sa cer? Ca nu stiu.
– Pai cum era cand iti era greu cu deciziile? Intrebai unde se aseaza lumea de obicei, nu?
– Eh, lasa! Mai aleg si ce vreau eu, nu doar ce face lumea. Doar ca acum nu stiu ce sa cer.
– Nici eu nu stiu… Dar inteleg ca totusi cunosti pe cineva care, inainte, stia. :)
– :)
– Si ma intreb ce simti acum, cand te gandesti la asta…
– Voiam sa am firma mea! Sa construiesc eu un sistem, sa iau clienti, sa inteleg ce nevoi au, sa gasesc oamenii potriviti, sa le fac training-uri ca sa devina mai buni, sa iau decizii cu impact. Si sa am totusi timp liber, macar in weekend-uri, ca stiu ca la inceput va fi greu, va trebui sa ma reobisnuiesc sa fac de toate, nici asta cu antreprenoriatul nu-i usoara dar macar nu va fi oboseala aia care vine doar din faptul ca am mai rezistat unei zile… Stii ce zic? O sa stiu ca am impins lucrurile inainte. :)
– Stiu ce zici.
– Doar ca trebuie sa ma hotarasc.
– “Stiu ca la inceput va fi greu”
– ?
– Ai folosit un timp interesant acolo. “Va fi”. Ma intreb ce-i cu el.
– O fi vreun act ratat? Am citit despre asta. Cand scoti o pasarica pe gura si de fapt nu e chiar intamplator.
– :) O fi… Dar nu pot sa nu observ ca ai inceput sa nimeresti si persoana!
– …chiar! Am zis “va trebui sa ma reobisnuiesc”, nu?
– Da. Si ai mai zis si “am impins lucrurile inainte”… :)
– Hm…
– Hm… :)
– …vad ca e si 10, tre’ sa fug.
– Eh, nu trebuie nimic niciodata. Dar daca insisti… :)
– :)) Da. Multumesc. Am sa ma gandesc pana joia viitoare la ce am discutat.
– Ihim. Si daca, cumva, ganditul nu te duce unde vrei, poti sa si simti despre asta, sa stii… :)
– :)

***

Textul de mai sus este un transcript al unei sedinte de coaching, fata in fata, cu unul dintre clientii mei. Daca explorezi posibilitatea de a lucra impreuna, te invit sa citesti aceasta pagina, si sa vezi cateva testimoniale aici. Sau sa imi scrii pe coaching[at]andreirosca[dot]ro

Ar trebui să fie ușor

January 21st, 2017

Aud des ceva ce mă frapează. De câte ori vorbesc cu un om care este foarte bun în ceea ce face și ajungem la întrebarea “cum faci asta?”, întotdeauna, dar întotdeauna, el aduce vorba despre efort. Despre cât de mult muncește, despre anii în care a simțit și încă simte că este greu să facă ceea ce face, despre perseverență, despre eșecuri și despre a te ridica de jos. Despre ceea ce Angela Duckworth numește “Grit“.

În același timp, însă, vorbesc cu oameni care încă nu performează la nivel excepțional. Nu eu zic asta, ei o spun! Își doresc mai mult și simt că ceea ce fac nu este suficient. Si aici mi se rupe filmul. Fiindca mulți dintre ei (zic asa din politete, ca sa nu spun “mai toti”) au însă și așteptarea, conștientă și comunicată, că “ar trebui să fie ușor”. Că, uite, am citit eu despre nu știu ce geniu sau om care face performanta la nivel inalt care spune că lucrurile pur și simplu curg. Că se urcă pe scenă și totul pare lipsit de efort, ușor, ba chiar că sime ca nu mai este el cel care face arta (sau orice face el acolo), ea pur și simplu se întâmplă.

Si, de aici, așteptarea ca ar trebui să le fie ușor. Și dacă își dau seama la un moment dat că ceea ce fac este greu, asta inseamna că fac ceva greșit. Ori ca exerseaza intr-un mod gresit, ori ca activitatea, cu totul, este gresita pentru ei. “Poate că nu asta e pasiunea mea”, aud frecvent. “Poate că nu am găsit încă lucrul ăla pe care să-mi vină ușor să-l fac.”

Completez eu: Poate că în loc să muncesc acum, în loc să-mi fie greu, mai bine mă opresc, îmi e ușor și mai caut. Un an, șapte ani, 30 de ani. Până când găsesc ceva ce va fi ușor. Evident, majoritatea nu găsesc nimic.

Iar asta fiindca nu ar trebui să fie ușor! Performanța este grea, indiferent cât de genial te crezi. Iar daca judeci o pasiune sau o activitate doar dupa cat de greu iti este sa faci performanta, te autosabotezi. Rău. Foarte putini dintre noi ajung sa faca performanta. Majoritatea, nu. Foarte putini dintre noi continua atunci cand devine greu. Majoritatea se aseaza in fund si nu se mai ridica, fiindca e mai usor sa stai in fund decat sa depui efort. (Macar) din punctul asta de vedere, viata e corecta!

Vă recomand doua cărți. Una este despre muncă și despre a nu renunța, se numește “Grit – the Power of Passion and Perseverance”. A doua este despre “Flow”, adica starea aia în care nu simți efortul, în care totul curge și ești perfect aliniat cu tine, starea în care poți să creezi chestii extraordinare.

Acum: In perioada de exersare, când înveți, când crești, cand trebuie sa muncesti ca sa devii mai bun, “grit” este totul! Este despre muncă și sudoare.

Când ajungi în punctul de a performa, de a livra, de a fi evaluat (si abia atunci!), devine despre “flow”. Sau, cum zice si Duckworth, in limba ei: “Deliberate practice is for preparation. Flow is for performance.” Daca le amesteci, n-ai nicio sansa!

PS: pentru cei care mai degraba s-ar odihni un pic, decat sa citeasca doua carti, uite mai intai doua TedTalk-uri, pe temele de mai sus. Dupa care, cititi cartile! Desi bune, in comparatie cu cartile, TedTalk-urile au profunzimea lui Trump. :)

Cum m-am apucat de coaching

December 16th, 2016

Mi-a luat ceva timp sa imi dau seama ca vreau sa fac coaching. Vreo 13 ani, mai exact. Azi as vrea sa povestesc cum am ajuns in punctul in care sa cred ca stiu ce voi face in urmatorii 30-40 de ani.

In toti acesti ani (de pe la 17-18) am facut antreprenoriat. Adica am incercat, uneori cu succes, de multe ori cu mai putin, sa construiesc companii si sa le fac sa mearga fara mine. Tot timpul acesta, am fost convins ca asta vreau sa fac: sa creez sisteme.

Antreprenoriatul imi bifeaza cea mai mare nevoie pe care o am, nevoia de crestere accelerata. Mi-a permis, ba chiar as spune ca m-a obligat sa cresc, sa ma dezvolt multidisciplinar.

Cand incepi o firma, dupa ce treci peste iluzia ca a fi un bun profesionist iti este suficient pentru a construi un business in jurul acelei profesii, urmatorul pas este, de obicei, sa inveti vanzari si networking. Pana te dezmeticesti, trebuie sa inveti niste client service, ca sa poti pastra clientii tocmai castigati. Apoi, imediat, de obicei chiar in acelasi timp cu primele doua, esti fortat sa inveti sa evaluezi si sa angajezi oameni, ca sa poti creste volumul de business. Apoi, niste management financiar. Apoi, recuperare de creante. Apoi, negocieri. Apoi, management de oameni si echipe. Apoi, cand ai invatat sa faci toate astea cu o firma de 25.000 euro pe an, iti dai seama ca intre timp ai ajuns la 50. Apoi la 100, si tot asa. Si la fiecare nivel toate cele de mai sus se schimba, deci inveti iar.

Toata viata mea profesionala de pana acum m-am considerat early stage entrepreneur nu fiindca n-as fi bun in fazele urmatoare, ci fiindca de la un punct incolo in cresterea unei organizatii, ma plictisesc. Nu in 3 zile, uneori dureaza ani, insa odata ce lucrurile merg, nu ma stimuleaza suficient cresterea cu 10 la suta a cifrei de afaceri. Nici cazurile in care am resurse suficiente incat sa fac cam ce vreau nu prea ma entuziasmeaza.

Am fost (si inca sunt) ala caruia daca ii arati un teren gol, fara resurse, fara oameni, fara clienti si fara proceduri, eventual si intr-o industrie pe care nu o cunosc, atunci ma simt in largul meu. Sunt confortabil cu a incepe de la zero ceva.

Nu spun ca imi este neaparat usor, insa imi place senzatia aia in care simt ca am un puzzle complicat in fata, din care lipsesc niste piese importante, dar nu stiu care, si cu toate astea trebuie sa fac un leap of faith si sa am incredere in capacitatea mea de a pune o ordine in toate.

Dar, mai presus de asta, in capacitatea mea de a recunoaste cat de putin stiu si de a porni un proces intern in care sa cresc accelerat. Sa acumulez informatii, sa aplic, sa gresesc, sa incerc iar si iar sa acumulez. Scriind, imi dau seama ca tocmai am descris procesul de crestere. :) Cum spuneam, unul dintre lucrurile care conteaza cel mai mult pentru mine este sa cresc, sa ma dezvolt. De aceea am vrut sa pot face firme care merg, de aceea am invatat psihologie, de aceea am alergat maratoane si de aceea am vrut sa termin un triatlon. Fiindca nu puteam si am vrut sa pot.

Coachingul imi permite crestere accelerata, insa imi mai ofera si posibilitatea de a bifa al doilea cel mai important lucru pentru mine: sa pot sa contribui, sa dau inapoi, sa pot avea impact profund, pozitiv, asupra oamenilor cu care interactionez.

Cand m-am apucat de online, fara sa constientizez, in mod deosebit, ca ”ma apuc” de ceva, mi-am facut un blog, pe Yahoo 360. Probabil printre primele din Romania. Postam acolo citate din cartile pe care le citeam, lucruri care ma ajutau. Fiindca imi doream sa impart asta si cu altii, voiam sa le foloseasca si lor, nu doar mie.

Mai tarziu, mi s-a parut ca am idei suficient de originale incat sa nu mai pun doar copy-paste-uri. Niste luni mai tarziu, acest obicei al meu s-a transformat in bookblog.ro, primul blog colectiv din Romania, blog de review-uri de carte. Am vrut sa duc ideea de a imparti si de a recomanda lucruri la urmatorul nivel. Am luat colegi care sa faca asta pt beletristica, mi-am pastrat in mare parte pentru mine partea de carti de dezvoltare personala, management si marketing.

Acum vreo 5-6 ani, am ajuns pentru prima data la un psiholog. Un prieten imi spusese ”eu mai merg din cand in cand la un shrink” si i-am zis ca vreau sa imi recomande unul. Nu mai stiu ce incercam sa rezolv atunci, insa n-am folosit telefonul ala decat jumatate de an mai tarziu, cand trecand prin niste probleme de sanatate incercam sa elimin de pe lista cauze legate de stress. Am ajuns acolo cu o agenda plina de intrebari si am plecat dat peste cap de ce mi se intamplase:

Aveam despre mine parerea ca cresc, ca ma dezvolt personal si profesional mult mai repede decat majoritatea celor din jurul meu. Era un sentiment placut, incepuse cu cativa ani in urma (perioada yahoo 360) si nu doar ca ma simteam destul de bine cu mine, ci incepusera sa se vada deja si rezultate, atat in viata profesionala cat si in cea personala. Cresteam, dar se mai intampla ceva: deveneam arogant.

Am plecat de la sedintea cu psihologul cu certitudinea ca un astfel de dialog poate fi un superbun proces de invatare accelerata. Cu mult mai accelerat decat orice facusem eu pana atunci, fiind autodidact, citind si testand si aplicand ce am citit. Mi-am promis ca ma voi reintoarce in acel loc, peste niste timp.

Cateva luni mai tarziu, dupa ce mai trecusem prin vreo 10 carti de psihologie, m-am intors. Si am inceput un proces de lucrat cu mine care, dupa 6 ani, inca se intampla, o data pe saptamana. A luat diverse forme de-a lungul timpului: consiliere psihologica, psihoterapie, supervizare de coaching, consultanta etc. M-a schimbat si mai mult.

Am citit niste tone de carti de psihologie. Am citit Jung, Freud, Yalom, Fromm, Seligman, Whitman si am ajuns la coaching. Mergeam la psiholog cu pagini intregi de intrebari notate, uneori despre mine, alteori despre altii sau despre ce am citit.

Acum 3 ani si ceva, am vrut sa fac un training de formare in coaching. Pentru mine, nu ca sa practic vreodata. Am vrut sa ma inteleg mai bine, sa devin mai bun la a fi eu. Adica acelasi lucru pe care il faceam deja de niste ani. In cadrul formarii, am fost nevoit sa practic coaching, gratuit, cu niste oameni. Am descoperit ca imi place, ca vreau sa fac asta. Insa ca hobby. Nu mi-am imaginat ca va deveni parte din identitatea mea.

Le-am spus prietenilor ca am facut formarea, a trebuit sa le explic ce inseamna coaching-ul si au fost mai multi care mi-au zis: ”ah, pai tu oricum faceai asta, dintotdeauna”. La fel si unii colegi din firmele pe care le construiam. ”Pai oricum faceai asta cu noi”. Bine ca imi ziceti acum, dupa ce am descoperit singur! Acum, serios vorbind, le multumesc. Mi-au confirmat niste lucruri.

Acum cateva luni, dupa ce am primit peste 180 de ore de consiliere, coaching si supervizare, dupa ce am trecut prin doua formari in doua scoli de coaching foarte diferite – Robbins-Madanes (”The official Coach Training School of Anthony Robbins”) si Noble Manhattan – peste 180 de ore de training si avand deja cateva sute de ore de lucru cu clienti, adunate in ultimii ani, am decis ca voi face asta full time, profitand si de faptul ca Spada merge bine mersi si fara mine.

Fac, deci, life si business coaching. Face to face si pe Skype. Am de gand sa scriu un articol despre ce inseamna de fapt coaching-ul, simt ca in Romania inca nu e conturat suficient de bine ca domeniu. Pana atunci, insa, am o descriere despre ce fac, pe Linkedin, impreuna cu parerile unora dintre oamenii cu care am lucrat deja.

Varianta scurta este ca ma folosesc de psihologie si de cateva skill-uri specifice coaching-ului pentru a ii ajuta pe oameni sa depaseasca diverse obstacole care ii opresc din a isi atinge potentialul. Cei care ma cunosc pot sa va confirme ca urasc small-talk-ul si bullshit-urile motivationale, deci sigur nu va fi despre ”hai ca poti” si ”eu cred in tine”, ci despre ce putem face astazi, cu ce avem, ca sa ajungem unde vrem sa fim maine. Adica sa crestem, sa ne dezvoltam. Foarte important!, in directia in care vrem noi sa o facem.

Later Edit: aici e un interviu care explica ceva mai bine ce este coaching-ul.

Interviu despre coaching si dezvoltare

November 9th, 2016

Sursa: interviu pentru smark.ro, realizat de Codrut Baciu.

La fel ca multi dintre cei care citesc aceste randuri, am dat peste bookblog.ro in timp ce cautam informatii despre un scriitor. In cazul meu, search-ul a constat in “Le Clezio”. Se intampla prin 2008 sau 2009, dupa ce tocmai castigase Nobelul pentru literatura, iar eu habar n-aveam cine este. Am ramas in relatii bune cu bookblog, nu si cu Le Clezio.

Astazi, la ani-lumina dupa ce m-am oprit la pagina 30 a “Potopului”, am avut prilejul sa schimb cateva vorbe cu cel care a pus pe roate bookblog: Andrei Rosca. Antreprenor inca din adolescenta, Andrei a fondat in 2011 agentia de social media Spada, din managementul careia s-a retras 4 ani mai tarziu, ramanand insa unic actionar.

Acum, el este life & business coach, iar cele doua proiecte amintite mai sus au insemnat, ne spune el, primii pasi in directia coachingului. Care ce inseamna si cui se adreseaza? Si ce probleme poate rezolva? Raspunsurile se afla la nu mai mult de 6 scroll-uri in jos. Enjoy!

Background

Profesional, multi ani m-am definit ca fiind antreprenor. De la 17 ani am incercat sa construiesc sisteme, apoi companii. Sunt genul caruia daca ii arati un teren gol, fara resurse, fara oameni, fara clienti si fara proceduri, eventual si intr-o industrie pe care nu o cunosc, atunci ma simt in largul meu.

Am facut, deci, antreprenoriat, in diferite industrii si am construit mai multe companii, cu intentia de a le face sa mearga fara mine. Cu unele mi-a iesit, cu altele nu. Doua dintre proiectele de care sunt mandru sunt bookblog.ro si Spada (digital agency). Activez de cativa ani buni si ca trainer la Social Media Essentials si, tot de cativa ani, deja, ii ajut pe oameni sa creasca si sa depaseasca obstacole din postura de life & business coach.

Personal, sunt un om care si-a pus si isi pune foarte multe intrebari, care a avut de lucrat cu el foarte mult si care, cel mai probabil, va lucra toata viata la a deveni un om mai bun.

Despre Spada

In 2011, am inceput ca agentie de social media, avand ca servicii principale campaniile de blogger outreach si community management (care era foarte la inceput in Romania). Simteam ca putem face asta mai bine decat se facea. Apoi, agentia a evoluat catre una digitala, crescand usor numarul de servicii si pastrandu-ne specializarea in social media.

Am pornit cu cativa oameni din vechea echipa de la bookblog.ro, insa am adus si oameni noi. Majoritatea juniori (acum 6 ani), pe care am preferat sa ii ajutam sa creasca, atat profesional, cat si din punct de vedere al soft-skill-urilor. Nu imi dadeam seama atunci dar odata cu bookblog si, mai apoi, Spada, faceam primii pasi catre coaching si ajutat oameni sa creasca. :)

De la antrepronoriat, la coaching. De ce?

De ce am facut pasul asta? Of. E o intrebare buna. Raspunsul scurt este ca am ales coaching-ul fiindca intotdeauna mi-a pasat mai mult de oameni, decat de organizatii. Si fiindca simt ca in coaching pot avea impactul cel mai mare, acolo pot sa contribui cel mai mult.

Skill-urile mele de antreprenor, dobandite in ultimii 14 ani, m-au ajutat enorm sa cresc, mi-au accelerat niste procese de dezvoltare care mi-au permis ca acum, la 33 de ani, sa pot face coaching avand increderea ca am suficienta experienta, atat de viata, cat si de business.

Nu cred in coach-i care fac un training si apoi incep sa predice ca si cum ar fi trecut prin viata, in timp ce ei n-au decat 2 sau 3 ani de experienta de munca, n-au riscat nimic, n-au pierdut nimic, n-au avut timp sa esueze si n-au lucrat suficient cu ei insisi, sa devina mai buni.

De altfel, coaching-ul nici nu este despre a predica. Nu te pune in mod deosebit in postura de expert in ceva, nici in cea de profesor. Cel mult, odata cu experienta, devii expert in a asculta, a fi atent, a intreba si a pune oamenilor o oglinda in fata.

Coaching-ul si oamenii ce-l practica

Hai sa incep prin a iti spune ce nu este coaching-ul. In primul rand, coaching-ul nu este psihoterapie! E o confuzie frecventa si, fiindca in Romania oamenii inca au impresia ca mergi la psihoterapeut doar daca ai o problema cu capul (fals, evident), multi extind preconceptia dinspre terapie si catre coaching.

Sunt multe diferente intre cele doua si exista modele diferite de coaching in lume, insa diferenta majora este ca, spre deosebire de multe scoli de psihoterapie, coaching-ul se concentreaza foarte putin pe trecut. Miza nu este sa sapam in trecut, sa disecam traume (pe care cu totii le avem) sau sa ”il reparam” pe client, ci ne concentram pe prezent si viitor.

Cu alte cuvinte, haide sa vedem cine esti tu astazi si ce resurse ai si sa vedem unde ai vrea sa ajungi peste o saptamana, o luna sau niste ani si cum poti face asta intr-un mod cat mai natural pentru tine.

Apoi, coach-ul il ajuta pe client sa treaca de obstacole, de blocaje, ajutandu-l sa gaseasca solutii potrivite pentru el. Coach-ul nu iti da ”un raspuns corect”, nu e un profesor, ci te ghideaza sa iti gasesti propriile solutii, cele care sunt cele mai bune pentru tine.

Te ajuta sa te descoperi si sa iti atingi potentialul. Cum? Printr-un dialog de la egal la egal; ajungi sa te uiti la lucruri dintr-un alt unghi decat o faci tu de obicei.

Probleme des-intalnite in coaching

Iti pot spune care sunt cererile cu care vin clientii la mine cel mai frecvent. Sunt multi oameni care simt ca, din punct de vedere, profesional, nu se mai regasesc in jobul sau in profesia in care sunt acum.

Lucrez impreuna cu ei la redefinirea identitatii lor profesionale; vin cu obiective de genul: ”vreau sa aflu daca m-as descurca in pozitia sau profesia X” sau ”cum pot afla daca unde sunt acum nu performez din cauza companiei sau din cauza mea?”. Sau ”vreau sa fac trecerea de la a fi angajat la antreprenoriat.” Sau invers. :)

Apoi, mai sunt blocaje care tin de deconstruirea unor obiceiuri care iti afecteaza in mod negativ viata. Toti le avem. ”Ajuta-ma sa ma apuc sau sa ma tin de sport”, ”nu pot sa ma opresc din a manca dulciuri noaptea, motiv pentru care, de ani de zile, in ciuda dietelor, nu reusesc sa slabesc”. Mai sunt multe obiceiuri care duc la imbunatatirea increderii in sine.

Sau, o problema foarte comuna deja, cresterea productivitatii si oprirea procrastinarii. ”Vreau sa ma vad mai des cu prietenii sau familia, insa nu reusesc sa imi organizez timpul suficient de bine pentru a face asta” sau ”Nu reusesc sa imi gasesc motivatia pentru a face X. O aman de saptamani sau de luni de zile, iar asta imi face rau”.

Si daca tot vorbeam despre motivatie, inca o perceptie gresita este ca un coach e cel care tipa la tine ca sa te motiveze sau ca iti recita citate motivationale. Ceea ce, daca nu cumva suntem intr-un film american, intr-un vestiar, inaintea meciului, e profund gresit.

Un coach bun nu lucreaza cu fluff. Nici nu cred ca ne ajuta ca tot timpul cineva sa ne bata pe umar, sa ne spuna ”bravo” si ”hai, ca poti!”. E doar o impresie faptul ca a fi impinsi de la spate e intotdeauna solutia. Mai degraba, avem nevoie ca cineva sa ne ajute sa intelegem cum functioneaza creierul nostru, ce nevoi si valori unice avem si cum construim sau deconstruim niste credinte limitative sau obiceiuri astfel incat sa reusim sa ne aliniem mental cu ceea ce suntem noi de fapt.

Motivatia nu inseamna decat rareori un efort mai mare de vointa, ci a invata care sunt butoanele pe care trebuie sa apasam astfel incat sa putem obtine cat mai natural lucrurile pe care ni le propunem. Iar coachingul la asta te ajuta. Te invata sa te intelegi si sa te descurci singur.

In business-coaching e vorba, evident, tot despre oameni. Dupa primele sedinte, cam orice cadru de business-coaching devine, rapid, unul de life coaching. Adica o relatie intre doi oameni. Un coach ajuta compania indirect, de cele mai multe ori, lucrand cu oameni cheie din acea companie si ajutandu-i sa-si accelereze procesele de dezvoltare personala si profesionala, sa faca tranzitia mai rapida de pe o pozitie pe alta sau sa isi imbunatateasca skill-uri interpersonale.

Spre exemplu, am lucrat cu clienti-companii in care clientul final a fost General Manager-ul sau CTO-ul companiei, si exista companii in care lucrez cu toata echipa de management, atat pe obiective de crestere individuale (sa fiu mai bun la X, sa eficientizez Y), cat si pe obiective de aliniere a valorilor si a know-how-ului echipei.

Promovarea unui coach

Mi-am lasat libertatea de a alege sa lucrez doar cu clienti pe care cred ca ii pot ajuta in mod real. Asta nu inseamna insa ca e imposibil ca la un moment dat cineva sa fie nemultumit, insa daca se va intampla asta, sunt convins ca va fi mai degraba din cauze care tin de lipsa de chimie intre mine si client, decat din faptul ca s-au setat gresit asteptarile.

Imi place sa lucrez cu obiective concrete, care nu lasa loc de interpretari. Uneori, toleranta mea mica la fluff si abordari superficiale, de suprafata, mi-a facut mai mult rau decat bine. In coaching insa, e un avantaj competitiv.

Legat de promovare, din fericire, atunci cand clientii tai au rezultate clare si tangibile, ei te recomanda mai departe (Linkedin functioneaza bine din acest punct de vedere!).

In rest, am facut eforturi minime de promovare a partii de coaching, in ultimii ani, insa de cate ori am simtit ca as fi putut sa ajut un client mai mult decat am facut-o, m-am dus si am mai trecut prin niste formari si training-uri, am mai investit cateva zeci sau sute de ore in a creste si a-mi imbunatati skill-urile.

Cu alte cuvinte, am redirectionat bugetul de promovare catre imbunatatirea produsului. Si social media e tot despre asta, nu? Daca ai un produs bun, promovarea se face mult mai usor.

Daca produsul e slab, orice ambalaj i-ai face, mai devreme sau mai tarziu, publicul va vedea prin el. Asta poate sa te omoare, sau poate sa te forteze sa cresti.

De la specialist la antreprenor

November 3rd, 2016

Este un drum lung de la specialist la antreprenor, pentru cei care aleg să-l urmeze. Foarte lung. Și ce încurcă este faptul că drumul nu se măsoară doar în task-uri, în proiecte, sau în reușite și eșecuri. Necesită o modificare de mindset care e greu de accelerat.

Tendința naturală a specialiștilor (în ceva, orice) care se apucă, voit sau nu, de antreprenoriat, este să se întrebe tot timpul ”ce pot eu face?”, ”ce știu să fac?”, ”cum se făceau lucrurile în compania din care vin?”.

E un reflex natural, dar total ineficient, când vine vorba despre antreprenoriat, fiindcă vii dintr-un sistem pus la punct, chiar dacă poate imperfect, în care tu erai o rotită (poate cea mai importantă), și ajungi într-un câmp deschis, unde nu există nici măcar urma unui sistem. Și, brusc, rotița aia nu mai înseamnă nimic, se învârte în gol, oricât de performantă ar fi.

Are nevoie de alte câteva piese cu care să se îmbine, pentru a putea produce ceva de valoare, din care să se poată face bani, combustibilul pentru un viitor sistem. Și aici apare cea mai mare complicație. TU ești cel care trebuie să gândească, găsească și să aducă în sistem piesele lipsă, fie că vorbim despre oameni, proceduri, valori și misiune, mod de a face lucrurile sau orice altceva. Iar pentru a face asta, presupunând că ai skill-urile necesare sau motivația și predispoziția de a le dobândi, mai este nevoie de ceva: pentru o parte importantă din timp, trebuie să te extragi cumva din rolul de rotiță din sistem, să te ridici un nivel mai sus, să poți să ai o viziune mai de ansamblu, să înțelegi ce lipsește.

Din experiențele mele, atât personale cât și în lucrul cu clienții în coaching, majoritatea oamenilor care eșuează, aici eșuează. Ori nu reușesc să facă niciodată trecerea de la mindset-ul de rotiță (din nou, poate una super importantă!) la cel de om care construiește un sistem, ori eșuează în a balansa corect perioada de început a oricărui business, în care e necesară o serie lungă și abruptă de zoom-in și zoom-out, o pendulare obositoare între ”acum e un job pentru specialist, sunt rotița care va face lucrurile să se miște azi”, și ”acum e nevoie să lucrez la sistem, deci orice aș face, nu îmi permit să mă implic operațional, nu îmi permit să fiu o piesă în sistem, ci trebuie să îl văd obiectiv, din afară, și să mă întreb ce lipsește și cum fac să găsesc acel lucru”.

Instant Gratification

August 18th, 2016

Mai jos, din ”Theories of Human Development”, câteva rânduri despre când învăţăm (sau ar trebui să învăţăm, dacă totul ar fi perfect cu copilăria şi părinţii noştri), să amânăm Instant Gratification, astfel încât să câştigăm mai mult pe termen lung.

Adică să nu mănânc acum ciocolata, chiar dacă mi-ar oferi un pic de plăcere instantanee, ci să aştept până la sfârşitul săptămânii, când mă voi urca pe cantar şi faptul că am slăbit 2 kg îmi va oferi de 10 ori mai multă plăcere, plus sentimentul că fac ceva pe termen lung, pentru mine. Sau să nu mă uit acum la serial, chiar dacă mi se pare că mi-ar rezolva toate problemele pentru 40 de minute, ci să lucrez sau să ies să alerg, astfel încât să mă simt un învingător pentru cel puţin 24 de ore.

***

”When a person is hungry, he doesn’t just fantasize, but she attempts to get food. For a baby, that means you cry, but you do an instrumental kind of cry, you try to get the parents’ attention, to get them to feed you. For an older child that might mean ”go to the refrigerator, for Heaven’s sakes, and make yourself a sandwich, don’t just sit and think about it, and fuss”.

Only thinking about food just doesn’t fill your stomach. And these needs then force a person to begin adjusting to reality.

And with this conscious processing one also learns what actions might lead to harm and punishment, because now that you are in touch with reality you might learn that even though you have a certain need, and therefore you have this drive state, if you do take certain actions, this may get you in big trouble. Somebody will punish you, or you may get hurt… So one learns to postpone gratification.

And one of the jobs of the Ego is to learn delay of gratification in order to develop appropriate ways to obtain what you need.”

doua locuri libere pentru coaching

July 5th, 2015

In majoritatea sesiunilor de coaching lucrezi cu obiective. Oamenii vin la un coach fiindca exista niste lucruri (personale sau profesionale) pe care vor sa le rezolve si stiu ca le-ar face bine sa vorbeasca cu cineva despre ele. Iar acest cineva are cateva “atribute”:

1. Nu face parte din viata ta. Adica nu ti-e nici prieten, nici iubit, nici frate, nici sef, deci ii poti spune lucrurile exact asa cum sunt si poti fi sigur ca asta nu iti va afecta (negativ) viata. Dupa sesiunea de coaching, fiecare merge si isi vede de viata lui.

2. Nu te va judeca. Coach-ii sunt train-uiti sa nu judece. Adica exista module intregi pe care le parcurgi in formarea de coach ca sa inveti sa nu ii judeci pe ceilalti. Deci poti sa ii spui orice avand incredere ca te va asculta cu atentie, iti va da feedback si nu va deveni subiectiv.

3. Un coach nu iti da solutii, ci te ajuta sa ajungi la propriile tale solutii. El nu e acolo ca sa iti spuna ce sa faci, nici n-ar putea sa faca asta. E viata ta, tu stii ce e mai bine pentru tine. Doar ca, din cand in cand, cu totii (!) avem nevoie de o parere obiectiva din afara, ca sa obtinem claritate. Daca aceasta parere vine de la cineva calificat, care a mai ajutat si alti oameni sa isi clarifice lucruri si sa gaseasca solutii, cu atat mai bine.

Un proces de coaching te ajuta sa te cunosti mai bine si sa poti decide (tu, nu altcineva) cum sa iti ghidezi viata astfel incat sa fii mai fericit. Te invata sa te descurci singur.

Revenind, in majoritatea sesiunilor de coaching lucrezi cu obiective. Uneori tin de relatii interpersonale, alteori de viata personala sau de cea profesionala. Cand aceste obiective stabilite de comun acord se ating, coaching-ul si-a atins scopul si se opreste. E, si fiindca doi dintre oamenii cu care lucram si-au atins obiectivele in ultimele 2 luni, am doua locuri libere si m-am gandit sa anunt mai intai aici, pe blog.

Sedintele se platesc (ca orice lucru care aduce cu adevarat valoare), insa prima intalnire este gratuita. Ne cunoastem, discutam putin, vedem daca are sens sa lucram impreuna si ce am vrea sa rezolvam si apoi decidem cum facem in continuare. Daca credeti ca are sens pentru voi (sau pentru vreun apropiat) dati un semn pe andreirosca1 [at] gmail [dot] com.

ps: din pacate, fiind doar doua locuri, va trebui sa le iau in ordinea venirii

Profund analitic, caut viata.

November 6th, 2014

Cand esti analitic, introspect si calculat, esti capabil, ai un potential imens. Gasesti solutii rapide la probleme care pentru altii sunt extrem de complicate, iti formezi proceduri si sisteme pentru majoritatea lucrurilor. Daca reusesti sa iti rezolvi si problemele care blocheaza consecventa (toti le avem) cele mai multe lucruri iti devin posibile.

Cand esti o persoana analitica, se mai intampla insa si altceva, nu doar lucruri bune: creste semnificativ probabilitatea de a gandi lucrurile mai mult decat trebuie. Iar asta nu numai ca iti consuma din energie, dar te si poate paraliza, de multe ori. Te blocheaza, te inchide, te face sa te expui mai putin la experiente noi iar asta iti franeaza cresterea si uneori te opreste din a trai cu adevarat. Te preocupa prea mult sa iei decizia corecta si uiti ca de multe ori e mai important sa te misti intr-o directie, oricare ar fi ea, decat sa gasesti solutia perfecta, solutie care, stii si tu, in momentele de luciditate, ca oricum nu exista decat in mintea ta.

Solutiile nu-s niciodata perfecte, doar ca daca le analizezi mai mult timp, ajungi sa crezi despre unele ca ar fi asa, cel putin pentru tine. E un proces prin care treci de fiecare data, fiindca te ajuta sa crezi in ceea ce vei face si elimina din teama de necunoscut. Iti da cumva senzatia ca, daca te uiti mai mult la el, daca il rumegi bine, devine cunoscut. Iti da iluzia de control.

Am vrut sa scriu astazi despre cum am reusit eu sa trec peste mare parte din momentele in care alti oameni, profund analitici, la fel ca mine, se blocheaza. Stiu ca pare groaznic de greu de facut, dar nu-i. So:

In momentul in care avem de luat o decizie, indiferent cat de importanta sau mai putin important pare, ceea ce facem e ca intram pe pilot automat prea repede. Am o decizie de luat > Am un mod in care iau deciziile? > Da, le analizez pana mi-e clar ce trebuie sa fac! > Atunci hai sa analizez. Si, bang!, aici s-a rupt filmul. Tocmai am ratat din nou oportunitatea de a lua decizii si altfel decat rational. In momentul in care iti dai seama ca analizezi, deja e prea tarziu.

Exista o fereastra de oportunitate, una mica-mica, de cateva momente intre punctul in care ne dam seama ca trebuie sa alegem ceva, si punctul in care am inceput deja sa analizam. E, in acele cateva momente, trebuie sa inveti sa te arunci cu capul inainte, sa inchizi ochii si sa faci un pas in fata, constient ca s-ar putea sa doara, dar intelegand ca fara sa iti asumi riscul asta nu vei invata niciodata sa iei deciziile si altfel.

Nu trebuie sa fie decizii majore, cel putin nu la inceput. Ba chiar e recomandat sa incepi cu lucruri mici, fiindca acolo riscul perceput este suficient de mic si el, si e mai probabil sa iti iasa. E ziua unui coleg la birou si iti intinde un platou cu 2 tipuri de prajituri. Iti dai seama ca e un moment de decizie si te grabesti sa intinzi cat mai repede mana catre una dintre ele, inainte sa apuci sa te gandesti la care ti-a placut mai mult ultima data, la care ingrasa mai putin, la care sunt mai multe sau mai putine pe platou, la faptul ca n-ai mancat nimic altceva azi sau ca ai mai mancat alte 5 prajituri inainte. Decizi ceva, (aparent) aleator, inainte sa inceapa procesul rational.

Risti facand asta? Pai da, s-ar putea ca in momentul imediat urmator sa iti dai seama ca ar fi fost mai bine sa o alegi pe cealalta, ca asta are alune si tie nu-ti plac alunele, ca o sa mai alergi 30 km pe banda la sala ca sa dai jos a 6-a prajitura de azi etc. E posibil sa doara (putin, e drept, fiindca si decizia a fost mica) insa tocmai ti-ai folosit pentru prima data un muschi pe care nu stiai ca il ai. E un muschi pe care cu cat il folosesti mai mult, cu atat iti va fi mai usor sa il incordezi data viitoare. Si pe decizii din ce in ce mai importante.

Nu o sa iti iasa din prima. In primele 10 incercari s-ar putea sa ratezi fereastra de 9 ori. Dar acum deja vei fi constient ca au existat acele ferestre, le vei vedea mai usor de fiecare data. Uneori vei decide ca vrei sa analizezi, si de multe ori chiar va fi mai bine sa o faci. Alteori, insa, vei simti ca vrei sa inchizi ochii si sa pui degetul pe ceva. Incearca. Cand iti va iesi pentru prima data se va simti al naibii de bine. Apoi, incet-incet, vei capata incredere ca poti face lucrurile si altfel si, in multe cazuri, vei fi uimit de rezultate.

Exersand mult timp, pe mine m-a ajutat sa devin mai om, sa rad de mine, sa imi asum ca sunt mult mai mult decat mintea mea. Da, am facut si tampenii, am facut si lucruri de care acum imi pare rau, dar nu regret niciun moment. Insa ma sperie groaznic faptul ca e una dintre chestiile alea pe care as fi putut sa nu le invat niciodata si viata mea ar fi aratat ca naibii, in ciuda potentialului. Ar fi fost ca si cum as fi trecut prin viata fara sa ies din satul in care m-am nascut. Cutremurator.

M-a intrebat odata un client de coaching excesiv de analitic daca are vreo sansa sa scape de asta 100% vreodata. :) Raspunsul e ca nu. Dar nici nu trebuie! Amintiti-va de toate plusurile pe care le aduce, nu vreti sa renuntati la alea. Vreti sa fiti capabili de analize si rationamente cat mai bune, insa in acelasi timp, sa fiti capabili de cate un leap of faith din cand in cand. Iar voi, noi, spre deosebire de oamenii mai putini analitici, trebuie sa ne antrenam ca sa facem asta.

Dar, hei, ce e antrenamentul altceva decat a stabili un sistem, niste proceduri si a fi consecventi pana ne iese? :) Iar la asta ne pricepem.

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with Coaching at Andrei Roșca.