Andrei Roșca

Vineri (adica maine), de la ora 15:00, vorbesc despre bloguri, impreuna cu Bobby si Cabral. Prezentarea va fi in cadrul conferintelor “Brands, Blogs and Cookies” organizate de asociatia DaAfaceri. Inca imi pun ideile in ordine, insa voi vorbi despre 2-3 principii de promovare a blogurilor de nisa. Nu stiu despre Bobby, insa eu in mod cert nu voi avea o prezentare tehnica. Fiindca sunt alte lucruri care mi se par mult mai importante decat un plugin, un comentariu lasat pe alt blog sau chiar o campanie de marketing.

Detalii aici. Ne vedem maine. ASE, Cibernetica, sala 2013, incepand cu ora 15:00.

Exista un mod absolut tampit in care alegem uneori sa luam decizii rationale in situatii care n-au nicio treaba cu ratiunea. Corectitudinea pe care o cautam in momentele alea nu are nicio baza. Noi tanjim, de fapt, dupa momentele de dezechilibru, nu echilibru. Alea sunt momentele care provoaca si intretin pasiuni, indiferent ca este vorba despre munca, principii sau relatii cu persoane de sex opus. Iar dezechilibrul este mai mereu creat de incorectitudine, de alegeri care dupa mai toate standardele pot fi considerate irationale.

Mereu mi s-a parut ca responsabilitatea excesiva creeaza nevoia puternica de scurte dar intense momente de iresponsabilitate crunta.

Pe de alta parte, cum am putea sa ne definim echilibrul daca nu am simti din cand in cand si dezechilibru? Putem pune pasiunea si echilibrul in aceeasi fraza, fara sa devenim penibili? Exista oare oameni perfect echilibrati din toate punctele de vedere, care sa fi realizat vreodata ceva? Stiti vreun om care sa fi insemnat ceva pentru ceilalti, doar datorita acestui echilibru?

Ma gandesc de multe luni la chestia asta si incep sa fiu din ce in ce mai convins de necesitatea de a ne permite noua sa fim iresponsabili, macar din cand in cand. Sa ne bagam picioarele, din cand in cand, in a lua decizii cu mintea.

Acum, parafrazandu-l pe Paler, eu sunt perfect constient ca “exista in mine ceva needucabil”. As adauga doar ca sper sa ramana needucabil; cred ca iresponsabilitatea e suficient de incorecta incat sa alimenteze pasiuni care sa iti confirme ca traiesti.

Eu, unul, traiesc. Ceea ce va doresc si voua. :)

La BookTalks#3. Detaliile despre eveniment le aveti aici. Deci, dau 3 invitatii (de una sau doua persoane fiecare), primilor trei cititori (fie ei si ocazionali) ai acestui blog, care trimit un mail pe andrei[at]bookblog[dot]ro. Mesajul trebuie sa contina cuvantul “vreau”. In rest, scrieti ce vreti. :)

Termen limita: miercuri seara, unde “seara” = ora 23:00.

Am terminat de citit o carte care se numeste Albert Einstein, cuvinte memorabile. E o culegere de extrase din corespondenta lui Einstein. Cartea e geniala. Sau, mai degraba, tipul era. Sigur, asta toata lumea cred ca stie deja. Doar ca Einstein era de un geniu pe care putini il cunosc, altul decat cel de savant, de om ce ne-a adus teoria relativitatii.

Cartea nu da verdicte, doar prezinta fragmente din scrisori si scrieri despre Einstein. Insa e incredibil cate legaturi, deductii si corelatii se pot face prin simpla citire a acestora. As putea scrie multe, insa dincolo de responsabilitatea sociala si constientizarea rolului pe care el il are in societate, pe mine m-a interesat foarte tare modul in care Einstein a vazut razboiul si pe Hitler. Doar cateva citate, mai jos:

“Germania a avut nesansa sa fie otravita, mai intai de belsug, iar apoi de stramtorare.” (1923)

“Ciudati oameni, nemtii astia. Pentru ei nu sunt decat o buruiana, si cu toate astea mereu ma pun la butoniera.” (1925)

“Atata vreme cat am de ales in privinta asta, voi trai numai intr-o tara in care sa domneasca libertatile civile, toleranta si egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii… In momentul de fata Germania nu intruneste aceste conditii.” (1933)

“Declaratiile pe care le-am dat presei se refereau la intentia mea de a demisiona din functia de la Academie si a de a renunta la cetatenia prusaca.” (1933)

Catre Academia Prusaca de Stiinte: “Ati mai declarat ca o vorba buna din partea mea in favoarea poporului german ar avea o mare greutate in strainatate. La acest lucru trebuie sa raspund ca o marturie ca aceea pe care o sugerati ar fi echivalentul respingerii tuturor notiunilor despre dreptate si libertate pe care le-am aparat intreaga viata. (1933)

Catre Max Born: “In Germania am fost avansat acum la rangul de monstru al raului si mi-au fost confiscati toti banii. Dar ma consolez cu gandul ca oricum i-as fi cheltuit curand.” (1933)

“Nu pot sa inteleg reactia de pasivitate a intregii lumi civilizate fata de aceasta barbarie moderna. Oare lumea nu vede ca Hitler vrea razboi?” (oct. 1933!)

“Germania este inca preocupata de razboi, iar conflictul e inevitabil. Natiunea se gaseste intr-un declin intelectual si moral de la 1870 incoace.” (1935)

Catre rabinul Stephen Wise: “Ati gasit cuvintele potrivite pentru problemele dificile ale vremii noastre, iar acestea nu raman fara efect. As fi preferat doar sa nu fi folosit cuvantul “arieni” ca si cum ar fi un concept rezonabil.”

Catre Otto Nathan: “Singurul lucru bun pe care il vad in asta e ca Hitler, obsedat de puterea lui, va face destule prostii incat lumea intreaga sa se alieze impotriva Germaniei.” (1936)

“Din cauza traditiei lor nenorocite, nemtii sunt atat de rai incat va fi foarte greu ca situatia sa se schimbe prin mijloace rezonabile, ca sa nu spun umane. Sper ca pana la sfarsitul razboiului sa se omoare in mare masura intre ei, cu ajutorul binevoitor al lui Dumnezeu”. (1942)

Evident, el zicea toate chestiile alea cu 6-7 ani inainte de inceperea razboiului. L-a ascultat cineva? Si era Einstein, unul dintre putinii savanti cu adevarat respectati si in timpul vietii, nu numai dupa moarte.

Pai da :) Iulia organizeaza incepand de luna asta Schimb de Carti Paris. Se pregatesc, la marginea terenului, Amsterdam si Bruxelles.

Nu, nu am sa va spun povestea vietii mele. Cel putin, nu acum. Cred suficient de puternic in importanta lucrurilor care raman nespuse, intrebarilor care raman fara raspuns si zambetelor pe care ni le acordam noua, din cand in cand, atunci cand toti cei din jurul nostru sunt prea ocupati sa ne observe. De multe ori, ne definesc cuvintele pe care nimeni nu le asculta, sentimentele neimpartasite si iluziile spulberate. Lucrurile pe care doar noi le stim.

Nu va spun povestea vietii mele, insa va spun un secret. Secretul este ca oamenii iubesc povestile. Nu cele ale fratilor Grimm, ci cele adevarate, povestile in care le-ar placea sa se regaseasca, povestile care schiteaza legende.

Am invatat de mici sa ne dorim lucrurile pe care le iubim. Iar acum, ajunsi in punctul in care ne recunoastem, uneori cu tristete, ca nu mai suntem chiar copii, nu ne mai este suficient sa ascultam povesti. Vrem propria poveste.

Asa ca o cautam in tot ceea ce facem. Ne cumparam hainele si masina in functie de firma inscrisa pe ele, fiindca asocierea cu acea firma spune ceva despre noi. Facem lucruri nebunesti cu speranta ca intr-o zi vom avea cui sa le povestim si incercam sa ne angajam la firme mari nu neaparat pentru beneficiile materiale, ci pentru ca in 2 ani, acel job va spune ceva despre noi.

Fiecaruia dintre noi i se ataseaza, mai devreme sau mai tarziu, o poveste. Uneori, povestile sunt frumoase, alteori triste. Sunt povesti care sperie, care inspira sau povesti care contureaza legende.

Nelinistitor este faptul ca povestea fiecaruia dintre noi se va scrie cu sau fara prezenta noastra. Si fiecare zi care trece fara ca noi sa ne amintim asta inseamna alte cateva randuri scrise despre un om care habar n-avea ca cineva ii redacteaza in timp real biografia.

Cum ar fi ca in fiecare zi care trece sa fim noi cei care scriem doua randuri din povestea noastra? Hai sa scriem o poveste pe care, peste cativa ani, ne-am dori sa o putem asculta (sau spune) cu placere.

1. Lidero – Money Express
2. Ghidul complet al marketingului direct si interactiv – Merlin Stone [pe bookblog]
3. Tunelul – Ernesto Sabato
4. Inainte de tacere – Ernesto Sabato
5. Rosu – Tony Mott
6. Gafe epocale din istoria afacerilor – Adam Horowitz
7. Ascensiunea ÅŸi declinul planificării strategice – Henry Mintzberg [pe bookblog]
8. Albert Einstein, cuvinte memorabile – Alice Calaprice