Da, dar măcar muncesc pentru mine

July 1st, 2016

Rank does not confer privilege or give power. It imposes responsibility. Peter Drucker

Sunt deja ani mulți de când scriu despre antreprenoriat, despre a construi sisteme. Despre ale mele, despre alea din cărți, despre ale altora, despre cum se face asta bine, despre cum se face prost. În anii ăștia am dat rateuri și mi-au reușit chestii. Probabil că ambele se vor întâmplă în continuare.

Știu că și eu, ca și alții, prin ceea ce am scris am încurajat niște oameni să se apuce de asta. Pe unii îi cunosc, pe alții nu o să-i știu niciodată. Azi nu-s într-o dispoziția încurajantă. :) Azi mi se pare de bun simț să vă spun că există foarte multe șanse să eșuați. E chiar probabil să se întâmple. Și e fair să știți și asta, nu doar părțile mișto.

Nu cred că toată lumea are stomac pentru presiunea pe care antreprenoriatul o presupune. Dacă credeți că a fi angajat e stresant, stați să o vedeți pe asta! Ce aud tot timpul este că “e alt tip de stres” și că “da, dar măcar muncești pentru tine”. De acord că tipul de stres e diferit, mai ales dacă te raportezi la un job în care nu ești respectat. În antreprenoriat măcar nu o să te calce nimeni în picioare (mă rog, nimeni în afară de Stat, dar asta e altă discuție :) ).

Însă asta cu “muncești pentru tine” e o tâmpenie. Tot timpul muncești pentru tine, angajat sau antreprenor. Doar că vă imaginați că dacă ați conduce, v-ați simți altfel. Și da, v-ați simți altfel: mai responsabili.

Pentru mulți, responsabilitatea e un concept care apare abia în momentul în care își “întemeiază o familie”. Apariția în jurul nostru a unor oameni care sunt într-o anumită măsură dependenți de noi (cel puțin material) ne face să vedem altfel lucrurile. Deciziile nu mai sunt doar despre noi, ca până atunci, devin și despre ei, oricât de egocentriști am fi. E, acum imaginați-va că aveți o companie importantă, așa cum vreți voi să aveți. Și imaginați-vă că ați angajat niște oameni care, true, nu-s copii, și în mod cert viața lor nu se va termina dacă voi veți greși. Însă ale căror vieți depind, cel puțin pe termen scurt, măcar într-o anumită măsură, de deciziile pe care voi le luați. Să zicem că mâine trebuie să dați 3 dintre ei afară. Nu vor muri, însă calitatea vieții lor va fi semnificativ afectată, cel puțin pe termen scurt. Indiferent că va place sau nu, prin deciziile voastre îi atingeți. Pe ei și pe cei apropiați lor.

Iar dacă livrați cu adevărat valoare, atunci dispariția sau rateurile companiei voastre vor afecta și alți oameni. O parte dintre clienții voștri vor avea de suferit în mod cert, cel puțin pe termen scurt. Nu va faceți treaba, ei nu își ating obiectivele, nu primesc bonus de Crăciun, nu pot duce cadouri la copii. Cum e? Sună bine? Și ca să fie și mai bine, când spun “să zicem că mâine trebuie să”, acel “trebuie” înseamnă de fapt: “e nevoie să îi dau afară, fiindcă ceva n-a mers cum credeam / speram că va merge; ceva, undeva, am greșit. Eu. Nu colegul, nu șeful meu idiot, nu managementul companiei, nu board-ul, nu compania-mamă din UK sau SUA, ci eu. Tocmai fiindcă deasupra mea nu mai e nimeni.”

Tagged

§ One Response to Da, dar măcar muncesc pentru mine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *