Perfectul simplu

October 5th, 2007

De ceva vreme (nu imi dau seama de cand) am inceput sa nu mai cred in perfectiune. Nu e vorba de faptul ca ar fi imposibil de atins. Asta inca nu pot (a se citi “nu vreau”) sa o cred.

Doar ca nu mai sunt deloc convins ca perfectiunea e dezirabila. Eu unul incep sa imi dau seama (cam tarziu, vor zice unii) ca nu ma atrage de niciun fel. Nici lucrurile, nici persoanele perfecte nu mi se par interesante.

Nu vreau ca lucrurile care mi se intampla sa decurga perfect – m-as plictisi de moarte. Atunci cand atingi perfectiunea, cel putin in plan teoretic, nu mai ai catre ce sa tinzi, iar asta cred ca m-ar omori usor si dureros. Cand esti perfect nu mai ai de ce sa incerci sa te dezvolti, sa evoluezi. Iar cand nu mai evoluezi, teoretic esti mort. Si practic la fel :)

Nici persoanele perfecte nu ma fascineaza, ba chiar mi se par banale. Daca voiam sa studiez sabloane de oameni perfecti, nu cautam in jurul meu, ma duceam la o biblioteca. In plus, indiferent ca ne place sau nu, imperfectiunile ne diferentiaza. Fiecare dintre noi are o anumita combinatie de imperfectiuni care il face unic.

Stim cu totii (si scrie si prin carti) cum ar trebui sa functionam si sa reactionam in mod normal, cum ar trebui sa gandim si, unii mai curajosi, au impresia ca stiu si cum ar trebui sa simtim. Daca am fi perfecti, am fi previzibili iar persoanele previzibile sunt in general plictisitoare.

Acum, usor generalizat, intrebarea este: ce e mai rau? Sa fii imperfect sau sa fii banal?

Tagged ,

§ 0 Responses to Perfectul simplu"

  • Sasha says:

    Dupa mine banalitatea, monotonia si alte plictiseli asemanatoare sunt cele mai periculoase. Nu ma consider o persoana perfcta si probabil de-asta am si ales raspunsul asta, ba mai mult ma mandresc cu imperfectiunile mele. Ma mandresc ca nu exista creanga la care sa trebuiasca sa ma aplec pentru ca nu voi da niciodata cu capul de una, datorita, nu din cauza, datorita faptului ca sunt scunda. Ma mandresc cu un nas imperfect, prea borcanat pentru o persoana de gen feminin, datorita caruia miros tot si nimic nu-mi scapa. Ma mandresc cu faptul ca-mi rod pielitele, desi e nepoliticos, ca-mi troznesc mainile(si gatul) si ca mi se intampla sa rad necontrolat de tare. Ma mandresc pana si cu faptul ca am un par rebel care nu imi permite coafuri gen Victoria Beckam. Ma mandresc cu putinii dar valorosii prieteni pe care-i am, care sunt departe de a fii perfecti si intregi la minte. Si ma mandresc ca primul comment al postului tau e al meu si mai ales CA NU E UNUL PERFECT

  • man says:

    intr-adevar, si mie mi se pare ca e lucru tare minunat ca nu putem ajunge la perfectiune. paradoxal ori nu, asta mi se pare motivul principal pentru care alergi catre ea, cu mai multa sau mai putina constiinta de sine sau ambitie.

    a fi imperfect insa nu poate fi pus in relatie de opozitie cu a fi banal. unul din motive ar fi ca sunt niste atribute atat de generale, incat nu prea exprima nimic. nu stiu cum e mai rau, dar cred ca ar fi bine de tot sa fim niste imperfecti care fug de banalitate (inteleg prin banalitate daturi impuse, expres sau nu, din afara noastra) in cautarea unei perfectiuni (care, apropo, e personala, particularizata, nicidecum generala ca sa poate fi previzibila) :)

  • Sasha says:

    imi permit sa te contrazic. banalul e in perfecta contradictie cu imperfectiunea pentru ca dupa cum a zis si Andrei, perfectiunea plictiseste. chiar si in arta, in perioada realista, pictorii si sculptorii au umanizat lucrarile, oferindu-le imperfectiunea. anumite statui ale zeilor grci sau romani aveau diferite imperfectiuni (6 degete la picioare) pentru a le da un aspect uman.
    sau ia-o altfel, gandeste-te la o lume perfecta. toata lumea e fericita cu ce are, nimeni nu ami lupta pentru ceva mai bun (in cautarea perfectiunii pt ca o au deja) si devine plictisitor.
    sau poate ma insel…

  • Oana says:

    In primul rand, nu cred ca exista oameni perfecti. Si da, banalitatea e cruda. Ti-o spun din experienta. Sunt atat de banala ca ma plictisesc si pe mine.

  • Andrei Rosca says:

    :))) Oana, sunt convins ca exagerezi.

