Profund analitic, caut viata.

November 6th, 2014

Cand esti analitic, introspect si calculat, esti capabil, ai un potential imens. Gasesti solutii rapide la probleme care pentru altii sunt extrem de complicate, iti formezi proceduri si sisteme pentru majoritatea lucrurilor. Daca reusesti sa iti rezolvi si problemele care blocheaza consecventa (toti le avem) cele mai multe lucruri iti devin posibile.

Cand esti o persoana analitica, se mai intampla insa si altceva, nu doar lucruri bune: creste semnificativ probabilitatea de a gandi lucrurile mai mult decat trebuie. Iar asta nu numai ca iti consuma din energie, dar te si poate paraliza, de multe ori. Te blocheaza, te inchide, te face sa te expui mai putin la experiente noi iar asta iti franeaza cresterea si uneori te opreste din a trai cu adevarat. Te preocupa prea mult sa iei decizia corecta si uiti ca de multe ori e mai important sa te misti intr-o directie, oricare ar fi ea, decat sa gasesti solutia perfecta, solutie care, stii si tu, in momentele de luciditate, ca oricum nu exista decat in mintea ta.

Solutiile nu-s niciodata perfecte, doar ca daca le analizezi mai mult timp, ajungi sa crezi despre unele ca ar fi asa, cel putin pentru tine. E un proces prin care treci de fiecare data, fiindca te ajuta sa crezi in ceea ce vei face si elimina din teama de necunoscut. Iti da cumva senzatia ca, daca te uiti mai mult la el, daca il rumegi bine, devine cunoscut. Iti da iluzia de control.

Am vrut sa scriu astazi despre cum am reusit eu sa trec peste mare parte din momentele in care alti oameni, profund analitici, la fel ca mine, se blocheaza. Stiu ca pare groaznic de greu de facut, dar nu-i. So:

In momentul in care avem de luat o decizie, indiferent cat de importanta sau mai putin important pare, ceea ce facem e ca intram pe pilot automat prea repede. Am o decizie de luat > Am un mod in care iau deciziile? > Da, le analizez pana mi-e clar ce trebuie sa fac! > Atunci hai sa analizez. Si, bang!, aici s-a rupt filmul. Tocmai am ratat din nou oportunitatea de a lua decizii si altfel decat rational. In momentul in care iti dai seama ca analizezi, deja e prea tarziu.

Exista o fereastra de oportunitate, una mica-mica, de cateva momente intre punctul in care ne dam seama ca trebuie sa alegem ceva, si punctul in care am inceput deja sa analizam. E, in acele cateva momente, trebuie sa inveti sa te arunci cu capul inainte, sa inchizi ochii si sa faci un pas in fata, constient ca s-ar putea sa doara, dar intelegand ca fara sa iti asumi riscul asta nu vei invata niciodata sa iei deciziile si altfel.

Nu trebuie sa fie decizii majore, cel putin nu la inceput. Ba chiar e recomandat sa incepi cu lucruri mici, fiindca acolo riscul perceput este suficient de mic si el, si e mai probabil sa iti iasa. E ziua unui coleg la birou si iti intinde un platou cu 2 tipuri de prajituri. Iti dai seama ca e un moment de decizie si te grabesti sa intinzi cat mai repede mana catre una dintre ele, inainte sa apuci sa te gandesti la care ti-a placut mai mult ultima data, la care ingrasa mai putin, la care sunt mai multe sau mai putine pe platou, la faptul ca n-ai mancat nimic altceva azi sau ca ai mai mancat alte 5 prajituri inainte. Decizi ceva, (aparent) aleator, inainte sa inceapa procesul rational.

Risti facand asta? Pai da, s-ar putea ca in momentul imediat urmator sa iti dai seama ca ar fi fost mai bine sa o alegi pe cealalta, ca asta are alune si tie nu-ti plac alunele, ca o sa mai alergi 30 km pe banda la sala ca sa dai jos a 6-a prajitura de azi etc. E posibil sa doara (putin, e drept, fiindca si decizia a fost mica) insa tocmai ti-ai folosit pentru prima data un muschi pe care nu stiai ca il ai. E un muschi pe care cu cat il folosesti mai mult, cu atat iti va fi mai usor sa il incordezi data viitoare. Si pe decizii din ce in ce mai importante.

Nu o sa iti iasa din prima. In primele 10 incercari s-ar putea sa ratezi fereastra de 9 ori. Dar acum deja vei fi constient ca au existat acele ferestre, le vei vedea mai usor de fiecare data. Uneori vei decide ca vrei sa analizezi, si de multe ori chiar va fi mai bine sa o faci. Alteori, insa, vei simti ca vrei sa inchizi ochii si sa pui degetul pe ceva. Incearca. Cand iti va iesi pentru prima data se va simti al naibii de bine. Apoi, incet-incet, vei capata incredere ca poti face lucrurile si altfel si, in multe cazuri, vei fi uimit de rezultate.

Exersand mult timp, pe mine m-a ajutat sa devin mai om, sa rad de mine, sa imi asum ca sunt mult mai mult decat mintea mea. Da, am facut si tampenii, am facut si lucruri de care acum imi pare rau, dar nu regret niciun moment. Insa ma sperie groaznic faptul ca e una dintre chestiile alea pe care as fi putut sa nu le invat niciodata si viata mea ar fi aratat ca naibii, in ciuda potentialului. Ar fi fost ca si cum as fi trecut prin viata fara sa ies din satul in care m-am nascut. Cutremurator.

M-a intrebat odata un client de coaching excesiv de analitic daca are vreo sansa sa scape de asta 100% vreodata. :) Raspunsul e ca nu. Dar nici nu trebuie! Amintiti-va de toate plusurile pe care le aduce, nu vreti sa renuntati la alea. Vreti sa fiti capabili de analize si rationamente cat mai bune, insa in acelasi timp, sa fiti capabili de cate un leap of faith din cand in cand. Iar voi, noi, spre deosebire de oamenii mai putini analitici, trebuie sa ne antrenam ca sa facem asta.

Dar, hei, ce e antrenamentul altceva decat a stabili un sistem, niste proceduri si a fi consecventi pana ne iese? :) Iar la asta ne pricepem.

Tagged , ,

§ 3 Responses to Profund analitic, caut viata."

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *