Atentie, se inchid usile

March 12th, 2008

Intotdeauna mi-a placut matematica. Uitandu-ma acum inapoi, ma gandesc ca unul dintre motive ar putea fi si relaxarea cu care constat de fiecare data ca mare parte din ceea ce ni se intampla are o explicatie logica. Rationamentul e simplu: daca problema are o logica iar tu esti o persoana suficient de perseverenta, mai devreme sau mai tarziu vei gasi solutia si vei putea mai apoi sa o aplici si altor probleme, facandu-ti viata mai usoara.

Lucrurile ce tin de simtire vin intotdeauna la pachet cu o doza de nesiguranta. Uneori, nesiguranta ne place, alteori e doar o sursa suplimentara de stres.

Revenind…mi-a placut intotdeauna matematica, insa in liceu am avut un profesor (de altfel foarte tare) care nu ma scotea din 5 si 6. Odata m-am pregatit foarte bine, i-am umplut 6 table si ma gandeam ca nu are ce sa-mi mai reproseze. La sfarsit mi-a zis “Nu a fost rau. Sapte. Data viitoare sa te misti mai repede.” L-am urat profund.

E, ajungand la subiectul postului, profesorul asta avea o vorba: de fiecare data cand cineva intarzia la ora si cerea voie sa intre, primea ca raspuns “Imi pare rau! A plecat trenul!” Si trenul pleca in fiecare saptamana, insa intr-o zi s-a intamplat ca el sa intarzie destul de mult, iar intr-un final, in momentul in care a intrat in clasa, un coleg mai pus pe glume ii zice “Domn’ profesor, a plecat trenul!” La care profesorul ii raspunde:
– Imposibil. Locomotiva sunt eu.

Eram astazi in metrou si stateam chiar langa usa. Ora 14:00, nu foarte aglomerat. La fiecare statie, cand se deschideau usile, erau cativa oameni care urcau imediat fiindca asteptau deja metroul, mai erau cativa care alergau pe scari si reuseau sa urce chiar inainte sa se inchida usile si intotdeauna, la fiecare statie, erau cel putin 2-3 oameni care alergau sa il prinda dar ramaneau pe afara. Le vedeam fetele fiindca stateam exact langa usa; ii vedeam pe unii dezamagiti, pe altii frustrati, pe unii resemnati iar altii injurau.

Si imi aminteam de ceea ce am povestit mai sus, cu profesorul. Asa e si in viata: unii se pregatesc si asteapta sa vina trenul, iar cand trenul vine in sfarsit, nici macar nu ezita. Altii, reusesc ca prin minune sa se strecoare printre usi si sa se apuce cu dintii de o oportunitate. Iar o parte dintre noi, probabil cei mai multi, nu apucam sa vedem trenul decat din spate, dupa ce a plecat. Fiindca am fost nehotarati, fiindca n-am stiut ca e trenul nostru sau fiindca eram ocupati facand cu totul altceva.

Si, desigur, intotdeauna mai sunt unii care isi doresc sa fie locomotive, chiar daca asta inseamna ca vor trebui sa traga dupa ei vagoane si sa stie in ce statii sa opreasca pe drum.

Later edit: completare de la Derelict

Tagged ,

§ 0 Responses to Atentie, se inchid usile"

  • gia says:

    dar de unii care alearga pana la punctul de la care sa vada daca vine sau nu metroul ce zici ? :) alearga ca nu cumva sa ajunga in statie si sa il piarda din cine-stie-se motive exterioare :) oare sunt locomotive in devenire ? :)

  • Andrei Rosca says:

    alearga doar pana in punctul ala fiindca atunci cand ajung acolo se relaxeaza; stiu ca dina cel moment incolo, vor sti din timp ca metroul vine si ar putea oricand sa reia fuga :)

  • Sabina says:

    Frumos e că din când în când, deşi ajungi să vezi trenul din spate, ţi se mai oferă şansa să-l mai vezi o dată venind, la un anumit interval. Dacă ai înţeles problema data trecută, acum o să te poţi încadra între cei care păşesc fără să ezite, dacă n-ai înţeles-o, ai şansa să îl mai vezi o dată din urmă. E mai trist a doua oară, simbolul ratării ultime.

    Şi apropo de primele paragrafe, matematica da, în ciuda logicii sale e o adevărată artă, sublimă.

  • artistu says:

    Cel mai frumos e sa-i ghasesti si trenului ora exacta, dar si actiunilor “orele fixe” si sa fii mereu cu un pas inaitea lor. Ei bine avand deja un pas inainte la inceput vei sta tot cu un mic stres in suflet, insa dupa ce te obisnuiesti cu normalitatea, relaxarea va deveni din ce in ce mai mare!
    ;)

  • Szerena says:

    Probabil e interesant sa scoti capul pe geamul locomotivei cand stai mai mult intr-o gara, si sa ii privesti pe ceilalti…
    …stiind ca tu pornesti si opresti cand vrei… stai cat vrei… si daca n-ai chef, pur si simplu nu opresti.

  • candid says:

    Tema abordata de tine ma duce cu gandul la Desertul Tatarilor, de Dino Buzzati, unde personajul Giovanni Drogo in mijlocul pustiitatii sta la panda in asteptarea unui eveniment important, evenimentul vietii sale, timpul se scurge monoton, iar evenimentul intarzie, si atunci cand se intampla e prea tarziu…
    Probabil ca unii au sansa sa prinda trenul, conteaza mai putin daca rateaza sau marcheaza, au avut sansa, insa ce facem cu ceilalti care nu au sansa, lor ce le ramane?

  • papuravoda says:

    Pe mine ma supara cand nu se invata nimic din asteptare…nu prea ma pasioneaza indeea de a prinde trenul la ora exacta…as prefera sa surprind ideea…

  • Andrei Rosca says:

    candid: tu chiar crezi ca ai nevoie de noroc pentru a te ridica din pat, a iesi din casa si a te duce la gara? parca totusi ar fi nevoie de altceva.

  • barroso says:

    andrei, eu cred ca ai. i-ai privit pe cei ce au ramas de partea cealalta a geamului, cei care – au ramas -? cum i-ai privit? sigur pe tine?

    de ce nu recunoscator?

  • Dani_ela says:

    Primavara !
    Anotimpul in care ziua incepe sa fie tot mai lunga .
    Ce banalitate pot sa zic !
    De fapt mi-a placut ce zice Andrei .
    Printre altele mi-a atras atentia asta : …le vedeam fetele …

    Ma intreb cati oameni sunt atenti , de acest “amanunt” ,sa te uiti la oameni ,sa le “citesti” ,cum zici pe fete : dezamagirea , frustrarea, resemnarea.
    Acesta spune mult despre tine.
    Ii zice “intr-un fel” , inteligenta emotionala ? sau nu numai , as crede ca este vorba de inteligenta nativa .
    Ai scris formula intr-un post anterior , mi-a placut foarte mult.

    Intr-o lume in care omul este tot mai singur in mijlocul multimii, unele sentimente nu se mai dezvolta la toti indivizii., ca acesta de ex.,de a fi atent la oameni.

  • Andrei Rosca says:

    barosso: imi pare rau, eu nu cred in noroc si in ghinioane. Cel putin nu la nivelul ala. Nu sigur pe mine. Eu am facut doar o analogie, n-aveam cum sa ii privesc cu superioritate doar fiindca eu am luat metroul si ei nu.

    Daca vorbim de cum cred eu ca se intampla in viata, probabil ca e o combinatie. Sunt si recunoscator dar devin si mai sigur pe mine de fiecare data cand vad ca imi ies chestii care altora nu le ies. Si cred ca e normal sa fie asa.

    Dani_ela: cred ca n-ar trebui sa ne permitem sa nu fim atenti la oameni.

  • Wow, mi-a plăcut enorm de mult povestea ta din liceu, despre profesorul de matematică. M-am regăsit atât de bine în ea, încă pentru o secundă m-am întrebat dacă nu cumva citesc propriul meu site, o pagină încă nescrisă.

    Frumoasă revelaţia metroului. Are ceva special locul ăsta numit metrou. :) Interesant însă că fiecare observă altceva, chiar şi în locuri care par a spune acelaşi lucru.

    Nice blog!

  • barroso says:

    andrei, evident ca nu poate fi vorba decat de O COMBINATIE, nici n-am sugerat altfel. ceea ce spuneam eu are o relevanta intr-un spatiu ortodox – crestin – in care eu cred. poate m-am dus eu prea departe cu divagatia.

    si evident, nu vorbeam doar la a lua metroul, ci la o analogie metrou – reusita.

    si fara a o da in dinozauro-conceptii, cred ca multi sintem mult mai norocosi decat credem/simtim/putem intelege.

  • Andrei Rosca says:

    asta e clar. si eu cred la fel.

  • Mihaela says:

    Andrei, citeam ceea ce tu ai scris si ma gandeam….ti-a scapat o categorie, aceia care stau in gara si doar privesc trenul. In viata se poate intampla, ca la un moment dat, sa alegi sa nu urci intr-un anumit tren sau poate in nici unul, sa alegi sa stai si sa admiri gara pentru un timp. Unele gari pot fi atat de frumoase…

  • candid says:

    Andrei stiu ce spui, eu nu ma refeream la oameni banali, care stau si asteapta toata viata si nu fac nimic! EU vorbeam de oameni talentati care nu au sansa sa reuseasca, iar tu stii bine ca in viata ii nevoie si de anumite circumstante fericite pentru a reusi. Prin a reusi inteleg sa ai recunoastere publica si prostii din astea. Apropo de talent si sansa, ai auzit de Costel Busuioc? Am un clip pe blog cu povestea lui Costel, merita vazut, este de-a dreptul emotionant!

  • Andrei Rosca says:

    candid: Da, stiu de Costel. Si de Paul Pots stiu si chiar am postat si eu filmuletul acum ceva vreme. In ceea ce priveste circumstantele si recunoasterea, parerea mea e ca ti le cam faci singur.

    Da, exista pe undeva o chestie foarte mica pe care am putea-o numi noroc, dar nu cred ca iti poate schimba fundamental viata.

  • Vali says:

    si daca nu-ti place trenul… daca nu ti se potriveste si ce ti se potriveste nu se intampla sa vina sau sa fie ? …ce faci ? ..si chiar nu vrei sa alegi din ce vine doar pentru ca vine…

  • Ovidiu Miron says:

    Norocul tine foarte mult si de munca. Si oricum, nu poti fi norocos la nesfarsit. Daca nu te bazezi pe o buna organizare, daca nu ai o strategie clara, totul se va narui in scurt timp.

  • barroso says:

    domnilor, se pare ca nu am fost inteles…cand spun noroc nu o spun in sensul de “sa iasa bine o sedinta” sau “sa greseasca fata care-mi da restul la paine” sau “sa prind toate semafoarele pe verde”…

    andrei, nu ai nevoie sa fii binecuvantat sa te indragostesti? sa ai copii frumosi si sanatosi? sa ai un camin? sa ai o familie care sa te faca fericit?

    nu vorbesc de noroace, jmeckerii, scheme, combinatii care ies, suste…exista persoane care sint intr-adevar binecuvantate, nu norocoase la o sedinta/partida de poker/trafic/.

    acesta e gandul din posturile mele

  • Hrisant says:

    Cum ar fi o lume in care toti am fi locomotive? Ce ne-am face fara vagoane?
    Concluzie: Sa lasam vagoanele sa fie vagoane si sa le respectam/ multumim pentru atitudinea asta

  • Ovidiu Miron says:

    Asa este. Avem nevoie si de vagoane. Eu cred ca si o locomotiva trebuie sa stie sa se poarte uneori ca un vagon. Empatia are nevoie si de asa ceva.

  • h3ra says:

    Profesorul de matematica a ramas in mintea ta…buna remarca a profesorului…”locomotiva sunt eu”

  • Delphy says:

    imi place mult cum scrii, parca vedeam tot ce ai vazut si tu
    faina articol

  • Andrei Rosca says:

    multumesc, Delphy

  • […] a scris un articol exceptional! Mi-a sarit in ochi o replica de geniu: “Eu sunt locomotiva!”. E un exemplu uluitor de […]

  • Cristiana says:

    Si locomotivelor li se intampla sa li se inchida usi in nas: cred ca este cel mai bun lucru din lume pentru ele, caci isi pot canaliza fortele ca un laser in directia necesara lor, se blocheaza canalele care pot duce mai devreme sau mai tarziu la deviatii. Drumurile care nu sunt blocate – dezvolta. Cele care se inchid dau posibilitate de odihna. Caci omul-locomotiva nu se va lasa niciodata oprit cu adevarat din drum: recanalizat – da. Chiar si prabusirea ii este pe varfuri, ca intr-un peisaj alpin la inaltime.

    Poate ca unii au nevoie sa fie lasere, altii – becuri ! De puterea de expresie nu discutam acum.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *