Imi pare bine ca articolul meu precedent a starnit interes. Initial, postul de fata trebuia sa fie un comentariu. Insa era prea lung si, apoi, m-am gandit ca or mai fi si altii care gandesc precum Andrei, caruia ii multumesc pentru comentariu. Andrei, uite raspunsul meu la randurile scrise de tine.
Tu zici asa:
“cei care muncesc peste 8 ore pe zi o fac pentru ca:
1. Nu sunt productivi. (a se citi folosesc IM si twitter in timp ce lucreaza, ba mai citesc/posteaza si bloguri)
2. Nu stiu sa isi organizeze timpul.
3. Numesc munca tot ceea ce fac in clipa in care se aseaza in fata unui calculator.
Parerea mea este ca ziua de lucru trebuie sa se termine dupa ora 5, si incepand cu a doua zi sa revii plin de energie la lucru (chiar daca e propria afacere)” [comentariul complet aici]
De acord ca unii oameni (antreprenori sau nu) sunt neproductivi, de acord ca sunt dezorganizati, de acord ca habar n-au ce-i ala time-management, de acord ca nu sunt focusati si ca pierd timp cu tot felul de activitati pe care le inclus in categoria “munca”. Dar hai sa ne punem impreuna o intrebare.
Daca exista si unii care nu sunt nici neproductivi, nici dezorganizati, ci pasionati?
Stii cum e sa nu poti adormi noaptea fiindca esti atat de entuziasmat de ceea ce vei face a doua zi? Cum e sa te asezi in pat, sa incerci sa adormi jumatate de ora, dupa care sa te ridici, sa te imbraci si sa pleci sa te plimbi pe strazi la 2 noaptea, gandindu-te la cat de mult iti place ceea ce faci? Cand te gandesti ca unul din multele tale vise s-ar putea indeplini foarte curand si ca mai sunt necesare doar vreo 24 de ore pentru asta, chiar crezi ca toata lumea poate imparti cele 24 de ore pe 3 zile de munca de cate 8 ore fiecare? Poate ca unii isi doresc lucrul ala atat de tare incat tot ce isi doresc e sa nu li se mai faca somn.
Cand crezi foarte tare in ceea ce faci, cand lumea te intreaba daca ai muncit mult saptamana asta iar tie iti ia 1 minut sa te gandesti la raspuns, fiindca tu nu simti ca muncesti decat foarte rar, cand stii ca tot ceea ce ai facut ai facut prin forte proprii, cand iti aduci aminte de unde ai inceput, atunci s-ar putea sa nu dai doi bani pe ziua de munca de 8 ore.
Nu ma intelege gresit, nu sunt workaholic, stiu genul. Doar imi place foarte mult ceea ce fac, imi plac oamenii cu care lucrez, imi plac lucrurile pe care le construim si imi place de mor imaginea pe care mi-am facut-o despre locul in care ne vom afla peste cativa ani. Cand nu imi va mai placea, ma voi opri. Am facut-o o data, am sa o fac din nou, daca e nevoie. Ca mine, mai sunt destui antreprenori.
Iti multumesc inca o data pentru comentariu, chiar voiam sa scriu lucrurile astea si stiu ca multa lume vede lucrurile asa cum le vezi tu. E normal sa fie asa. Si eu am crezut mult timp in necesitatea de echilibru in tot ceea ce fac. Si acum mai cred, insa parca nu la fel de tare, imi permit momente in care sa ma indoiesc. Un tip care mie mi-a placut (cine stie? poate ca, de fapt, un mos senil si nimic mai mult) zicea odata:
“Adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura. Dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura…”
Or, prin echilibru, noi tocmai asta vrem sa facem, sa ne masuram tot ceea ce facem, sa il incadram in limitele normale. De parca vreunul dintre noi si-ar dori cu adevarat sa fie perfect normal, obisnuit, clasificabil si incadrabil in tipare.
“Cineva te asteapta
Cineva te iarta
Cineva te’accepta asa…
Cineva te crede
Cineva te vede
Cine esti si cine ai vrea
Stii oare cine va
Va fi acel cineva
Care iti va da tot ce iti lipsea
Tot ce vei vrea
E sigur cineva
Care te va urma noapte si zi
Tu numai zi’i si vei vedea
Cineva te simte
Cineva te alege
Si te va intelege mereu”
Directia 5
“Stii cum e sa nu poti adormi noaptea fiindca esti atat de entuziasmat de ceea ce vei face a doua zi?”
Andrei, stiu! :)
Nu vreau sa ma fi inteles gresit, si din acest motiv am sa reformulez primul meu comentariu.
A nu lucra 16 ore pe zi, nu este echivalent cu a nu fi nebun dupa ceea ce fac (pentru ca iubesc ceea ce fac), nici cu a fi nerabdator sa termin munca mai rapid. Dimpotriva, a nu lucra 16 ore este echivalent cu a fi (mai) productiv in doar 8.
Productivitatea va fi in mod sigur mai mare stiind ca ai tot atat de multe lucruri de facut, in mult mai putin timp. Ce faci dupa opt ore (navighezi, networking, etc) in fata calculatorului ar trebui sa nu mai fie munca, ci relaxare. In mod sigur te va ajuta sa iti pastrezi energia pentru ziua urmatoare, si tot asa.
Avem un background comun, datorita caruia putem sa ne consideram doi creativi norocosi. Partea buna din punctul meu de vedere este ca eu reusesc sa fac toate acele lucruri pe care le-ai citit (presupun pe LinkedIn) fara sa-mi pierd focusul. Nu a fost nevoie de nici un compromis, si saptamana trecuta aveam inca 22 de ani. Reusesc mentinand un echilibru intre munca, pasiune (oricat de mare ar fi ea) si odihna.
Din pasiune lucrez si la un start-up in timpul meu liber. Cum? Ma focusez pe asta, motiv pentru care nici nu scriu un blog, nici nu folosesc twitter (pe care le consider foarte virale, doar ca nu este timpul lor inca, pentru mine)
“3. Antreprenorii nu sunt manageri.”
Nu intotdeauna. =)
Andrei: la nivel teoretic, antreprenorul si managerul sunt personalitati diferite. In practica, evident ca nimeni nu e 100% manager sau 100% antreprenor si ca, pana la un punct, e posibil sa le facem bine pe amandoua.
Imi place ca vorbesti despre pasiune pentru ceea ce faci. Pentru ca asta ma motiveaza pe mine in felul cum imi folosesc timpul. In momentul asta, bariera dintre viata mea profesionala si cea personala este opaca. E o senzatie unica.
E stupid sa doresti sa muncesti 8 ore pe zi sau cel putin cam asta spune Timothy Ferriss in cartea THE 4-HOUR WORKWEEK ( cartea a obtinut titlul The #1 Wall Street Journal Bestseller)
Cu riscul de-a parea provincial – in sensul nasol al cuvantului, marturisesc ca nu m-am simtit asa miscat de pe vremea cand citeam “Zbor in bataia sagetii”(de Patapievici).
Nu cred ca sunt singurul pe care il complexeaza genul de indivizi care, nu stiu cum fac dar, transforma fiecare clipa in pasiune, in munca.
Felicitari Andrei, ai o gandire de om de succes. Sunt convins ca o sa faci o figura frumoasa in viitor, stau pe aproape :)
:) multumesc
Cred că atunci când contorizezi cât de mult ai muncit într-o zi, nu Å£i-ai ales prea bine munca. :-) Ideal e să fie aÅŸa cum spune Andrei, să te ocupi de ceea ce-Å£i place, ÅŸi atunci să nu mai faci o distincÅ£ie clară între “muncă” ÅŸi “relaxare” ci între diverse activităţi care-Å£i plac, printre care ÅŸi cea care-Å£i aduce bani.
Din păcate, însă, asta nu funcţionează la toată lumea. Destui nu sunt capabili să trăiască din ceea ce le place, pentru că e prea greu sau pentru că pur şi simplu le plac chestii care nu produc valoare pentru alţii (să trândăvească, de exemplu).
Şi tocmai din cauza asta trebuie avută mare grijă la concluziile legate de munca. Pentru unii există doar distracţie şi pasiune din care ies şi bani, pentru alţii totul se concentrează în jurul câtorva ore pe zi, chinuitoare dar necesare ca să-şi poată permite să facă lucruri care chiar le plac.
Iar cei din a doua categorie nu sunt neapărat mai răi sau mai proşti. Şi în orice caz, ei formează majoritatea. Şi acum Andrei va spune că el nu vorbeşte pentru majoritate. :D
Nu, n-am sa spun asta. Ai spus-o tu deja, multumesc. :)
Si sunt de acord. Cei din a doua categorie nu sunt neaparat mai rai sau mai prosti.
Buna Andrei,
Ridic palaria pentru Octavian Paler.
“Adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura. Dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura…†Este …ESENTA.
“Dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura…â€
“Dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura…â€
“Dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura…â€
Altfel, nu traim.
Eu personal am mari probleme cu focusarea. Speram sa il citesc pe Andrei Potorac spunindu-ne cum reuseste. Dar este “underconstruction”.
Pasinea nu este deajuns. Trebuie control maxim. Nisipul se scurge printre degete si nu il pot opri.
Am tot, si nimic. Pentru ca nu stiu cum sa string. :P
Cristina, si under construction se refera strict la portofoliul personal. Nu va fi un blog. Nu este o prioritate.
Pot sa iti impartasesc reteta succesului, in termeni mai aproape de gandirea feminina.
Cum sa faci un milion de dolari?
Se ia una bucata tanar antreprenor. Se amesteca cu putina experienta timp de 3, 4 ani. Se presara cu un pic de noroc si se baga in internet.
Se lasa la copt pentru unu, maxim 2 ani, cu mentiunea ca trebuie intors pe toate partile la fiecare 3 luni.
Dupa 2 ani se scoata usor din internet, pentru ca frige.
Milionul de dolari se serveste cu prietenii si familia, alaturi de un pahar mare de sampanie. :)
P.S. daca s-a presarat prea putin noroc, exista sanse ca milionul sa se fi ars. :)
Precizez ca eu sunt la copt. ;)
In primul rand, munca inseamna sa faci ceea ce nu iti place. Daca faci ceea ce iti place, atunci putem spune ca ai o pasiune. E normal ca o pasiune sa iti provoaca probleme, mai ales cand programul robotelului tau nu face ceea ce vrei tu sa faca. Dar tocmai asta e placerea pasiunii, sa rezolvi probleme cu care te confrunti in domeniul care te atrage.
Cea mai mare problema pe care am putut sa o identific pana acum a fost ca anumitor oameni nu le vine sa creada ca si antreprenoriatul reprezinta o pasiune. Poate doar din cauza ideii ca “patronul vrea profit”, ceea ce nu e tocmai adevarat. Multi (nu toti) considera ca antreprenorii vor doar sa subjuge alti oameni care nu au avut aceeasi dorinta. Iar aceeasi multi (nu toti) considera ca angajatii sunt o subspecie, iar antreprenorii sunt aia rai care dau ordine.
Asa cum ai spus, Andrei Rosca, unora le place sa fie angajati, iar in asta nu e absolut nimic rau, ci dimpotriva: avem nevoie de astfel de oameni. Ceea ce multi angajati nu inteleg este ca antreprenorii apreciaza enorm beneficiile aduse de angajati si sunt dispusi sa le rasplateasca echitabil. Dar echitabil este un termen relativ, iar angajatii considera ca ar trebui ca ei sa fie patroni, caci ei fac munca, nu antreprenorul. Motivul? E dificil sa intelegi ca munca nu inseamna intotdeauna eficacitate, adica sa faci ceea ce trebuie, iar antreprenorul trebuie sa decida eficacitatea unei actiuni.
Mihai, pentru mine munca inseamna sa fac ceva ce imi place. Si cu cat imi place mai mult, cu atat muncesc mai mult. Prima propozitie din comentariul tau seamana foarte mult cu ceea ce aud zi de zi.
Restul e doar conversatie.
De acord cu Ovidiu. :p
Ma surprinzi, Andrei :) .
Ovidiu, trebuie sa credem in minuni :)
:D :D :) :) :)