“Am străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”

September 4th, 2011

Un citat savuros si care va pune pe ganduri pe unii dintre voi, din “Polemici cordiale”, cartea lui Octavian Paler.

“Doamnelor și domnilor,

Mi-am propus să vă vorbesc astăzi despre păcat ca formă de libertate și vă rog să nu vă grăbiți să vă arătați indignați. Vă avertizez că nu mă las intimidat ușor. Și chiar dacă nu vă place, voi continua să spun tot ce am de spus. Așa că nu vă mai foiți pe scaune în zadar. Mai bine ciuliți urechile să nu pierdeți nici un cuvânt. S-ar putea să nu vă spun doar prostii.

Oricum, aveți o șansă rară. Ați auzit atâtea baliverne pe tema asta încât vă puteți socoti norocoși că ascultați, în sfârșit, un om sincer. Sinceritatea, doamnelor și domnilor, este azi o calitate și mai rară decât caracterul. Eu mi-o permit pentru că sunt un original, dar câți sunt ca mine ? Așa că bucurați-vă de această baie de sinceritate și scutiți-mă, vă rog, de priviri scandalizate […] Din moment ce ați venit aici înseamnă că ați vrut să mă ascultați. Și dacă ați presupus că la mijloc e o glumă, ei bine, nu sunt eu vinovat că v-ați obișnuit să vi se spună una și să credeți alta. […]

Există inși care fug de dragoste ca de o durere de dinți. Îi privește. Eu nu le semăn și vă sfătuiesc și pe dumneavoastră să le întoarceți spatele. Sunt ori mincinoși, ori fac asta din alte pricini. Am ascultat în viața mea atâtea prostii solemne încât acum mă mir foarte greu de ceva. Mă mir totuși de cei care își închipuie că fericirea trebuie să fie aseptică. Dacă dragostea e un păcat, eu cred că fără păcat nu există fericire. Și poate chiar ar trebui să lămurim de la început lucrurile. Cei care cred că fericirea e posibilă renunțând cu totul la dragoste și disprețuind-o pot părăsi sala. Ei n-au ce aștepta de la mine. Eu voi încerca să demonstrez tocmai contrariul credinței lor.

…Bun. Așadar, am rămas între noi, cei care n-am pierdut încă orice speranță. E mai bine așa, vă asigur. Cu cei care sunt capabili să trăiască fără dragoste nu se poate găsi un limbaj comun.

Iata de ce, între o morală care recunoaște păcatul de a iubi și alta care-l consideră un stigmat, eu nu ezit să aleg. Cu atât mai mult cu cât am visat totdeauna nu să mă mântui, ci să fiu fericit. Nu credeți că un paradis fără dragoste nu mai e paradis, ci infern?

Înțelepții strâmbă din nas când aud asemenea lucruri. A iubi lumea li se pare prea puțin. A înțelege lumea, iată ce ne trebuie, zic ei. Cine fuge însă de dragoste și de viață, crezând că astfel va avea timp pentru înțelepciune, nu-și dă seama, că, de fapt, renunță tocmai la ceea ce caută. De aceea, eu glorific, doamnelor și domnilor, omul de după păcat. Omul care s-a lepădat de inocența singurătății, care și-a câștigat libertatea de a iubi; care e dezgustat de tot ce murdărește lumea în care trăiește, dar nu renunță la convingerea că singura sa bogăție e păcatul de a iubi ceea ce nu e murdărit și trebuie apărat. Știu astfel că iubirea există, chiar dacă ea e mereu în pericol.

Anumite popoare din antichitate nu socoteau decât zilele fericite. Și se citează cazul unui înțelept care în pragul morții și-a făcut acest epitaf : “Am străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”. Eu nu știu ce cifră ar trebui să invoc dar știu destul de bine că n-am trăit cu adevărat decât în zilele în care m-am simțit păcătos. Zilele când m-am simțit inocent le-am uitat. Tot ce mai țin minte sunt păcatele mele.”

Octavian Paler, Polemici Cordiale

Tagged

§ 4 Responses to “Am străbătut cincizeci și șase de ani și am trăit patru”"

  • De acord 100%. Ce bine a pus problema. Eu cred ca niciodata nu ii voi intelege pe cei care nu cred in iubire, si fug de ea. In felul acesta pierd cel mai frumos sentiment pe care il pot simiti, si care le poate schimba viata complet. Iubirea este de numeroase tipuri, insa oricare tip ar fi, este prea frumos sa iubesti si sa fi iubit. Viata fara iubire nu exista.

  • Mircea says:

    Foarte adevarat :) . N-am citit pana acum decat “Viata pe un peron” de Octavian Paler . Pare-mi-se ca trebuie sa citesc mai mult . Un articol care mi-a inseninat dimineata si saptamana si care mi-a adus aminte ca desi sunt un pacatos , lucrul asta n-ar trebui decat sa ma bucure pentru ca inca mai simt ca traiesc si inca mai am sperante si visuri . Deci inca mai am un viitor . Iti multumesc !

  • Elena says:

    La apus de viata pot jura cu mana pe inima mea un pic bolnava, deci iti dai seama ca nu-mi permit sa jur stramb, ca cea mai frumoasa perioada din viata mea a fost cea cuprinsa intre 31 si 39 de ani, deci 8-9 ani, nu patru.

    Pot spune ca am vazut iubirea in extremele ei, in agonie si extaz si ma simt acum implinita tocmai datorita acelor perioade fecunde emotional. Am trait ceea ce ar trebui sa fie o obligatie pentru fiecare om ca sa poata muri impacat cu sine si cu lumea…

    Am stiut ca ma indrept spre apus cand n-am mai putut trai pacatul.
    Unii oameni din aceasta postura isi permit sa critice. Mie mi se intampla sa plang.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *