Am fost la vot. Am votat intr-o parte cu Varujan Pambuccian si in cealalta parte cu ce se vede mai jos. Imi cer scuze pentru calitatea pozei, insa e facuta cu mobilul, intr-o cabina de vot intunecata. Nu vreti sa stiti ce fete aveau cei din comisie dupa ce am iesit din cabina. Probabil ca cele 3 flash-uri observate in cabina in care tocmai intrasem i-a contrariat un pic. Cand am iesit, le-am spus ca e okay, nu ma transform in nimic, era doar bliţul de la camera telefonului mobil. :)
In cazul lui Pambuccian am mers pe mana lui Victor. Asta apropo de cata importanta are recomandarea unui om pe care il respecti. Daca n-ar fi fost postul lui Victor, as fi votat cu bookblog la ambele camere. De ce? Fiindca in bookblog cred, iar in ei nu. Fiindca STIU ca bookblog poate schimba ceva. In asta cred, asta votez. Intre timp, astept un lider.
Miercuri am fost la Inspire, invitat de Cristi. Am retinut de acolo mai multe idei, probabil ca am sa mai scriu zilele urmatoare, sa vedem. Deocamdata, am sa ma opresc exact la conceptul de “idee”. Sau, mai degraba, la importanta unei idei. Si aici vreau sa ating doua puncte:
1. Am mai scris despre asta, insa de cate ori cineva imi aduce aminte zambesc, pentru ca imediat dupa sa simt un gust amar. Sunt prea multi cei care isi supraevalueaza ideile si prea putini cei care le judeca la adevarata lor valoare. Valoare care, din punctul meu de vedere, exista aproape exclusiv in cazul in care ideea este urmata de o implementare a sa. Cu alte cuvinte, ca sa fiu mai direct, o idee geniala, fara executie, inseamna aproape zero.
Stiu ca sunt oameni care isi castiga salariul din idei. In special in advertising, dar nu numai. Dar cate dintre ideile lor sunt implementate? Dintre cele care ajung sa fie implementate, cate sunt de succes? Cate dintre ele valoreaza ceva? Sigur, pentru fiecare dintre ei poate ca valoreaza enorm. Stiu ca pentru mine ideile mele valoreaza mult. Dar cand vorbim de valori masurabile, ideile care raman doar la stadiul de idei sunt zero barat.
2. Tot la Inspire s-a vorbit despre “the next big thing” in advertising si online. Toti vor sa stie care va fi urmatoarea platforma/aplicatie/trend care va revolutiona (sau macar schimba usor) internetul. Acelasi lucru se intampla si in celelalte industrii. Oamenii vor sa stie care e ultimul trend.
Eu am o problema cu abordarea asta, cel putin atunci cand avem pretentii de creativitate si inovare. Cand ne referim la trenduri, avem 2 categorii de oameni: cei care le creeaza si cei care le urmeaza. Atat. Adica oameni creativi, cu viziune, dar care si fac ceva si oameni care vin la o conferinta, afla care este noul trend, si incep sa aplice ceea ce in marketing se cheama strategia “me-too“.
News-flash! Primul care intra pe o nisa, creeaza o categorie. In 99% dintre cazuri, cel care formeaza o noua categorie (ex: bloguri colective / bloguri de cultura) ramane in mintea oamenilor. Indiferent ca le place sau nu, el este acolo, in mintea lor. Fiindca a fost primul. Care a fost al doilea blog colectiv din Romania? Care e al doilea blog de cultura din Romania? Sigur e ala? Primul om pe luna a fost Neil Armstrong, stim cu totii. Care a fost al doilea?
In marketing, solutia cea mai buna este, deseori, sa intri pe o nisa mai ingusta si sa creezi o categorie noua. Cu alte cuvinte, daca nu poti fi primul pe categoria pe care vrei sa intri, creeaza o subcategorie in care poti fi primul. In ceea ce priveste ideile, poate ca timpul pe care il investim in a afla care sunt ultimele trend-uri ar fi mai bine investit in a crea un trend nou.
Galbraith a zis un lucru foarte de bun simt: “In economics, the majority is always wrong.” Si totusi, ne ambitionam sa fim primii care afla in ce parte se va duce majoritatea, astfel incat sa o putem urma. It’s wrong.
2. Pyuric si Bobby au fost in emisiune la RadioLynx si au povestit despre vanzarea Monden.info. Emisiunea are cateva parti destul de interesante.
3. Multa vreme am crezut ca orice om poate fi ajutat sa ajunga unde vrea. In naivitatea mea, credeam in scenele hollywoodiene cu oameni aproape terminati carora li se intinde o mana si totul se schimba. Si inca mai cred ca se poate intampla, doar ca intre timp am mai invatat ceva. [Nimeni si nimic, un articol scris acum un an]
4. “Nu îţi lua ochii de pe destinaÅ£ie, dar încearcă să pui o bucăţică de pasiune în fiecare pas.” [la Ciprian]
5. Miercuri am primit de la Jerry’s Pizza o (stiu, surprinzator) pizza cadou. Doar ca era una mai speciala. Mai exact, prima pizza cu sarmale din lume. :) Foarte tare ideea, si pizza a fost buna. Thanks! Aveti o poza aici iar de comandat puteti comanda de aici.
