Shah Mat

January 12th, 2007

Pentru cei care nu stiu, imi place mult sa joc sah. Nu sunt un jucator extraordinar, joc binisor. Adica nu mi-e teama sa joc cu cei de nivel mediu dar probabil ca unui sahist cu experienta nu i-ar fi foarte greu sa ma bata. Acum cateva veri eram in fata blocului in care am crescut, cu cativa prieteni, jucand sah.

Castigam si eram foarte aproape de un mat, cand in stanga noastra a aparut un personaj ceva mai “dubios”. Aparitia lui nu m-a mirat foarte tare, fiindca am crescut intr-o zona in care astfel de persoane sunt ceva obisnuit. De la 14-16 ani nu imi mai e, insa, teama de ei. M-am obisnuit si, in plus, sunt zone in care ma simt acasa si mi-e greu sa cred ca s-ar putea intampla ceva rau, sau ceva prin care nu am trecut inca.

Avand in vedere ca noi eram mai multi si el unul singur, cele patru secunde pe care in mod normal le acord analizei unui astfel de personaj s-au transformat in doua. Doua secunde in care am avut timp sa il examinez din cap pana in picioare: un tip pe la 22-23 de ani, 1.80, un ten inchis la culoare, brunet, cu doi sau maxim trei dinti in gura, haine care parca nu erau ale lui, neingrijit, nespalat (desi nu imi amintesc sa fi mirosit urat) si cu niste pantofi “de costum” murdari in ultimul hal care nu se potriveau decat dintr-un singur punct de vedere cu pantalonii scurti de pe el: si pantofii si pantalonii erau rupti in mai multe locuri.

M-am uitat la el si fara sa il bag in seama am continuat partida de sah. Dupa doua minute de stat in picioare langa noi, tipul s-a asezat si el jos si a inceput sa dea indicatii: “muta calul la f3; vezi ca iti ia pionul la b4” asa ca unul dintre noi (chiar nu imi amintesc daca eu am fost) i-a spus sa se potoleasca si sa ne lase sa jucam. Partida s-a terminat, am castigat si fiindca era cam 20:30 ne-am gandit sa strangem si sa mergem acasa. Pana sa terminam de strans, l-am auzit pe tip spunand ca ma roaga sa joc si cu el o partida. Am zambit si i-am zis, mai mult la misto, ca poate cu alta ocazie.

Dar fiindca tot insista si mi s-a facut un pic mila de el am zis ca joc unul rapid sa il invat minte. De fapt, imi amintesc ca motivul principal pentru care nu voiam sa joc cu el era acela ca il banuiam ca habar n-are sa mute piesele. Imi era foarte clar ca era un “copil” al strazii care, probabil, dormea pe unde apuca.

Prietenii mei au plecat pe la casele lor iar eu am zis sa mai raman 5 minute sa termin si cu tipul asta si sa fiu multumit ca am facut o fapta buna. De la primele 2-3 mutari am vazut ca tipul stia sa mute piesele dar o facea foarte rapid, fara sa stea sa se gandeasca unde ar fi mai bine sa mute. E adevarat ca erau doar primele mutari dar parca prea muta repede. Mai ca nici nu se uita pe tabla. Am zambit gandindu-ma ca in 6-7 mutari pot pleca acasa.

La a opta mutare eram mat! Nu imi venea sa cred. Tipul zambea si m-a intrebat ceva cu jumatate de gura. L-am rugat sa repete fiindca, din cauza unui defect de vorbire pe care il avea, nu intelesesem nimic. A repetat: “Mut repede nu? Eu mut repede, nu?” Ii spun ca da, muta destul de repede si ca e oarecum normal ca incepatorii sa aiba noroc dar ca vreau sa mai jucam unul. N-aveam chef sa plec “deprimat” acasa :)

Am mai jucat in acea seara nu unul, ci trei jocuri, iar la ora 1 noaptea, tinand o lanterna in mana, fiindca nu mai vedeam tabla, m-am declarat invins. Mat de 4 ori la rand. Eu l-am felicitat iar el mi-a multumit ca l-am lasat sa joace si m-a rugat sa ii dau 10 mii de lei sa isi ia niste paine ca nu mancase de doua zile.

Acum intreb: ce fel de om trebuie sa fii ca, dat afara din casa, de parinti, la varsta de 14 ani, fiindca nu te suportau din cauza unor handicapuri pe care le ai, traind pe strazi si, mai tarziu, intr-un azil, mancand din banii pe care uneori reusesti sa ii faci incarcand tiruri, furandu-ti-se tot ce ai odata la 2-3 saptamani, luand bataie o data pe luna de la tipi care te prind noaptea pe strazi si au chef sa se distreze, patind toate astea, sa reusesti sa iti urmaresti visul de a juca sah?

Preluata de pe www.ochealthinfo.comCe fel de om trebuie sa fii ca sa petreci zeci de ore nemancat si nedormit in zonele de sahisti de la Cismigiu sau Bucur Obor, urmarind jocuri de sah? Ce fel de om trebuie sa fii ca, in conditiile astea, sa reusesti sa te inscrii intr-un mic club de sah CU TAXA? Si ce fel de om trebuie sa fii ca un an mai tarziu sa reusesti sa castigi trei concursuri de juniori?

Cam ce fel de om?

Si daca el a reusit sa faca asta, scuza ta care e? Ce te tine pe loc? Ce te face sa te simti indreptatit sa te plangi? Ai mancat azi dimineata? Ai cu ce sa te incalti iarna? Daca ninge si scara blocului este inchisa, tu ai unde sa dormi…

Tagged ,

§ 35 Responses to Shah Mat"

  • Denisa says:

    Da, impresionantă povestea. Sper că i-ai dat cei 10 mii pentru pâine. :)

  • Ana says:

    Bine spus.. e o poveste si o concluzionare la care e greu sa zici mai mult de “no comment” si sa te astepti ca ai spus ceva inteligent.

  • Andrei Rosca says:

    i-am dat, i-am dat
    de fapt, a plecat si cu sahul meu…dar asta e alta poveste :)

  • chestiuni says:

    Impresionant!

  • antonio says:

    anul asta participi la roblogfest?ca m-am uitat pe siteurile deanul trecut si am vazut ca ai fost in primii 5 la cel mai care iti da de gandit blog. eu zic sa participi

  • Andrei Rosca says:

    nu stiu, antonio. dar stiu ca bookblog va participa :)

  • Andrei Maxim says:

    Stii, unii oameni sunt facuti din alt aluat. Sunt puternici si reusesc si in cele mai dure conditii.

    Eu personal nu cred ca as fi reusit.

  • mogador says:

    o poveste apasatoare, chiar nu am nici o scuza, multumesc !

  • de_ce says:

    buna mutare si frumos gest :)

  • Sebi says:

    Frumos, intr-adevar..

  • Umberto says:

    da, faina poveste, mai ales ca-i adevarata.
    cand te fac un sah?

  • Andrei Rosca says:

    ma poti bate la sah cand vrei tu, umberto :)

  • Grigore says:

    Vad ca toti aplauda gestu, deplang vremurile si se declara impresionati.
    Dar de prima ta reactie ce zici ?
    Nu o lua personal….

  • Andrei Rosca says:

    Grigore, in primul rand nu stiu daca cel mai in masura sa vorbesc despre reactia mea sunt eu :)

    Incerc totusi sa o fac, spunandu-ti ca sunt obisnuit ca oamenii imbracati asa, in zona aia, sa vina la tine doar pentru a iti da in cap si a iti lua banii. Este intr-adevar o generalizare si probabil ca as fi putut reactiona mai bine.

  • Emotionant, frumos si trist in egala masura. mi-ar fi placut sa-ti pot comenta foarte “competent” insemnarea asta, dar nu, pentru ca m-a lasat fara cuvinte. ridic cana de cafea pentru gestul de-a ii lasa lui sahul :)

  • Mihnea says:

    Respect pentru omul ala Andrei dar nu inteleg de unde tragi tu concluzia la final ca eu stau pe loc?

  • Andrei Rosca says:

    Mihnea, evident ca nu vorbeam cu tine ci cu cei care stau pe loc. Asa cum probabil stii, sunt mai multi cei care stau.

  • Mihnea says:

    Andrei, evident ca stiu ca nu vorbeai cu mine…”eu”-ul ala din postul meu e generic…
    in fine..e cam fortata mobilizarea din final si as putea sa iti raspund ca noi stam pe loc si nu facem nimic pentru ca suntem prea ocupati cu povestirile
    induiosatoare ca un film de duminica dupa-amiaza.

  • cristi says:

    duminica dimineata, frumoasa parte a saptamanii. andrei, ai grija ca ne regasim cu totii in stereotipul lui Mihnea. 6 :)

  • MakeAWish says:

    Salutare Andrei…
    Si eu am patit ceva de genu’ … joc sah de vreo 10 ani poate mai bine
    (acum am 20 :) ) la fel ca tine jucam cu pretenii in fata blocului sah si vine un copil (cred ca era pe clasa a 2-a a 3-a ceva de genu) era din cartier il mai vazusem…era calul de bataie al tuturor…si ne vede jucand sah…a stat langa noi vreo 2-3 ore… si intr-un final cand ne-am cam saturat noi zice si el catre un amic dc poate sa joace cu el o partida…asta o zis…sigur…dupa cateva mutari…ghici…sah mat :)) (exact ca la tine) eu nu am crezut ca eram pe banca povsteam cu ai mei si le zic sa mai joace o data…. il mai bate iara…. i-am zis sa joace cu mine…dupa ce nea pus la zid pe toti si ne-a executat nu am mai stiut ce sa zicem…copilu ne era pana pe undeva pe la buric…am avut grija sa nu se mai ia nimeni de el >:)

  • Alt Mihnea says:

    Interesant intr-adevar! Joc si eu sah din cand in cand. Intr-o vara pe cand eram in vacanta la bunici mai jucam sah la poarta. Si cam in aceeasi situatie a venit un satean care vroia sa joace. Omul jucase sah la puscarie si vreau sa zic ca ne-a batut cam pe toti. Nici eu nu sunt foarte priceput, poate facem un sah odata.

  • Andrei Rosca says:

    Facem, Mihnea :)

  • womanchild says:

    lacrimogen sau nu, eu cred ca ne impiedicam de forma si stilul postului pt ca ne doare mesajul. mai ales (pe) cei care se vaita ca nu pot si nu au.

  • Valy says:

    Si eu am jucat cu un vecin pe care l-am subestimat, acea persoana fiind putin redusa mintal, m-am deconectat in timpul partidei si am sfarsit prin a primi corectia finala. Nu a reusit si nu va mai reusi sa imi ia nici o partida de atunci, insa prima partida pe care a jucato cu mine a castigato. Iti dai seama ca am fost putin ofticat. Nu sunt un jucator superperformant, insa o data am jucat o partida contra a trei vacini care considera ca stiu sah si cum mi s-a parut si atunci si acum normal, i-am invins.

  • Cold says:

    Mi-e dor de-un joc de sah. E-o dorinta buna exprimata dupa o lectura interesanta. Cat despre personaj – e unul dintre acele personaje paradoxale care ascund pagini de roman in trecutul lor. Suna intr-adevar tragic descrierea sociala conformista dar pe de alta parte… daca il schimbi, ii pui cravata, ii dai casa si-l “conformezi” ce mai ramane din el? Are ce manca, e drept, dar nu cred ca ar sta locului prea multa vreme tocmai pentru ca e facut dintr-un alt aluat modelat brutal de viata.

  • Benjamine says:

    Sahul imi aminteste de copilarie. Jucam sah cu tata aproape in fiecare zi…si nu am reusit niciodata sa castig. Dar nu imi placea atat pentru victoria pe care o doream, cat pentru joc in sine si pentru toate explicatiile pe care mi le dadea tata. N-am mai jucat de mult, de prea mult timp. Frumoasa povestea si trista in acelasi timp. Este un exmemplu de vointa si determinare adevarata. Si mai ales despre limitele umane. Cred ca multi nu isi cunosc limitele si nici nu stiu de ce sunt cu adevarat in stare. Cred ca oameni ca tipul din poveste sunt printre cei cu adevarat puternici si care reusesc in viata indiferent cat de greu le este.

  • stefania says:

    da…intradevar….impresionanta poveste

  • J. S. says:

    Probabil ca a fost unul din putinele momente in care acel om a fost madru de ce este!

  • Andrei Rosca says:

    Probabil ca da. :)

  • […] este ca nimeni nu ii mai poate opri. Iti recomand un articol al lui Andrei. Cuvintele sunt de […]

  • Ariana says:

    Oare de unde ideea asta preconceputa ca inteligenta poarta costum si are pantofii lustruiti?

  • iugin says:

    o vb din popor spune: “…aparentzele inseala…”…si cat de adevarata e!

  • […] si bagati la cap. Pentru ca unii dintre ei deja au […]

  • […] toate astea, există persoane care reuşesc să facă ce este important pentru ele şi să se bucure în felul lor, în orice […]

  • […] că articolul lui Andrei transmite mai mult despre o atitudine şi mai puţin despre o partidă de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *