Paradise pierdute

April 15th, 2008

Scria Paler in Eul detestabil ca “nu exista decat paradise pierdute”. Mi-am adus aminte ca am mai citit asta la el, cred ca in Desertul pentru totdeauna si atunci nu am inteles la ce se referea, desi am incercat mult timp sa imi dau seama.

Paler nu era un om credincios, desi marturisea ca si-ar fi dorit sa poata spune o rugaciune fara sa simta ca face un act mecanic. A scris insa destul de mult despre izgonirea lui Adam si a Evei. Edenul este modelul paradiselor noastre, fara el niciunul din raiurile pe care ni le imaginam n-ar fi fost “paradis”. S-ar fi chemat altfel si ne-ar fi dus cu gandul la cu totul altceva. Cel putin pentru noi, Edenul a devenit “Paradis” abia dupa ce Adam si Eva l-au pierdut. Daca n-ar fi pacatuit, daca n-ar fi fost izgoniti, e foarte probabil ca problema unei gradini sa nu se fi pus niciodata. Atunci ce pretentii am putea sa avem de la copiile mai mult sau mai putin fidele ale acelui paradis? “Nu exista decat paradise pierdute“.

M-am regasit in multe din cartile lui Octavian Paler si stiu ca asta e valabil pentru multi dintre cei ce i-au citit cartile. Daca l-as fi descoperit mai devreme, acum 5-6 ani de exemplu, ar fi fost foarte mari sanse sa pun modul meu de gandire si analiza de acum pe seama influentei pe care scrierile lui au avut-o. Din fericire (pentru sanatatea mintii mele), l-am descoperit tarziu si, astfel, asemanarile nu pot fi puse pe seama pasiunii ci mai degraba pasiunea ar putea fi, partial, datorata asemanarilor.

Totusi, in ciuda acestor tipare mentale comune, am gasit multe locuri in care vad lucrurile complet diferit fata de el. Spre exemplu, in problema de mai sus, eu cred ca mai exista si altceva decat paradise pierdute si anume, paradise inca negasite. Paradise pe care le cautam. Credem ca exista, uneori stim chiar si cum ar trebui sa arate, si le cautam. Speram ca intr-o zi le vom gasi. Speram ca acea zi sa fie inainte sa incetam sa mai fim.

Apropo de asta, ajuns in pragul disperarii, imblanzit, Gaugain a zis odata, simplu: a spera inseamna aproape a trai.

Tagged ,

§ 0 Responses to Paradise pierdute"

  • […] Paler nu era un om credincios, desi marturisea ca si-ar fi dorit sa poata spune o rugaciune fara sa simta ca face un act mecanic. [citeste articol complet] […]

  • Ovidiu Miron says:

    Ba chiar mai mult. A spera inseamna a trai :) .

  • ancahapca says:

    Stii care e motivul diferentei de gandire dintre tine si Paler in ceea ce priveste paradisul? Varsta. El a trait si a ajuns sa cugete la paradisele pierdute la o varsta la care nu stiu cat putea sau mai voia sa spere, sa-si doreasca sa descopere negasitul. Ori motorul trairii tale zilnice e inca speranta.

  • Andrei Rosca says:

    Foarte posibil sa ai dreptate.

  • barroso says:

    @anca: de unde stii?
    “paradisul” apare la paler, sub o forma sau alta, nu neaparat la “batranete”

    mi se pare ca dai un sens mesianic unei coincidente, atat de intime, incat ma mir ca andrei (sau oricine altcineva) o face (ar face) publica…spun asta intrucat cred in sentimente pur intime, ce se distrug la exterior…ma rog, e doar structura mea…

    si totusi asta e idee de blog personal si iata-ma, contrazicandu-ma, postand aici.

  • Andrei Rosca says:

    si eu m-am gandit mult la sentimentele astea care, asa cum bine zici, se distrug la exterior; e greu de stabilit care exact e limita dintre a da prea mult din ceea ce simti si a da prea putin.

  • ancahapca says:

    barroso: Era o parere; doar asta putem face, nu? Paler nu mai e, sa ne lamureasca.

  • cip says:

    Paradise? Paradisuri?

  • Andrei Rosca says:

    Asa e. Stiu ca in dex pluralul e paradisuri, am verificat si eu inainte sa postez. Insa fiindca expresia lui Paler a fost asta si era vorba de un citat, am hotarat sa folosesc “paradise” peste tot.

    Oricum, multumesc pentru atentia acordata. :)

  • Silvia says:

    Ce e interesant e ca gasim citatul acela din Gaugain intr-una din cartile lui Paler. Ceea ce inseamna ca si el era constient de acel “am incredere in viitor pentru ca vreau sa am” care precede ceea ce e mentionat aici. Citisem mai devreme ca “viata e un divort constant intre ceea ce ne dorim si ceea ce ni se intampla”. Intrebarea e cat poate sa spere un om care pierde totul. Dupa cum ai spus, intr-o anumita masura, tocmai pierderea e cea care le da valoarea de Paradis, si atunci lucrurile in sine ce sunt?

  • Andrei says:

    Tizule, eu sunt de parere ca paradisul se afla in noi toti si o sa va argumentez si de ce sunt convins de asta, deoarece lumea interioara/exterioara nu este decat o suma de senzatii si perceptii ale unor simturi limitate. Parerea mea este omul este paradisul…noi insine ne putem crea un paradis, putem considera lumea materiala ca pe un paradis, putem considera un loc deosebit din aceasta lume materiala un paradis, si spun asta pornind de la definitia paradisului care ar putea fi rezumata ca un loc aparte la care aspira o persoana pentru sentimentul de siguranta, apartenenta,frumusete, care i-l confera. Indraznesc sa spun ca totul, Dumnezeu, Raiul, Iadul sunt toate in noi si ca sa va dau si un argument sa intelegeti de ce spun asta, toti avem o viziune proprie asupra acestor lucruri (in afara de cei care au ales sa integreze in sistemul lor valori teoria ortodoxa asupra acestor 3 aspecte) insa pentru acei care nu au ales asta vorbesc, cei care credeti in dumnezeu, in iad si in rai, insa nu in ce zice religia.Ideea e ca toti avem capacitatea sa ne cream propriile conceptii, ne nastem liberi insa multi alegem sa nu traim liberi, spiritual ma refer, toti cad in capcana gloatei, de teama sa nu fie marginalizati sau criticati.

  • Andrei Rosca says:

    nu suna rau teoria

  • Paula Marcu says:

    Sunt partial de acord cu Gaugain.Cateodata a spera inseamna totul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *