Profesionalism vs Adaptabilitate

June 9th, 2007

Imi dau seama ca in ultimii 3 ani am facut o greseala. Am inceput “intalnirile” si mesele de afaceri (cu sau fara succes) la o varsta la care multi te trateaza de sus fiindca isi imagineaza ca habar n-ai ce-i aia o firma, responsabilitate si ca esti doar un visator in loc sa fii un om cu vise. Si au dreptate! Asa si e.

Tocmai din cauza asta am incercat tot timpul sa recuperez. M-am comparat intotdeauna nu cu cei care erau de varsta mea ci cu cei in locul carora imi doream sa ajung. Iar ideea asta mi s-a imprimat atat de bine in minte incat ma indoiesc ca as mai putea sa o ignor vreodata chiar daca as vrea.

Solutia pare simpla: sa citesti tot timpul despre cum ar trebui sa fii, sa evoluezi mai repede decat cei pe care ii vezi in varf, sa te dezvolti non-stop. Faci asta si in cativa ani ajungi sa te consideri un profesionist in ceea ce priveste… afacerile, desi termenul “afaceri” este cam pretios.

Dai cartea de vizita cu mana stanga iar dreapta o ai pregatita intotdeauna pentru a strange ferm (dar nu foarte ferm) mana celui pe care urmeaza sa il cunosti. Mana e intotdeauna uscata, chiar daca afara sunt 40 de grade iar cartea de vizita este pregatita dinainte, ca nu cumva sa aiba un colt indoit sau sa se fi intins cerneala.

Pastrezi distanta optima intre tine si cel cu care discuti, fara sa intri cu picioarele pe spatiul lui intim si fara sa dai senzatia ca esti complexat sau intimidat de el. Desi uneori esti si ai si de ce sa fii. Raspunzi intotdeauna la telefon si, daca nu poti, suni inapoi cat poti de repede. Intotdeauna. Si iti ceri scuze ca nu i-ai raspuns. Te ridici de pe scaun cand dai mana pentru a face cunostinta cu cineva. Trimiti e-mail de follow-up dupa intalnirile importante, te asiguri ca ambii ati inteles acelasi lucru in urma intalnirii.

Esti sincer cu cei cu care discuti chiar daca asta inseamna sa pierzi un contract mare, chiar daca asta inseamna ca mai mananci doua luni margarina pe paine si ca ti-ai cumparat degeaba costum din ultimii bani pe care ii mai aveai. Platesti salariile oamenilor la timp chiar daca asta presupune sa ii anunti ca de luna urmatoare firma se inchide.

Inveti ce inseamna echitabilitate si ca oamenii sunt dispusi sa munceasca pe bani putini daca ceea ce fac le face placere dar vor fi intotdeauna deranjati daca un alt angajat primeste mai mult decat ei, lucrand mai putin. Inveti sa iti dai seama ca daca un om alege sa plece din firma ta exista 90% sanse ca vina sa iti apartina. Nu el e de vina ca a fost pus sa munceasca intr-un post care nu ii place, nu el e de vina ca nu primeste cati bani merita, nu el e de vina ca si-a format asteptari pe care tu nu i le poti satisface.

Inveti sa fii corect, si incerci ca in urma ta sa nu ramana nimeni care ar putea spune ca ai profitat de el, angajat sau partener. Inveti ca oamenii inseamna mai mult decat banii, chiar daca asta presupune sa muriti de foame in grup. Inveti sa respecti si sa iti demonstrezi ca esti mai bun decat cei care te injura chiar daca atunci cand ajungi la sfarsitul demonstratiei, doar tu mai esti in sala ca sa tragi concluziile.

E un drum pe care unii il incep mai tarziu iar altii mai devreme. Imi dau seama ca in ultimii 3 ani am facut o greseala: am continuat sa pedalez pe ideea de profesionalism in ciuda faptului ca, cu cat trece mai mult timp de cand am inceput, cu atat mi se pare ca ma departez mai mult si mai mult de modelul bisnitarului roman. Si este intr-adevar un defect: fiindca inainte de profesionalism exista o alta calitate pe care trebuie sa o ai: aceea de a te adapta rapid la mediul in care muncesti. Adaptabilitate care mie se pare ca mi-a lipsit total.

Tagged , , ,

§ 0 Responses to Profesionalism vs Adaptabilitate"

  • oana_anca says:

    Daca ceea ce ai scris aici nu e simpla teorie, felicitari! In felul asta ai sa ajungi departe.
    Cat despre adaptabilitate, nu pledez pt adaptabilitate de dragul adaptabilitatii. Si neadaptatii-si au locul lor in evolutia societatii, a business-ului, etc. Te-ai adaptat atat cat a trebuit. Altfel n-ar fi fost cei 3 ani! :) Bafta-n continuare si s-auzim numai de bine!

  • adela says:

    “Pastrezi distanta optima intre tine si cel cu care discuti, fara sa intri cu picioarele pe spatiul lui intim si fara sa dai senzatia ca esti complexat sau intimidat de el.”
    Asta am observat la tine.
    “Raspunzi intotdeauna la telefon”
    Si asta.
    Restul pot sa confime cei care te cunosc mai bine.
    Adaptabilitatea tine de flexibilitate si aceasta se invata. Nu stiu ce te nemultumeste exact, dar orice ar fi se poate indrepta odata ce ai realizat ce anume este. Nu-i asa?

  • Andrei Rosca says:

    Asa este, adela :)

  • Catalin says:

    Excelent post, Andrei. Pe cuvant. Te felicit pentru alegerile tale. Si nu-ti pasa de adaptabilitatea extrema – pana la urma asta se evalueaza in bani in lumea asta.
    Insa nobletea cuiva, felul lui de a fi, capacitatea de a avea prieteni, de a merge inainte, de a face ca oamenii sa-si deschida sufletele, sau se inhame la un tel comun, chestiile astea nu se masoara in bani sau puncte de adaptabilitate.

    Eroismul, pathosul, geniul, demnitatea, poezia, iubirea, sunt chestii care merg in contra adaptabilitatii. Dar tocmai de aceea apreciem umanismul celor care dau dovada de trasaturile acestea.

    Iti urez sa ramai intotdeauna cu visele tale.

  • oana_anca says:

    Cu placere…Andrei!

  • ralu says:

    deci pui adaptabilitatea mai presus de orice, e o valoare suprema pt tine?
    daca da, de ce?

  • Andrei Rosca says:

    Nu cred ca e o valoare suprema, Ralu. E mai degraba o calitate, in special pentru un antreprenor sau marketer. Fiindca in domeniile astea regulile se schimba non-stop, la fel ca si concurentii si degeaba esti antrenat, de exemplu, sa lupti foarte bine cu tancuri daca lupta se muta in padure iar dusmanii sunt inarmati cu arcuri si cutite.

  • adrian says:

    mi-a placut articolul respectiv.

    si am si cateva observatii:

    “Inveti sa iti dai seama ca daca un om alege sa plece din firma ta exista 90% sanse ca vina sa iti apartina. Nu el e de vina ca a fost pus sa munceasca intr-un post care nu ii place, nu el e de vina ca nu primeste cati bani merita, nu el e de vina ca si-a format asteptari pe care tu nu i le poti satisface”

    din ceea ce stiu eu. vina se imparte. daca omul este pus sa munceasca intr-un post care nu ii convine, este responsabilitatea lui sa vorbeasca despre asta. analog si pentru celelalte ( bani – negociere, asteptarile lui sunt asteptarile lui…tu esti vinovat de cum ai transmis mesajul aici)

    si da, intr-adevar tu esti vinovat, insa am impresia ca dramatizezi un pic, deoarece ai responsabilitatile respective (de a crea un climat ok, de a ii oferi omului un post care sa ii placa…etc) insa si el are responsabilitatile lui – la urma urmei sunt 2 adulti…nu un parinte si un copil…asa cum percep eu ca ai imaginea asta.

  • Andrei Rosca says:

    corect, Adrian. Si el are niste responsabilitati.

  • liviu says:

    Am citit cu placere cele scrise mai sus Andrei.
    Calitatea nr. unu al unui antreprenor trebuie sa fie adaptabilitate.Cel mai castigat este persoana care se adapteaza cel mai rapid si eficient mediului in care traieste.

  • Viorica says:

    Teorie stii, de spus le spui foarte frumos, “timp” ai sa practici, ramane sa ai rabdare cu tine si intelepciunea ca si celalalt e la fel de important ca tine, ca resursa.
    Adaptabilitatea, dincolo de teorie, inseamna o capacitate pentru care daca ai dispozitie se educa. Deci – perseverenta si autocunoastere!
    Succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *