Imi cer scuze anticipat. Randurile urmatoare s-ar putea sa doara.
Mie mi-a placut intotdeauna sa cred in oameni. Nu stiu daca e neaparat bine, nu stiu daca nu cumva o parte dintre ei mi-ar justifica o potentiala eticheta de naiv, dar ma intereseaza prea putin ca sa aprofundez.
Mergand pe aceeasi idee, multa vreme am crezut ca orice om poate fi ajutat sa ajunga unde vrea. In naivitatea mea, credeam in scenele hollywoodiene cu oameni aproape terminati carora li se intinde o mana si totul se schimba. Si inca mai cred ca se poate intampla, doar ca intre timp am mai invatat ceva. Sau mai corect ar fi sa spun ca “am mai fost invatat” ceva fiindca mi-a lipsit timpul (sau profunzimea?) de a imi da singur seama ca pe unii oameni nu ii poti ajuta, oricat de mult ai vrea.
“Unii oameni sunt facuti sa fie ratati” a sunat dur si m-a iritat. Si o lunga perioada de timp chiar am refuzat cu incapatanare sa ma gandesc macar la asta. Mi se parea o afirmatie aroganta si nedreapta. Mai tarziu m-am convins insa ca unii oameni pot fi intr-adevar catalogati ca ratati. Un singur lucru era gresit in ceea ce auzisem cu cateva luni inainte: ei nu sunt “facuti sa fie ratati”, ci auto-programati sa fie ratati.
Acum, vestea buna e ca nu se nasc cu asta. Vestea rea e ca, nenascandu-se cu acest handicap, nu le poate servi drept scuza… si ce nevoie disperata avem uneori de scuze care sa ne justifice impotenta! O alta parte buna e ca programarea asta nu le-o face nimeni, si-o fac singuri.
Din pacate, poti fi mai convingator in ceea ce te priveste decat oricine altcineva. Mintea ta are puterea de a muta munti. Daca ti-o setezi sa esuezi vei reusi, daca iti pui piedici nu le vei trece iar daca tu nu le poti trece, cu atat mai greu i-ar fi cuiva din afara sa le treaca in locul tau.
Ne programam sa fim invinsi, ne propunem sa esuam lamentabil, sa fim niste ratati. Si, la fel cum se intampla cu tot ceea ce ne propunem in viata, reusim. Nimeni si nimic nu ne poate opri.
Later edit: Derelict a scris un post foarte bun in continuarea a ceea ce s-a scris aici. Vi-l recomand.
Excelent articol Andrei! am ajuns si eu la aceleasi concluzii pe care le-ai scris aici! Empatic fiind fara sa aleg (m-am nascut cu asta) mi-a fost mult timp greu sa inteleg faptul ca nu ii pot ajuta pe toti oamenii…. dar , am invatzat , uite asa… traind “realistic”:P
In ce priveste Oamenii Ratati: hm…. aici e o problema mai complexa, as “ataca” motivele pentru care se “autoprogrameaza” :))
Din partea mea, numai RESPECT !!
Genial. Imi place in mod deosebit sfarsitul.
:) ma bucur ca nu sunt singurul, Emy
Ha ha! Tare! Asteptam sa scrii despre asta. Chiar am analizat treaba asta de cand mi-ai spus-o atunci si chiar asa stau lucrurile. Trist, penibil, dar real. :) Si am atat de multe exemple in cap! Exact genul ala de om caruia tu ii spui ca totul va fi ok si el cauta cu orice pret argumente sa te convinga pe TINE ca EL o va da in bara. Cred ca oamenii astia trebuie intampinati cu “ok, o sa o dai in bara! Felicitari!” si cam atat; orice alte eforturi devin batati de cap inutile, sortite esecului. Sa nu mai vorbesc de faptul ca e periculos sa petreci timp cu astfel de oameni, pentru ca e contagios. :P
In continuare citez un fragment din “ Putere nelimitata†scris de Tony Robbins care arata cum se procedeaza pentru a te rata prin metoda autodeprimarii:
“ Este important sa tineti minte ca stari cum este deprimarea nu vi se intampla. Nu va molipsiti de deprimare. O creati chiar voi, ca pe oricare rezultat din viata voastra, prin actiuni fizice si mentale specifice. Trebuie sa va spuneti voua insiva anumite lucruri pe tonuri de voci potrivite. Trebuie sa adoptati o postura si un fel de a respira specifice. De exemplu, daca vreti sa fiti deprimati, ajuta extraordinar de mult sa lasati umerii sa va cada si va uitati numai in jos. Va mai ajuta si daca va puneti tristete in voce si va ganditi la cele mai prapastioase scenarii legate de viata voastra. Si daca va scufundati biochimia in amaraciune mancand prost sau folositi din greu alcool sau droguri, va ajutati corpul in scaderea glicemiei si astfel deprimarea este garantata.
Ceea ce vreau eu sa va spun este simplu: ca sa ajungi la deprimare trebuie sa depui efort. Este o munca grea si este nevoie sa faci un anume tip de efort. Unii oameni creaza aceasta stare atat de des incat pentru ei nu mai este atat de greu s-o obtina. De fapt, ei au legat acest tip de comunicare interioara de tot felul de evenimente exterioare. Sunt unii care trag atatea foloase secundare -atentie din partea celor din jur, compatimire, dragoste s.a.m.d.- incat adopta acest tip de comunicare ce a devenit starea lor naturala de spirit. Altii s-au complacut atat de mult in aceasta stare incat chiar se simt bine astfel. Chiar se identifica cu ea. Putem totusi sa ne schimbam actiunile noastre fizice si mentale schimbandu-ne astfel imediat si starile afective si comportamentul.â€
Salutare Andrei. Pentru ultimul tau paragraf as recomanda filmul The Secret. Nu e de luat 100% ca atare, dar tot te pune pe ganduri.
“Imi cer scuze anticipat. Randurile urmatoare s-ar putea sa doara.”
Sunt foarte putini cei aflati intr-o asemenea situatie si pe care sa ii “doara” acest ADEVAR. Din pacate, cred ca majoritatea “invinsilor” cand citesc un asemena articol gandesc ceva de genul “Inca cineva care a avut noroc la un moment dat (/ care a fost ajutat sa.. / care a avut bani ca sa … )si care imi da mie sfaturi. [Tu] nu stii cu ce probleme ma confrunt eu / [Tu] n-ai trecut niciodata prin asa ceva, etc.”
Din pacate nu toti avem prieteni care sa ne atraga atentia cand “alunecam”. De obicei, cei din jur vor sa ne “ajute” si ne compatimesc atunci cand ar trebui sa ne dea o palma si sa ne certe. Desi… asta e o alta metoda de a da vina pe altcineva.. nu mai spun nimic :)
Andrei ceea ce ma sperie pe mine e ca acesti oameni reprezinta o majoritate covarsitoare, infricosatoare.
De la descurajarile si lamentarile de ordin personal (de la faptul ca nu poate economisi bani, termina o facultate, sau cuceri o persoana de sex opus), la acele clisee care abunda despre Romania.
Aici nu poti realiza nimic, ce sa-i faci, asa e la noi; aici nu se schimba nimic, ca toti sunt corupti etc.
Nu sunt eu o optimista naiva. Dar ceea ce ma deranjeaza la aceste afirmatii nu este insasi existenta lor, cat faptul ca cei care le rostesc nici nu mai asteapta altceva si inceteaza chiar ei sa mai lupte pentru ca, nu-i asa?!, ce sens ar mai avea?
De asemenea subscriu la parerea lui Derelict ca acesti oameni oricum nu au cum sa fie ajutati. Ei fie sunt neintelesi, fie imbraca o haina profetica si exclama cu siguranta “Las’ ca stiu eu mai bine!”
Aky: stiu “The Secret” insa, desi ideea filmului mi se pare foarte okay, nu m-a impresionat atat de tare. Insa da, te pune pe ganduri!
Incredibil cum se potriveste articolul scris de tine cu o situatie de viata prin care am trecut recent..si ai mare dreptate, asta e concluzia la care am ajuns si eu…unii oameni nu pot fi ajutati si e foarte dureros, mai ales cand e vorba de prieteni apropiati in care ai investit ceva timp si efort pentru a-i aduce pe drumul cel bun…in continuare ramai o inspiratie pt cei care iti citesc articolele!!!
Interesant articolul Andrei, sunt de acord cu tine, daca ne propunem in viata sa reusim sigur o vom face, nimeni si nimic nu ne poate sta in cale. Felicitari!
Cristina, cine hotaraste care e “drumul cel bun” pe care incerci sa ii aduci pe prietenii tai?
Scris pe bune,ca de obicei!Andrei ma astept la din ce in ce mai mult din partea ,pentru ca scrii lucruri pe care oamenii vor sau nu vor sa le auda.
E greu de acceptat ca poate nu depinde de tine sa-i ajuti,sa-i poti schimba.E alegerea lui sa se poarte asa si e alegerea ta sa stai in preajma lor,pentru ca se zicea si mai sus,e contagios!Involuntar te conectezi la campul energetic al celuilalt si daca el e negativ in gandire ,sa nu te miri ca te vei simti deodata altfel de cum erai.Astfel de oameni isi gasesc surse de energie care sa-i compatimeasca si sa le planga de mila,indubitabil ca sursele vor seca la un moment dat.Asa ca cel mai important e sa ai grija cu ce fel de oameni stai in jurul tau,e trist cand sunt prieteni dar daca nu manifesta nici un fel de vointa poate ca ar trebui sa te uiti de 2 ori la prietenii tai,ei te reprezinta.Fiecare are un grup de sprijin,trebuie sa stim cum sa ni-l alegem!
Pt Derelict: eu cred ca drumul cel bun este cel de care vorbea andrei in articolul de azi si anume “puterea de a muta muntii din loc”, de a face tot posibilul ca visele tale sa devina realitate, luptand zi de zi cu deziluziile prin optimism si speranta…ceea ce unii oameni nu fac, preferand sa se lase prada deznadejdii si esecului intr-un final.
Pfuu…… bai gata, de maine ma las de meserie. :)
Ionut,oamenii dau mai departe ce au invatat de la experti! :)
Ionut, nu trebuie sa disperi. Iti pot recomanda eu cativa oameni cu care sa vorbesti, daca simti ca ai nevoie :))
Multumesc pentru apreciere, Andrei. Cat despre prieteni – asta e realitatea… si sunt sigur ca nu e numai realitatea mea.
Cristina: da, ai dreptate; eu cred ca “drumul cel bun” presupune sa sustii pe cineva pentru a putea lua propriile decizii, doar ca uneori ne arogam dreptul de a spune ce e bine si ce e rau pentru cineva doar pentru ca tinem la persoana respectiva si vrem sa o ‘protejam’ de ceva. Si e foarte usor sa gresesti.
Si pe langa faptul ca e foarte usor sa gresesti, deciziile trebuie sa le ia fiecare pentru el.
Ingaduie-mi un punct de vedere batranesc.
Din unghiul celui in cauza, succesul sau ratarea sunt apreciate subiectiv.
Cand esti tanar, aprecierea rezulta din analiza unor fapte punctuale, la un moment dat.
E nevoie de multi ani, de o viata, pentru ca sa vezi daca, insumand reusitele si esecurile, ai fost un om de succes sau nu. Dar si atunci aprecierea este subiectiva.
Exceptie fac doar cei pe care inzestrarile iesite din comun ii propulseaza in varful piramidei sociale sau, la polul opus, cei care nici macar nu constientizeaza ca si-au ratat viata din lene, alcoolism etc. sau care sunt pur si simplu trogloditi.
Nici bogatia nu inseamna intotdeauna succes.
“Mintea ta are puterea de a muta muntii†zici tu. In anumite situatii e corect. Dar sunt situatii cand doua minti sclipitoare au scopuri opuse. Rezultatul e o victorie si o infrangere. Dupa acest moment vor urma altele, in care invinsul isi poate recupera pierderea.
Nici dupa o viata intrega bilantul nu e intotdeauna usor de facut. Un exemplu tipic a fost Napoleon Bonaparte, cel cu nenumarate succese obtinute prin rationamente si inspiratii stralucite. Dar au existat campania din Rusia, unde au pierit sute de mii de oameni si Waterloo si insula Sfanta Elena.
Vietile lui Van Gogh sau Toulouse Lautrec au fost vieti ratate? Dar cu Hitler ce facem? Sau, mai aproape de noi, cu Becali?
Sunt de acord cu tine, Sorin.
Trebuie sa facem diferenta intre mici succese si Succesul ala care se vede mai spre sfarsit :)
“Dar sunt situatii cand doua minti sclipitoare au scopuri opuse. Rezultatul e o victorie si o infrangere”
O victorie nu inseamna un razboi insa cred ca ai dreptate, bilanturile astea sunt greu de facut si intrebarea e: cine e indreptatit sa le faca?
Cred ca fiecare din noi are dreptul sa-si faca propriul bilant, chiar daca altii au o imagine diferita despre el.
Pentru cei a caror activitate are consecinte majore pentru multi oameni, cred ca bilantul celor multi primeaza. Ma refer aici – de exemplu – si la politicienii, liderii de opinie sau magistratii romani, nu numai la personalitatile de talie internationala.
Frumos articol, dar din pacate prea adevarat. M-ai pus pe ganduri.
De unde ÅŸtii că un om poartă întreaga vină pentru modul în care gândeÅŸte? Părerea mea e că există alte influenÅ£e importante, printre care educaÅ£ia ÅŸi societatea. Am văzut diferenÅ£e mari de mentalitate între oameni proveniÅ£i din familii “bune” ÅŸi familii “oarecare” (pun între ghilimele, pentru că e mult de discutat despre sensul acelor cuvinte). Când un copil este crescut de mic în ideea că trebuie să fie pe picioarele lui, să se lupte pentru succes, se vede.
Părinţii tăi cu ce se ocupă? :)
cred ca atunci cand ajungi la 20 si ceva de ani poti gandi si judeca singur daca ceea ce te-au invatat parintii e okay sau nu. daca nu o faci si asta spune ceva despre tine.
Åži ce este “tu” dacă nu – măcar în parte – un produs al contextului în care te-ai format?
de acord; este in parte un produs al mediului insa parca prea multi folosesc mediul ca scuza pt incompetenta
Andrei, mi-ai amintit de “Moartea unui comis-voiajor” a lui Arthur Miller.
Eu cred ca e un reflex natural sa crezi ca orice om poate sa se imbunatateasca, sa evolueze (si eventual tu detii metoda pentru asta). Un reflex la fel de profund ca frica de a fi lovit. Insa ca orice reflex, poate fi educat sa dispara sau sa se atenueze.
Daca nu i-as spune “ratare”, as incepe sa fiu mai tolerant. Mai putin ego-centric. As descoperi “solidaritatea sociala”. Si nu in ultimul as scapa de cea mai mare greseala pe care o poate face un manager/lider.
O discutie interesanta ar putea pleca de pe pozitia celor care vor sa schimbe, cred ei in bine, viata oamenilor din jurul lor. Adica cei ca tine, cei ca Ionut Ciurea. Cei ca mine. Diferenta majora intre noi (daca am inteles eu bine, sper sa nu fac o greseala!) este ca voi faceti un business din asta, pe cind eu o fac voluntar, benevol. Daca voi intilniti indivizi “ratati”, va chinuiti cu ei si nu iese nimic, nu reusiti sa reprogramati software-ul lor, ok, se intimpla, dar marcati banul. Pe de alta parte eu o fac gratuit deci mie imi este mai greu sa trec peste indiferenta fata de demersul meu si peste indestructibila autoprogramare spre esec a (unei parti a) oamenilor. Ma motiveaza doar putinele succese pe care le obtin. Poate din cauza lipsei mele de abilitate, poate din alte cauze. Dar chiar daca exista UN SINGUR SUCCES, nu pot sa fiu decit fericit. Ma gindesc ce radical s-a schimbat viata mea, in bine, pentru ca am citit o carte, a unui om care a vrut sa le arate celorlalti cum poti sa devii liber. Atunci simt ca merita.
Ai inteles gresit. Eu nu fac chestia asta pentru bani. Nu lucrez in industria dezvoltarii personale sau profesionale insa lucrez cu oameni.
Nu am castigat niciodata bani din a ajuta oameni (cel putin nu in modul asta despre care vorbesti tu) dar oricum nu mi se pare ca cei ce fac asta trebuie condamnati, ba din contra!
Nu stiu cum sunt altii dar Ionut e un profesionist. Iar ca sa ajungi profesionist trebuie sa muncesti si sa inveti cate ceva. Diferenta e ca odata ce inveti lucrurile necesare pt a lucra in dezvoltare personala, stii deja prea multe pentru a iti mai pasa atat de tare de bani.
Nu intru in detalii, probabil o va face Ionut ca e felia lui, eu nu ma bag mai mult decat atat.
Retine, insa: eu nu lucrez in industria asta! Sunt antreprenor si, daca vrei neaparat o profesie care sa sune mai bine, marketer.
Greseala mea a fost ca nu am citi mai atent blogul tau. Mai bine zis sectiunea “despre tine”. Imi cer scuze.
Nu condamn (departe de mine gindul!) pe cei din sectorul dezvoltarii personale. Ii inteleg foarte bine, eu sint medic si de multe ori tratez suflletul mai mult decit trupul.
Pur si simplu am lansat o noua perspectiva asupra temei din post-ul tau, din prisma celor care incearca sa ajute oamenii sa se schimbe.
Okay. Nu-i problema. Am inteles.
Cred ca problema multor oameni,sint “hainele de imprumut”(?!)vor cu orice chip sa fie altfel decit sint….si hainele
nefiind ale lor ci ale unor “personaje” ( de imprumut)pe care le interpreteaza ,sint strimte,sau prea largi,nimic al lor…..dramatic este ca din ce in ce mai multi adolescenti ,influentati de “media”care promoveaza “personaje”,se transforma BRUSC in “maturi ratati”…..si asta de obicei NU SE VINDECA,raman sechele…..cum ii putem ajuta?
Mi-a placut foarte mult comentariul tau Pia. Mi-a placut faptul ca ai intrebat la sfarsit: ”CUM ii putem ajuta?”. Asta este intrebarea: CUM? Oare putem ajuta adolescentii sa depaseasca acest prag in care sunt usor influentabili spunandu-le ce nu trebuie sa faca? Sau ii putem ajuta aratandu-le alternative? Trebuie gasita cauza pentru care multi tineri sunt ” maturi ratati ”. Eu cred ca, in primul rand, scoala nu ne invata sa traim practic, nu ne creeaza o viziune, nu ne invata sa intocmim strategii. Ne face sa privim viata: ca un inceput ( atunci cand te nasti ) si ca un sfarsit ( atunci cand mori ). Totul porneste din educatie.Totul porneste din convingeri. Trebuie sa vedem cauzele acum…ca sa gasim antidotul, sa-l putem folosi pe viitor. Ce-ar fi daca in scoli s-ar preda o materie numita : Arta fericirii ? sau o materie numita : Importanta convingerilor? sunt doar cateva exemple…si am atins doar un singur aspect…educatia . Din fericire putem schimba prezentul si influenta viitorul. Din fericire, noi, avem acces acum la foarte multa informatie, pe care o putem folosi pentru a schimba ceva in bine. Este de ajuns daca unul din 100 de tineri bine intentionati si pregatiti profesional ar merge, spre exemplu, in gradinita din cartierul lui si ar tine un seminar gratuit pentru copii despre fericire, iubire si chiar bani. Sunt multe de facut si asta ar trebui sa ne bucure cel mai mult pe noi: cei tineri si motivati sa schimbam ceva.
Continui sa ma minunez si sa ma bucur,de “reactie”
..asta inseamna ca se pot face cu ADEVARAT multe lucruri bune pentru cei din jurul nostru.Lucrez intr-un mediu tinar,acasa sint inconjurata
de “tineri”…COMUNICAREA cu ei este o ONOARE,deoarece continui sa constat,cit de disponibili sint in a INVATA,in a-si INSUSII “lucruri”,dincolo de aparente;
…acolo unde exista ARGUMENTE solide,apar rezultate si schimbari evidente in optiuni,gusturi,reactii.Atunci cind ii tratezi cu interes,cind constata ca relatia pe care o stabilesti cu ei se bazeaza pe respect,sinceritate ,atunci cind nu le IMPUI si recunosti ca “adultii” ,maturii” ,nu sint perfecti ….si de multe ori nici maturi….,
alaturi de tine, fragili si derutati,ii observi REINVENTIN-DU-SE,prind forta si contur,incep sa-si DOREASCA SA AFLE,sa DOREASCA SA EXISTE, prind culoare,incep sa se detaseze de “turma luminii”.
Cred ca fiecare din noi,indiferent de virsta si loc de munca,daca in spatiul geografic in care ne miscam,am incerca sincer sa-i zarim macar,sa-i salutam, transformind banalul”CE MAI FACI”,intr-o intrebare sincera ,daca nu i-am mai pune la zid si le-am reprosa superficialitatea si incultura in care se scalda,sau ni se pare unora din noi ca e asa,daca i-am invata “sa pescuiasca,si nu sa le dam de pomana pestele”pentru a ne scuti pe noi de sentimentul de vinovatie,daca am SADI cu adevarat in mintea si spiritul lor ADEVARURI,datorita carora ar putea avea optiuni
adevarate,SOCIETATEA ar cistiga ENORM,fiecare tinar si-ar gasi locul,drumul,……Sint multe de discutat pe tema asta,daca raminem doar la “semnale de alarma”nu rezolvam NIMIC.
Excelent,desi nu cred ca tot ce ne propunem reusim. Ma indoiesc ca cel care are un handicap este proiectat sa fie ratat dar coceptia mi se pare mai mult decat brilianta – spre exemplu vrei sa atingi cerul si nu urci decat pe norii – e bine sa crezi in tine .
Chiar enervanti oamenii astia – li se intampla tot felul de nenorociri imposibile dpdv rational – pierderi si accidente, te mai impiedica si pe tine sa traiesti. N-ar trebui sa fie lasati sa iasa din casa…
you are missing the point :)
da da, se autoprogrameaza si nu le poti face nimic, sunt tare enervanti :P