Am stat si m-am gandit mult la asta. Cred ca cea mai grea sarcina cu care se confrunta un manager e incercarea de a ii multumi pe toti. Sunt momente cand nu numai ca esti atacat din toate partile si ti se contesta deciziile, dar nici macar echipa ta nu intelege exact de ce ai facut anumite lucruri; si e normal sa fie asa.
In primul rand fiindca ei nu vad imaginea completa. Managerii sunt nevoiti sa gandeasca la nivel macro, pe termen lung, sa prevada probleme ce ar putea aparea, sa controleze riscuri. Asta fac ei prin definitie! Sunt in the problem solving industry, administreaza sisteme si gasesc solutii. Ceilalti membri ai unei echipe sunt la fel de importanti, insa fiecare are doar bucati, mai multe sau mai putine, dintr-un puzzle.
Si oricat ai incerca tu, ca manager, sa le oferi o imagine cat mai completa, sunt lucruri pe care nu le pot intelege decat daca au trait aceleasi experiente cu tine. Uneori, oricat de mult ti-ar dori sa le explici fiecare decizie, nu ai cum sa o faci. Veti spune ca asta se intampla tuturor, nu doar managerilor. Corect! Insa in viata de zi cu zi, un om obisnuit are de purtat astfel de lupte 1 la 1, in timp ce un manager “lupta” de obicei cu o echipa. Iar daca managerul e unul bun, echipa mai este si sudata ceea ce face ca lucrurile sa fie si mai complicate.
Si fix aici apare necesitatea de a fi mai mult decat un manager. Cred ca pentru a conduce eficient si pe termen lung un sistem, trebuie sa fii mai mult decat un manager exceptional.
***disclaimer: nu s-a intamplat nimic in ultima perioada care sa ma faca sa ma gandesc la cele de mai sus. Din fericire, totul e okay. Scriu din amintiri fiindca, atunci cand ma incearca sentimentele astea de frustrare, fac tot posibilul sa nu iau decizii. Si a nu lua decizii cand esti nervos este, pe cat de greu, pe atat de rewarding.
Intotdeauna am fost impresionat de cinismul cu care un general aseaza trupele in campul de lupta si cum vorbeste despre pierderi. Se stie ca unele sunt chiar sacrificate strategic sau macar se stie ca au sanse mici de reusita, dar in ansamblul general foloseste si asta la ceva. Un manager poate fi comparat cu un general pentru ca el pu poate vedea sau nu are voie sa vada lucrurile in amanunt, la nivel de individ. El nu vede oameni ci echipe.
Azi dimineata mi se plangea un pusti ca il enerveaza tatal sau cand nu-i explica deciziile si-i zice doar: °asa trebuie, asa e bine, asa am considerat eu°. Ii explicam ca de la inaltimea experientei, varstei sau intelepciunii (cu amendamentul ca varsta si intelepciunea nu se iau mereu impreuna) vezi precum dintr-un satelit lucrurile; mult mai bine si e greu sa explici unui om cum de el nu a vazut ca sub casa lui e un zacamant de petrol ori niste vestigii iar din satelit se vede asta. Vederea in ansamblu iti ofera imginea in ansamblu.
Andrei,
Ai zis foarte frumos :
”Trebuie sa fi mai mult decat un manager exceptional”, super formulare !
Corect ,sa nu luam decizii atunci cand suntem nervosi. Foarte bine zis .
Sunt de acord cu ce ai afirmat , vreau sa mai zic :90% din calitatile unui lider (manager echivalent lider) sunt native , si acestea se vad inca de la varsta copilariei.
Permite-mi sa citez din folclorul romanesc ” …………,a fi om e lucru mare”.
limpede: “Un manager poate fi comparat cu un general pentru ca el pu poate vedea sau nu are voie sa vada lucrurile in amanunt, la nivel de individ” De acord! Tocmai din cauza asta, pentru a reusi sa faci ceva trebuie sa fii mai mult decat un manager. Fiindca nu poti (si nu trebuie) sa ignori indivizii. E o greseala mare sa privesti doar echipa ca ansamblu.
Dani_ela:
manager nu e echivalent cu lider; ba chiar de multe ori sunt lucruri radical diferite. Despre manageri vorbea Limpede mai sus. Liderii sunt mai mult concentrati pe oameni si mai putin pe a atinge rezultatele indiferent de metode.
Eu am facut asociere intre acestea doua .Da’ ai si calitati de lider !
Daca ma gandesc bine si incerc sa fac asta desi nu stau bine cu concentrarea ,de vina e primavara asta timpurie ,sunt de aceasi parere ca “meseria ” de manager este una dintre cele mai “riscante” si complexe. Raspunderea cea mai mare este pe umerii lui ,de el depinde a fi sau a nu fi, de echipa pe care si-a format-o si care n-are voie sa-l “tradeze”in sensul de a se fofila .
Sa nu uitam ca oamenii se aliniaza unor companii sau unor cauze dar INTOTDEAUNA parasesc manageri (nu companii).
Andrei ,
Daca esti dispus sa-mi zici , ce sanse are aici in Romania o tanara care-si tremina un master in bussines in State (SUA) si care trebuie sa se intoarca in tara pentru ca este cetatean roman .
Aici trebuie s-o ia de la zero .
Perioda cat a lispit din tara o face sa-i fie mai grea integrarea intr-un colectiv in care toti se cunosc ?
ceilalti cum Ii privsc pe acestia , exista invidie , sau se apreciaza competenta ?
batalia/concurenta pentru functii de conducere sa zic asa este mare?
cam multe nedumeriri am , dar ma gandesc la asta :”ajunge zilei necaul ei “.
Andrei – nu cred ca “INTOTDEAUNA” oamenii parasesc managerii. In cuvintele primului meu manager, oamenii extraordinari din echipa ta sunt cei pe care cel mai probabil ai sa ii pierzi pentru ca nu se multumesc cu rutina, e in firea lor sa caute challenge-ul si nu intotdeauna ai sa ai oportunitatea sa le oferi exact ceea ce vor fiecaruia dintre ei. Mai sunt si motivele personale sau preferintele geografice. Cat despre companii, cu cat cresc mai mari cu atat tind sa aiba o inertie mai mare la schimbare si aici intervine talentul unui manager de a gasi oportunitati si de a genera schimbare. E mult mai usor in companiile medii si mici, sau in cele in care exista un climat entrepreneurial care le ofera o sansa celor care doresc sa isi asume responsabilitati si proiecte care ii tin in priza. As recomanda ultima carte a lui Gary Hamel, The future of management, are idei bune.
Dani_ela – depinde ce vrei sa faci mai departe si cat de confortabila esti cu asteptarea unei schimbari masive de mentalitate in Romania pe un termen de 15-20 de ani; depinde cat de mult conteaza familia pentru tine si de ce oportunitati ti se ofera. Si eu am fost in situatia ta si am preferat sa raman in US pentru ca oportunitatile la vremea respectiva erau mult mai bune si pentru ca mitocania agresiva cu care trebuia sa ma confrunt in Romania (si care inca nu a disparut) a fost un factor descurajant.
Intr-un fel si intoarcerea in tara tot o pornire de la zero este. Daca crezi ca ai sa iei totul de unde l-ai lasat cand ai plecat, cred ca te inseli. Poti sa ai sansa unei echipe unde toti te vor aprecia dupa competenta ta iar faptul ca vii inapoi din afara sa nu conteze. Sau, dimpotriva …
Cel putin ai o cale de mijloc, sa iti iei OPT-ul si sa incerci in acel an de zile pe care OPT-ul ti-l ofera sa cauti un job care sa iti dea o experienta de folos indiferent unde ai merge mai departe. Si ma refer la experienta atat pozitiva cat si negativa E mare lucru sa inveti ce anume sa NU faci :) Daca te intorci doar cu diploma si fara a vedea cum functioneaza cu adevarat lucrurile si cum te poti adapta, invatatura pe care ai capatat-o nu o sa iti fie de mare folos.
Daca as fi in locul tau, as incerca sa raman 2-3 ani, sa capat ceva experienta si cunostinte practice si apoi m-as intoarce sa pornesc ceva pe cont propriu,cred ca as avea mult mai multe sanse de a-mi pune in practica ideile si de a schimba lumea :)