In ciuda faptului ca particip la multe evenimente, in ultimii 2 ani am devenit din ce in ce mai putin fanul lor. Am inceput sa apreciez mai mult workshop-urile si intalnirile cu numar mic de oameni fiindca imi place sa cred ca sunt mai concentrate, ca e “a little less conversation, a little more action”, atat din postura de speaker cat si din cea de participant.
Insa sunt cateva evenimente mari care imi plac mult, iar unul dintre ele este Netcamp. Imi place fiindca acolo simt vibe-ul antreprenoriatului la inceput de drum, adica ala care imi place mie cel mai mult. Nu e vorba numai de entuziasm, ci si de problemele cu care te confrunti in early stages, probleme serioase, dure si definitorii pentru viitorul tau ca antreprenor. In fazele de maturitate ale unui business, de cele mai multe ori sunt deja in jurul tau suficienti oameni preocupati ca business-ul sa mearga, insa in primele faze e incredibil de greu fiindca de obicei esti singur sau aproape singur. Si aici apare rolul evenimentelor de genul Netcamp.
Ajuns la a cincea editie, anul acesta Netcamp (care are loc pe 22 noiembrie) isi propune sa atraga (eu as adauga si “sa inspire”) un nou val de antreprenori online si, evident, sa fie un spatiu perfect de networking. Mai jos cateva dintre motivele pentru care ar trebui sa participati:
Daca ai o idee sau un proiect web…
Inveti cum sa o / il lansezi cu succes, ce provocari te asteapta si mai ales cum treci peste ele. Start-Up Now! va fi sesiunea la care trebuie sa participi. http://www.netcamp.ro/2011/start-up-now/
Te inscrii cu ideea sau proiectul deja existent la Net Start-Up, o competitie care iti ofera expunere, dar mai ales sfaturi concrete si utile de imbunatatire. E cea mai buna cale de a te testa ca antreprenor. http://www.netcamp.ro/2011/net-start-up/
Daca dezvolti proiecte web si mobile…
WeWorkWeb iti ofera locul de dezbatere a celor mai noi tendinte si tehnologii. http://www.netcamp.ro/2011/weworkweb/
MobileDev ramane in continuare singurul eveniment din Romania care strange dezvoltatorii de aplicatii mobile pe orice cele mai importante platforme. http://www.netcamp.ro/2011/mobiledev/
Restul detaliilor si formularul de inscriere le gasiti pe netcamp.ro
School for Startups e un program chiar misto. Il urmaresc de cand am auzit prima data de el, de la Marius. De curand am participat la o prezentare tinuta de Doug Richard, un dialog scurt insa interesant, pragmatic, despre ce isi propune proiectul in Romania. Pentru cei care nu stiu, Doug Richard e unul dintre dragonii din Dragons Den-ul din UK, un om cu foarte mult experienta antreprenoriala si de un pragmatism care mie imi place de mor.
Mai in gluma, mai in serios, l-am intrebat pe Doug daca e obligatoriu sa ai un startup pentru a te inscrie, iar raspunsul a fost ca nu. Dincolo de experienta evidenta pe care atat Marius cat si Doug au acumulat-o, vad in program unul dintre putinele avantaje pe care le vad si in programele de MBA: networking-ul cu oameni care ori sunt, ori vor fi mai devreme sau mai tarziu in pozitii de decizie. In propriile firme sau in companii multinationale.
Iar networking-ul este, in mod cert, unul dintre cele mai importante asset-uri in lumea business-ului.
Ma gandesc de ceva vreme sa organizez niste intalniri (in Bucuresti initial) pe diverse teme de dezvoltare personala si antreprenoriat. Le vad ca pe niste intalniri cu cel mult 10-12 persoane, mai degraba spre mentoring si coaching decat spre workshop, intalniri in care sa tratam un anumit subiect (dintre cele la care ma pricep sau in care am ceva experienta). O scurta prezentare la inceput, apoi discutii libere in care sa nu facem doar filosofie, ci chiar sa gasim niste raspunsuri concrete la problemele si intrebarile pe care unii dintre noi le au.
Sigur ar exista o taxa de participare, insa sumele ar fi modice (~50 – 100 ron). M-am convins acum ceva vreme ca atunci cand platim pentru ceva, asteptarile si implicarea noastra cresc. Si mi-as dori ca la astfel de intalniri sa participe oameni curiosi, deschisi si implicati.
O prima tema pe care o propun este: “Cum iti incepi primul business?”. Ar dura 3 ore si ar putea fi despre provocarile unui start-up, despre de unde faci rost de bani, despre cum iti dai seama daca merita sa iti dai demisia de la locul de munca si sa te apuci de propriul business, despre frica si despre cum stii cand esti cu adevarat pregatit. Despre experienta mea in acest sens cititi aici.
Dar inainte de a stabili ziua, ora si locul, spuneti-mi, va rog (in comentarii sau pe andreirosca1[at]gmail[dot]com) daca v-ar interesa sa participati. De asemenea, m-ar ajuta sa imi spuneti daca aveti in minte si alte teme.
Cu etica si cu verticalitatea e greu. Sunt sigur ca pentru mare parte dintre noi nu vine natural. Nu in societatea asta, cel putin.
Partea misto e ca dupa primele 3-4 dati in care rezisti si tii capul sus, totul devine mai usor fiindca incepi sa devii constient de diferenta de valoare dintre oameni.
Discutam ieri cu doi prieteni despre cat de multi oameni angajati isi doresc sa aiba propria firma (acum sau “la un moment dat”) si ii invidiaza pe antreprenorii care “au avut curajul sa”. Cum mare parte dintre ei habar n-au ce inseamna, de fapt, antreprenoriatul. Vad doar partea frumoasa, glossy si sexy. Si mi-ar placea sa le spun niste lucruri.
Nu stiu niciun antreprenor de un succes cel putin mediu care sa nu fi avut perioade in care a muncit 16-18 ore pe zi. Ar trebui sa incercati asta intr-o zi. De fapt, stiti ce?, faceti-o macar timp de 4 zile la rand. Dupa care spuneti-va ca e okay, nu o sa dureze mai mult de 3-4 ani, pana la urma o sa va iasa. Continuati sa va spuneti asta si dupa ce business-ul esueaza a doua sau a cincea oara si sunteti la birou, la 1 noaptea, uitandu-va pe excel-uri si intrebandu-va de unde faceti rost de bani pentru salariile pe care trebuie sa le platiti a doua zi. Va va redefini notiunea de responsabilitate, va promit.
Vi s-a spus vreodata, ca angajati, ca nu v-ati facut treaba la nivelul la care era de asteptat sa v-o faceti? Cum v-ati simtit?
Credeti ca asta-i greu? Ar trebui sa incercati o data sa dati afara un om care nu isi face treaba dar despre care stiti ca are nevoie de bani. Si dupa ce o experimentati pe asta, dati afara un om din cauza incompetentei voastre de manager. Deal-uiti cu asta si spuneti-va ca data viitoare va fi mai usor. Mintiti-va ca va fi!
Incercati sa va pastrati verticalitatea si etica atunci cand de asta depinde viitorul unei firme in care ati investit mult timp, bani si speranta. Va veti da seama care dintre principiile pe care credeati ca le aveti chiar sunt principii si pe care dintre ele doar va placea sa le numiti asa. Fiindca suna cool.
Vor fi unii dintre voi, oameni cu experienta, care vor spune ca un antreprenor bun nu munceste 18 ore pe zi si ca un om suficient de destupat la minte intelege ca acea responsabilitate cu privire la alti oameni nu ar trebui sa existe, fiecare e responsabil pentru el. Absolut de acord! Doar ca dureaza ani de zile sa ajungi sa intelegi lucrurile astea, si alti ani pana sa ajungi sa le poti aplica. Iar in tot timpul asta, tu trebuie sa deal-uiesti cu asteptarile pe care ceilalti, dar mai ales tu, overachiever-ul, le ai de la tine.
Imi dau seama ca poate suna amar ceea ce scriu, dar simt ca sunt intr-o perioada profesionala buna, nu ma pot plange de prea multe lucruri si nu regret nici macar o secunda drumul ales, ba chiar ma felicit pentru el. Tocmai de aia scriu randurile astea acum, cu 2-3 ani in urma m-as fi simtit un impostor facand-o.
Nu cred ca e corect sa le vindem celor ce vor sa fie antreprenori doar visele. Realitatea e ca, desi e frumos din atat de multe puncte de vedere, uneori mai e si greu. Iar a promova doar partile misto ale antreprenoriatului e ca si cum ai vinde un tur in jurul lumii, fara sa mentionezi ca toata calatoria se va face la pas, pedestru.
As vrea ca peste cativa ani, cand voi reciti blogul asta (asa cum fac mereu), de fiecare data cand dau de video-ul de mai jos sa il simt atat de intens cum il simt in perioada asta. Ca nu cumva sa reusesc sa ma pacalesc pe mine, spunandu-mi ca am fost genial.
Teodor Mincu, un blogger/antreprenor, a facut o chestie foarte misto, cum se facea pe vremuri (stiu in ce hal suna dar adevarul e ca bloggingul se facea altfel acum 4-5 ani; cu mult mai multa munca, de principiu). Adica a luat niste interviuri mai multor antreprenori din .ro si a facut un fel de roundtable in care veti gasi informatii cel putin interesante. :)
Intrebarea mea preferata (cu raspunsurile atasate) este:
Cât de mult conteaza imaginea personala în antreprenoriat? Îmbracaminte business sau casual?
Adrian Pintilie: Asta cred ca tine cel mai mult de gusturile personale, iar eu nu judec o persoana dupa imbracaminte. Poti fi la 4 ace sau in tricou, vorbim la fel.
Alin Popescu: Imbracamintea, cata vreme e curata si in limitele decentei, e mai putin importanta decat atitudinea. Daca esti nepotrivit ca atitudine, imbracamintea nu te ajuta deloc.
Andrei Roșca: Conteaza enorm imaginea. In ceea ce priveste imbracamintea, conteaza mai putin ce stil adopti, important este sa il adaptezi usor (insa nu sa il schimbi fundamental!) in functie de contextul in care vei discuta business (oamenii, mediul, perioada anului etc).
Călin Fusu: In online nu conteaza cum te imbraci (nu te vede nimeni).
Cristian Manafu: Toti antreprenorii ar trebui sa aiba un sacou. Vor vedea diferenta cand deschid o discutie sau intra intr-o incapere. Smart casual este mereu un stil potrivit pentru un antreprenor.
Dragoș Mănac: Imaginea este esentiala. Business sau business casual. Conform glumei: trebuie macar sa te imbraci ca si cum te respecta cineva.
Marius Deak: Conteaza destul de mult, dar numai in ultimii 4-5 ani. Inainte insa, erau alte vremuri – conta imaginea firmei + portofoliul. Primii 5 ani business. Urmatorii 7 casual. Acum rock.
Mircea Scărlătescu: Extrem de mult. Mai mult decat business-ul pana la un punct.
Mugur Frunzetti: Primii 7 ani am fost business. Acum sunt foarte casual
***
Ce mi se pare foarte tare este ca desi eu n-am mentionat asta, am trecut de la foarte business (pana acum vreun an si ceva multi oameni nu isi reveneau din soc daca ma vedeau altfel decat in costum) spre casual si smart-casual cam tot dupa 6-7 ani (apropo de ce spun Marius si Mugur). O tine oare de maturizare? Sau poate ca in primii ani esti suficient de nesigur incat sa ai nevoie de bonusul pe care ti-l da un costum bine purtat, iar dup-aia incepi sa il porti doar cand ai chef? :) Voi ce ziceti?
Cand ma uit in jur si vad cat se agita lumea din online in jurul antreprenorilor am impresia ca asist la o operatiune de salvare care e evident ca se va termina prost. Antreprenorii astia sunt baietii (si fetele) care lesina in mijlocul petrecerii si toata lumea se repede sa ii adune de pe jos si sa le dea sa miroasa saruri strigand dupa apa si medic. In ordinea asta.
Si ma enerveaza, recunosc asta! Ma enerveaza fiindca pana sa inceapa nebunia asta cu ajutorarea antreprenorilor de online nu i-am vazut niciodata ca fiind neajutorati; nu i-am vazut ca fiind copiii cu probleme abandonati ai unei industrii. Iar acum mi se pare ca fiecare conferinta despre antreprenoriat este nu despre oportunitati si recunoastere, ci despre “cum sa facem noi, astia de ne-am strans aici, sa ii ajutam pe saracii antreprenori care nu-s in stare nici sa mearga la baie de unii singuri”. Va spun eu cum sa ii ajutati: lasati-i sa moara.
N-as vrea sa fiu inteles gresit, daca cineva imi cere ajutorul si pot sa il ajut, o sa o fac cu placere. La fel cum si eu am primit ajutor de-a lungul timpului. Dar hai sa nu luam babele si sa le traversam strada cand ele vor doar sa stea pe trotuar si sa se uite la masini.
In antreprenoriat e fix ca in vanzari. Daca e nevoie sa ii dai 3 carje unui om de vanzari, sa faci zeci de traininguri cu el, sa il tii de mana la primele intalniri si sa ii repeti la ureche cat de bun e, probabil ca nu-i! Si cel mai bun lucru pe care il poti face si pentru el dar si pentru organizatia ta e sa ii spui in fata asta. Si daca exista vreo urma de vână in el, se va dezvolta. Daca nu, poate sa se concentreze pe altceva fara sa se mai minta pe el si poate sa devina cu adevarat exceptional la ceva.
Antreprenori sunt oamenii care se descurca, gasesc solutii, isi rezolva problemele, se dezvolta, stiu sa caute ajutor, lupta si nu renunta. Restul sunt niste baieti pe care putem sa ii imbracam noi, sa ii coafam si sa ii fardam cat vrem, vor arata frumos, poate ca vor invata sa vorbeasca frumos pe la conferinte, dar imediat ce noi disparem de langa ei se vor prabusi si vor ramane acolo.
Iar vina nu e numai a lor, e si vina noastra fiindca prin ei, am incercat sa spunem o poveste despre noi. Una care, de cele mai multe ori, nu exista decat in mintea noastra.
Am gasit la Orlando prezentarea de mai jos si mi se pare desteapta fiindca in prima parte vorbeste, pe bune, despre ce inseamna de fapt un startup, dar si fiindca mai spulbera din miturile astea care au prins atat de bine in Romania. Eu recunosc ca m-am plictisit pana peste cap de antreprenori care viseaza exit-uri dinainte sa inceapa un business.
Da, sunt subiectiv, fiindca nu am fost niciodata fanul genului asta de business. De fapt, nu prea il consider business. Ah, ca la cativa ani de la lansarea unui business te gandesti sa faci exit e una. Insa ce se intampla acum la noi nu face decat sa abata atentia antreprenorilor de la ce conteaza de fapt: sa construiesti un sistem care sa ajunga pe plus.
Nu sa aiba potentialul de a ajunge pe zero la un moment dat, cand o avea un alt manager, 100k euro in plus si multi investitori in spate. Come on, hai sa nu ne jucam de-a oamenii de afaceri cat timp nimeni nu cumpara produsul nostru. Mie imi plac oamenii cu potential si imi plac si ideile destepte care au sanse mari sa prinda. Dar parca mai mult imi plac oamenii care au demonstrat deja ceva si ideile care s-au materializat.
Nu zic sa nu mai visam, nu zic sa nu mai incercam, ba din contra. Zic doar ceea ce am zis si acum 6 ani, cand nu cunosteam pe nimeni in online si oamenii nu imi raspundeau la mailuri: ca desi eu stiu cine sunt si cred in potentialul ideilor mele de a se materializa, ceilalti n-au de unde sa stie. Si odata ce intelegi asta, singura varianta care nu va provoca rasul tuturor este sa te straduiesti sa fii intimidant de bun in ceea ce faci. Speech-urile motivationale si povestile despre ce ai putea sa fii nu valoreaza ceva decat pentru tine. Atat.
Se schimba modul in care te raportezi la lume, fiindca intelegi ca tu o construiesti. Se schimba modul in care iti alegi prietenii si rapiditatea cu care ii acuzi de lucruri. Fiindca intelegi ca oamenii din jurul tau functioneaza, in mare masura, ca o oglinda a ta. Cu cat sunt mai multi cei care nu iti plac, cu atat exista sanse mai mari ca vinovatul sa fii tu.
Cand intelegi cat de puternica e mintea ta, realizezi ca e normal sa iti fie frica din cand in cand si ca este la fel de normal sa lupti cu chestia asta fiindca asta te face sa evoluezi si fiindca, da, mintea ta chiar poate sa depaseasca orice bariera. Intelegi ca bullshit-urile alea americane cu “poti sa fii orice vrei sa fii, poti sa faci orice vrei sa faci” chiar functioneaza in 99% din cazuri si, cu foarte mici exceptii, viata pe care o ai e rezultatul deciziilor pe care le-ai luat. Sau pe care ai ales sa nu le iei, fiindca ti-a fost frica.
