Am pornit un mini-proiect (deocamdata) de care sunt foarte entuziasmat. E un podcast despre antreprenoriat, societate, business, carti, oameni si idei. Inregistrari de 10-20 de minute ale unor discutii libere intre mine si Mihai Stanescu, omul care, pana acum, s-a apropiat cel mai mult de ideea pe care o aveam eu despre cum ar trebui sa fie un coach. Si eu zic ca pana acum am cunoscut destul de multe persoane care spun ca fac asta.
Podcastul va fi publicat pe dazzle.ro. Aici aveti pagina dedicata proiectului, cu un pic mai multe detalii, iar AICI va puteti abona la RSS pentru a fi tinuti la curent in legatura cu urmatoarele episoade.
In primul episod am discutat despre:
- antreprenor vs angajat
- alegeri vs decizii
- idei geniale
- decizii rationale vs gut-feeling
Il puteti asculta aici.
Be thou the rainbow in the storms of life.
The evening beam that smiles the clouds away…
- Lord Byron
Nu imi place ploaia. Imi place sentimentul pe care il am cand se opreste. Nu imi plac nici furtunile, dar mi se pare bestiala ideea curcubeului. Furtuna da un sentiment ciudat, o combinatie intre placerea anticipativa tipica unui pleasure-delayer si teama ca, in sfarsit, ai gasit ceva mai puternic decat tine. O teama buna, admirativa. Un zambet interior veritabil tradus intr-o grimasa tematoare.
Adica exact ceea ce simtim, uneori, atunci cand intalnim oameni care ni se par deosebiti. Un clinch intre acel ceva din noi care se bucura profund si ratiunea exagerat de experimentata ca sa ne permita suficiente libertati.
Mult timp m-am considerat un pleasure-delayer. Suna bine si imi justifica uneori nevoia de perspective. Aveam, si am inca, nevoie sa stiu ca maine, poimaine sau candva saptamana asta voi avea o intalnire despre care stiu sigur ca imi va face placere, ca voi vedea acel film pe care il am pe calculator de 2 luni, ca in momentul in care voi iesi maine din casa voi putea sa ascult o noua melodie care imi place, tot drumul, pana la metrou.
Mult timp m-am considerat un pleasure-delayer. Pana mi-am dat seama ca, desi nu era neaparat gresit, nu era nici ceva care sa ma faca special si ca, de fapt, majoritatea celor din jurul meu sunt la fel. Este una dintre activitatile mele preferate in ultimii ani, sa observ ca motivele pentru care ma consideram special sunt expirate, si sa fiu nevoit sa imi caut altele. E un exercitiu util, atata timp cat nu exagerezi. Iti cultiva parerea pe care o ai despre tine, avand grija in acelasi timp sa nu iti pierzi bunul simt.
Pleasure-delayer fiind, am vreo doua carti scrise de Octavian Paler pe care nu le-am citit inca. Le-am ascuns prin biblioteca in speranta ca voi uita de ele o perioada. Din cand in cand, imi aduceam aminte ca le am si ca as putea sa le citesc oricand si asta ma facea sa ma simt bine. Foarte bine. Aveam un izvor cert de placere pe care il puteam accesa oricand.
Acum 2-3 zile mi-a sunat PDA-ul. Era un reminder pus de mine acum vreo doua luni. Scria: “daca e cald afara, si e duminica, du-te in parc si citeste; ia si niste apa cu tine”. Ultima data cand facusem asta, fusesem nevoit sa ma intorc acasa dupa doar 30 de minute fiindca muream de sete.
Toti avem un tip preferat de mancare, un loc in care ne place sa stam, un prieten cu care ne face placere sa vorbim, o melodie care ne inspira sau un film pe care l-am putea revedea oricand. Totusi, la un moment dat, ne suprindem gandind “uitasem cat de mult imi place asta”. Hai sa incercam sa ne aducem aminte mai des.
[va urma]
