Andrei Roșca

As vrea ca peste cativa ani, cand voi reciti blogul asta (asa cum fac mereu), de fiecare data cand dau de video-ul de mai jos sa il simt atat de intens cum il simt in perioada asta. Ca nu cumva sa reusesc sa ma pacalesc pe mine, spunandu-mi ca am fost genial.

Teodor Mincu, un blogger/antreprenor, a facut o chestie foarte misto, cum se facea pe vremuri (stiu in ce hal suna dar adevarul e ca bloggingul se facea altfel acum 4-5 ani; cu mult mai multa munca, de principiu). Adica a luat niste interviuri mai multor antreprenori din .ro si a facut un fel de roundtable in care veti gasi informatii cel putin interesante. :)

Intrebarea mea preferata (cu raspunsurile atasate) este:

Cât de mult conteaza imaginea personala în antreprenoriat? Îmbracaminte business sau casual?

Adrian Pintilie: Asta cred ca tine cel mai mult de gusturile personale, iar eu nu judec o persoana dupa imbracaminte. Poti fi la 4 ace sau in tricou, vorbim la fel.

Alin Popescu: Imbracamintea, cata vreme e curata si in limitele decentei, e mai putin importanta decat atitudinea. Daca esti nepotrivit ca atitudine, imbracamintea nu te ajuta deloc.

Andrei Roșca: Conteaza enorm imaginea. In ceea ce priveste imbracamintea, conteaza mai putin ce stil adopti, important este sa il adaptezi usor (insa nu sa il schimbi fundamental!) in functie de contextul in care vei discuta business (oamenii, mediul, perioada anului etc).

Călin Fusu: In online nu conteaza cum te imbraci (nu te vede nimeni).

Cristian Manafu: Toti antreprenorii ar trebui sa aiba un sacou. Vor vedea diferenta cand deschid o discutie sau intra intr-o incapere. Smart casual este mereu un stil potrivit pentru un antreprenor.

Dragoș Mănac: Imaginea este esentiala. Business sau business casual. Conform glumei: trebuie macar sa te imbraci ca si cum te respecta cineva.

Marius Deak: Conteaza destul de mult, dar numai in ultimii 4-5 ani. Inainte insa, erau alte vremuri – conta imaginea firmei + portofoliul. Primii 5 ani business. Urmatorii 7 casual. Acum rock.

Mircea Scărlătescu: Extrem de mult. Mai mult decat business-ul pana la un punct.

Mugur Frunzetti: Primii 7 ani am fost business. Acum sunt foarte casual

Ce mi se pare foarte tare este ca desi eu n-am mentionat asta, am trecut de la foarte business (pana acum vreun an si ceva multi oameni nu isi reveneau din soc daca ma vedeau altfel decat in costum) spre casual si smart-casual cam tot dupa 6-7 ani (apropo de ce spun Marius si Mugur). O tine oare de maturizare? Sau poate ca in primii ani esti suficient de nesigur incat sa ai nevoie de bonusul pe care ti-l da un costum bine purtat, iar dup-aia incepi sa il porti doar cand ai chef? :) Voi ce ziceti?

Cand ma uit in jur si vad cat se agita lumea din online in jurul antreprenorilor am impresia ca asist la o operatiune de salvare care e evident ca se va termina prost. Antreprenorii astia sunt baietii (si fetele) care lesina in mijlocul petrecerii si toata lumea se repede sa ii adune de pe jos si sa le dea sa miroasa saruri strigand dupa apa si medic. In ordinea asta.

Si ma enerveaza, recunosc asta! Ma enerveaza fiindca pana sa inceapa nebunia asta cu ajutorarea antreprenorilor de online nu i-am vazut niciodata ca fiind neajutorati; nu i-am vazut ca fiind copiii cu probleme abandonati ai unei industrii. Iar acum mi se pare ca fiecare conferinta despre antreprenoriat este nu despre oportunitati si recunoastere, ci despre “cum sa facem noi, astia de ne-am strans aici, sa ii ajutam pe saracii antreprenori care nu-s in stare nici sa mearga la baie de unii singuri”. Va spun eu cum sa ii ajutati: lasati-i sa moara.

N-as vrea sa fiu inteles gresit, daca cineva imi cere ajutorul si pot sa il ajut, o sa o fac cu placere. La fel cum si eu am primit ajutor de-a lungul timpului. Dar hai sa nu luam babele si sa le traversam strada cand ele vor doar sa stea pe trotuar si sa se uite la masini.

In antreprenoriat e fix ca in vanzari. Daca e nevoie sa ii dai 3 carje unui om de vanzari, sa faci zeci de traininguri cu el, sa il tii de mana la primele intalniri si sa ii repeti la ureche cat de bun e, probabil ca nu-i! Si cel mai bun lucru pe care il poti face si pentru el dar si pentru organizatia ta e sa ii spui in fata asta. Si daca exista vreo urma de vână in el, se va dezvolta. Daca nu, poate sa se concentreze pe altceva fara sa se mai minta pe el si poate sa devina cu adevarat exceptional la ceva.

Antreprenori sunt oamenii care se descurca, gasesc solutii, isi rezolva problemele, se dezvolta, stiu sa caute ajutor, lupta si nu renunta. Restul sunt niste baieti pe care putem sa ii imbracam noi, sa ii coafam si sa ii fardam cat vrem, vor arata frumos, poate ca vor invata sa vorbeasca frumos pe la conferinte, dar imediat ce noi disparem de langa ei se vor prabusi si vor ramane acolo.

Iar vina nu e numai a lor, e si vina noastra fiindca prin ei, am incercat sa spunem o poveste despre noi. Una care, de cele mai multe ori, nu exista decat in mintea noastra.

Am gasit la Orlando prezentarea de mai jos si mi se pare desteapta fiindca in prima parte vorbeste, pe bune, despre ce inseamna de fapt un startup, dar si fiindca mai spulbera din miturile astea care au prins atat de bine in Romania. Eu recunosc ca m-am plictisit pana peste cap de antreprenori care viseaza exit-uri dinainte sa inceapa un business.

Da, sunt subiectiv, fiindca nu am fost niciodata fanul genului asta de business. De fapt, nu prea il consider business. Ah, ca la cativa ani de la lansarea unui business te gandesti sa faci exit e una. Insa ce se intampla acum la noi nu face decat sa abata atentia antreprenorilor de la ce conteaza de fapt: sa construiesti un sistem care sa ajunga pe plus.

Nu sa aiba potentialul de a ajunge pe zero la un moment dat, cand o avea un alt manager, 100k euro in plus si multi investitori in spate. Come on, hai sa nu ne jucam de-a oamenii de afaceri cat timp nimeni nu cumpara produsul nostru. Mie imi plac oamenii cu potential si imi plac si ideile destepte care au sanse mari sa prinda. Dar parca mai mult imi plac oamenii care au demonstrat deja ceva si ideile care s-au materializat.

Nu zic sa nu mai visam, nu zic sa nu mai incercam, ba din contra. Zic doar ceea ce am zis si acum 6 ani, cand nu cunosteam pe nimeni in online si oamenii nu imi raspundeau la mailuri: ca desi eu stiu cine sunt si cred in potentialul ideilor mele de a se materializa, ceilalti n-au de unde sa stie. Si odata ce intelegi asta, singura varianta care nu va provoca rasul tuturor este sa te straduiesti sa fii intimidant de bun in ceea ce faci. Speech-urile motivationale si povestile despre ce ai putea sa fii nu valoreaza ceva decat pentru tine. Atat.

Se schimba modul in care te raportezi la lume, fiindca intelegi ca tu o construiesti. Se schimba modul in care iti alegi prietenii si rapiditatea cu care ii acuzi de lucruri. Fiindca intelegi ca oamenii din jurul tau functioneaza, in mare masura, ca o oglinda a ta. Cu cat sunt mai multi cei care nu iti plac, cu atat exista sanse mai mari ca vinovatul sa fii tu.

Cand intelegi cat de puternica e mintea ta, realizezi ca e normal sa iti fie frica din cand in cand si ca este la fel de normal sa lupti cu chestia asta fiindca asta te face sa evoluezi si fiindca, da, mintea ta chiar poate sa depaseasca orice bariera. Intelegi ca bullshit-urile alea americane cu “poti sa fii orice vrei sa fii, poti sa faci orice vrei sa faci” chiar functioneaza in 99% din cazuri si, cu foarte mici exceptii, viata pe care o ai e rezultatul deciziilor pe care le-ai luat. Sau pe care ai ales sa nu le iei, fiindca ti-a fost frica.

Nu cred in facultati, nu in cele din Romania. Adica nu ii apreciez mai mult pe cei ce au terminat una decat pe cei ce n-au facut-o. Ba, uneori, din contra. Cred insa in educatie, intr-o anumita masura. Adica, uitandu-ma in jur si cautand oameni capabili dar si oameni care stiu sa traiasca, am gasit in cele mai multe cazuri oameni cu un nivel de educatie peste medie.

Cred ca atat cartile cat si filmele, documentarele, training-urile, workshop-urile sau seminariile te dezvolta. La fel si wikipedia sau site-urile How-to. Dar mai sunt convins de un lucru. Ca niciuna dintre ele nu pot sa bata viata.

Workshop-urile si conferintele sunt okay, atat timp cat nu uitam ca greul incepe abia dupa ce plecam de acolo. Cartile bune sunt geniale fiindca te transpun intr-o lume, iti simuleaza o viata. Insa doar o simuleaza, ele nu sunt un inlocuitor pentru viata pe care ar trebui sa o traiesti. Toate astea mi-au venit in minte recitind un fragment din “Rugati-va sa nu va creasca aripi”.

“În adolescenţă, a fost o vreme când am trăit, într-o cameră sărăcăcioasă, ca o pasăre în colivie. Şi ce poate face o pasăre în colivie? De obicei, păsările se adaptează sau mor. Van Gogh vorbeşte chiar de o pasăre care a înnebunit. Eu nici nu m-am adaptat, nici n-am murit, nici nu mi-am pierdut minţile. M-am apucat de citit. Mi-am umplut colivia cu cărţi.

Deveneam astfel victima unei prejudecăţi. Deoarece cărţile înseamnă mult, dar nu pot însemna mai mult decât viaţa şi, mai ales, n-o pot înlocui.

Într-o bună zi, descoperim că nu ne ajung povestea lui Tristan şi cea a lui Romeo. Vrem să iubim noi înşine.”

Am dat azi de un citat care imi place de mor.

“So many people live within unhappy circumstances and yet will not take the initiative to change their situation because they are conditioned to a life of security, conformity and conservatism – all of which may appear to give one peace of mind.

But in reality nothing is more dangerous to the adventurous spirit within a person than a secure future.”
(Chris McCandless, via Magda)

Cred, si spun asta cu tristete, ca multi oameni nu traiesc cu adevarat. Ce e si mai trist este ca ei cred ca traiesc. Mai mult decat atat, exista oameni care se apara atat de bine de spiritul lor de aventura incat incearca sa ii convinga si pe cei din jurul lor ca ar trebui sa “play it safe”, sa nu riste si sa nu indrazneasca. Adica sa renunte la a trai, sa devina ca ei.

Eu, unul, n-am de gand sa renunt. Iar voi, aia de stati pe marginea vietii si dati sfaturi, cu toata politetea si calmul ce stiti ca ma caracterizeaza, va puteti duce naibii. Asa cum stiti voi, organizati intr-un careu.

Aveti mai jos unul dintre acele articole pe care nu vreti sa le ratati. Fiindca sunt rare si sintetizeaza perfect un concept de care stiti deja ca va pasa.

Acum ceva timp am fost la Mondays, sa vorbim putin despre antreprenoriat. A fost si Haotik acolo. Pe Haotik l-am cunoscut la Launch48, un super program organizat de Cristi despre care am scris aici. Ce stiam eu despre Haotik era asa: ca e un tip haotic, la propriu, insa nu neaparat intr-un sens negativ. Ca vorbeste mult si repede, ca e programator, ca nu e neaparat genul care sa citeasca multe carti si ca exprima idei foarte bune in texte scrise groaznic si corectate de jumatatea lui buna inainte sa ajunga pe blog. :) Si ca a inceput sa citeasca Suntem furtuni fiindca stia ca va da ochii cu mine. :)

Bun. Baiatul asta a scris un articol acum vreo doua saptamani, dupa intalnirea de la Mondays. Si articolul ala e wow! E wow fiindca a surprins perfect esenta antreprenoriatului, probabil ca mai bine decat majoritatea oamenilor (foarte misto!) care au fost in sala in seara aceea. Dau mai jos paste la mare parte din articol. Va rog sa il cititi si sa incercati sa internalizati ce scrie acolo. E scris mai bine decat l-as fi putut scrie eu.

“Intotdeauna ne lasam manati de viata in furtuni care nu sunt ale noastre, si pentru ca intodeauna ne dorim mai mult, uitam sa fim fericiti doar de dragul de a face mai multi bani. Sperand ca intr-o buna zi, cu acesti bani ne vom putea cumpara fericirea. Ne putem cumpara sanatatea, ne putem cumpara chiar si timp, dar nu ne vom putea cumpara niciodata fericirea.

Cand spui ca mergi la o discutie despre antreprenoriat te gandesti in primul rand la ce chestii destepte vei mai invata ca sa faci mai multi bani, ca sa iti optimizezi mai bine timpul si sa scoti un profit mai mare. Nu te gandesti nici o clipa la faptul ca nu vrei sa muncesti 16 ore pe zi si te gandesti doar la cum putem face ca in cele 16 ore pe zi cat suntem treji sa putem face si mai mult. Fara sa ne dam seama ca zi de zi constant aceasta atitudine ne oboseste si ne scade productivitatea, puterea de creatie si toate celelalte calitati care ne-ar putea oferi o viata mai buna.

Astfel uitam ca antreprenoriatul nu este despre bani ci despre libertate. Si daca toti visam la acea libertate ce fel de antreprenor de succes e acela care are foarte multi bani, dar munceste in continuare din zori si pana tarziu in noapte. In capcana de a face cat mai multe lucruri interesante uitam de noi, si ne trezim la un moment dat ca viata noastra nu mai e a noastra, ca este doar o insiruire de evenimente puse intr-o agenda, unde chiar si cina cu sotia de ziua ei este pusa acolo si nu dureaza decat 3 ore pentru ca dupa accea avem alt lucru important de facut.

In loc sa facem ceea ce ne dorim, ajungem sa fim sclavii proprilor idei care ne subjuga, ne limiteaza si ne tin la un moment dat pe loc prins intr-un cerc vicios din care credem ca nu putem iesi. Ai impresia ca toate afacerile se vor darama fara tine, fara sa detii tu controlul lor absolut, si ca nimeni nu poate face treaba asta mai bine decat tine. Gresit, sunt altii care o pot face mai bine decat tine si o pot face pentru tine.

Antreprenorii nu sunt baieti destepti care fac bani, aceea sunt doar baietii destepti si in general fac afaceri cu statul. Antreprenorii sunt oameni carora le place aventura, libertatea si cautarea de noi solutii la problemele pe care le gasesc in drumul lor prin viata. Vor sa inoveze, sa creeze, si sa gaseasca noi soluti, eu i-as numi mai repede niste mici inventatori ai afacerilor. Si de multe ori se chinuie sa lase deoparte logica si calculele matamatice pentru a urma un alt drum. Un drum care poate fi un succes sau un esec. Un esec din care ei vor invata ceva si vor merge mai departe.

Un anteprenor utilizeaza cu maestrie timpul si banii pentru a face lucruri pe care altii le-au catalogat drept imposibile. Desi par mici magicieni, nu sunt, si tot ce realizeaza ei se bazeaza pe un singur element la fel de important ca insasi maestria lor: Oamenii.”

(scris de Haotik, pe Mondays)

Sunt implicat de un an si ceva intr-o firma in care cred foarte tare. Se numeste Interactive Business Tools si e condusa de Lucian Croitoru, cel mai tare om pe partea de previziuni financiare si planuri de business pe care il stiu. Ne-am cunoscut acum niste ani la un eveniment al unei asociatii studentesti, apoi ne-am reintalnit dupa alti cativa ani si cateva tone de experienta in plus si, la initiativa lui Lucian, am produs impreuna o firma.

Interactive Business Tools tocmai a scos pe piata, de doar cateva saptamani, un produs care se vinde foarte bine, din punctul meu de vedere, tinand cont de faptul ca abia incepem sa il promovam. Si se vinde bine fiindca e un produs misto, foarte util, care va scuti pe multi antreprenori si manageri de bani aruncati pe fereastra.

Produsul se numeste, zicem noi sugestiv, The Plan si gasiti aici atat un video ca sa vedeti cum functioneaza cat si formularul de cumparare. Il puteti lua la pachet cu recomandarea mea. :)

Mai jos il puteti vedea pe Lucian in cadrul emisiunii Antreprenor de pe Money Channel (partea a doua a emisiuni, incepand cu minutul 17).

Am avut o perioada, acum 2-3 ani in care imi tot doream sa particip ca speaker la evenimente. Initial fiindca eram foarte slab la asta. Iar pentru oamenii cu orgolii mari, a fi foarte slab e inacceptabil. :) Apoi, cu cat actul in sine incepea sa fie mai putin jenant si mai putin provocator, cu atat imi spuneam mai des ca ar trebui sa fac o pauza. Sa refuz politicos invitatiile si sa imi vad de treaba mea. Sunt un one2one guy si nu ma simt in largul meu in multimi. Am decis, deci, sa refuz invitatiile si am si facut-o o perioada. Chiar si acum mi le aleg cu atentie.

In contextul asta, ma intreba un amic de ce ma duc, totusi, la evenimente la care trebuie sa vorbesc si, de vreme ce ma duc, cum mi le aleg?

In ceea ce priveste alegerea lor, in ultimul an si jumatate a devenit simplu: nu ma mai duc decat acolo unde mi se cere sa vorbesc despre ceva ce ma pasioneaza. Pare usor, nu? Ca doar nu ma invita nimeni sa vorbesc despre olarit, mai toate sunt ori despre online, ori despre antreprenoriat. Corect. Doar ca, desi sunt pasionat de social media, nu ma pasioneaza deloc sa vorbesc despre studii de caz facute prin alte tari, de altii. Nu ma pasioneaza, deci nu vorbesc despre. In plus, oricum daca nu ma pasioneaza subiectul as plictisi pe toata lumea.

In ceea ce priveste prima intrebare, de ce ma duc totusi la evenimente, exista mai multe raspunsuri. Sigur ca exista si idei de genul “am lansat Spada, ne-ar ajuta sa fim intr-un loc in care sunt potentialii nostri clienti” bla bla. Insa pentru mine nu-s suficiente, mi s-ar parea ca ma duc sa fac ceva ce nu imi place, fiindca trebuie. Or eu cu filosofia asta de viata nu ma prea inteleg. Ma duc totusi la intalniri de genul asta fiindca sper ca ceva din ceea ce se intampla acolo ar putea ajuta pe cineva. Nu sa ii ajute sa se simta bine o ora, asta nu ma incalzeste, nu ma visez entertainer. Ma intereseaza chiar sa ii ajute!

Si in sensul asta, articolele ca cel al lui Razvan fac ca timpul pe care il acord acestor intalniri/evenimente sa merite.

“Sunt unele intalniri, cu oameni pe care poate nu-i cunosteai pana atunci si care reusesc sa te schimbe, care reusesc sa modeleze si sa-ti dea impulsul de care ai nevoie pentru a face un lucru. O astfel de intalnire o reprezinta Mondays, partea buna e ca intalnirea aceasta se poate repeta, poti participa de mai multe ori.

Pentru mine intalnirea trecuta, cea in care a fost prezent Andrei Rosca, a insemnat mult, m-a marcat cu idei ce m-au facut sa inteleg o noua perspectiva. A fost o intalnire prin care am mai pus cu grija in locul lor predefinit cateva piese din uriasul puzzle numit viata. Am fost puternic marcat de urmatoarea fraza “entuziasmul e valoros doar daca-l canalizezi”. Si brusc am disparut din contextul intalnirii, m-am vazut pe mine in nenumarate situatii in care eram foarte entuziasmat, inca sunt cand vine vorba de multe lucruri si dupa aceste stari de entuziasm treceam direct intr-una aproape de depresie si nu am inteles niciodata de ce. Raspunsul meu acum, este ca iroseam o sursa enorma de energie, in loc sa ma folosesc de ea; sa ma bucur de mai mult decat de o stare de spirit, ajungeam doar sa fiu entuziasmat, fara sa fac absolut nimic.

Era un entuziasm lipsit de actiune. Am facut rapid o paralela intre momentele cand eram foarte “flower power” si momentele cand entuziasmul meu a dus la creatie, la actiune. Acesta a fost momentul in care am inteles la ce se referea Andrei prin “e valoros daca-l canalizezi”. Avem prin jur doar oameni entuziasmati; si nu e absolut nimic gresit in asta, e o stare de spirit enorm de placuta, un mod hedonistic de ati petrece ziua, insa cand vine vorba de business acest entuziasm trebuie canalizat, trebuie utilizat drept resursa care e cu adevarat. E ca diferenta dintre un profesionist si un amator. ”

articolul complet pe mondays.ro