February 28th, 2012 comentarii:
Pentru oamenii care au ca valoare libertatea, cum sunt si eu, limitele nu exista decat prin faptul ca au atasate un potential ca ele sa fie incalcate. De cate ori vad o limitare, a mea sau a mediului, primul lucru la care ma gandesc este cum pot sa o depasesc. De cate ori mi se da un set de reguli, primul lucru pe care il fac este sa ma intreb de ce le-as respecta. Asta mi-a adus cele mai misto satisfactii, tot asta m-a pus in pozitiile din care mi-a fost cel mai greu sa ies, dar care m-au ajutat sa evoluez.
Autolimitarile sunt printre putinele lucruri care ma pot scoate din sarite pe lumea asta. Ale mele in mod deosebit. In ceea ce priveste limitarile pe care incearca sa le impuna societatea, alea ma amuza de fiecare data la fel de puternic.
La fel cum ma amuza si oamenii care, dintr-o aroganta clar mai mare decat a mea, se incapataneaza sa creada ca stiu mai bine decat mine ce pot si ce nu pot eu face. Linistiti-va, va rog. Am deja raspunsul la asta.
February 27th, 2012 comentarii:
Care sa fi terminat Finante-Banci sau sa aiba interese puternice in aceasta zona, sa fie pasionat de social media, din Bucuresti si sa stea bine la capitolul organizare/project management. Daca sunt printre cititorii mei astfel de oameni, trimiteti va rog un mail la andreirosca1[at]gmail[dot]com
Pana miercuri 29 februarie, ora 16. Sharp.
February 27th, 2012 comentarii:
Nu detinem controlul. Niciodata nu l-am detinut, insa o perioada de timp mai scurta sau mai lunga ne-am simtit bine cu iluzia ca il detinem.
A accepta ca nu detii controlul e greu, in special pentru oamenii care, profesional, se folosesc de control. In project management, in programare si, in general, in orice disciplina care te invata sa anticipezi, sa contracarezi, sa ai raspunsul inainte de a primi intrebarea. Cu cat devii mai bun in asta, cu atat esti mai convins ca totul e manageriabil, trebuie doar sa fii suficient de pregatit. Mr. Perfect.
Pe termen lung, asta creeaza niste probleme cu adevarat demne de tine, problem-solver-ul-par-excellance. Cand ceva scapa de sub control, well, probabil ca n-ai fost suficient de pregatit, asa-i? Poate ca ar fi trebuit sa muncesti mai mult. Sau sa fii mai atent. Sau mai focusat. Sau mai centrat pe rezultate.
Sau poate ar fi bine sa nu te mai comporti ca un idiot. Si sa intelegi ca, de fapt, exista lucruri incontrolabile, chiar foarte multe. Iar lipsa ta momentana de control nu spune neaparat ceva despre cat de capabil esti. Cat de capabil esti ar trebui sa stii deja, acum poate ca e momentul sa afli si cat de om esti.
Fiindca oricat de confortabili am fi in zona profesionala, mai intai suntem oameni, si abia apoi project manageri, programatori sau specialisti in PR. Iar oamenii gresesc, uita, scapa lucruri de sub control si fac tampenii. Lucruri, nu-i asa?, inacceptabile pentru un project manager organizat, competent, eficient, si total plictisitor.
February 21st, 2012 comentarii:
February 18th, 2012 comentarii:
V-am mai recomandat aici evenimente la care vorbea Mihai Stanescu, v-am mai recomandat la un moment dat chiar si o dimineata de coaching. Sunt unul dintre oamenii care au simtit puterea coaching-ului din ambele directii si ce pot sa spun cu siguranta este ca toti avem nevoie de asta, la un moment dat.
Cu toate astea, putini stiu ce inseamna coaching, si mai putini apeleaza la el. Uneori bariera tine de bani, alteori de timp, de cele mai multe ori insa tine de niste autolimitari din capul nostru. Sambata care vine, pe 25 februarie, intre orele 10 si 14:00 Mihai tine o dimineata de coaching pe tema construirii relatiilor de succes. Mai multe detalii despre participare, pret si inscriere gasiti la Mihai. E un eveniment pe care vi-l recomand.
February 7th, 2012 comentarii:
Mi-a zis ca intr-o zi voi intelege de ce a luat decizia asta. Ca lucrurile nu-s asa de simple si ca-s mai degraba gri decat albe sau negre, asa cum i se parea ca le vad eu. Ca motivul pentru care insist tine de tinerete. Ca odata cu trecerea timpului ma voi schimba, ca voi invata sa fac compromisuri si ca “in viata mai trebuie sa faci si ce spun ceilalti, nu doar ce vrei tu”. Ca nu exista alte variante, ca nu le pot avea pe toate si ca trebuie sa accept ca “asa functioneaza lucrurile”. Ca-s idealist si ca voi fi dezamagit. Ca nu exista intotdeauna solutii etice, ca verticalitatea nu-i chiar asa de verticala, ca uneori prinzi mai multa viteza pe burta decat in picioare. Si ca ar trebui sa analizez un pic asta. M-a intrebat ce parere am.
Am dat din cap, mi-am luat fata ganditoare, si i-am zis ca o s-o fac, am sa analizez. Am asteptat 10 secunde care au parut o eternitate, din politete. Apoi am mai stat vreo 10 gandindu-ma cum as putea sa ii raspund astfel incat sa nu perceapa gresit raspunsul meu. Nu-mi place cand nu ma fac inteles, problema e mai tot timpul la emitator.
Tot ce am putut sa fac a fost sa ma uit fix la el, si sa ii spun pe un ton intelegator, impaciuitor, rostit rar, ca un diagnostic: Eu cred ca esti un bou.
Si mi s-a parut ca in fraza asta am cuprins totul. Au trecut 5 ani si cred acelasi lucru si astazi. I-as raspunde, totusi, un pic diferit, datorita diplomatiei dobandite in ultimii ani. :)
Azi i-as zice ca drepturile noastre se opresc acolo unde incep drepturile celorlalti chiar daca ne suntem mai datori noua decat altora, ca desi pornim de pe pozitii foarte inegale, avem acelasi drept si aceleasi sanse la fericire, ca putem fi fix ce vrem sa fim si ca nu e nevoie de niciun skill extraordinar pentru a inventa scuze proaste, mai toata lumea o face. Asa ca daca vrem sa ne simtim speciali, ar fi bine sa ne gandim la alte metode de a o face, loser-ii imbracati in costume se gasesc acum pe toate drumurile iar fatalistii care au incetat sa lupte au un singur merit, ca reprezinta case-study-uri interesante pentru oamenii care inca n-au uitat sa traiasca.
Si ar fi cam maximum de diplomatie de care as fi capabil pe acest subiect. Mai vorbim in 5 ani.
February 6th, 2012 comentarii:
February 5th, 2012 comentarii:
Cred in oameni. Am decis la un moment dat sa fac asta. Poate ca o fac fiindca am eu nevoie sa cred in ei, nu stiu. Dar as zice ca o fac fiindca am invatat ca mi-e mai bine asa.
Am discutat cu multi oameni despre incredere. Invariabil, s-a ajuns la “pana la urma vei fi dezamagit”. Si de fiecare data cand am auzit asta, am simtit ca omului din fata mea ii scapa ceva ce mie mi se pare esential.
Fiindca eu nu mi-am imaginat niciodata ca toata lumea e bineintentionata, ca toti oamenii apreciaza increderea pe care le-o acord, ca toti oamenii sunt fundamental buni. Stiu ca nu-i asa. Am trait si am citit suficient de mult incat sa stiu ca nu-i deloc asa.
Da, unii dintre ei ma vor dezamagi. Avand asteptari mari de la cei din jurul meu, indraznesc sa spun chiar ca, probabil, majoritatea o vor face la un moment dat. Doar ca nu-mi pasa atat de tare cum poate le pasa altora. Fiindca eu am cunoscut si alti oameni. Cei care au toate datele pentru a isi atinge potentialul si cauta, constient sau nu, insa in mod cert cu disperare un singur om care sa creada in ei. Unii il cauta toata viata degeaba. Altii il gasesc si, atunci, aproape indiferent de cine este acel om, pentru ei totul se schimba.
Stiu ca cei mai multi dintre oameni ma vor dezamagi, insa imi asum riscul asta fiindca o data la cateva zeci de oameni, apare unul care face cat toate dezamagirile provocate de ceilalti.
