1. Un video la care ar trebui sa va uitati. O sa va aminteasca cum e cu pasiunea. Via Dragos.
2. “Suntem toti in aceeasi mizerie, suntem prea multi, e prea aglomerat. Nu ma vaneaza nimeni, pensionarul nu se opreste doar ca sa-l ocolesc eu, nu mi-a declarat nimeni MIE razboi. E adevarat ca e un razboi, dar de saptamana trecuta refuz sa mai lupt in el.” [continuarea]
3. “Am aruncat bilantul pentru primele sase luni. Nu mint, l-am aruncat într-un cos negru cumparat de la Ikea care acum ar putea foarte bine sa se joace de-a piciorul de birou. L-am umplut, au fost treizeci de pagini, trei zeci de zile, trei sute de telefoane în fiecare zi, care m-au cumparat pe mine de la mine, cumparat pe mine de la mama, cumparat pe mine de la ea.” [munca fara folos]
4. “Devenirea mea ca barbat convins de ceea ce ii place nu este diferita de a unui barbat gay. Ne-am indreptat spre lucruri diferite pe aceeasi cale. A curiozitatii, a admiratiei, atractiei, uneori am luat sexul drept dragoste sau dragostea drept sex. Sunt pasi scuzabili pe calea maturizarii, desi nu exista stachete fixe in proba asta, dar nu da bine, daca ma intrebati pe mine, sa ai neclaritatea de viziune intima de la 19 ani la 50.” [restul pe GayPride.ro]
5. Asociatia CSG (Continuous Solid Growth), organizeaza marti 2 iunie, incepand cu ora 19:00, la Orange Concept Store, conferinta Good Job. Invitati: Stefan Murgeanu (Concediaza-ti-seful) si Mariana Frincu – project Manager Myjob. Eu fac tot posibilul sa ajung. Detalii aici.
Imi plac oamenii care citesc. Mi se par speciali, mi se pare ca exista mai multe sanse sa ma inteleaga. Insa nu imi displac neaparat cei care nu citesc. Cel mai dureros mi se pare sa vad oameni care nu citesc fiindca nu i-a invatat nimeni sa le fie sete. Nu ii desconsider, dar imi pare sincer rau pentru ei. Pentru mare parte dintre noi, parintii au un rol hotarator cand este vorba de asta. La mine au avut. Ma rog, inteleg ca din pacate nu toti au avut noroc de mame care sa le citeasca. Inteleg ca unii n-au avut sansa sa invete ca exista lumea asta absolut bestiala. Dar despre lumea asta si despre diferenta dintre cei care o cunosc si cei care nu, scriu alta data.
Astazi, si nu doar astazi, ma gandeam la ceilalti oameni. Cei care au citit odata, iar acum nu o mai fac. Daca ii intrebi, mare parte dintre ei au cel putin o scuza pregatita. Cea care apare cel mai frecvent este cea legata de lipsa timpului.
Ca sa ne intelegem: daca n-ai chef sa citesti, e una. Pot intelege asta foarte bine. Nici eu n-am chef sa fac multe lucruri. Si nu le fac. Daca zici ca ti se pare plictisitor sau ca nu intelegi care-i faza cu cititul asta, din nou, pot intelege. E exact ce ziceam mai sus. Probabil ca nu te-a invatat nimeni sa citesti asa cum trebuie o carte sau poate ca ai nimerit 3 carti plictisitoare si ai concluzionat ca asa sunt toate. Pot intelege si asta. Si o pot intelege fara sa te judec. Cartile te dezvolta mult, insa oamenii cititi nu sunt neaparat mai Oameni decat cei care n-au pus in viata lor mana pe o carte.
Ce ma deranjeaza pe mine sunt scuzele proaste. Faptul ca ne mintim pe noi. Iar scuza cu lipsa timpului e cea mai proasta scuza pe care o aud aproape zilnic. Si asta voiam sa lamuresc astazi. Facem putina matematica?
Pentru a citi o pagina de beletristica mie imi ia, in medie, 1 minut si 20 de secunde. In functie de carte, de font, poate sa fie 1 minut sau poate fi 1 minut si 40 de secunde. Media e 1min 20sec. Sa zicem ca am antrenament. Sa spunem ca tie ti-ar lua 1 minut 40 secunde / pagina, la o carte obisnuita.
Asadar:
1 min 40 secunde = 100 secunde / pagina
o carte de literatura are in medie undeva la 250 de pagini. Sa zicem ca ai vrea sa citesti una pe saptamana
4 carti x 250 pagini = 1000 pagini / luna
1000 pagini x 100 secunde per pagina = 100.000 secunde = 1666 minute = 28 de ore. (rotunjiit)
sa zicem ca citesti mai greu, rotunjim iar, la 30 de ore / luna. Adica 1 h / zi.
Un drum cu metroul: 15 minute dus si 15 intors, cu tot cu timpul in care astepti metroul in statie. Deci 30 de minute. Eu am in fiecare zi de asteptat la cel putin o coada. Cel putin 5-10 minute. Uneori la banca, alteori sa platesc cate o factura pe undeva. Cand nu merg cu metroul si nu merg pe jos, merg cu taxiul. Pe bancheta din spate, cu o carte in mana, sa fiu sigur ca nu ma tine ala de vorba tot drumul. 10-15 minute de citit, cel putin. Daca prind un blocaj intr-o intersectie, toti in jurul meu sunt nervosi. Eu ma bucur ca astazi voi citi cu 10-15 minute mai mult. Am cel putin o intalnire in fiecare zi. Ajung mai devreme cu 5-10 minute cel putin. Suntem in Romania, 80% dintre cei cu care ma vad intarzie. Nu ma enervez, ma bucur ca am timp de citit. Mananc uneori in oras. Peste tot astept cel putin 10-15 minute inainte sa vina mancarea. Inainte sa adorm citesc. Nu mult, de obicei sunt obosit. Dar intotdeauna macar 15 minute. Ma rog, ati prins ideea, continuati voi.
Intrebarea e: din toate cele de mai sus + cele care va mai vin voua in minte, nu se aduna oare 1 h pe zi? Ca daca se aduna, inseamna ca ati avea timp sa cititi 4 carti pe luna fara ca macar sa va puneti vreodata in agenda chestia asta. Daca va puneti in agenda, puteti ajunge lejer la 6, cu doar 30 de minute de citit in plus pe zi. Daca vreti, in weekend cititi mai mult. Deci scuza cu “nu am timp” e proasta. Da’ proasta rau, nu asa…
E doar chestie de prioritati. Intotdeauna e. E okay sa aveti alte prioritati, dar spuneti asta! “Prefer sa ma uit 15 minute la TV inainte sa adorm”. “Prefer sa ma uit pe geam cand merg cu taxiul”. “Prefer sa analizez reclamele de la metrou in loc sa citesc”. Nu spuneti ca nu aveti timp. Avem timp.
Mai exact, din (si de langa) Green Village, unde am fost pentru 3 zile. Pentru cei care vor neaparat sa ajunga acolo dar li se pare ca nu s-ar impaca cu preturile, le recomand cu la fel de multa caldura Dolphin Camping, fix in aceeasi zona.
Ca sa nu fiu nevoit sa dau ban-uri, simt nevoia sa mentionez din nou ca pe blogul pe care va aflati nu am vandut niciodata publicitate. Iar daca se va intampla asta vreodata (ceea ce ma indoiesc), in mod cert voi mentiona faptul ca e vorba de un contract de publicitate. Deci acum nu-i, ca sa fie totul clar. :)
Intr-un fel, apropo de asta, locul asta ma face sa ma gandesc la cartile alea bune de marketing. Imi pune acelasi tip de problema: e un loc atat de misto incat imi vine sa vorbesc peste tot despre el, insa incep sa am niste retineri cand ma gandesc ca mare parte din magia lui se datoreaza tocmai faptului ca inca sunt putini cei care au ajuns acolo.
Delta Dunarii iti aduce aminte sa ai rabdare. Si face asta fara sa te adoarma.
Mi s-a intamplat uneori, iesind sa ma plimb noaptea pe strazi, sa nimeresc intr-o noapte atat de tare incat sa nu imi permit sa adorm decat foarte tarziu. Probabil dintr-o teama de a nu pierde o noapte cu potential magic. Acelasi sentiment mi-l da delta. De fapt, imi da sentimentul ca toate noptile au aici ceva magic.
Veti spune ca, venind din Bucuresti, sentimentul e normal. Doar ca nu e asta. Mi-e dor deja de Bucuresti, nu as putea locui aici. Sunt prea obisnuit cu agitatia lui, ma fascineaza oamenii atat de diferiti si pattern-urile, imi plac competitiile, imi place ca indiferent de domeniu, oricat de bun as fi, e unul acolo mai bun decat mine. Ma tine ocupat, imi da ocazii sa lupt. Aici nu simti asta.
Delta te dezarmeaza. Nu e vorba ca te-ai simti inutil sau ca ai simti ca nu contezi, ci din contra, ai senzatia ca lumea s-a oprit si te asteapta pe tine. Ai tot timpul din lume si nimic de dovedit. Sunt sentimente total diferite, insa ambele la fel de speciale.
E ora 03:18 noaptea, scriu randurile astea din Sfantu Gheorghe, dintr-un loc absolut bestial. Stau cu laptopul pe terasa, simt in jur doar verdeata si apa, ascult greierii, ma mai uit din cand in cand la cer si nu imi vine sa cred ca n-am mai vazut niciodata atat de multe stele pe acelasi cer. La fel cum aseara nu imi venea sa cred ca mai exista undeva in Romania cai salbatici, care umbla liberi.
Ma simt si eu la fel ca Victor: explorand, probabil, ultimul taram.
Stiti ideea aia geniala pe care credeti ca o aveti? E zero. A fost zero din momentul in care v-a venit, si va continua sa fie zero pana cand veti incepe sa o aplicati. Planuiti de 3 luni sa o faceti, ati vorbit deja cu prieteni si v-ati facut niste calcule? Nu stiu care sunt rezultatele calculelor, insa va pot spune cat valoreaza ideea: zero. Si o sa devina ceva mai mult decat zero in momentul in care tocmai a inceput sa fie aplicata. De voi, sau de altcineva.
Aveti o idee de proiect online? E zero. Nu mai traim intr-o lume a ideilor, ci intr-o lume a executiilor exceptionale. O lume care s-a cam saturat de oameni cu pareri si de consultanti care nu pot duce un proiect de la un capat la celalalt.
In general, lucrurile functioneaza asa: tu crezi ca ai o idee. De obicei, geniala. Nu-i. Si chiar daca ar fi, in mod cert mai sunt alti 10 oameni pe lumea asta cu aceeasi idee. Si lor li se pare cel putin la fel de geniala. Suntem centrul propriului nostru univers, toti credem ca avem macar momente in care suntem geniali.
Sa presupunem insa pentru cateva secunde ca acei 10 oameni n-ar exista. Ideea ta chiar e unica. Si chiar ar merge, si chiar ai da lovitura, indiferent daca a da lovitura se refera la bani, la femei sau la masini scumpe. Ce te face sa crezi ca maine dimineata ideea asta, pe care intr-adevar tu ai avut-o primul, nu ii va veni si altcuiva? Si daca ii vine, esti sigur ca nu e mai rapid ca tine? Sau ca nu e suficient de inconstient incat sa incerce inaintea ta si sa ii si iasa?
In ultimii ani am vazut doua tipuri de oameni care o dau mereu in bara. Unii au intotdeauna o idee noua, vor intotdeauna sa schimbe ceva la un plan, gasesc mereu noi abordari, au mereu o idee care ar putea da lovitura. Cu toate astea, nu termina niciodata nimic. Se cheama inconsecventa. Ii recunosti usor, nu duc niciodata ceva pana la capat.
Ceilalti au mereu aceeasi idee, insa le e frica sa vorbeasca despre ea, fiindca e posibil ca cineva sa le fure ideea. Din nou, e o abordare gresita. Nu fiindca ideea lor nu ar fi geniala, poate ca e. Nici fiindca ar fi absolut imposibil ca cineva sa le-o fure. Abordarea e gresita fiindca ei nu inteleg ca degeaba iti fura cineva ideea. Poate sa ti-o fure o lume intreaga. Tie ar trebui sa iti fie frica nu de furt, ci de faptul ca cineva chiar o va pune in practica. Si ca ii va iesi. Adica exact ceea ce tu nu faci de atatea luni de zile. Nu o pui in practica si, in consecinta, surprinzator sau nu, nici nu iti va iesi vreodata.
N-as vrea sa se inteleaga ca oamenii cu idei au o problema, nici ca e gresit sa o dai in bara. Multi dintre noi avem idei, unele bune. Si majoritatea am dat-o in bara de multe ori; in mod cert se va mai intampla. Ceea ce spun este ca ne concentram prea mult pe idei si prea putin pe executie. Uitati-va in jur si intrebati-va: ce va impresioneaza?
Eu unul, as prefera oricand sa am in jur oameni care au avut cateva idei, au incercat sa le aplice si au dat-o in bara, in locul oamenilor care au avut idei aparent geniale dar care n-au avut curajul sa le puna in aplicare niciodata. Daca aveti o idee, poate ca ar fi cazul sa incepeti sa o puneti in aplicare. Acum, nu maine. Maine o va aplica altul iar voi nu veti putea spune decat ca “am avut ideea asta inaintea lui”; iar lumea, pe buna dreptate, nu va da doi bani pe asta.
Un filmulet de 2 minute despre esenta antreprenoriatului. Despre asta e vorba, dar EXACT despre asta e vorba. Asta inseamna sa fii antreprenor. Sa vrei sa schimbi ceva, sa crezi ca poti. Sa te maturizezi din atat de multe puncte de vedere si, totusi, sa reusesti sa crezi in copilul din tine. Ala care crede ca orice e posibil.
Bai frate, sunt niste oameni de o simplitate dezarmanta. Fermecatori desi, la prima judecare, ai zice ca n-au nici cu ce, nici de ce. In acelasi ton, am inceput de vreo 2 ani sa ador oamenii care nu se pot exprima ca lumea in limba romana dar ar vrea sa o poata face, au citit prea putin sau deloc, n-au suficiente cuvinte pentru sufletul pe care il au si pentru cate au de impartasit lumii.
Iar lumea, cu toata complexitatea ei, e formata in mare parte din oameni superficiali. Din ce in ce mai superficiali. Cu cat invatam mai multe, cu cat citim mai multe, cu cat stim mai multe, cu atat ii toleram mai putin pe cei care, justificat sau nu, ar avea nevoie de un DEX in loc de perna. Sunt multi oamenii astia si unii dintre ei imi plac mult. Nu sunt superficiali, sunt doar simpli. Oameni simpli, oameni cu care iti intersectezi privirile pe strada si atat. Dar sunt oameni care simt cu o profunzime mult peste medie.
Daca aveti ocazia, ascultati-l pe Leonard Doroftei vorbind despre ceva ce il pasioneaza. Despre box, de exemplu, sau despre familie in special. Este exact genul asta de om. In fine, nu despre Doroftei voiam eu sa scriu azi, ci despre oamenii ca el, dar care nu apar la tv nici macar atat de rar cum o face Leonard. Vezi pe fetele lor si in felul in care isi aleg cuvintele ca in sufletul lor e o furtuna. O furtuna care nu poate iesi.
Vorbesc despre bookblog si voi veni fara niciun fel de speech. Vreau sa incerc o discutie libera si sper sa primesc cat mai multe intrebari, de orice fel, de la cei din sala. De la intrebari legate de antreprenoriat si business pana la curiozitati legate de dezvoltarea bookblog sau lucrul cu echipe. Ah, si imi las costumul acasa maine. :)
Mereu mi s-a parut ca etapele vietii seamana foarte mult cu un joc de sah. Diferenta majora este ca, desi si sahul si viata au reguli, la sah cel cu care joci nu trebuie sa te observe decat pe tine. Deci e greu sa le incalci. In viata, a le incalca e usor, a scapa nepedepsit e un pic mai complicat. Si nu ma refer acum la regulile pe care le-ar putea impune legea, ci mai degraba la cele pe care ni le impune societatea. Acel peer-pressure de multe ori insesizabil, insa care ne schimba multora fundamental viata.
Pe de-o parte, societatea ca ansamblu, dar si indivizii, ii taxeaza pe cei care incalca regulile. Pe de alta parte, a respecta toate regulile ar putea insemna plafonare. Am ajunge sa fim uniformi, plictisitori si sa ne sinucidem, tacticosi, personalitatea. A accepta si respecta neconditionat regulile societatii inseamna a ne alege unul dintre numeroasele sabloane deja existente. Iar sabloanele garanteaza, printre altele, si existenta unor limite predefinite.
Daca alegem sablonul “ia numai nota 10 la scoala, fa o facultate si un master, munceste 10 ore pe zi si vei avea bani” atunci vom primi un anumit set de limite (ex: e imposibil sa ajungi sa ai vreodata suficient timp pt copii). Societatea are anumite asteptari de la tipul asta de oameni. Daca alegem pattern-ul “ma las de scoala, ma apuc de afaceri si ori reusesc ori ajung sa mor de foame” avem alt set de limite (ex: nu vei fi in stare niciodata sa vorbesti corect limba romana sau nu vei fi capabil sa pretuiesti niciodata educatia la adevarata valoare).
In mintea noastra, cineva a decis deja pana unde putem merge iar noi ar trebui sa mimam, cuminti, o umbra de personalitate.
Hai sa o luam putin invers. Vrem sa fim exceptionali, vrem sa nu avem limite sau sa “stim” ca nu avem limite (care e cam acelasi lucru). Pentru asta, tot ce trebuie sa facem este sa evitam sa ne incadram intr-un pattern, intr-un sablon oferit de societate. Iar tot ce trebuie sa facem pentru a scapa de aceasta incadrare este sa refuzam sa respectam neconditionat regulile pe care societatea si indivizii incearca sa ni le “impuna”. (din nou, e vorba mai degraba de reguli, limite si bariere mentale decat de cele sanctionabile prin lege).
INSA daca nu respectam regulile societatii, societatea ne va respinge, ne va izola. De ce? Sunt multe motive, unul dintre ele este faptul ca facand lucrurile altfel decat ceilalti, iesi din multime, te diferentiezi. Si, in secret, fiecare component al societatii vrea sa strige “sunt diferit”, doar ca ii este teama. Asa ca va incerca sa ne pedepseasca pentru incalcarea oricarei “reguli” asupra careia, de obicei tacit, ceilalti au cazut de acord.
Deci daca vrem sa le incalcam, suntem izolati. Daca vrem sa fim diferiti, nu le putem accepta pur si simplu pe toate. Trebuie sa ne intrebam mereu daca exista alternative. Daca ei nu o pot face, spune asta ceva despre noi?
Solutia mea:
Don’t break rules, bend rules! De ce? Fiindca suntem suficient de destepti pentru a o face, fiindca putem si fiindca vrem sa ne diferentiem, ramanand in acelasi timp parte a unei societati imperfecte.
“Vrem sa le dovedim pesimistilor ca lumea inca citeste, ca povestile nu au murit si ca un ecran nu poate inlocui paginile cu miros de fantastic. Asa ca bookblog si Civika au pus la cale un proiect secret pentru care avem nevoie de voluntari.
Daca cititi oricand, oricum si oriunde si aveti putin timp liber înseamna ca sunteti oamenii potriviti pentru a ne da o mana de ajutor. Asa ca pana vineri, 15 mai, asteptam sa va inscrieti pe Civika la proiectul “Lecturi urbane” din categoria “Cultura si arta”.” [via bookblog]
