It’s the size of the fight in the dog

March 2nd, 2012

“What counts is not necessarily the size of the dog in the fight – it’s the size of the fight in the dog.”

Imi place mult citatul, in primul rand fiindca mi se pare ca surprinde esenta antreprenoriatului. De cele mai multe ori, antreprenorul nu este cel care are toate resursele, nu e nici cel cu bani, nici cel cu parinti cu relatii, nu e nici cel cu cea mai multa experienta intr-un domeniu. Astea sunt mituri foarte usor transformabile in scuze proaste. S-ar putea povesti mult despre abilitatea nativa pe care cei mai multi dintre noi o avem atunci cand vine vorba de a ne justifica frica.

Majoritatea antreprenorilor nu incep cu cine stie ce avantaje. Ba chiar, de foarte multe ori, le lipsesc lucruri pe care ceilalti le considera esentiale. Antreprenorii sunt “underdogs“. Se lupta, respira in ceafa cuiva, insa foarte putini le dau sanse de reusita. Intotdeauna au de luptat cu ceva mai puternic decat ei, decat firma sau organizatia lor. Uneori cu concurenta, alteori cu mentalitatea majoritatii, cu piata, cu criza financiara sau cu un intreg sistem.

Veti spune ca, totusi, din fericire, unii antreprenori reusesc la un moment dat sa ajunga intr-o pozitie de forta. Ca cei buni nu raman underdogs la nesfarsit sau ca, la un moment dat, firma lor mica ajunge mare. Poate chiar cea mai mare. De acord. Doar ca in acel moment, importanta, rolul si chiar satisfactia antreprenorului pur-sange palesc. De obicei, in momentul ala, antreprenorul iese din scena si, indiferent de resursele pe care le-a dobandit intre timp, cauta o alta provocare care, cel putin in ochii celorlalti, sa il depaseasca.

Cel putin pentru mine, antreprenoriatul inseamna, prin definitie, ca iti este si-ti va fi greu, ca iti lipsesc resurse. Daca mi-ar fi fost usor, eu nu consider ca as fi avut dreptul sa ma intitulez antreprenor.

Sigur ca antreprenoriatul inseamna si pasiune, inseamna si dedicatie, inseamna multe lucruri care fac ca tot greul ala sa merite si sa iubesti la nebunie drumul, mult mai intens decat destinatia aia pe care putini cred ca o vei atinge. Spun doar ca nu e usor, nu ca nu merita facut. Merita.

As vrea sa intalnesc mai multi oameni la inceput de drum care inteleg ca le va fi greu si inteleg ca banii, relatiile si experienta nu vor fi mai niciodata “suficient” de multe. Care inteleg ca ziua aia in care vor ajunge la “destinatie” si vor putea sa faca in sfarsit “ceea ce voiau de fapt sa faca” s-ar putea sa fie foarte departe, deci ar fi bine sa le placa ceea ce traiesc acum, in momentul asta. S-ar putea sa fie as good as it gets.

Deci, da, de obicei e greu si nu trebuie sa o faca toata lumea. Insa daca va hotarati sau v-ati hotarat la un moment dat sa o faceti, cred ca va vor fi de folos cuvintele lui Eisenhower:

It’s the size of the fight in the dog! Atat.
E cam tot ce conteaza.

[completat si republicat]

Tagged ,

§ 6 Responses to It’s the size of the fight in the dog"

  • bun sfat: daca vrei sa devii antreprenor, struneste-ti iute pit-bullul din tine :)

    succes :)

  • Leukaemia says:

    Destul de dragut citatul. Conteaza importanta care o acorzi “luptei”

  • alina says:

    Ai spus ca “Antreprenorii intotdeauna au de luptat cu ceva mai puternic decat ei, decat firma sau organizatia lor” Indraznesc sa spun ca e mai mult de atat, e de fapt o lupta cu ei insisi, pentru ca atunci cand dam de un obstacol mare suntem noi care spunem aici ma opresc sau merg mai departe. Si acest obstacol mare, oricare ar fi el nu are aceleasi dimensiuni pentru toti oamenii, pentru oamenii mediocri multe obstacole sunt mari, pentru invingatori, putine. Noi suntem cei care creem obstacolele prin limbaj. Spunem ca ceva e de netrecut si asta va fi realitatea noastra. Si cred ca cel mai bine imi sustin teoria cu un citat al lui Sir Edmund Hillary : “It is not the mountain we conquer, it is ourselves”
    Imi place articolul, mai intru din cand in cand pe blog sa vad ce mai scrii si de fiecare data gasesc ceva interesant si cumva exista ceva din felul in care scrii care creeaza felul in care scriu eu, as putea spune ca ma inspiri :)

  • Andrei Rosca says:

    ma bucur, alina :) thanks.

  • iulian says:

    si indeferent de perioada in care s-a produs furtuna, cred ca principala persoana in declansare, a fost…mama.
    este mare pacat ca unii dintre noi n-am putut returna nimic…
    si asta fiindca pentru unii n-a fost timp destul, pentru altii n-a existat afinitatea iar altii pur si simplu nu au avut ce returna..

  • Cristi says:

    bine zis.. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *