[...] They actually want to be salespeople and may like the idea of selling. After all, they have always been told that they are sociable and outgoing and assume this makes them natural-born salespeople. But although they may be charming, they can’t make the sale. The fact is that there is an enormous gulf between a schmoozer and a closer. The ability to go along famously, and even conduct an amiable sales meeting, does not make you a salesperson. The only way a salespeople can be judged is on the ability to actually write new business. And it is on this acid test that most “salespeople” fail miserably.
O fi greu sa vinzi? In Romania, cei mai multi vad jobul de “om de vanzari” ca pe jobul ala in care ai salariu mic si promisiuni de comisioane. Imediat ce reusesc sa isi gasesca un alt job, fug. Apoi, mai sunt cei care stiu teorie, au citit 5 carti, si care au impresia ca “nu poate fi atat de greu”. Ar putea sa o faca, daca ar vrea. Dar deocamdata, isi dau cu parerea de pe margine, dau sfaturi. Si sunt si cei care incearca sa fie buni. De multe ori, cei mai buni.
E greu sa vinzi. Cine spune ca poate vinde orice, nu e vanzator. Cine spune ca e usor, e nebun. E printre cele mai grele joburi din lume. E poate singurul post din lume despre care se poate spune ca este cel mai prost sau cel mai bine platit, in functie de persoana care il ocupa. Salariul si comisionale te pot face sa mori de foame, sau te pot duce la independenta financiara.
In telemarketing (cold-calling) o rata buna de succes e 5%. Totusi, stiu oameni care au ajuns la 15-20%. Nu stiu daca toata lumea intelege exact ce inseamna acesti 15%. Inseamna ca trebuie sa dai 100 de telefoane ca sa primesti de la 15 oameni raspunsul pe care il doresti. O suta de telefoane! Ati dat saptamana asta atatea? Dar luna asta ati dat? Unii oameni le dau intr-o zi! De fapt, zi de zi.
Nu stiu daca ati incercat vreodata sa va imaginati cum se simte un om care ajunge la al 67-lea telefon si toate pana acolo au fost ori “Nu ma intereseaza” ori trantit telefon in nas. Cu toate astea, el trebuie sa fie optimist, sa zambeasca la telefon si, teoretic, are si motive. Poate incepe sa isi faca probleme atunci cand ajunge la 86 de telefoane si inca nu i-a zis nimeni “da”. Pana atunci, e in grafic!
Am vazut oameni plangand dupa trei ore de telemarketing si am vazut si persoane cedand nervos dupa 3 luni de vanzari directe. Sigur, depinde ce vinzi si, mai ales, cum vinzi. Insa vanzarile directe, fata in fata, sunt un fel de telemarketing sales in care nu poti inchide telefonul cand ti se face prea rusine de persoana de la capatul celalalt al firului, sau de tine.
Si totusi, desi e greu, uneori ne chinuim atat de mult sa ne fixam in minte ideea de a merge pana la capat, incat uitam ca exista momente in care curajul inseamna si a renunta, nu doar a merge inainte. Sigur, ramane totusi intrebarea obsedanta: cum stii cand sa renunti si cand sa iti arati ca poti sa mergi inainte?
*am tot respectul pentru oamenii care spun ca vanzarile nu sunt pentru ei, indiferent ca nu au aptitudinile necesare sau ca pur si simplu nu le place. Nu despre ei era vorba mai sus.
Cand eram kinder, ne jucam cu masinute pe covorul din sufragerie, eu si alti 3 prieteni. Aveam bani de la un fel de “Monopoly” si fiecare isi alegea o masinuta si o meserie. Unul avea masina de politie, se plimba pe acolo si dadea “amenzi” celor care faceau tampenii (sau despre care el putea sa spuna ca au facut o astfel de tampenie), altul avea o benzinarie improvizata si, din cand in cand, treceai pe la el fiindca soseaua (covorul adica) nu era suficient de mare iar benzinaria era intr-un loc pe langa care trebuia sa treci. Plateai, “benzinarul” zicea ca ti-a bagat benzina, si iti puteai vedea de drum. Si tot asa, fiecare isi alesese un job care sa se potriveasca cu masina pe care o avea si sa implice, intr-o forma sau alta, si banii (asta asa, sa fim si noi “oameni mari”). O data la 10-15 minute, mergeam cu masinile la banca, si ne luam “salariul”.
Si citind postul asta, mi-am adus aminte de ceea ce atunci a fost o alegere naturala, foarte putin influentata de parinti, cartier, prieteni sau carti. Eram pusti iar azi mi-ar fi greu sa imi explic cum de imi amintesc atat de exact episodul asta. Cert este ca dupa vreo 2-3 astfel de “intalniri” in care am incercat cateva dintre multele masini pe care le aveam, am decis. :)
Iar atunci cand toata lumea isi alegea masinile si implicit “meseriile”, eu am ales sa fiu “om de afaceri”. O masina care, aparent, nu avea nimic special, deci nimeni nu se batea pe ea. Iar primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc la ala cu benzinaria si sa-i ofer si o (alta) masina, “nu cea de serviciu”, cadou. I-am zis ca 30 de minute poate sa se plimbe, sa nu faca nimic, si ca ii dau si 5 dolari d’aia de Monopoly ca sa ma lase sa ma ocup de benzinarie. Dupa care, de cate ori venea unul sa alimenteze, eu ii ceream 10 dolari.
Bineinteles ca in jumatate de ora nu mai venea nici naibii. Asa ca am inceput sa ii conving ca e EVIDENT ca o data la 5 minute masinile lor raman fara benzina. “Uitati-va si voi cat ati mers! Normal ca se termina!” Mai tarziu, aveam sa gasesc totusi un job care sa mi se para mai tare decat “om de afaceri”. Asa ca am cerut sa fiu eu banca.
Pe la sfarsitul lui noiembrie am fost invitat de Claudia Patrascu la emisiunea “Online pe paine”, la Radio Lynx. Invitat a mai fost si Silviu Toma, de la editura Nemira iar tema a fost “Carti despre bloguri si bloguri despre carti”. Nu am pus online toata emisiunea, insa am postat un fragment in care rezum scopul ascuns al bookblog si povestesc in cateva cuvinte despre schimb de carti.
Cat despre “ce v-ati propus”, time will tell. We have patience. :)
Exista un lucru de care sunt convins in ceea ce priveste oamenii si dorinta de a excela. In momentul in care iti propui lucruri exceptionale, ajungi in scurt timp sa descoperi ca esti inconjurat de oameni exceptionali. Ii vezi peste tot. Ii recunosti, in sfarsit, in oameni care au fost tot timpul langa tine sau ii observi in multime, ti se pare ca au ceva special si, intrand in vorba cu ei, iti dai seama ca ai avut dreptate.
Sunt multe feluri in care s-ar putea explica acest mod special de a simti oamenii care pot face diferenta. Unii ii spun experienta, altii talent nativ. Iar cei mai egocentrici si mai insetati de cunoastere ar putea sa-si spuna ca s-au educat sa faca asta, sa observe sclipirile din ochii oamenilor.
Indiferent de explicatie, cert e ca se intampla. Si cand gasesti acei oameni exceptionali, ii vrei langa tine. Vrei sa ii tii aproape fiindca iti plac si fiindca tu crezi in ei. Asa cum, indiferent de sansele de reusita, exista idei prea sexy pentru a le rezista, la fel ti se pare ca nu iti poti permite sa ii lasi pe oamenii astia sa mearga mai departe, ramanand nepasator.
Totusi, uneori, desi poate ca valorile persoanei exceptionale pe care tocmai ai descoperit-o sunt perfect aliniate cu valorile tale, directiile, obiectivele difera. Atat de mult incat te vezi obligat sa saluti, sa strangi mana si sa zambesti, convins fiind ca exista scari care nu sunt niciodata aglomerate pe treapta cea mai de sus. Si, deci, intr-o zi…
1. “Nu stiu ce sa-ti mai spun. Ti-am dat numarul de telefon, si a fost o greseala, pentru ca stiu ca ai sa ma suni. Sper ca ai sa ma suni, o parte din mine spera ca ma iubesti. Acea parte din mine pe care o urasc. In lumea mea, tu n-ar trebui sa existi. Ar trebui sa fii o oarecare, o cunostinta. Si totusi ne-am iubit cateva minute, pe o melodie cu versuri cretine, intr-o limba ridicola. De atatea ori. Ti-a fost frica, si ai avut dreptate.” [articol complet, la Derelict]
2. “Daca popoarele antice isi celebrau fericirea, omului modern ii lipseste tot mai mult bucuria de a darui si a primi fara rezerve din preaplinul sufletesc, faurindu-si astfel, propria fericire.” [Tu cat ai trait pana acum?]
4. “Tot ce se întâmplă în aceste zile negativ este pus pe seama crizei financiare, care a devenit pentru mulÅ£i dintre noi panaceul perfect pentru a justifica incompetenÅ£a profesională. De la afaceriÅŸti ÅŸi până la funcÅ£ionari, toÅ£i îşi justifică în aceste zile eÅŸecurile profesionale folosind pretextul mondial. Nu ne gândim că poate am eÅŸuat pentru că metodele noastre nu sunt bune, sau pentru că nu am fost capabili să ne ridicăm la un nivel înalt de performanţă. Nu, cu siguranţă criza este de vină!” [articol complet aici]
5. “Cred in conceptul cauza – efect. Orice lucru pe care il faci are o cauza, un motiv si un efect in viitor. Daca ai vrea sa prevezi ceea ce se va intampla cu viata ta, ce ar trebui sa faci ?” Adi Soare a inceput, in sfarsit, sa scrie. Felicitari, maestre. E al treilea articol pe care il bookmark-uiesc intr-o saptamana.
6.filozofie.ro pare sa miste. Tot “in sfarsit”, ar zice unii. :)
Bun, hai sa mai facem niste anunturi, sa vada lumea ca nu stam degeaba.
1. E oficial. Ines Prodan e noul project manager al BasicMarketing.ro. Ines a preluat managementul proiectului acum aproximativ o luna, iar de cateva zile am terminat perioada de proba si suntem foarte multumiti. S-a schimbat tema blogului, s-a completat echipa cu niste oameni foarte misto si se planuieste o actiune care se anunta cel putin interesanta. De asemenea, Ines detine incepand de saptamana trecuta 15% din BasicMarketing.ro si 100% putere de decizie. Restul de 85% ramane, deocamdata, la mine si Ionut Ciurea.
2. Avem tema noua si pe Empower.ro. Arata mult mai curat si mai organizat. Probabil ca mai sunt mici chestii de retusat, insa s-a muncit destul de mult la ea iar mie mi se pare un pas mare inainte. Si acolo Ionut si echipa pregatesc foarte multe surprize. Dar despre asta, in alt episod.
3. Project manager pe OctavianPaler.ro este, de cateva luni deja, Adela. Ma bucur mult ca proiectul este pe maini bune si merge inainte. Eu nu as avea timpul necesar sa ma ocup de el. Noroc cu Adela si Gabi. :)
4. La bookblog am inceput sa scriem editoriale si sa folosim twitter. In rest, mai avem doua surprize mari. Una se va produce luna asta, a doua (sper eu) luna viitoare. Mindblowing!
PS: a, da, sa nu uit. People, as vrea sa castige toate la RoBlogFest-ul de anul asta. Okay? Multumesc.
Majoritatea deciziilor din viata noastra sunt luate emotional si, mai apoi, justificate prin argumente logice. Nu toate, insa mare parte. In orice caz, mult mai multe decat ne-ar placea sa credem.
Problema oamenilor care gandesc mai mult (sau mai bine) decat majoritatea este ca experienta ii ajuta sa gaseasca mult mai repede argumente mult mai bune. Astfel, isi pot justifica lor, dar si celorlalti, in cel mai convingator mod posibil, orice decizie tampita pe care au luat-o, oricat de “emotional” ar fi fost luata de fapt.
Iulia [bookblog]: ai chef sa asculti o melodie? Andrei: de la tine da
I: mi se pare misto
—— I: …tie nu A: o mai ascult o data, sa imi dau seama. Melodia imi place. insa mi-au scapat versurile I: tocmai versurile mi se par faine
A: stii, ma gandesc des la o chestie. ca textele ca asta nu pot fi scrise decat de oameni care au suferit mult A: si ca pt un om care a suferit atat de mult, a dedica atat de mult timp pt a scrie despre asta (deci a isi pastra vie in minte durerea) e aproape inuman
I: cred ca pur si simplu atat durerea cat si fericirea au niste niveluri si daca trecem dincolo de ele nu mai putem sa tinem inauntru. trebuie sa ne exprimam
A: tu iti dai seama cat de putini oameni se gandesc la chestiile astea? A: pierd esentialul
I: de ce spui asta?
A: buna intrebare A: Prea buna. Reformuleaza
I: vreau sa te las pe tine sa creezi raspunsul, nu vreau sa iti dau parghii I: prea de multe ori incercam sa asteptam un anumit raspuns de la celalalt ca sa ne confirmam ceea ce credem noi. Nu incercam neaparat sa intelegem cum gandeste el. Deci te-am intrebat asa ca sa nu pierd esentialul :)
A: :) cred ca multi sunt atat de ocupati cu excel-uri, trafic si tv incat uita ca toate chestiile astea erau initial facute pentru a le asigura o forma de fericire; fericire la care acum nu se mai gandesc aproape deloc; e adevarat ca la durere parca se gandesc inca suficient de des
I: e durerea mai tare decat fericirea?
A: Ar fi ceva sa am raspunsul la asta :) Cred ca depinde pe cine aplici durerea si fericirea.
I: da. sunt oameni care desi ar avea toate motivele sa fie nefericiti sunt mai fericiti decat cei care au toate motivele pentru asta. Adica nu exista reguli
A: exact A: auzi? Incerc sa scriu despre asta pe blog de ceva vreme, dar nu reuseam sa scot nimic coerent; e unul dintre tipurile de dialog pe care mi-e greu sa le port de unul singur. :) Pot publica asta?
