Pana cand taci

December 19th, 2008

In mod sigur, toti ascultam acelasi post de radio: WII FM (What’s In It For Me?). Tot ceea ce facem pleaca de la o nevoie personala. Ne dorim ceva, vrem altceva, iar asta ne face sa actionam. Din punctul asta de vedere, suntem toti la fel. Diferenta este facuta de nevoile pentru care fiecare dintre noi face ceva. Daca oferim bani unui om fiindca avem nevoie ca el sa incalce niste reguli pentru noi, suntem imorali. Daca ii oferim bani pentru ca asta ne face sa ne simtim marinimosi, problema imoralitatii nu se mai pune.

Iti poti da seama usor in ce lume bezmetica traim. E suficient sa incerci sa ajuti pe cineva si sa te uiti in ochii lui care intreaba ingrijorati: “oare ce trebuie sa dau la schimb pentru asta?” E suficient ca tie sa iti placa oamenii, sa iti placa sa le asculti povestile, si vei vedea cum ei petrec prima jumatate de ora din intalnire intrebandu-se in gand: “oare asta ce o vrea sa imi vanda?” Parca ne e din ce in ce mai greu sa acceptam ca altora le pasa de noi “pe gratis”.

Unora le place sa ofere, sa ajute. Insa eu cred ca o fac tot dintr-o nevoie personala. Poate fi nevoia de a se simti importanti, nevoia de a da inapoi ceva ce au impresia ca au primit, nevoia de a se simti mai buni, nevoia de a conta, nevoia de a fi iubiti sau nevoia de a vedea un zambet.

Ne-am obisnuit sa privim totul ca pe o tranzactie, insa ne scapa ceva: uneori, desi ceilalti ne ofera lucruri, ei au de castigat si fara ca noi sa le dam ceva in schimb. Sentimentul de a fi ajutat pe cineva care probabil ca nu va putea returna vreodata serviciul este sublim. Si daca stai sa cauti, vei gasi intr-un astfel de gest si recunostinta si, foarte probabil, si o bucata din sufletul celui care ti-a oferit ceva.

“Tu spui, liniÅŸtit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ÅŸtii ce valoare are speranÅ£a. Åži taci.”

Octavian Paler

Tagged

§ 0 Responses to Pana cand taci"

  • Cuzubella says:

    Da, fiecare gest frumos al celuilalt reprezinta o parte importanta din ceea ce este el ca persoana. Da, cei care daruiesc orice, o vorba buna, un zambet, o mana de ajutor, au de castigat macar pentru simplul fapt ca au constiinta impacata pentru ca au facut ceea ce trebuie si mai ales ceea ce au simtit.

    Probabil lumea nu poate fi formata decat din contrarii: bun/rau, masculin/feminin, sau in contextul povestii tale, omul cu inima deschisa, care daruieste in mod natural, din motive mai mult sau mai putin egoiste, versus omul tranzactional care nu concepe sa faca vreodata ceea ce face omul cu inima deschisa.

    In concluzie, cred cu tarie in “circuitul faptelor bune in natura” :-)cred ca numai asa iti dovedesti adevarata umanitate

  • ioana says:

    nevoia personala de care zici. dupa ce sistem vorbim? pentru ca toate sistemele de pana acum – sociologic, psihologic, chiar spiritual sunt limitate ca discurs. daca nevoia personala e un mix intre constientizarea FOARTE clara a scopului, a visului, si TOATA adaptabilitatea de care esti capabil in a simti momentul prezent – se aduna un acum cu un acum si ajungi la vis. ah – plus sa respecti cat simti limitele si regulile impuse de ceilalti – sa te zici pe limba lor.
    what if? – a se vedea si filmuletul din articolul tau

  • gabi says:

    Exista si e bine ca exista un fel de a darui necuantificat de cel care o face.Similar mersului pe jos in orice fel de conditii de temperatura, altfel spus, firesc (neconditionat).
    O sa zici: pai, sigur …mersul pe jos activeaza circulatia sanguina ! Coreect!
    Asa e si cu actul daruirii . Activeaza, fara sa faca un scop din asta.Compensatia poate sa vina sau sa nu vina si pe mine cel care daruiesc sa nu ma influenteze in niciun fel. Fiindca si maine voi face la fel.

    Pana cand taci…hmmm :)

    Minunat citatul din Octavian Paler. Pentru mine e de referinta.
    :)

  • alessander says:

    Pana cand taci… eu tac 89% din timp… superb citatul dupa cum bine a spus gabi… cat despre actul de a darui, desi am aceeasi parere – ca nimic nu mai e gratis in societatea noastra bezmetica- mi se pare ca iar “ai dus lucrurile la extreme”. Sunt sigura ca si tu ai cativa oameni care ar veni noaptea la orice ora sa te ajute si tu ai face la fel pentru ei (asadar “daruire” returnata sau “banca prieteniei”)si totusi sentimentul e tot la el de inaltator poate tocmai pentru ca nu sunt oameni care sa ii vezi o data in viata sau poate pentru ca stii ca vor face acelasi lucru pentru tine…
    Concluzia: de fiecare data cand extremizezi eu ma cert singura!!!aaah si apropo de “pentru ca tac” (chair daca vine ca nuca de perete)… “Tacerea adanca e intelepciunea sufletelor alese” :)

  • alessander says:

    “filozofia sufletelor alese” cred ca e… iar ma cert singura … scuze…

  • anadiana71 says:

    hello

  • anadiana71 says:

    am si eu o intrebare….cum se lasa comentariu la pagina cu amway…te rog raspunde`mi urgent

  • Andrei Rosca says:

    alessander: pe mine nu ma deranjeaza :))

  • Andrei Rosca says:

    anadiana71: nu se mai lasa comentarii la articolele alea. Le-am inchis fiindca s-a scris destul.

  • alessander says:

    andrei: … pe tine nu … da ma deranjez eu pe mine… :))

  • anadiana71 says:

    dar insist sa le redeschizi daca se poate!!!…si eu sunt in Amway si as dori saimispun si eu parerea!!!….oricine are dreptu sa si`o spuna,din moment ce este un articol public!!! deci te rog eu foarte frumos sa il redeschizi…oricum nu te costa nimic!!!

  • Andrei Rosca says:

    anadiaan71: gresesti. E un articol public, insa este pe blogul meu. Adica un loc construit, intretinut, platit si manageriat de mine. Daca eu vreau sa permit comentariile, o fac. Daca nu, nu. Imi pare rau, optiunea de comentarii va ramane inchisa.

    alessander: :)

  • anadiana71 says:

    stiu ca este blogul tau…dar totusi nu vad dc nu il redeschizi?…eu doar aseara ti`am vazut pt prima data blogul…si de aceea as vrea sa imi exprim si eu parearea…dar vad ca tu nu vrei sa imi acorzi si mie aceasta sansa….deci nu mai stiu ce sa zic…daca nu vreinu vrei …cred ca amgresit scriindu`ti da noah se mai intampla…si ms oricum:|

  • alessander says:

    andrei :eu am citit o poveste frumoasa aseara … “jocul de sah” si am ramas marcata, am vrut sa comentez si m-am gandit ca e deja prea tarziu… oricum superba… m-a marcat omuletu…cred ca am si plans putin (neoficial)
    felicitari… ma bucur ca a ramas si cu jocul de sah :D :)

  • Andrei Rosca says:

    alessander: dar e okay sa plangi si oficial :) e una dintre chestiile care ne face oameni, nu? :)

  • alessander says:

    posibil, dar dupa aia par mai putin “barbata”… si nah…

  • alessander says:

    oricum mie imi place sa cred ca oamenii buni se intalnesc cu astfel de povesti ca sa poata aprecia ce au si sa poata darui si celorlalti cate putin… si sunt singura ca ai facut o bucurile enorma …

  • anadiana71 says:

    de ce nu imi mai raspunzi?!?!?!..am zis ceva ce te`a deranjat?

  • Andrei Rosca says:

    anadiana71: pai ce sa mai raspund? am spus deja ca nu il mai redeschid. Imi pare rau.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *