Caut un om care:
1. sa aiba experienta in project management si lucru cu oamenii
2. sa fie pasionat de carti, chiar daca nu a citit mii pana acum
3. sa fi incercat sau macar sa se fi gandit la un moment dat sa-si deschida propria firma
4. sa aiba experienta (platita sau din care a scos in vreun fel bani) in online macar 1 an de zile, indiferent de domeniu
5. sa aiba abilitati de business development puternice
Si da, puteti aplica si daca ne cunoastem / lucram / am lucrat impreuna vreodata.
Daca bifati toate cerintele de mai sus astept cu nerabdare pe andrei[at]bookblog[dot]ro un link catre profilul de Linkedin si cateva randuri care sa tina loc de scrisoare de intentie.
Antoine de Saint Exupéry a scris multe chestii destepte, printre care si urmatoarea:
“If you want to build a ship, don’t drum up people to collect wood and don’t assign them tasks and work, but rather teach them to long for the endless immensity of the sea.”
Problema managementului este ca te invata atat de multe despre eficienta si despre cum sa devii exceptional in a delega taskuri incat iti ingusteaza viziunea. Focusul te face mai eficient, adica te face un manager mai bun, te ajuta sa faci lucrurile sa se intample. Insa, in acelasi timp, fiindca iti spune atat de precis unde sa te uiti dupa eventuale solutii la problemele tale, te ingradeste, te limiteaza.
E un fel de sistem educational prost, cam cum e (in 90% dintre cazuri) cel romanesc. E prea preocupat sa livreze informatii si uita sa ne invete sa avem curaj, sa speram, sa luam propriile decizii si sa fim oameni, nu doar oi perfectioniste.
Undeva la limita dintre eficienta si a ramane om, la limita dintre a vorbi si a face, la limita dintre a iti pasa si a iti baga picioarele si, probabil, la limita dintre orice si altceva, apare problema bunului simt. O limita care e atat de usor de trecut in orice directie, incat a ramane pe ea e mai tot timpul foarte complicat.
Cei care ma cunosc ceva mai bine stiu ca sunt greu de impresionat, perfectionist si meticulos, in special in viata profesionala. De asemenea, dintr-o autosuficienta cuplata in mod cert si cu o doza de aroganta, sunt la fel de greu de intimidat. Mai am si eu momente, ca orice om, dar se intampla rar si de obicei imi revin repede. :)
Am cunoscut insa in ultimii ani cativa oameni care m-au atins profund. M-au intimidat prin bunatatea lor, i-am simtit cumva ca-s mai oameni ca mine.
Acum vreo 2 ani veneam de la o intalnire de vanzari pe care o avusesem cu o corporatie. Printr-o combinatie stranie de sincronizare si ceva sansa, la intalnire participase si CEO-ul, modelul lifetime-manager, cu vreo 25 de ani mai multa experienta decat mine si cu cel putin un zero in plus la salariu. Am povestit, am negociat, am ras, am dat mana si am plecat atat de sigur pe mine incat aveam impresia ca as putea sa fac orice.
Doua ore mai tarziu paraseam Ministerul Sanatatii tremurand. Ma dusesem sa il cunosc pe Raed Arafat. Si, brusc, optica mea asupra lumii s-a schimbat. Intr-o discutie de mai putin de o ora, cu o rabdare de care atat de putini sunt capabili, m-a invatat ce inseamna dedicarea. Inainte sa-l cunosc pe el credeam ca stiu.
Dar uite ca am luat-o pe ocolite si probabil ca exista un motiv pentru asta. Fiindca m-am asezat la calculator cu ideea de a scrie despre Ivan Patzaichin si despre scurtele discutii avute la Brasov Business Days.
Si acum singura intrebare care imi vine in minte este ce si cum naibii as putea eu sa scriu despre asta?!
De fapt, voiam doar sa va multumesc, domnule Patzaichin. Fara sa vreti mi-ati predat o lectie de modestie care a miscat ceva, genul de lectie despre care stiu ca ma va urmari multi ani de acum inainte.
Pe 16 noiembrie (miercurea viitoare), tot la British Council, facem o intalnire din seria “antreprenoriat si dezvoltare personala” pe tema “Cum iti alegi si motivezi oamenii cu care lucrezi?”
Intalnirea va avea loc intre orele 18:30 si 21:00. Participarea costa 100 ron, sunt doar 10 locuri iar inscrierea se face trimitand un mail la andreirosca1[at]gmail[dot]com.
In prima parte voi tine eu o scurta prezentare bazata pe experienta mea, iar apoi discutam liber in functie de lucrurile de care s-a lovit fiecare dintre voi. Atat prezentarea cat si discutia vor atinge (si detalia) subiectele:
Cum gasesti oamenii cu care sa incepi un business?
Cum faci ca doua luni mai tarziu sa nu fii din nou singur? :)
Cum urmaresti/cuantifici munca fiecarui om?
Evolutia individului vs evolutia organizatiei.
Asociati sau angajati? Salariu sau shares din proiect?
Cum ii motivezi pe cei cu care lucrezi pana incep sa vina banii?
Obiectivele organizatiei sau obiectivele individuale ale membrilor echipei?
Cum iti alegi investitorii? E mai bine sa incepi cu banii tai, cu banii altora sau fara bani?
Mi-e frica de inaltime de cand ma stiu. Pe la 15-16 ani ma urcam pe blocuri ca sa trag cabluri pentru o retea de cartier si cand ajungeam la 2-3 metri de marginea blocului ma blocam.
Acum vreo 6-7 ani (cred), m-am mutat intr-un bloc mai mic, de doar 4 etaje. Si in prima vara m-am hotarat sa ma urc pe bloc. Pe o scara exterioara, perfect verticala, ruginita.
Cand am pus piciorul pe prima treapta a inceput sa cada tencuiala blocului de veche ce era. Mi-a luat vreo 10 minute sa urc, insa sentimentul avut odata ce am ajuns sus a fost incredibil. Imi amintesc ca am zambit atunci gandindu-ma ca, uite, incep sa ii inteleg pe alpinisti si motivele pentru care aleg sa isi riste viata.
Insa abia dupa ce am stat 15 minute pe bloc mi-am amintit ca, din pacate, mai trebuie sa si cobor. Si daca la urcare a fost cum a fost, coborarea a fost groaznica, fiindca incepea cu uitatul in jos. Si continua cu faptul ca, pentru a putea incepe coborarea, trebuia sa ma intorc cu spatele la scara si sa cobor asa primele doua trepte. Nu stiu cum suna asta pentru un om caruia nu ii e teama de inaltime, dar mie nu-mi suna bine.
Atunci a fost primul moment in care a inceput sa mi se para ca am fost un tampit si ca n-ar fi trebuit niciodata sa ma urc pe bloc singur. Am inceput deja sa ma gandesc cat de penibil ar fi sa fie nevoie sa sun pe cineva care sa ma ajute sa ma dau jos, fie ei prieteni sau pompieri. Insa gandul a disparut rapid atunci cand mi-am amintit ca telefonul mobil era acasa, nu la mine.
Asa ca am coborat. Treapta cu treapta. Uitandu-ma in jos si spunandu-mi ca a venit momentul sa vad daca toate bullshit-urile de automotivare si autocontrol pe care le-am invatat din carti chiar functioneaza. Si da, au functionat.
Au trecut cativa ani de atunci, intre timp mi-a alunecat piciorul si am ramas agatat la 20 de metri in aer la Parc Aventura din Brasov, am zburat cu avionul de o gramada de ori, am traversat podul de sfoara de la Carrick-a-rede (poza sus) pe un vant care te lua pe sus iar acum 2 saptamani am sarit pentru prima data cu parasuta.
Cand eram in cadere libera, undeva pe la 3-4000 de metri de pamant, mi-am dat seama ca nu mai simt frica. Deloc. N-am niciun dubiu ca ea e acolo, undeva. Mai mult decat atat, stiu ca frica nu o sa dispara, pe bune, niciodata. Dar ce s-a schimbat in mod cert este modul in care eu deal-uiesc cu ea. Eu o controlez pe ea, nu ea pe mine. O simt, insa decid ca pe moment am alte prioritati.
Dintr-un sentiment negativ, care ma tinea pe loc, s-a transformat intr-o provocare. Provocarile fiind pentru mine unele dintre cele mai puternice generatoare de sentimente pozitive.
Da, a durat cativa ani, dar se simte al naibii de bine.
*promit sa mai scriu zilele urmatoare un articol despre saltul cu parasuta si despre oamenii minunati de la TNT Brothers. Va fi despre profesionalism si despre cum, in anumite industrii, el nu e optional.
In ciuda faptului ca particip la multe evenimente, in ultimii 2 ani am devenit din ce in ce mai putin fanul lor. Am inceput sa apreciez mai mult workshop-urile si intalnirile cu numar mic de oameni fiindca imi place sa cred ca sunt mai concentrate, ca e “a little less conversation, a little more action”, atat din postura de speaker cat si din cea de participant.
Insa sunt cateva evenimente mari care imi plac mult, iar unul dintre ele este Netcamp. Imi place fiindca acolo simt vibe-ul antreprenoriatului la inceput de drum, adica ala care imi place mie cel mai mult. Nu e vorba numai de entuziasm, ci si de problemele cu care te confrunti in early stages, probleme serioase, dure si definitorii pentru viitorul tau ca antreprenor. In fazele de maturitate ale unui business, de cele mai multe ori sunt deja in jurul tau suficienti oameni preocupati ca business-ul sa mearga, insa in primele faze e incredibil de greu fiindca de obicei esti singur sau aproape singur. Si aici apare rolul evenimentelor de genul Netcamp.
Ajuns la a cincea editie, anul acesta Netcamp (care are loc pe 22 noiembrie) isi propune sa atraga (eu as adauga si “sa inspire”) un nou val de antreprenori online si, evident, sa fie un spatiu perfect de networking. Mai jos cateva dintre motivele pentru care ar trebui sa participati:
Daca ai o idee sau un proiect web…
Inveti cum sa o / il lansezi cu succes, ce provocari te asteapta si mai ales cum treci peste ele. Start-Up Now! va fi sesiunea la care trebuie sa participi. http://www.netcamp.ro/2011/start-up-now/
Te inscrii cu ideea sau proiectul deja existent la Net Start-Up, o competitie care iti ofera expunere, dar mai ales sfaturi concrete si utile de imbunatatire. E cea mai buna cale de a te testa ca antreprenor. http://www.netcamp.ro/2011/net-start-up/
Daca dezvolti proiecte web si mobile…
WeWorkWeb iti ofera locul de dezbatere a celor mai noi tendinte si tehnologii. http://www.netcamp.ro/2011/weworkweb/
MobileDev ramane in continuare singurul eveniment din Romania care strange dezvoltatorii de aplicatii mobile pe orice cele mai importante platforme. http://www.netcamp.ro/2011/mobiledev/
Restul detaliilor si formularul de inscriere le gasiti pe netcamp.ro
Eu am calculator de cand eram mic. Si chiar daca am invatat foarte multe lucruri de unul singur, sunt recunoscator parintilor si pentru ca l-am avut si pentru ca m-au invatat lucruri despre calculatoare.
Cred cu tarie ca putem fi ceea ce vrem sa fim, cred ca noi ne decidem limitele si ca, desi nu pornim de pe pozitii de egalitate, fiecare dintre noi are posibilitatea sa mute muntii, in orice domeniu isi alege sa o faca.
Atata doar ca nu-i usor. Deloc. Si fiecare dintre noi stim asta, am simtit-o pe propria piele. Niciunul din lucrurile importante pe care le-am realizat nu au fost usoare.
Acum stam pe net, pierdem ore intregi pe Facebook, ne uitam la clipuri pe youtube si (doar) din cand in cand ne amintim ca apreciem lucrurile astea. Ei bine, exista niste pusti in comuna Tartasesti care sigur le-ar aprecia mai mult decat noi. Exista acolo un grup scolar carora tare le-ar prinde bine niste calculatoare. Le-ar prinde bine adica ar avea o sansa in plus. O sansa pe care si eu si voi am avut-o, si chiar daca asta nu scade cu nimic importanta lucrurilor pe care le-am realizat, eu simt ca am responsabilitatea de a pasa sansa asta mai departe si altora. Voi nu?
Asociatia Ateliere fara Frontiere reconditioneaza calculatoare si apoi le vinde pentru a se sustine (citeste mai multe detalii). As vrea sa cumparam si noi, cititorii acestui blog, 5 calculatoare*, pe care sa le donam Grupului Scolar Tartasesti. Sunt 1000 ron, hai sa-i strangem si sa facem niste copii fericiti.
Cei care simt ca vor sa contribuie cu cel putin 50 ron, aveti datele mai jos. Daca faceti plata prin transfer bancar, ar fi minunat sa treceti la detalii si numele blogului, astfel incat sa pot sa le multumesc personal celor ce au donat.
Ateliere fara Frontiere
Cont pentru donatii: RO74RNCB0079111132030004, BCR agentia Titan Bucuresti sector 3
contact@atelierefarafrontiere.ro
*calculator = unitate centrala, monitor, periferice, sistem de operare Windows XP, Open Office. Totul la doar 200 ron.
School for Startups e un program chiar misto. Il urmaresc de cand am auzit prima data de el, de la Marius. De curand am participat la o prezentare tinuta de Doug Richard, un dialog scurt insa interesant, pragmatic, despre ce isi propune proiectul in Romania. Pentru cei care nu stiu, Doug Richard e unul dintre dragonii din Dragons Den-ul din UK, un om cu foarte mult experienta antreprenoriala si de un pragmatism care mie imi place de mor.
Mai in gluma, mai in serios, l-am intrebat pe Doug daca e obligatoriu sa ai un startup pentru a te inscrie, iar raspunsul a fost ca nu. Dincolo de experienta evidenta pe care atat Marius cat si Doug au acumulat-o, vad in program unul dintre putinele avantaje pe care le vad si in programele de MBA: networking-ul cu oameni care ori sunt, ori vor fi mai devreme sau mai tarziu in pozitii de decizie. In propriile firme sau in companii multinationale.
Iar networking-ul este, in mod cert, unul dintre cele mai importante asset-uri in lumea business-ului.
In urma feedback-ului pozitiv primit la articolul anterior, am hotarat sa facem o prima intalnire despre antreprenoriat, miercurea viitoare (2 noiembrie), incepand cu ora 18:30, la British Council. Nu va fi o prezentare gen conferinta in care eu vorbesc si restul lumii aproba sau nu, imi doresc sa fie o discutie consistenta si cu cat mai multe informatii aplicabile despre ce inseamna antreprenoriat, cum stii daca ar trebui sa o faci, de ce skill-uri ai nevoie pentru a fi bun la asta si cum incepi primul business. In plus, mi-am notat mai multe teme de discutie propuse de voi si vom incepe intalnirea fix de la intrebarile pe care le are fiecare. Vom avea timp, vor fi cel mult 10 participanti.
Taxa de participare este de 100 ron si se plateste acolo. Daca cineva considera ca nu a meritat banii, se face full refund, fara nicio problema. Toti cei care si-au manifestat interesul in comentarii sau pe mail vor primi un mesaj pe email pana maine seara. Daca mai sunt doritori, andreirosca1[at]gmail[dot]com
Ah, da, si toti participantii vor primi cate un exemplar din “Suntem furtuni”. :)
