Intrebari despre principii

September 5th, 2007

Sa spunem ca esti un om sincer. Ba, mai mult, sa zicem ca vezi in “adevar” unul dintre modurile cele mai evidente si eficiente de a iti pastra constiinta curata. In concluzie, alegi sa nu minti chiar daca uneori ti-e greu sa o faci. Sa numim asta “principiu”.

1. Ce faci atunci cand iti dai seama ca spunand adevarul, din cand in cand, faci oameni sa sufere?

Ai doua variante: mergi inainte, spui adevarul, respecti un principiu, deci o chestie auto-impusa in care crezi si dormi bine noaptea sau alegi sa minti, omiti, denaturezi adevarul, incalci un principiu, incarci constiinta si ajuti in felul asta niste oameni, chiar daca ei nu vor sti niciodata ca i-ai ajutat?

Intrebarea numarul 2 e legata tot de principii. Sa spunem ca la varsta de 20 sau 30 de ani iti definesti si fixezi un principiu X. Ai deci o convingere intima si iti promiti tie (cel mai potent dusman al tau) ca o vei respecta indiferent cat de greu va fi. Acum, fast-forward 30 de ani mai tarziu.

Ai 60 de ani si, printre altele, ai un principiu. Principiul X. Pe langa acest principiu mai ai si o problema: simti ca ceva din enuntul ideii pe care ti-ai injectat-o cu 30 de ani in urma nu prea mai suna bine; parca ceva s-a schimbat si a te tine cu dintii de acel principiu nu mai pare o idee atat de inspirata. Intrebarea este:

Cum reusesti sa iti dai seama daca problema pe care o ai tu este una de inconsecventa (adica ti-e mai usor sa te faci ca acel principiu nu exista) sau este pur si simplu ceva ce tine de adaptare (evolutie, acumulare de informatii sau schimbare de mentalitate)? Pana la urma, pare destul de posibil ca un principiu formulat si setat la 30 de ani sa nu isi mai gaseasca aplicabilitatea la 60. Intre timp, datele problemei se modifica. Te adaptezi? E normal sa modifici niste principii? Daca le modifici de cate ori ti se pare ca nu prea se mai potrivesc, se mai numesc ele principii?

Si inca una, bonus. Daca acest gap este evident dupa o perioada de, sa zicem, 30 de ani, oare el nu ar putea aparea si dupa 15 ani de la formularea principiului? Dar dupa 2 zile?

Tagged

§ 0 Responses to Intrebari despre principii"

  • Raluca says:

    1.Daca ranesti spunand adevarul, inseamna in mod evident ca acesta din urma este reprezentat de un lucru rau. Cred ca mintind, nu faci decat sa inrautatesti situatia, sa transformi raul in mai rau, sa ai constiinta incarcata si sa il faci pe cel de langa tine sa se simta tradat (pentru ca in, hai sa zicem, 90% din cazuri, adevarul iese la iveala)

    2.Ma gandesc ca, in 30 de ani (deci intr-un interval mai mare de timp) acumulezi destula experienta si ajungi la un nivel destul de ridicat de autocunoastere, astfel incat sa iti dai seama daca s-au schimbat datele problemei, sau pur si simplu nu mai ai chef sa respecti un principiu. Pana la urma, pentru a renunta la un principiu pe care ti-ai promis sa il respecti oricat de greu va fi, este nevoie de cateva schimbari destul de insemnate, care cred ca nu apar chiar peste noapte (deci nu, principiile pe care le modifici dupa cum ti se PARE tie ca ar fi mai bine, nu prea se numesc principii). Asta ne conduce si la intrebarea bonus.

    3.Probabil ca acest gap ar putea aparea si dupa 15 ani de la formularea principiului (deci un interval de timp respectabil). Dar cred ca nici macar inconsecvent nu te poti numi daca schimbi principii la 2 zile (sau intervale mai scurte de timp). Nu neg faptul ca pot exista cazuri in care sa ai parte de o experienta care sa te dea peste cap. In afara de acestea insa, acele principii sunt doar simple directii, pe care le schimbi dupa cum bate vantul.

  • RalucaRuxandra says:

    Eu as pastra structura de baza a principiului si mi-as cultiva maleabilitatea, pentru a nu produce nici un gap..cel putin, pentru a nu permite unul semnificativ. Nu ma va lasa propria evolutie sa raman atat de rigida pentru un timp asa de lung – la un moment dat, ma va sufoca si ma va sili sa ma adaptez.

  • Andrei Rosca says:

    “sufoca” e un cuvant bun.

  • Ionut says:

    Nu sunt sigur ca denaturand adevarul, mintind, etc ajuti in felul asta niste oameni (“chiar daca ei nu vor sti niciodata ca i-ai ajutat” – nu cred ca are vreo relevanta daca vor sti sau nu). Ramane faptul ca ai mintit, ignorat etc adevarul iar ei nu au stiut cu adevarat ce s-a intamplat. De obicei tot se afla adevarul, indiferent daca de la altii sau chiar de la tine. Si desi spui “lasa, ca acum dupa x ani nu ii mai doare la fel de mult ca atunci, daca au aflat”. Nu ii doare ca atunci, dar ii doare ca i-ai mintit sau ai ascuns anumite lucruri.
    Nu zic ca in mod categoric o sa spun adevarul in viata, dar imi place sa sper si sa cred ca 98% din cazuri o voi face. Ca voi incalca in 2% principiu.. nu stiu… tot incalcat e… deci…
    Da, prefer sa spun adevarul… Doar cand e insuportabil sau nu are relevanta mare pentru persoana respectiva acel lucru, daca spunand adevarul nu rezolvi nimic, atunci poate (poate!) e bine sa ascunzi prin omisiune poate, dar nu sa minti…
    Cat despre principii modificate.. in timp evoluezi, in timp poti realiza, pe baza experientei, ca principiul anterior nu mai e valabil, chiar daca la momentul emiterii lui era. E normal sa se adapteze… Dar nu e normal dupa perioade mici de timp… Decat, poate, in urma unui eveniment f.f.f. important care sa demonstreze ca principiul respectiv era total eronat.

  • Mi s-a intamplat de cateva ori sa ranesc persoane prin sinceritate si prin a fi directa. Cred ca adevarurile trebuie spuse, indiferent daca ranesc sau nu. La un moment dat in viata cel caruia i-ai spus un adevar va aprecia, chiar daca in clipa in care i l-ai spus te uraste de moarte.
    Mi s-a intamplat si sa ascund adevaruri, sa mint pentru a face cuiva un bine, dar cam de putine ori binele facut cu minciuna e mai bun ca adevarul crud. Asa ca n-as putea sa iti spun exact daca principiul stabilit la 20 de ani va coincide cu cel de la 50. Cred ca viata ne pune la destule incercari pentru a ne putea respecta principiile neclintit.

  • dragosilinca says:

    Lucrurile sunt mai complicate de atat. Ce se intampla daca stii un anume lucru, pe care daca l-ai spune ai rani pe cineva. Spunandu-l nu ajuti persoana respectiva prea mult. E doar o informatie care raneste. De exemplu: X, de care tocmai te-ai despartit, nu te-a iubit niciodata de fapt. Cu ce te mai ajuta sa iti spuna cineva asta acum?

    Iar daca persoana respectiva nu te intreaba niciodata despre lucrul respectiv, iar tu nu i-l zici din proprie initiativa, se cheama ca ai ascuns adevarul?

    Cat despre principii, eu le vad mai degraba ca niste strazi, nu ca niste sfori. Daca ai un principiu dupa care te ghidezi ca si cand ai merge pe o sfoara, normal ca o sa il schimbi. E greu sa te tii de el toata viata pentru ca evoluezi. Asta nu te face un om rau. Pe o strada ai loc mai mult de manevra, iar destinatia ramane aceeasi.

  • Andrei Rosca says:

    “Lucrurile sunt mai complicate de atat. Ce se intampla daca stii un anume lucru, pe care daca l-ai spune ai rani pe cineva. Spunandu-l nu ajuti persoana respectiva prea mult. E doar o informatie care raneste.”

    Exact. E un exemplu foarte bun. Ce se intampla? :)

  • artistu says:

    Cred ca ai uitat sa spui cateva lucruri Andrei…
    – Un principiu nu il adopti hodoronc-tronc… Mai intai el incepe prin a fi o regula si incerci sa vezi daca ti se potriveste si daca poate fi un “ghid” al trairilor tale
    – Dupa care, daca treaba asta a dat rezultate bune, il ridici la nivel de principiu…
    – Si asa cum bine spunea si ai observat si tu, daca aplicarea lui incepe sa te sufoce, mai faci o analiza si vezi daca el se mai potriveste cu tine cel de acum !
    P.S. Confirm si eu ca si ceilalti, colegi ca 2 zile se numeste Inconsecventza si ca foarte rar exista exceptii !
    P.S.2. Si apropo de dualitatea “minciuna-adevar”; cred ca ideea e sa adoptam o solutie cat mai echilibrata, la oferirea adevarului catre celalalt, ca sa nu sune a repros si cred cu tarie ca el trebuie spus, indiferent cat de tare doare !
    ;)

  • Andrei Rosca says:

    evident, chestia cu “2 zile” era doar un exemplu.

  • kogaionon says:

    atat timp cat principiile sunt “compuse”/impuse de tine, problema e foarte simpla: pe masura ce te transformi (nu neaparat evoluezi), flexibilitatea e cheia. O problema apare cand trebuie sa te raportezi si la principiile mediului in care respiri, pe care, daca vrei sa le eviti, creezi disconfort (suferinta, dusmani, izolare…). Un adevar spus pe jumatate nu e adevar. Cu cat esti mai radical insa, cu atat esti mai singur!!! Adevarul e ca un foc cu care merita sa te joci… intrebarea este: si poti? Sau cei din jur sunt pregatiti… sa poti tu?

  • Ana says:

    Parerea mea, despre intreg postul si pe alocuri despre comentarii:

    Oamenii nu sunt masini. Ai mereu capul pe umeri si poti cantari o situatie, pentru ca nu exista principiu sau regula valabila in 100% din cazuri. Cand stabilesti o regula / principiu (fie si pentru tine) o faci sa acopere cat mai multe din cazurile prin care vei trece (cu cat mai multe, cu atat regula / principiu este mai bine formualt/a). Personal, imi stabilesc astfel de principii tocmai pentru a lua deciziile mai rapid, dar in momentul in care simt ca nu se aplica stau si cuget situatia independent de principiu, indiferent daca asta se intampla dupa o zi de la formulare sau dupa 20 de ani.

  • Adrian Soare says:

    o sa-ti raspund doar la intrebarea 2.

    raspunsul meu : Gandesti prea mult :)

  • Andrei Rosca says:

    kogaianon: asta cu flexibilitatea mi se pare si mie o solutie buna si un raspuns relevant. Corect! Trebuie sa fii flexibil iar principiile cam sunt rigide.

    Ana: true! oamenii nu sunt masini

    Adrian: story of my life. :)

  • kogaionon says:

    Andrei,

    Principiile nu sunt decat niste repere ce tin de timp, de perioade… Vorba Anei, suntem cu capul pe umeri si putem cantari orice si oricum. Intrebarea este: oare vrem tot timpul sa o facem? Sau ne mai si ascundem in spatele asa numitor principii…

  • Andrei Rosca says:

    Intrebarea e alta, kogaianon: oare toate chestiile se pot cantari cu capul pe umeri?

  • kogaionon says:

    asa ar trebui… in realitate, unele sunt luate si impulsiv… si, pana la urma, nici nu conteaza cum sunt, important este sa ai puterea sa ti le asumi… sau sa crezi ca ai puterea, in cele din urma… :-)

  • Andrei Rosca says:

    da, ca trebuie sa ti le asumi sunt de acord.

  • ranire ? adevar ? dusmani ? zile ? intr-o oricare ordine pe un ritm oriental ar suna foarte foarte mizerabil. uite, si cu asta dovedesc ca nu ma sfiesc sa spun adevarul, pentru ca daca este unul el trebuie asumat si in primul rand respectat si de celalalt.

    principiul nr.1 : principiile se schimba.

  • ps. ce inseamna ranire ? eu am ceva cu acest cuvant, mi se pare un chici total, dar il accept daca vom cadea de acord pe o anumita definitie.

    nu exista aceasta… ranire… atunci cand prezinti un adevar. exista doar oameni slabi care vor sa auda cuvinte frumoase si au impresia ca viata e roz.

  • kogaionon says:

    si cu ce nu esti?

  • Andrei Rosca says:

    kogaionon: cu faptul ca toate deciziile ar trebui luate “cu capul pe umeri”. Stii la fel de bine ca mine ca unele decizii nu ai cum sa le iei transformandu-le in algoritmi si scheme logice…oricat mi-ar placea mie sa fie asa.

    Andrei Ruse: cuvantul empatie suna mai bine? suna acceptabil? e vorba despre a face pe cineva sa se simta nasol nasol :) mai bine asa?

  • kogaionon says:

    vorbim aceeasi limba… acceptam simularile teoretice.. si ni le asumam pe cele fizice… un univers haotic in care ne place sa gravitam.

  • 1. Decat sa sufere adevarul, mai bine sa sufere oamenii. “Nu trebuie sa punem oamenii mai sus decat adevarul” – Platon. De ce e mai bine asa? Pentru ca oamenii trebuie sa se lasa construiti de adevar, nu adevarul sa se lase construit de oameni, ca atunci nu mai e adevar, e minciuna.

    2. Daca inconsecventa vine pe la 50 de ani, atunci asta se numeste Inceput de Intelepciune si e chiar recomandata; daca vine la 3 zile dupa 29 de ani, se numeste Inconsecventa de Prost.
    :-)

  • Silvia Dutu says:

    1. Care este diferenta dintre o minciuna si o pisica? Pisica are 9 vieti.
    Totusi…consider ca adevarurile trebuie spuse cu masura, cu grija.

    2. Si cele 10 porunci tot principii cred ca sunt. Acum cateva zile am auzit un psiholog care a afirmat ca orice persoana, daca i se ofera conditiile necesare (specifice pt.fiecare dintre noi), poate deveni un criminal. Si atunci cum mai ramane cu “sa nu ucizi”?
    Principiile se contureaza in functiile de experientele pe care le traiesti => nu au cum sa nu se schimbe. Daca experientele prin care ai trecut in 3 zile sunt atat de tulburatoare => da, iti pot da peste cap principii la care nu credeai ca vei renunta vreodata!

  • judaka says:

    1.nimeni nu poate sa sustina ca e sincer ,chiar daca incerci sa iti impui ca principiu de baza corectitudinea si adevaru.trebuie sa t adaptezi la oameni pentru ca sunt persoane care au caracter si pot infrunta cu stoicism adevaru bun sau rau insa sunt si persoane care o iau p aratura si in momentu in crae au aflat un adevar dureros nu sunt in stare sa aprecieze sinceritatea unii pica in depresii sau fac acte necugetate.. ma rog… trebuie sa stii cu cine vorbesti si c efect va avea sinceritatea ta asupra lui
    2.oamenii se dezvolta pe parcursul anillor.ajungi la 60 de ani in fata unei probleme si iti dai seama ca ce ai gandit atunci(cand aveai 20ani )nu se mai potriveste.La fel ca si tine si ideile se dezvolta(in bine sau in rau doar persoana in cauza e in masura sa judece)si poti sa adaptezi principiul la ideile si problemele cu care t confrunti.ce-i drept nu se schimba principiile in 2 zile sau intr-un an si nici nu cred ca ramai cu un principiu in acelasi stadiu in care l-ai gandit la 20 ani.cu timpu il analizezi si il dezvolti si p el o data cu tine. si acum in 15 ani se pot intampla multe nuj daca se schimba neaparat ,principiu,radical se modifica treptat si e posibil sa nu-ti dai seama decat dupa aia 30 ani.(sper ca n-a fost o explicatie prea ambiguua

  • Andrei Rosca says:

    “unii pica in depresii sau fac acte necugetate”. Uite asta e interesant si un exemplu destul de bun de oameni pe care, spunandu-le adevarul, ii poti rani

    (cuvantul “rani” e cu dedicatie pentru Andrei Ruse) :)

  • Eros says:

    eh intrebari vechi de cand lumea… am dat peste (o parte din ele) intamplator si intr-unul din dialogurile lui Platon (cu d. platon m-am ciocnit doar accidental LOL)

  • ME says:

    cum a spus si Silvia,o persoana poate uita complet de un principiu(si sa aiba mustrari de constiinta pt ca a incalcat acel principiu,depinde de caz)daca este pus intr-o situatie delicata.si aici,depinde de situatie.exista situatii ..sa spun disperate in care trebuie actionat repede,situatii in care nu ai timp sa iei decizia corecta si sa analizezi prea bine situatia…exista situatii in care ai timp sa analizezi si atunci daca esti o persoana constiincioasa,te tii de principiile tale.acum…pot conta si principiile pe care ti le-ai fixat,poate datorita principiilor pe care le respecti,eviti sa ajungi in acea situatie delicata. parerea mea este ca principiile sunt pt a te ghida dupa ele spre o viata pe care o consideri potrivita pentru tine,nicidecum sa te sufoce intr-un moment cand in gand iti apare o alta cale spre o viata mai buna decat cea la care ai vrut sa ajungi initial

  • Andrei Rosca says:

    ME: si eu tind sa cred aceeasi chestie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *