Experiente neplacute provocatoare de placere

October 6th, 2006

Acum trei veri in troleibuzul 69 mi s-a intamplat ceva foarte “interesant”.

Era undeva in jurul orei 17 si ploua usor. Stateam pe scara, la usa din spate iar langa mine, de cealalta parte a barii de sustinere (cea de care te tii cand cobori din masina) statea un foarte bun prieten. Un al doilea prieten statea pe unul dintre scaunele din partea din spate a troleibuzului. Noi trebuia sa coboram la prima statie iar el mai avea de mers. In masina nu erau mai mult de 20 de persoane si majoritatea stateau jos.

Aveam capul intors catre prietenul care urma sa ramana in masina si mai schimbam cateva glume inainte sa coboram. Troleibuzul se opreste, e anuntata statia (evident, gresit), ma intorc spre usa, pun mana pe bara si incep sa cobor scarile. La al doilea pas (eram cu un picior pe ultima treapta si cu celalalt picior in aer, urmand sa pasesc pe trotuar), mi-a amortit mana si totul s-a oprit pentru 5-6 secunde.

Gandeam limpede, imi dadeam seama ce se intampla. Singurul lucru pe care nu il intelegeam era de ce oamenii care mergeau pe strada s-au oprit si de ce troleibuzul nu inchide usile, fiindca nu mai cobora nimeni la acea statie, decat eu si prietenul meu. Faceam in minte o mie de conexiuni si imi repetam ca nu sunt nebun.

Dupa cele 5-6 secunde, lucrurile au inceput sa se miste, dar mai incet decat in mod normal si sacadat, ca intr-un dvd zgariat. Eram inca pe treptele troleibuzului cand mi-am dat seama ca o sa cad. Ma concentrasem prea mult pentru a-mi da seama ce se intampla si, probabil, fusesem neatent. Intre timp incepuse sa imi amorteasca si un picior si simteam o mie de ace care ma intepau prin corp. Nu erau dureroase. Mai mult niste furnicaturi. Primul lucru la care m-am gandit a fost cat de penibil ar fi sa cad pe scari. Asa ca mi-am incordat toti muschii pe care ii mai simteam tinandu-ma strans de bara de coborare.

Imaginea continua sa fie sacadata dar eram lucid. Am reluat rapid in minte tot ce s-a intamplat din momentul in care troleibuzul a ajuns in statie. De miscat ma miscasem. Era clar, fiindca eram in mod evident, in cadere. Singura parte a corpului care nu se miscase era mana de pe bara. Asa ca am facut un ultim efort si i-am dat drumul barei. Ceea ce am simtit e similar cu senzatia pe care o ai atunci cand ti-a amortit foarte tare piciorul si totusi te ambitionezi sa te lasi cu toata greutatea pe el. Cum spuneam, am dat drumul barei. In secunda urmatoarea am avut o secunde de blackout. S-a stins lumina si, datorita faptului ca nu mai aveam sprijinul dat de bara, am cazut.

Din fericire nu m-am lovit prea tare in cadere. Am inceput sa aud de undeva din spate: “ai grija mama! puteai sa te lovesti la spate” – o voce de femeie, si din dreapta mea s-a intins o mana: “te-ai lovit?” – amicul meu. Perfect constient, dar un pic debusolat, m-am ridicat fara probleme, troleibuzul a plecat, dar nu ma simteam in stare (psihic) sa merg, asa ca m-am asezat pe o bordura. Am stat 2 minute si l-am intrebat pe prietenul meu cat timp a durat toata chestia. “3-4 secunde. Ai alunecat si ai cazut”. 3-4 secunde? Mie mi s-au parut cel putin 2 minute.

Am plecat spre casa, usor speriat. Ma stiam om sanatos. Daca am inceput sa cad din picioare in halul asta ceva nu e bine. Mi-am sunat medicul de familie care mi-a zis ca e posibil sa fie o cadere de calciu sau ceva de genul asta. I-am zis ca vreau sa imi fac analizele. Ajuns acasa, desi nu mai aveam nimic, mi-am zis ca ar fi bine sa stau un pic in pat. In timp ce incercam sa imi dau seama de ce am o usturime, ca de arsura pe palma mainii drepte, suna mobilul. Celalalt prieten, cel care ramasese in troleibuz, si care era lesinat de ras in momentul in care am cazut. “Ce faci ma? Esti bine? Bai…tu stii ce ai patit? Te-ai electrocutat! La urmatoarea statie o baba care a coborat prin acelasi loc a fost aruncata din troleibuz vreo 2 metri. A fost nu stiu ce scurgere de curent de la apa si niste chestii neizolate deasupra troleibuzului. Soferul a dat pe toata lumea jos si a oprit curentul.”

Asa s-au elucidat multe, inclusiv usturimea de pe mana dreapta, exact in locul in care mana a luat contact cu bara de metal. Semn pe care inca il mai am.
Intotdeauna am iubit viata si am fost de parere ca este unul dintre cele mai de pret daruri pe care le avem, dar nu va puteti imagina cat de mult am iubit-o in urmatoarele doua-trei saptamani. Si nu stiu cati isi pot imagina cat de mult o iubesc acum, cand tocmai mi-am adus aminte de experienta traita.

Tagged , ,

§ 0 Responses to Experiente neplacute provocatoare de placere"

  • Andreea Mira says:

    Bine ca nu ti s-a intamplat ceva mai rau, doamne fereste! Daca te gandesti la starea mijloacelor de transport in comun…. nu e de mirare incidentul. Mi se pare ca am mai auzit ceva asemanator la televizor anul trecut.

  • Andrei Rosca says:

    da. S-a mai intamplat

  • diana says:

    “folks, keep ur hands off them bars…i said keep ’em OFF!” :-)

    andrei, e freaky rau experienta ta…concluzia m-a tintuit in scaun vreo 2 minute…sau poate doar 3-4 secunde si nu mi-am dat eu seama?!
    acum, fara urma de sarcasm.. e tragic sa ajungi sa iubesti viata doar dupa ce esti la 1 pas de moarte…dar niciodata nu e prea tarziu sa realizezi k Cineva acolo Sus ne trage de maneca..ca are ceva de spus…iar noi n-avem timp sa ascultam..n-avem timp sa ne bucuram de Viatza, asa cum e ea – cu bune & rele…

    uite o chestie weird: eram zilele trecute la Obor cu un prieten si undeva in intersectie ai trecut pe langa mine cu o domnisoara imbracata in negru :-) am vrut sa te opresc just 4 the sake of the moment dar am lasat clipa sa zboare fiindca mi-am zis: “well, nu cred k o sa ma recunoasca..” :-)…and it went. si dupa am ramas doar cu gustul ciudateniei in sine.. :-|

  • Andrei Rosca says:

    :)

    1. “Intotdeauna am iubit viata”. Deci nu din cauza acestei experiente am ajuns sa o iubesc. Doar ca uneori uitam chestiile de genul asta.

    2. De ce nu m-ai oprit? Chiar daca nu te recunosteam puteai sa imi spui cine esti si sigur imi aduceam aminte. Ar fi trebuit sa ma opresti!

  • diana says:

    ERATA: am priceput cum sta treaba in cazul tau.. doar k am generalizat un pic just 4 the sake of your blog being read by many ppl. si carora nu tb sa li se intample tragedia unei constatari tardive.. pt mine Viata e mai mult decat everyday breathing. probabil am vrut sa transpara asta dar am dat in altceva :-)

    data viitoare o sa te opresc. dak esti singur. sa putem schimba o vorba mai putin pe fuga.. :-D din nou, just 4 the sake of the moment..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *