Interviu despre coaching si dezvoltare

November 9th, 2016

Sursa: interviu pentru smark.ro, realizat de Codrut Baciu.

La fel ca multi dintre cei care citesc aceste randuri, am dat peste bookblog.ro in timp ce cautam informatii despre un scriitor. In cazul meu, search-ul a constat in “Le Clezio”. Se intampla prin 2008 sau 2009, dupa ce tocmai castigase Nobelul pentru literatura, iar eu habar n-aveam cine este. Am ramas in relatii bune cu bookblog, nu si cu Le Clezio.

Astazi, la ani-lumina dupa ce m-am oprit la pagina 30 a “Potopului”, am avut prilejul sa schimb cateva vorbe cu cel care a pus pe roate bookblog: Andrei Rosca. Antreprenor inca din adolescenta, Andrei a fondat in 2011 agentia de social media Spada, din managementul careia s-a retras 4 ani mai tarziu, ramanand insa unic actionar.

Acum, el este life & business coach, iar cele doua proiecte amintite mai sus au insemnat, ne spune el, primii pasi in directia coachingului. Care ce inseamna si cui se adreseaza? Si ce probleme poate rezolva? Raspunsurile se afla la nu mai mult de 6 scroll-uri in jos. Enjoy!

Background

Profesional, multi ani m-am definit ca fiind antreprenor. De la 17 ani am incercat sa construiesc sisteme, apoi companii. Sunt genul caruia daca ii arati un teren gol, fara resurse, fara oameni, fara clienti si fara proceduri, eventual si intr-o industrie pe care nu o cunosc, atunci ma simt in largul meu.

Am facut, deci, antreprenoriat, in diferite industrii si am construit mai multe companii, cu intentia de a le face sa mearga fara mine. Cu unele mi-a iesit, cu altele nu. Doua dintre proiectele de care sunt mandru sunt bookblog.ro si Spada (digital agency). Activez de cativa ani buni si ca trainer la Social Media Essentials si, tot de cativa ani, deja, ii ajut pe oameni sa creasca si sa depaseasca obstacole din postura de life & business coach.

Personal, sunt un om care si-a pus si isi pune foarte multe intrebari, care a avut de lucrat cu el foarte mult si care, cel mai probabil, va lucra toata viata la a deveni un om mai bun.

Despre Spada

In 2011, am inceput ca agentie de social media, avand ca servicii principale campaniile de blogger outreach si community management (care era foarte la inceput in Romania). Simteam ca putem face asta mai bine decat se facea. Apoi, agentia a evoluat catre una digitala, crescand usor numarul de servicii si pastrandu-ne specializarea in social media.

Am pornit cu cativa oameni din vechea echipa de la bookblog.ro, insa am adus si oameni noi. Majoritatea juniori (acum 6 ani), pe care am preferat sa ii ajutam sa creasca, atat profesional, cat si din punct de vedere al soft-skill-urilor. Nu imi dadeam seama atunci dar odata cu bookblog si, mai apoi, Spada, faceam primii pasi catre coaching si ajutat oameni sa creasca. :)

De la antrepronoriat, la coaching. De ce?

De ce am facut pasul asta? Of. E o intrebare buna. Raspunsul scurt este ca am ales coaching-ul fiindca intotdeauna mi-a pasat mai mult de oameni, decat de organizatii. Si fiindca simt ca in coaching pot avea impactul cel mai mare, acolo pot sa contribui cel mai mult.

Skill-urile mele de antreprenor, dobandite in ultimii 14 ani, m-au ajutat enorm sa cresc, mi-au accelerat niste procese de dezvoltare care mi-au permis ca acum, la 33 de ani, sa pot face coaching avand increderea ca am suficienta experienta, atat de viata, cat si de business.

Nu cred in coach-i care fac un training si apoi incep sa predice ca si cum ar fi trecut prin viata, in timp ce ei n-au decat 2 sau 3 ani de experienta de munca, n-au riscat nimic, n-au pierdut nimic, n-au avut timp sa esueze si n-au lucrat suficient cu ei insisi, sa devina mai buni.

De altfel, coaching-ul nici nu este despre a predica. Nu te pune in mod deosebit in postura de expert in ceva, nici in cea de profesor. Cel mult, odata cu experienta, devii expert in a asculta, a fi atent, a intreba si a pune oamenilor o oglinda in fata.

Coaching-ul si oamenii ce-l practica

Hai sa incep prin a iti spune ce nu este coaching-ul. In primul rand, coaching-ul nu este psihoterapie! E o confuzie frecventa si, fiindca in Romania oamenii inca au impresia ca mergi la psihoterapeut doar daca ai o problema cu capul (fals, evident), multi extind preconceptia dinspre terapie si catre coaching.

Sunt multe diferente intre cele doua si exista modele diferite de coaching in lume, insa diferenta majora este ca, spre deosebire de multe scoli de psihoterapie, coaching-ul se concentreaza foarte putin pe trecut. Miza nu este sa sapam in trecut, sa disecam traume (pe care cu totii le avem) sau sa ”il reparam” pe client, ci ne concentram pe prezent si viitor.

Cu alte cuvinte, haide sa vedem cine esti tu astazi si ce resurse ai si sa vedem unde ai vrea sa ajungi peste o saptamana, o luna sau niste ani si cum poti face asta intr-un mod cat mai natural pentru tine.

Apoi, coach-ul il ajuta pe client sa treaca de obstacole, de blocaje, ajutandu-l sa gaseasca solutii potrivite pentru el. Coach-ul nu iti da ”un raspuns corect”, nu e un profesor, ci te ghideaza sa iti gasesti propriile solutii, cele care sunt cele mai bune pentru tine.

Te ajuta sa te descoperi si sa iti atingi potentialul. Cum? Printr-un dialog de la egal la egal; ajungi sa te uiti la lucruri dintr-un alt unghi decat o faci tu de obicei.

Probleme des-intalnite in coaching

Iti pot spune care sunt cererile cu care vin clientii la mine cel mai frecvent. Sunt multi oameni care simt ca, din punct de vedere, profesional, nu se mai regasesc in jobul sau in profesia in care sunt acum.

Lucrez impreuna cu ei la redefinirea identitatii lor profesionale; vin cu obiective de genul: ”vreau sa aflu daca m-as descurca in pozitia sau profesia X” sau ”cum pot afla daca unde sunt acum nu performez din cauza companiei sau din cauza mea?”. Sau ”vreau sa fac trecerea de la a fi angajat la antreprenoriat.” Sau invers. :)

Apoi, mai sunt blocaje care tin de deconstruirea unor obiceiuri care iti afecteaza in mod negativ viata. Toti le avem. ”Ajuta-ma sa ma apuc sau sa ma tin de sport”, ”nu pot sa ma opresc din a manca dulciuri noaptea, motiv pentru care, de ani de zile, in ciuda dietelor, nu reusesc sa slabesc”. Mai sunt multe obiceiuri care duc la imbunatatirea increderii in sine.

Sau, o problema foarte comuna deja, cresterea productivitatii si oprirea procrastinarii. ”Vreau sa ma vad mai des cu prietenii sau familia, insa nu reusesc sa imi organizez timpul suficient de bine pentru a face asta” sau ”Nu reusesc sa imi gasesc motivatia pentru a face X. O aman de saptamani sau de luni de zile, iar asta imi face rau”.

Si daca tot vorbeam despre motivatie, inca o perceptie gresita este ca un coach e cel care tipa la tine ca sa te motiveze sau ca iti recita citate motivationale. Ceea ce, daca nu cumva suntem intr-un film american, intr-un vestiar, inaintea meciului, e profund gresit.

Un coach bun nu lucreaza cu fluff. Nici nu cred ca ne ajuta ca tot timpul cineva sa ne bata pe umar, sa ne spuna ”bravo” si ”hai, ca poti!”. E doar o impresie faptul ca a fi impinsi de la spate e intotdeauna solutia. Mai degraba, avem nevoie ca cineva sa ne ajute sa intelegem cum functioneaza creierul nostru, ce nevoi si valori unice avem si cum construim sau deconstruim niste credinte limitative sau obiceiuri astfel incat sa reusim sa ne aliniem mental cu ceea ce suntem noi de fapt.

Motivatia nu inseamna decat rareori un efort mai mare de vointa, ci a invata care sunt butoanele pe care trebuie sa apasam astfel incat sa putem obtine cat mai natural lucrurile pe care ni le propunem. Iar coachingul la asta te ajuta. Te invata sa te intelegi si sa te descurci singur.

In business-coaching e vorba, evident, tot despre oameni. Dupa primele sedinte, cam orice cadru de business-coaching devine, rapid, unul de life coaching. Adica o relatie intre doi oameni. Un coach ajuta compania indirect, de cele mai multe ori, lucrand cu oameni cheie din acea companie si ajutandu-i sa-si accelereze procesele de dezvoltare personala si profesionala, sa faca tranzitia mai rapida de pe o pozitie pe alta sau sa isi imbunatateasca skill-uri interpersonale.

Spre exemplu, am lucrat cu clienti-companii in care clientul final a fost General Manager-ul sau CTO-ul companiei, si exista companii in care lucrez cu toata echipa de management, atat pe obiective de crestere individuale (sa fiu mai bun la X, sa eficientizez Y), cat si pe obiective de aliniere a valorilor si a know-how-ului echipei.

Promovarea unui coach

Mi-am lasat libertatea de a alege sa lucrez doar cu clienti pe care cred ca ii pot ajuta in mod real. Asta nu inseamna insa ca e imposibil ca la un moment dat cineva sa fie nemultumit, insa daca se va intampla asta, sunt convins ca va fi mai degraba din cauze care tin de lipsa de chimie intre mine si client, decat din faptul ca s-au setat gresit asteptarile.

Imi place sa lucrez cu obiective concrete, care nu lasa loc de interpretari. Uneori, toleranta mea mica la fluff si abordari superficiale, de suprafata, mi-a facut mai mult rau decat bine. In coaching insa, e un avantaj competitiv.

Legat de promovare, din fericire, atunci cand clientii tai au rezultate clare si tangibile, ei te recomanda mai departe (Linkedin functioneaza bine din acest punct de vedere!).

In rest, am facut eforturi minime de promovare a partii de coaching, in ultimii ani, insa de cate ori am simtit ca as fi putut sa ajut un client mai mult decat am facut-o, m-am dus si am mai trecut prin niste formari si training-uri, am mai investit cateva zeci sau sute de ore in a creste si a-mi imbunatati skill-urile.

Cu alte cuvinte, am redirectionat bugetul de promovare catre imbunatatirea produsului. Si social media e tot despre asta, nu? Daca ai un produs bun, promovarea se face mult mai usor.

Daca produsul e slab, orice ambalaj i-ai face, mai devreme sau mai tarziu, publicul va vedea prin el. Asta poate sa te omoare, sau poate sa te forteze sa cresti.

De la specialist la antreprenor

November 3rd, 2016

Este un drum lung de la specialist la antreprenor, pentru cei care aleg să-l urmeze. Foarte lung. Și ce încurcă este faptul că drumul nu se măsoară doar în task-uri, în proiecte, sau în reușite și eșecuri. Necesită o modificare de mindset care e greu de accelerat.

Tendința naturală a specialiștilor (în ceva, orice) care se apucă, voit sau nu, de antreprenoriat, este să se întrebe tot timpul ”ce pot eu face?”, ”ce știu să fac?”, ”cum se făceau lucrurile în compania din care vin?”.

E un reflex natural, dar total ineficient, când vine vorba despre antreprenoriat, fiindcă vii dintr-un sistem pus la punct, chiar dacă poate imperfect, în care tu erai o rotită (poate cea mai importantă), și ajungi într-un câmp deschis, unde nu există nici măcar urma unui sistem. Și, brusc, rotița aia nu mai înseamnă nimic, se învârte în gol, oricât de performantă ar fi.

Are nevoie de alte câteva piese cu care să se îmbine, pentru a putea produce ceva de valoare, din care să se poată face bani, combustibilul pentru un viitor sistem. Și aici apare cea mai mare complicație. TU ești cel care trebuie să gândească, găsească și să aducă în sistem piesele lipsă, fie că vorbim despre oameni, proceduri, valori și misiune, mod de a face lucrurile sau orice altceva. Iar pentru a face asta, presupunând că ai skill-urile necesare sau motivația și predispoziția de a le dobândi, mai este nevoie de ceva: pentru o parte importantă din timp, trebuie să te extragi cumva din rolul de rotiță din sistem, să te ridici un nivel mai sus, să poți să ai o viziune mai de ansamblu, să înțelegi ce lipsește.

Din experiențele mele, atât personale cât și în lucrul cu clienții în coaching, majoritatea oamenilor care eșuează, aici eșuează. Ori nu reușesc să facă niciodată trecerea de la mindset-ul de rotiță (din nou, poate una super importantă!) la cel de om care construiește un sistem, ori eșuează în a balansa corect perioada de început a oricărui business, în care e necesară o serie lungă și abruptă de zoom-in și zoom-out, o pendulare obositoare între ”acum e un job pentru specialist, sunt rotița care va face lucrurile să se miște azi”, și ”acum e nevoie să lucrez la sistem, deci orice aș face, nu îmi permit să mă implic operațional, nu îmi permit să fiu o piesă în sistem, ci trebuie să îl văd obiectiv, din afară, și să mă întreb ce lipsește și cum fac să găsesc acel lucru”.

Da, dar măcar muncesc pentru mine

July 1st, 2016

Rank does not confer privilege or give power. It imposes responsibility. Peter Drucker

Sunt deja ani mulți de când scriu despre antreprenoriat, despre a construi sisteme. Despre ale mele, despre alea din cărți, despre ale altora, despre cum se face asta bine, despre cum se face prost. În anii ăștia am dat rateuri și mi-au reușit chestii. Probabil că ambele se vor întâmplă în continuare.

Știu că și eu, ca și alții, prin ceea ce am scris am încurajat niște oameni să se apuce de asta. Pe unii îi cunosc, pe alții nu o să-i știu niciodată. Azi nu-s într-o dispoziția încurajantă. :) Azi mi se pare de bun simț să vă spun că există foarte multe șanse să eșuați. E chiar probabil să se întâmple. Și e fair să știți și asta, nu doar părțile mișto.

Nu cred că toată lumea are stomac pentru presiunea pe care antreprenoriatul o presupune. Dacă credeți că a fi angajat e stresant, stați să o vedeți pe asta! Ce aud tot timpul este că “e alt tip de stres” și că “da, dar măcar muncești pentru tine”. De acord că tipul de stres e diferit, mai ales dacă te raportezi la un job în care nu ești respectat. În antreprenoriat măcar nu o să te calce nimeni în picioare (mă rog, nimeni în afară de Stat, dar asta e altă discuție :) ).

Însă asta cu “muncești pentru tine” e o tâmpenie. Tot timpul muncești pentru tine, angajat sau antreprenor. Doar că vă imaginați că dacă ați conduce, v-ați simți altfel. Și da, v-ați simți altfel: mai responsabili.

Pentru mulți, responsabilitatea e un concept care apare abia în momentul în care își “întemeiază o familie”. Apariția în jurul nostru a unor oameni care sunt într-o anumită măsură dependenți de noi (cel puțin material) ne face să vedem altfel lucrurile. Deciziile nu mai sunt doar despre noi, ca până atunci, devin și despre ei, oricât de egocentriști am fi. E, acum imaginați-va că aveți o companie importantă, așa cum vreți voi să aveți. Și imaginați-vă că ați angajat niște oameni care, true, nu-s copii, și în mod cert viața lor nu se va termina dacă voi veți greși. Însă ale căror vieți depind, cel puțin pe termen scurt, măcar într-o anumită măsură, de deciziile pe care voi le luați. Să zicem că mâine trebuie să dați 3 dintre ei afară. Nu vor muri, însă calitatea vieții lor va fi semnificativ afectată, cel puțin pe termen scurt. Indiferent că va place sau nu, prin deciziile voastre îi atingeți. Pe ei și pe cei apropiați lor.

Iar dacă livrați cu adevărat valoare, atunci dispariția sau rateurile companiei voastre vor afecta și alți oameni. O parte dintre clienții voștri vor avea de suferit în mod cert, cel puțin pe termen scurt. Nu va faceți treaba, ei nu își ating obiectivele, nu primesc bonus de Crăciun, nu pot duce cadouri la copii. Cum e? Sună bine? Și ca să fie și mai bine, când spun “să zicem că mâine trebuie să”, acel “trebuie” înseamnă de fapt: “e nevoie să îi dau afară, fiindcă ceva n-a mers cum credeam / speram că va merge; ceva, undeva, am greșit. Eu. Nu colegul, nu șeful meu idiot, nu managementul companiei, nu board-ul, nu compania-mamă din UK sau SUA, ci eu. Tocmai fiindcă deasupra mea nu mai e nimeni.”

Recomandare: tool de previziuni financiare pentru start-up-uri

June 5th, 2015

previziuni financiare

Nu sunt fanul planurilor de afaceri de zeci si sute de pagini. Le inteleg sensul atunci cand vrei sa obtii o finantare de la o banca, de la vreun fond de investitii, poate chiar si de la un angel investor mai scrupulos. Insa atunci cand vrei sa pornesti un business, mult mai important mi se pare sa actionezi, sa incepi cumva. Nu de alta, dar e lumea plina de oamenii care ar vrea sa fie antreprenori si nu vor face niciodata nici macar primul pas fiindca n-au inca suficienta experienta, bani, timp, curaj, resurse, clienti etc. Niciodata nu vor fi suficiente, trust me.

Singurul beneficiu real al unui plan de afaceri (din punctul meu de vedere) este ca te obliga sa te gandesti la niste lucruri, pe care, neavand experienta, le-ai fi putut scapa. Iar asta este extrem de important! Simplul fapt ca vezi acolo scris “plan de marketing”, te face sa te intrebi ce abordare vei avea atunci cand lansezi produsul, compania sau serviciul pe care vrei sa il oferi. O analiza SWOT (google it), la fel, e un exercitiu de constientizare a faptului ca vei functiona intr-o piata deja existenta, ca ai o concurenta si ca vor fi niste potentiali clienti care te vor compara cu acea concurenta. Are sens sa iti pui problemele astea inainte sa faci o investitie de timp, bani si efort.

Dar, de departe, cel mai util (si cel mai neglijat) lucru legat de un business nou e partea de previziuni financiare. Nu numai ca mare parte dintre oameni n-au suficienta experienta cu Excel-ul incat sa isi poata face niste previziuni de business, dar multi nu inteleg implicatiile legale si fiscale ale deciziilor pe care le iau.

De exemplu, multi viitori antreprenori isi calculeaza ca vor avea un angajat sau doi, se intreaba cat i-ar da salariu, insa uita (sau nu se gandesc) sa puna in excel-uri partea de impozite, care aproape ca le dubleaza cheltuielile. Estimarile de vanzari / venituri, se rezuma in multe cazuri la “ar trebui sa fim in stare sa generam macar 1000 euro pe luna. Platim un angajat cu 300 si ne mai raman si noua niste bani”. Abordare care, aproape indiferent de cat de buna e ideea de business, va inchide firma in 3 luni.

Acesta fiind contextul, am mai recomandat ThePlan si in trecut, o fac din nou acum, la noua versiune a aplicatiei, fiindca chiar cred ca antreprenorii au nevoie de astfel de tool-uri, in special la inceput de drum, atunci cand are mai mult sens sa investesti 50 euro decat sa pierzi niste mii.

The Plan 2.0 este o aplicatie pentru realizarea previziunilor (sau proiectiilor) financiare pentru planuri de afaceri. Aplicatia se adreseaza ideilor de afaceri sau afacerilor in faza start-up. E misto, are tutoriale video, e documentata si la zi. Gasiti toate detaliile aici.

Business si copilarie

April 14th, 2015

Locul in care ma simt cel mai acasa, cel mai aliniat cu mine, sunt strazile pe care am crescut. Nu mai sunt de piatra cubica, au fost asfaltate. Nu mai sunt 7 masini toate, acum e plin, iar multi dintre oamenii care stateau in blocul ala si pe langa, nu mai stau acolo de ceva vreme deja. Pe cei care erau cu cativa ani mai mici decat mine nu-i mai recunosc. M-am mutat de cel putin 9 ani, insa din anumite puncte de vedere simt ca voi mai locui acolo multi ani de acum inainte. Poate toata viata.

Probabil ca are o influenta si faptul ca prietenii mei cei mai buni sunt inca acolo, insa strazile alea, intrarea in scara blocului, de la care acum nu mai am nici cheie, parcul in care jucam fotbal cand eram mic si “domnul senator” care ne ameninta mereu ca pune cainii pe noi, alea sunt inca parte din mine.

Intr-o zi, acum cativa ani, eram in taxi, obosit, ma intorceam de la o intalnire de business si mi-am dat seama ca voi trece pe acolo. I-am zis taximetristului ca m-am razgandit, sa faca prima la stanga si sa ma lase la parc. Am platit, m-am dat jos, si m-am indreptat spre gardul de piatra al unei curti in care acum multi ani cineva iesea in fiecare zi si urla la noi ca ii rupem trandafirii si ca facem prea multa galagie. Era un pusti acolo, se juca cu un excavator de jucarie. Poate 5-6 ani, nu ma prea pricep la varste de copii. L-am intrebat daca pot sa stau si eu langa el si mi-a facut semn din cap ca da.

M-am asezat pe gardul ala de ciment asa cum ma asezam zilnic pe scarile murdare ale blocului cu ani in urma, fara sa imi pese. Si am stat acolo, naibii stie cat timp. Stiu insa ca m-am ridicat cu sentimentul ca data viitoare ar trebui sa am grija sa nu mai vin in costum. Sunt unele lucruri, cum ar fi business-ul si copilaria, care n-ar trebui amestecate niciodata.

Antreprenor vs Manager vs Lider

December 17th, 2014

Am fost saptamana trecuta la Bucuresti Business Days, invitat intr-un panel despre Antreprenor vs Manager vs Lider. Inainte de eveniment am avut un schimb de mailuri cu Mona Dîrțu (co-autoare a cartii “Cei care schimba jocul” – excelenta carte, daca aveti orice tangenta cu antreprenoriatul n-aveti voie sa o ratati!). In acest schimb de mailuri, Mona mi-a trimis niste intrebari foarte bune si, desi am vorbit si la Business Days despre unele dintre ele, m-am gandit sa reiau aici o parte dintre raspunsuri, cu niste completari. Sunt parte din viziunea mea legata de ce este si ce nu este antreprenoriatul.

Ce procent are fiecare dintre cele trei roluri (manager-lider-antreprenor) in jobul tau? De ce?

75% antreprenor, 25% manager. Manager a trebuit sa devin, in timp, astfel incat antreprenorul sa si apuce sa vada ce a construit. Altfel, as fi inceput cate un business in fiecare zi si l-as fi inchis in ziua doi. Managerul ancoreaza visurile antreprenorului, le face sustenabile. Din punctul meu de vedere, antreprenorul are viziunea si construieste sistemul. Managerul il preia, il structureaza, il organizeaza, creeaza procedurile si il duce la nivelul urmator.

Leadership-ul e mai degraba un catalizator atat pentru un manager cat si pentru un antreprenor. Spre deosebire de pozitiile de manager sau antreprenor, care intr-adevar necesita mindset-uri diferite, nu poti da On sau Off leadership-ului. E o calitate pe care o ai sau nu o ai si, indiferent de caz, asta se vede in tot ce faci. Sigur ca imi place sa cred ca sunt un leader, insa realitatea e ca nu eu sunt in masura sa spun asta despre mine, ci oamenii cu care lucrez sau am lucrat. Si nu, nu-i falsa modestie, modest nu sunt.

Impartaseste un truc personal care te ajuta sa schimbi rapid o “palarie” cu alta.

Ca antreprenor sunt foarte concentrat pe cine sunt eu, ce viziune am, unde mi-ar placea sa ajung, ce sa construiesc. Ca manager, ma intreb mai degraba de ce anume are nevoie sistemul pe care l-am construit / il conduc, pentru a fi competitiv si a face performanta.

Managementul este despre performanta si imbunatatirea sistemului, antreprenoriatul este despre ce vezi in afara sistemului (si ai putea integra, daca ai putea face abstractie de limitarile managementului). Pentru mine, ca antreprenor, managementul e de multe ori claustrofobic. Cand ma simt prea limitat, cand ma uit prea mult la resurse, imi dau seama ca azi sunt manager. Uneori e bine, alteori azi ar fi trebuit sa fiu antreprenor, asa ca inchid ochii si ma intreb ce ar face antreprenorul daca ar fi pe aici. :) E un exercitiu simplu de schimbare a mindset-ului care merge in 90% din cazuri.

In primii ani, cand incercam sa fac asta, ma ajuta sa am o lista cu 5-6 situatii prin care am trecut, si cum ar fi fost fiecare dintre ele gestionata de manager vs cum ar fi fost gestionata de antreprenor. Ma ajuta sa intru mai repede in pielea “personajului” potrivit. :)

Esti antreprenor, dar cochetezi si cu coaching-ul. In materie de self-coaching, ne poti povesti o situatie in care ai spus “nu” antreprenorului din tine si ai actionat ca un manager?

Ca antreprenor pasionat de coaching (si practician), cred foarte mult in oameni. Cred in potentialul lor si mai cred ca mare parte dintre ei pot fi mult mai buni decat sunt. Imi place sa cred ca am ajutat niste oameni sa creasca si din pozitia de antreprenor-manager, nu doar din cea de coach.

Problema este ca, de multe ori, ca manager ce trebuie sa faca performanta, nu iti permiti sa astepti ca oamenii sa creasca. Stii ca o vor face, vezi in ei potentialul, dar trebuie sa alegi sa ii dai afara fiindca, atunci, in acel moment, ar tine pe loc sistemul. Am fost nevoit sa fac asta de mai multe ori.

Ca manager, pana acum s-a dovedit intotdeauna a fi decizia corecta. Ca antreprenor pasionat de oameni si dezvoltare continua, a fost un esec de fiecare data.

“Din principiu nu e okay sa aveti contul bancar gol”

September 6th, 2013

Mi se pare ca e ciudat, dar de cate ori incep sa ma gandesc daca lucrurile se schimba suficient de repede in Romania, atunci cand vine vorba de mediul de business, intotdeauna ma gandesc (si) la interactiunile mele cu bancile. Desi am o firma infiintata in anul 2000, primele mele amintiri cu banci sunt de prin 2003-2004 cand de cel putin 3-4 ori pe saptamana primul lucru pe care il faceam dimineata era sa merg la banca ori pentru a completa niste ordine de plata, ori pentru a scoate bani cash pentru diverse.

Cu scoaterea acestor bani era tare complicat. Sunam la banca si ceream cu o domnisoara (cred ca era totusi destul de doamna, si memoria mea incearca sa indulceasca lucrurile) careia ii dadeam CUI-ul firmei si o rugam sa imi spuna cati bani am in cont. Dupa 3-4 minute de asteptat imi spunea, iar eu eram socat de fiecare data si ii ceream sa imi citeasca ultimele 2-3 tranzactii. Cateodata reusea sa ramana calma, alteori se trezise prea dimineata, de cele mai multe ori insa, “n-aveam decat sa vin pana la banca daca vreau atatea detalii”. Asa ca ma duceam la banca.

Stateam la coada cel putin (!) 30 de minute. De obicei citeam. Sunt convins acum: daca n-ar fi fost statul la banca si metroul, n-as fi reusit niciodata sa citesc 2 carti pe saptamana, cum am facut in acea perioada. Dupa cele 30 (45?) de minute, completam 2-3 OP-uri, greseam invariabil unul, ceream altul, iar completam si discutia se termina intotdeauna cu “Sunteti sigur ca vreti sa retrageti toti banii din cont?” Ma uitam la cele 1-2 milioane (100-200 ron astazi) si ii ziceam ca da, sunt sigur. Imi aduc aminte ca, odata, am intrebat-o usor ingrijorat de ce imi tot cere confirmare de cate ori vreau sa ii retrag pe toti, e ceva gresit/ ilegal in asta?

Si mi-a zis: pai… nu, dar din principiu nu e okay sa aveti contul gol! :) Corect? Corect! Din principiu si mie mi s-ar fi parut normal sa fie mai plin, ca sa nu fiu nevoit sa il golesc de fiecare data.

S-au schimbat multe lucruri de atunci. N-am fost neaparat un early-adopter, insa in momentul in care am aflat ca exista o chestie care se numeste online-banking (habar n-am cand aparuse de fapt!) m-a dat pe spate. Pe bune! Cred cu tarie ca numai oamenii care au mers ani de zile, cateva zile pe saptamana, la banca pentru a scrie OP-uri apreciaza la adevarata valoare online banking-ul. La fel a fost, inainte de asta, cand mi-am facut primul card pe firma si puteam sa verific soldul contului de la orice bancomat, fara s-o mai sun pe domnisoara doamna in fiecare zi!

Nu-mi venea sa cred, ma simteam de parca tocmai as fi primit bonus un angajat caruia nu trebuia sa ii platesc salariu! Si acum, cand scriu asta, zambesc la fel de tamp ca atunci. :) Realitatea e ca lucrurile chiar se schimba, evolueaza, si cu toate ca sunt convins ca fiecare dintre noi ar putea gasi povesti negative cu banci, eu am zis-o multor prieteni pana acum: daca aceste lucruri aparent mici nu se schimbau, eu sigur nu mai faceam antreprenoriat azi, fiindca mie imi place sa alerg in IOR si pe Lia Manoliu, nu intre casa si banca.

Exista un motiv pentru care am scris tocmai azi despre banci, si acel motiv se numeste OTP Smart Start. Deci, daca aveti un start-up sau o firma cu cifra de afaceri anuala de cel mult 100.000 Euro, cu ajutorul OTP Smart Start puteti obtine online in doar 3 pasi si 30 de minute (cu doar 10 Lei pe luna) un cont, un card si internet banking.

Fiindca lucrurile evolueaza, si e bine. :)

PS: citind povestea lui Victor cu jefuirea unei banci, mi-am adus aminte de un moment prin 2005 cand tocmai imi vandusem partile sociale intr-o firma si m-am dus la banca sa imi iau partea mea de bani iar cand am sunat la banca sa le zic ca vin am intrebat-o, naiv, pe functionara daca e suficient sa vin cu un ghiozdan. Dar despre asta va povestesc cu alta ocazie. :)

OTP Smart Start

3 principii de time management care m-au ajutat

May 31st, 2013

De fapt, daca as fi vrut un titlu pompos, as fi putut spune ca mi-au schimbat viata, si n-as fi mintit. Si cand zic ca mi-au schimbat viata vorbesc atat despre cea personala cat si despre cea profesionala. Sunt principii pe care le folosesc de cativa ani buni si care dau rateuri extrem de rar.

1. Agenda ramane intotdeauna la birou.

Am fost organizat de cand mi-am inceput viata profesionala. Am folosit agende, post-it-uri, exceluri si apoi mi-am cumparat un PDA cu cativa ani inainte sa apara primele smartphone-uri in Romania fiindca voiam sa am o agenda electronica pe care sa ma pot baza. Am dat pe el banii castigati in 2 luni de munca. Il aveam cu mine tot timpul, imi faceam si refaceam agenda in taxi, la birou, acasa sau oricand prindeam niste timp liber. Asta imi dadea eficienta, ma ajuta sa ating obiective. Apoi am trecut la software si am testat cam toate aplicatiile (web sau nu) importante.

Iar acum cativa ani am decis sa folosesc Outlook. Nu fiindca ar fi cel mai bun, ci fiindca voiam o aplicatie decenta pe care sa nu o pot lua cu mine de la birou (unde lucrez pe un desktop, nu un laptop). Voiam ca in momentul in care decid sa plec de la birou, sa plec de la birou. Iar eu daca n-am agenda nu prea pot sa fac mare lucru, fiindca m-am antrenat foarte mult timp sa nu imi ocup mintea cu taskuri care pot sta foarte bine intr-o agenda, fara sa produca stres. M-a ajutat sa raman intreg la minte intr-un job si intr-un mediu care in mod normal te solicita 24/24 de ore.

Faptul ca agenda mea ramane la birou intotdeauna mi-a schimbat semnificativ viata. Atat pe cea profesionala cat si pe cea personala. Nu inseamna ca nu imi mai trimit din cand in cand cate un mail de pe telefon, cand imi vine o idee pe care nu vreau sa o uit. Dar de lucrat nu prea lucrez. Oricum, mi se pare ca daca am de lucru acasa si nu imi doresc sa lucrez, asta arata o problema la sistem si ar trebui sa-l schimb.

2. Fii sincer cu tine. Lucreaza doar cat timp simti ca esti productiv.

Sigur, veti spune ca e usor sa nu iti iei de lucru acasa atunci cand lucrezi pana la 11 noaptea la birou. :) Si poate ar trebui sa clarific asta. Atunci cand obosesc, cand simt ca nu mai sunt productiv, nu incerc sa ma pacalesc ca sunt. Sunt sincer cu mine, ma ridic si plec.

Daca nu sunt in stare sa ma focusez decat X ore pe zi, atunci voi lucra doar X ore pe zi. Daca jobul actual nu-mi permite sa imi termin treaba in cele X ore, ma intreb cum as putea sa schimb asta. Daca nu pot schimba procedurile, incep sa ma gandesc cum schimb jobul. Si da, uneori plec la 19:00 de la birou, alteori plec la 14:00. Plec atunci cand simt ca nu mai sunt productiv. Chiar si un workaholic (eu nu-s) va fi de acord ca momentul in care nu mai poti da randament profesional ar putea fi un moment potrivit sa dai randament personal.

Si da, stiu ca nu toate sistemele si nu toate joburile permit asta. Imi pare rau, eu cred ca ar trebui.

3. Asuma-ti ca ai dat-o in bara.

Ocazional, mi se aduna in agenda multe taskuri. La mine multe inseamna peste 15 intr-o zi iar taskurile mele nu sunt “raspunde-i lui X la mail” decat foarte rar. Un task suna mai degraba asa: “trimit 30 de mailuri catre” sau “gandesc o procedura pentru postul X si planific cand implementam” sau “modific strategia de comunicare la Spada si deleg taskurile” sau “lansam noul socialmediaschool.ro” (nu azi, saptamana viitoare :) ).

Cand se aduna prea multe si ma simt coplesit (din ce in ce mai rar, dar inca mi se mai intampla), deschid agenda cu o singura intrebare in minte “pe care 10 dintre aceste 20 de taskuri imi voi asuma ca nu le voi mai face si cum manageriez repercusiunile?” Cu alte cuvinte, pe cine trebuie sa sun si sa imi cer scuze ca nu il voi putea ajuta, care este proiectul pe care decid sa nu il mai finalizez si cati bani voi pierde pentru decizia asta etc.

Tot cu alte cuvinte: “Andrei, daca cineva ti-ar pune un pistol la tampla in momentul asta si ti-ar spune ca trebuie sa alegi doar 10 dintre aceste 20 de taskuri, pe care le-ai alege?” Si nu-mi spuneti ca voi nu ati putea alege. Normal ca ati putea. N-ar fi usor, dar ati putea.

E important sa fiu sincer cu mine. Ma cunosc suficient de bine incat sa stiu ca taskurile astea s-au adunat dintr-un motiv si ca daca nu le-am facut pana acum, probabil ca nu le voi face. Nu inseamna ca e bine, nu inseamna ca-s mandru de mine, inseamna doar ca nu vreau sa ma mint ca se vor intampla vreodata.

Cel mai bun lucru pe care il pot face este sa comunic asta celor care se asteapta sa primeasca ceva de la mine si, imediat dupa, sa incerc sa ma asigur ca data viitoare nu imi voi mai genera decat taskuri pe care am de gand sa le fac. Discutiile despre procrastinare, de ce evitam sa ne apucam de task-uri si cum am putea sa lucram cu noi ca sa le facem, intr-un alt articol. Sau in TheHunger. :)

despre singuratate

May 21st, 2013

M-a intrebat cineva zilele trecute daca eu nu ma simt singur. E genul de intrebare pe care chiar si eu evit sa o adresez direct oamenilor, fiindca stiu ca poate sa doara. Am zambit si n-am raspuns, mi s-a parut ca e mai potrivit sa nu spun ce mi-ar veni sa spun, ci sa ma gandesc mai intai. Ma mai gandisem si in alte dati si ajunsesem la acelasi raspuns: nu ma simt singur decat cateodata.

Daca as crede in noroc, as zice ca am fost norocos sa am tot timpul oameni misto pe langa mine. Familie, iubita, cativa prieteni buni, colegi misto de munca mai totdeauna. In plan personal nu prea m-am simtit singur, iar in putinele momente in care eram totusi singur, nu o simteam ca pe o presiune, mi-era bine.

Insa intrebarea era pusa mai degraba in contextul profesional, cel in care de 11-12 ani ma joc de-a antreprenoriatul si de-a construitul de sisteme. Si nici aici nu ma simt singur, nu in majoritatea timpului. Sunt genul de antreprenor caruia ii place sa construiasca echipe, iar daca te inconjori de oameni misto, nu prea ajungi sa te simti singur.

Cu mici exceptii. Din pacate exceptiile sunt exact momentele alea in care ai avea nevoie sa nu fii singur, cele in care ai de luat decizii fundamentale, radicale, importante, genul de decizii la care ti-ar placea sa te poti sfatui cu cineva. Cu oricine*. Atunci da, esti singur, si singuratatea devine atat de evidenta incat uneori te intrebi de ce naibii esti acolo. Sunt momentele in care esti invidios pe toti oamenii care au lucrat ca angajati cu responsabilitate redusa toata viata lor.

Poate o sa sune arogant, poate ignorant, insa atunci cand o decizie proasta pe care o iei poate sa te coste, cel mult, locul de munca, mi se pare ca mizele sunt foarte mici, aproape niste glume. Evident, in functie de background-ul pe care il are fiecare, mizele astea pot fi imense pentru unii, stiu asta. Insa in zona de antreprenoriat, ideea unei astfel de mize reprezinta un paradis la care nu poti decat sa visezi. Toate deciziile tale impacteaza multi oameni si asta da, le face complicate. Iar atunci cand lucrurile devin foarte complicate, fix atunci, doar atunci, simti ca din punctul asta de vedere esti singur. Si ar fi bine sa fii in stare sa deal-uiesti cu asta…

Sigur, exista multe teorii si abordari care spun ca, de fapt, cu totii suntem singuri, indiferent ca-i antreprenoriat sau nu si indiferent cati oameni avem in jurul nostru. Despre asta insa, cu alta ocazie.

PS: in tema celor de mai sus, va recomand un articol bun-bun despre antreprenori / fondatori de business-uri. M-am regasit in cel putin jumatate din lucrurile de acolo.

*evident ca exista solutii si pentru aceste momente. Coaching-ul este una dintre ele, am testat-o din ambele ipostaze, si cea de client de coaching si, de ceva vreme incoace, si din cea de coach. A functionat in ambele cazuri. Insa mare parte dintre oameni habar n-au ce inseamna coaching-ul, deci pentru ei asta nu este (inca) o solutie. Dar ar putea fi.

incertitudini

May 13th, 2013

De cate ori mi-a fost frica si am ales sa nu aleg, am dat-o in bara. De cate ori mi-a fost frica si, cu toate astea, am luat o decizie care pentru multi oameni parea cel putin periculoasa, a fost bine. Uneori chiar foarte bine.

Mi se pare ca am invatat ca in business am nevoie sa fiu nelinistit. Nu anxios, aia e altceva. Ci usor inconfortabil cu ce se intampla, sa simt ca implementez genul ala de idee care ori iese si rupe tot, ori va fi un esec clar. Asa imi place. Sa fie clar, sa nu lase loc de pareri si discutii. Am nevoie sa fie clar cel putin pentru mine, ca sa o pot procesa si sa o integrez in povestea mea, sa invat din ea ceva. Cand nu mai invatam, incepem sa murim, e una dintre putinele certitudini pe care le am.

Nu stiu daca toate astea vor fi mereu asa, nu stiu daca nu cumva voi obosi la un moment dat sa stau in zona aia de confort imperfect, nu stiu daca functioneaza la fel pentru toata lumea. Si, ce e cel mai misto, nu simt nevoia sa stiu lucrurile astea. Nu acum.

Where Am I?

You are currently browsing entries tagged with Antreprenoriat at Andrei Roșca.