  • Sarina says:

    Eu cred sincer ca perfectiunea nu exista. Nici la nivel teoretic. Luam una bucata situatie teoretic perfecta. Poate cineva sa determine intregul lant de evenimente generate, influentate de aceasta situatie perfecta? Sunt convinsa ca nu si daca ar putea, ar demonstra ca, prin consecintele ei, situatie in cauza nu era perfecta per ansamblu.
    Lucrurile nu sunt perfecte pentru ca nu trebuie sa fie. Am fi mai nefericiti cu perfectiunea decat suntem cu o sumedenie de imperfectiuni. Si asta ar insemna ca lucrurile nu sunt perfecte, nu?
    Perfectionismul este boala grea si o spun din experienta. Nu pledez pentru superficialitate, Doamne fereste! Un om trebuie sa incerce sa se perfectioneze neincetat din toate punctele de vedere, sa faca in fiecare zi un pas inainte, sa isi forteze limitele, sa iasa din zona de confort, sa atinga o alta si sa o paraseasca si pe aceasta din urma. Dar imperfectiunea este cea care da savoare si frumusete.
    Perfectiunea este necesara ca si concept, pentru ca motiveaza. Fara mitul perfectiunii, lumea ar fi mult mai putin dezvoltata. Dorinta de perfectiune este necesara. E periculos insa cand perfectiunea si atingerea ei devin obsesii!

  • Andrei says:

    Nu ai definit perfectiunea. Pentru unii perfectiunea poate insemna ceva total diferit decat pentru altii.

  • Sarina says:

    Il las pe cel care a atins-o!

  • Ion Morega says:

    Conceptul de perfecţiune are sens dacă vrei să faci un lucru bun. Tinzi spre perfecţiune, eşti atent la fiecare detaliu, eşti perfecţionist. Sigur că rezultatul nu iese perfect, dar poate să iasă destul de bine încât să fie *greu* să vezi imperfecţiunile :)

  • Ionut Ciurea says:

    Hm… personal cred in excelenta. Nu in perfectiune. Excelenta poate fi atinsa.

  • Mie imi place sa fiu imperfecta si imi place si ca ceilalti din jurul meu sa fie. Conditia e ca perfectiunea sa nu lipseasca din sentimentele care exista intre mine si oamenii dragi mie. In celelelalte aspecte prea putin ma intereseaza. Pot sa suport un om daca n-a castigat niciun premiu in viata lui. Si cred ca mai bine imperfect decat banal. :)

  • bleah says:

    andrei.. aberezi.. astea-s noile tale frustrari?

    mai bine vezi-ti de imperfectiuni in continuare..

  • Andrei Rosca says:

    1. Multumesc pentru opinia sincera :))
    2. Le pot face pe amandoua in acelasi timp: si sa aberez si sa imi vad de imperfectiuni.

  • Emy Jr. says:

    Oameni Buni,

    Imi plac contradictiile agreabile…. cand oamenii analizeaza din pozitii personale sau universale intrebari generalistic fara raspuns : cum e cazul de fata PERFECTIUNEA! cred foarte putin din ce ai scris in modestul articol desi ai atins pe ‘ici pe colo realitati ale comportamentului uman…
    As vrea sa iti spun ca PERFECTIUNEA e benefica prin insasi esenta ei, adica; cand atingi perfectiunea nu esti nicidecum un ratat, o persoana careia ii lipseste cu desavarsire creativitatea, un om limitat in actiuni etc! A fi perfect inseamna sa ai TOATA PUTEREA de a nu gresi …. simplu , asemenea Divinitatii ! sa ai toata puterea de a fi creativ manupuland (a se citi procesul de mutare,de interactiune) lucruri perfecte….. e cu totul alta dimensiune …. Este Eternitatea insasi…. si ea nu e deloc plictisitoare! Toate cele bune domnule Rosca !

  • man says:

    @Sasha : perfectiunea, dupa cum am spus, este personala, individualizanta. este gresit sa consideram ca perfectiunea ar fi un cumul de idealuri general valabile si prin asta, previzibile.

    nu vad utilitatea actului de a ma gandi la o lume perfecta. nu exista pe Terra, spre bucuria mea. daca toata lumea ar fi fericita cu ce ar avea, probabil ca aceea nu ar fi o lume perfecta, ci o lume perfect mediocra. iar aceea ar fi intr-adevar, ucigatoare.

  • Andrei Rosca says:

    Silviu, tu le zici bine. Nu vrei sa scrii pe bookblog? :)

  • Andrei Rosca says:

    Emy. Jr: Divinitate, Eternitate. Toate bune!

  • man says:

    da! cum sa fac? sa trimit un mail pe adresa de la Scrie pe bookblog? :)

  • s_ford says:

    exista o perfectiunea temporala conditionata de context, spatiu si timp. Nu cred ca exista persoane perfecte, Andrei :), sunt sigur ca daca ar fi perfecte nu te-ai plictisi niciodata de ele. Iti dau aici exceptia pentru a ma face inteles, Dumnezeu e singura persoana perfecta din univers, la El nu se mai poate adauga nimic bun, pentru ca este deja in El. In perfectiunea adevarata descoperi mereu si mereu lucruri noi, pe cand la perfectiunea temporala gasesti mereu lucruri noi de adaugat. Ar fi de discutat mai mult, dar nu vreau sa ma intind :)

  • Andrei Rosca says:

    O singura intrebare am, dar sa nu te enervezi! :)
    “Dumnezeu e singura persoana” – sigur e persoana?

  • Ion Morega says:

    > la perfectiunea temporala gasesti mereu lucruri noi de adaugat
    Un om înţelept a zis că perfecţiunea se atinge nu atunci când nu mai ai ce adăuga, ci atunci când nu mai ai ce elimina fără a pierde esenţa.

  • s_ford says:

    Andrei, sunt foarte curios de ce ai crede ca am sa ma inervez :) si chiar vreau sa imi raspunzi daca se poate.
    Dar revenind la intrebarea ta, conceptul despre Dumnezeu, chiar daca nu e corect sa ii spun concept, include un Dumnezeu persoana, omniscient, omnipotent si omniprezent. A intreba daca Dumnezeu este persoana, din punctul meu de vedere e gresit.Astfel , cea mai buna intrebare ar fi daca exista sau nu Dumnezeu. E o intrebare la care toti cautam raspunsul, unii l-au gasit altii nu. Cat despre mine, cred ca exista Dumnezeu. Cautati dovezile, sunt peste tot :)

    draga Ion Morega, nu stiu ce intelept a spus acele cuvinte, daca as sti poate ca as intelege contextul in care isi formeaza aceasta idee. Cat despe “perfectionare”, nu e ceva necunoscut, din punct de vedere tehnic micsoram dimensiunile, costurile, crestem performanta etc.,o idee o perfectionam aproximativ la fel , dar nu pot lega aceasta afirmatie de perfectiunea umana, cea pe care s-a pus accentul aici.

  • man says:

    au fost mai multi inteleptii care au spus aceste cuvinte. doi dintre ei sunt Saint-Exupery si Brancusi.

    arunc si eu o parere nebatuta decat in cuiele mele personale : cum sa fie oamenii dupa chipul si asemanarea unui concept? vorbim, in fond, de un Dumnezeu intrupat, nu de un ideal platonician. Steinhardt,cred, a emis odata gandul asta de o inocenta si o profunzime ravasitoare : ce-ar fi daca dincolo de toate devierile noastre rationale, dincolo de toate reprezentarile, sa Il vedem dupa moarte exact ca in acele legende in care El si Sf. Petru bat cararile pamantului – batran, bun si prietenos?

  • Ticofii says:

    Am si eu o parere mica. Ce insemana perfect? inseamna ca un obiect sau o persoana nu are nici-o hiba, sau ceva care-l defineste ca fiind imperfect. Sa recunastem ca plictiseala este o mica porblema :), si atunci se afla in contradictoriu cu pefectiuna, deci, daca este perfect nu este plictisitor, daca este plictisitor nu este perfect. Nu poti spune ca daca un obiect este perfect este plictisitor, pt. ca atunci cand zici ca este plictisitor, automat, NU este perfect, are deja o porblema. Personal nu cred ca perfectiunea ar avea o “problema” sau un motiv pt care sa nu alergam dupa ea. Perfectiunea este ceva bun, iar omul tinde catre ea cu fiecare minut ce trece.

  • […] Szerena scria acum o saptamana despre ce ascunde perfectionismul. Am scris si eu despre asta acum ceva […]

  • Dani_ela says:

    Este plictisitor pentru altii si frustrant pentru tine ca individ sa vrei sa fi altul decat esti, sa vrei sa fi perfect ca…ei na, nu gasesc pe nimeni in locul careia as vrea sa fiu.

    Cel mai bine este sa fi tu insuti,individ/a,educat, cultivat,atent la cei din jurul tau , atat cat sa nu te epuizezi pe tine; se stie ca persoanele amabile sunt asaltate fara scrupule de altii, care culmea sunt perfecti in ochii lor.
    Nici nu ne dam seama ca tocmai unicitatea noastra ne face placuti, sau nu, depinde de gusturi.
    Intr-un cuvant, cand iubesti/iti place de cineva, defectele lui/ei ti se par calitati; sti, sita noua!
    Si, se mai stie contrastele se atrag.

  • Gabi says:

    Perfectionistul are adesea probleme cu “lipsa de timp” si emotional se decurca mai greu fiindca este tentat sa acorde prea mare importanta unor amanunte care ar putea genera esecul, asa cum bine spune si Szerena in excelentul ei articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *