Sunt unele lucruri, in viata, atat de evidente incat le observi foarte greu sau chiar deloc. Eu, atunci cand le observ, intr-o prima faza sufar un mic soc dupa care incerc sa imi revin rapid si sa imi explic cum de nu mi-am dat seama mai devreme. Un astfel de soc am suferit acum nu foarte multa vreme cand, stand in fotoliu, incercam sa imi explic modul in care ma comportasem intr-o anumita situatie si, mai ales, sa imi dau seama cat de corect fusesem. Ca de fiecare data cand vine vorba de a imi analiza comportamentul, argumentele impotriva mea erau destul de putine motiv pentru care nu prea gaseam nici un raspuns decent. Pana cand privirea mi-a cazut pe cartea de pe masa din fata mea. Atunci am avut unul dintre socurile despre care vorbeam mai sus.
Stiu ca unora li se va parea, poate, evident dar, asa cum spuneam mai devreme, unele lucruri sunt greu de observat tocmai fiindca sunt evidente. Sau cel putin asa se intampla in cazul meu.
Am realizat faptul ca, in timp, fara sa imi dau seama, mi-am insusit o parte din caracteristicile personajelor de roman preferate. Initial am crezut (sau poate am sperat) ca este doar o coincidenta. Pana la urma, personajele sunt concepute cu trasaturi de caracter umane, reale, deci nu era nicidecum imposibil ca eu sa indragesc un personaj de roman tocmai din cauza asemanarilor dintre mine si el.
Mai apoi insa m-am regasit in alt personaj, si in altul… Din fiecare parea ca luasem cate ceva. Si atunci am inceput sa imi explic mai multe. O parte din salbaticia lui Winnetou care iese la iveala cand mi-e lumea mai draga, setea de cunoastere a lui Old Shatterhand, spiritul justitiar dus uneori foarte aproape de extrema al lui Edmond Dantes, dificultatile in a ierta ale lui Monte Cristo si uneori egoismul lui Dorian Gray. Toate acestea si multe altele le vad acum clar, in mine. Am citit la un moment dat undeva ca fiecare persoana este produsul oamenilor ce l-au influentat de-a lungul vietii. Acum, indraznesc sa completez ecuatia inmultind acest produs cu suma personajelor din romanele citite.
PS: si cum intotdeauna cand am impresia ca am terminat o idee, imi vine in minte o alta intrebare, ma intreb si va intreb: daca intr-adevar ecuatia de mai sus e reala, ce se intampla cu ea atunci cand suma personajelor este zero?
fara sa fac misto
iti sugerez sa meditezi la ideea de identificare cu liberate cunoastere si dumnezeu sa vezi atunci ce iese
ideea principala aici este de identificare
omul este un produs social de identificari/atasamente
ce ma fac daca vreau sa ma identific cu o piatra sau un copac
bineinteles ca nu se poate dar totusi vreau sa fac asta
as vrea sa fiu un copac
sa inchid ochii acum si sa ma simt verde si plin de frunze
sa simt vantul cum ma mangaie pe crestet
dumnezeu este o idee misto si in plina dezvoltare
si merita sa profitam de ea sa facem noi asociatii
sa ne atasam si mai tare si sa crestem pana cand nu o sa avem nevoie de atasamente ca sa crestem
e ora 1 24 si imi dau seama ca lucrurile mici conteaza si nu le observam
trist frumos si intrigant
:) poate ca am sa fac si asta, ivalki
Ecuatia de mai sus este reala, iar atunci cand suma personajelor este zero respectivul individ reuseste cu adevarat sa fie ORIGINAL 100%. De ce? Pentru ca ORIGINALI 100% nu sunt decat imbecilii. :-) E imposibil sa fii original 100%. In cel mai bun caz putem fi sintetici, dar cu totul originali?! Numai idiotii. Geniul nu este nici pe departe original, ci foarte, foarte sintetic.
eu vad lucrurile un picutz mai simplu: “toti o apa si-un pamant” … caracteristicile ne diferentiaza sau ne aseamana … absolut normal … si totodata caracteristicile sunt esentiale, uneori cruciale in viata …