Andrei Roșca

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.

Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.

- Paradoxul zilelor noastre, Octavian Paler

” Ti se pare, probabil, ca exagerez deoarece esti prea tanar pentru a intelege ce se petrece in sufletul unui om in varsta. Vei afla si tu, mai tarziu, ca numai batranii pretuiesc cum se cuvine fiecare zi. Cand eram tanar fugeam prin viata fara sa ma gandesc ca o iubire poate fi tragica la un moment dat, din pricina ca ii vezi capatul. Din pacate, la anii mei, aproape totul s-a transformat in amintire si nu ma pot opri sa compar tot timpul ceea ce “este” cu ceea ce “a fost”…

- De ce te-ai oprit?

- Eram gata sa spun o prostie. Ca as vrea sa-mi sfarsesc zilele vara, pentru a avea dinaintea ochilor ceea ce regret. Dar moartea e urata in orice anotimp, pe cand viata e frumoasa in cele mai neasteptate forme. ”

- Octavian Paler, Apararea lui Galilei

La naiba! mai sunt si lucruri frumoase pe lume – vreau sa spun lucruri cu adevarat frumoase. Suntem cu totii asa niste imbecili ca ne lasam dusi de val si uitam de lucrurile esentiale. Orice lucru care se intampla pe lumea asta il raportam mereu la propria noastra persoana, la eul nostru afurisit. - Franny si Zooey, J.D.Salinger

Cred ca nu conteaza atat de mult ce faci daca o faci bine. Adica FOARTE bine. De exemplu, nu cred ca trebuie sa fii gunoier. Cred ca ar trebui sa fii cel mai bun gunoier din cati cunosti! Nu fii femeie de serviciu sau menajera. Fii cea mai buna menajera pe care o stii! Din punctul meu de vedere, in orice domeniu se poate excela, in orice domeniu exista oameni care isi fac prost treaba si oameni care se descurca excelent. De ce n-ai fi tu cel care se descurca excelent?

Cred ca orice merita facut, merita facut la superlativ! Florin Chilian, un om al carui mod de gandire imi place foarte mult, zicea intr-un interviu ca pe el il intereseaza locul intai, fiindca “locul 2 e pentru prosti“. Din pacate, cred ca cei mai multi dintre noi capatam curajul de a spune si crede in asta doar dupa ce a existat un moment in viata noastra in care am fost pe locul intai. In orice.

Am dat astazi de un citat cel putin interesant:

How we spend our days is, of course, how we spend our lives. – Annie Dillard

Si m-am tot gandit, nu neaparat la ziua de astazi, ci la ultimele trei zile. Ganditi-va si voi. Daca ar veni unu’ maine si ti-ar spune ca toata viata ta va fi ca ultimele trei zile, l-ai pocni sau ai zambi multumit?

Am gasit astazi un citat foarte misto. “To make rainbows you need sun and rain.”

Important! Sun AND rain. Cat de misto ar fi ca atunci cand “ploua” sa ne gandim ca am parcurs deja 50% din drumul catre “curcubeu”?

Citesc o carte foarte misto (si aparent destul de populara fiindca am vazut-o in mai multe locuri). O carte despre viata lui Napoleon Bonaparte. O istorie neromantata, asa cum bine mi-a descris-o anticarul de la care am cumparat-o. Citesc si ma minunez. E incredibil cat de actuale pot fi inca unele dintre lucrurile pe care Napoleon le zicea acum 200 de ani.

1. “If you wish to be a success in the world, promise everything, deliver nothing.” Trist. Si totusi descrie atat de bine mocirla politicii din Romania.
2. “In politics stupidity is not a handicap.” Daca atunci nu era un handicap, acum tind sa cred ca a fi prost e chiar un avantaj. Si stim cu totii cat de avantajati sunt politicienii nostri din punctul asta de vedere!
3. “A man will fight harder for his interests than for his rights.”
4. “Four hostile newspapers are more to be feared than a thousand bayonets.”

Si mai adaug doua care au fost, sunt si vor fi de actualitate si peste 2000 de ani, chiar daca unii nu vor sa le accepte:
5. “Impossible is a word to be found only in the dictionary of fools.”
6. “If you start to take Vienna – take Vienna!”

Cartea este scrisa de Al Ries si fiica sa, Laura. Nu, Laura nu este sotia sa, asa cum credeau multi! Si daca tot a venit vorba despre lucruri pe care multi nu le stiu despre partenerii firmei Ries&Ries, numele lor este un nume german deci nu se pronunta “Raiz” ci “Riiz”.

Caderea advertisingului si ascensiunea PR-ului este o carte buna; atat de buna si atat de bine argumentata incat sunt convins ca oamenii de advertising se simt foarte amenintati de ideea emisa de Ries. Daca mai adaugam si faptul ca este un best-seller cred ca am spus destule ca oricine sa inteleaga ca e o carte care merita citita cel putin o data [...] citeste recenzia completa pe bookblog.ro

Nu pot sa scot in evidenta suficient de mult cat de important este sa iti poti adapta modul in care transmiti un mesaj in functie de persoana care ar trebui sa il primeasca si sa il inteleaga. In marketing asta tine de abecedar si mai toata lumea stie ca, la fel cum e o prostie sa incerci sa vinzi de toate, tuturor, este o prostie poate la fel de mare sa concepi un mesaj si sa il trimiti prin toate canalele la orice persoana care l-ar putea primi. Dar sunt convins ca asta nu se intampla doar in marketing.

Sunt foarte multi care, in viata de zi cu zi, vorbesc in acelasi mod indiferent de persoana careia i se adreseaza. Si aici nu ma refer neaparat la folosirea formulelor de politete ci, mai ales, la formularea mesajului. Pai cum sa vorbesti cu o persoana trecuta de 60 de ani, sa folosesti cuvinte cum ar fi “full”,”okay”,”cool”,”online” si sa te astepti sa te si inteleaga? Sigur ca sunt cativa care au lucrat prin IT sau marketing, domenii in care limba engleza e extrem de folosita, si probabil te vor intelege. Dar cati dintre ei intra in categoria asta?

Ceea ce spun e ca trebuie sa iti adaptezi limbajul in functie de varsta si educatia celor cu care vorbesti. In felul asta, eviti sa ii chinui cu versuri din Shakespeare pe tineri care poate nu stiu decat foarte putina engleza fiindca la scoala au facut timp de 10 ani franceza sau turca. Sigur ca, pentru a sti cum sa vorbesti, trebuie sa intelegi mai intai ce nivel de cultura si educatie are persoana din fata ta si singurul mod in care poti face asta este sa asculti. Nimic mai simplu. Asculti 2 minute si reusesti sa eviti multe momente penibile. In plus, s-ar putea chiar sa inveti ceva :)

“Most of the successful people I’ve known are the ones who do more listening than talking.” – un tip, Bernard Baruch :)

Am gasit pe net, din nou, din intamplare (sau nu?!), pentru a treia sau a patra oara, poezia Invictus. Cred ca o stiu de prin clasa a 10-a sau a 11-a si imi place sa cred ca, la un moment dat, m-a influentat in bine. Cert este ca am invatat-o pe dinafara desi nu mi-am propus asta.

Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeoning of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find me, unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

- Invictus, William Ernest Henley

Wikipedia mai zice:

At the age of 12 Henley became a victim of tuberculosis of the bone. In spite of it all, in 1867 he successfully passed the Oxford local examination as a senior student. But a hospital was to be Henley’s University. His diseased foot, treated by crude methods, had to be amputated directly below the knee. Worse yet, physicians announced the only way to save his life was to amputate the other also. Henley fought this with all his spirit. He came out with his foot and his life. He was discharged in 1875, and was able to lead an active life for nearly 30 years, though he was of course a cripple. With an artificial foot, he suffered horribly all his life from his disease before it killed him at 54. “Invictus” was written from a hospital bed.