6. Iulia scrie despre “cat de mult te poate ajuta experienta altora care au trecut prin ce treci tu acum si mai ales cat de mult poate fi transmisa aceasta?”. Apropo de asta.
7. “Sufletul este ceea ce construim după ce realizăm că nimic nu are un sens gata preparat. Sufletul ar fi ceea ce apare după ce am demolat toate prejudecăţile fabricate ÅŸi toate reziduurile pe care societatea ÅŸi le depozitează în faÅ£a privirii noastre.” [articol despre suflet]
Ne definim singuri moralitatea. Indiferent ca ne place sau nu, noi hotaram daca fiecare dintre actiunile noastre este morala sau nu. Da, avem niste sabloane pe care ni le prezinta societatea si, aparent, tot ce trebuie sa facem este sa punem degetul pe unul dintre template-urile din fata noastra si sa spunem “da, de azi, cam asa va suna si principiul meu”.
E mai comod asa decat sa ne dezvoltam propriile principii. In loc sa judecam singuri si sa ne asumam responsabilitatea, ni se pare ca pastram un as in maneca: atunci cand vom descoperi aparent mirati ca ceea ce noi consideram moral este imoral pentru cei cu care interactionam, vom putea pune din nou degetul pe template-ul ales. Daca asa scria acolo, ce vreti?
De fapt, chiar si alegand un astfel de sablon, decizia tot noua ne apartine. Iar deciziile sunt in general insotite de responsabilitati. Constientizate sau nu.
Felicitari, Bobby, felicitari Cristina. Aveam pe aici si o poza impreuna cu cei doi vinovati, stati sa o caut… Bai, daca va intreaba cineva sa le spuneti ca va cunosc, okay? Pleasee…!? :)
“Se spunea ca in Romania nu se pot dezvolta proiecte pe nise, pentru ca nu sunt bani. Vanzarea Monden.info arata ca lucrurile s-au schimbat. Insa, cei care vor sa faca asta, trebuie sa inteleaga de la bun inceput ca este nevoie de multa munca†[...]
Vreau ca tranzactia sa arate ca se poate si altfel. Ca daca faci ceva cu pasiune, poti sa reusesti. Dar trebuie multa munca. Poate ca in online nu iti trebuie 15 ani pentru succesul de peste noapte, dar tot iti ia doi – trei ani†spune Bobby Voicu
Daca spune el, probabil ca asa e. :)
Va recomand interviul complet care mie mi s-a parut foarte interesant. :)
Uniunea Editorilor din Romania (UER) ne-a acordat un premiu pentru “promovarea culturii in mediul online”. Trebuie sa recunosc ca pentru mine e inca usor incredibil. Din punct de vedere simbolic, e un premiu important.
Recomand astazi o carte. Autorul m-a rugat acum ceva vreme sa citesc manuscrisul si sa ii spun cum mi se pare. Gasiti parerea mea pe coperta IV. As vrea sa vad mai multe astfel de carti scrise de romani.
Prin traseul “profesional” pe care l-am urmat am ajuns, ca mai toata lumea, sa consider ca am ceva experienta in doua-trei domenii. Mai mult decat atat, din cauza spiritului analitic si, probabil, unei inclinatii spre introspectie, am petrecut zeci si sute de ore gandindu-ma la lucruri la care sunt convins ca multi nu se gandesc niciodata. Nu fiindca n-ar putea, ci fiindca nu e nevoie sa o faca. Revenind… din cauza (sau datorita?) celor de mai sus am ajuns sa ma cunosc destul de bine, sa inteleg cum functionez.
Sa imi dau seama exact cate lucruri stiu si sa imi dau seama cand as putea ajuta pe cineva si cand n-as putea-o face. Uneori pot, iar alteori eu sunt cel care are nevoie de ajutor. Si, ajungand la subiectul postului de azi, observ cateodata pe langa mine oameni care vor multe, care au scopuri inalte, vise marete. Doar ca le lipseste experienta exact intr-unul dintre punctele la care eu stiu (sau cel putin cred) ca ma pricep.
Si daca persoana imi place sau daca regasesc in ea ceva din mine acum cativa ani, vreau sa ajut. Si incerc sa o fac. Vreau sa le ofer o scurtatura, sa ii ajut sa arda etape. Mi-ar placea ca ei sa nu fie nevoiti sa treaca prin unele dintre etapele prin care am trecut sau trec eu. Nu regret nimic. Cel putin, nu inca. Fiecare etapa prin care am trecut, buna sau rea, a fost necesara pentru a ajunge in punctul asta si, de aici, mai departe.
Fiindca eu ma uit inapoi, din cand in cand, si imi vad urmele. Mi-e clar pe unde am trecut, stiu cum am ajuns aici, stiu ce am gresit si inteleg cum as fi putut sa ajung aici mai repede decat am facut-o. Si mi-ar placea, daca se poate, ca ei sa deschida ochii si sa nu faca aceleasi greseli.
Imi dau seama ca ceea ce imi doresc eu pentru altii, isi doresc si altii pentru mine. Sunt cativa oameni carora le multumesc prin post-ul asta. Stiu ca incearca sa ma ajute si asta inseamna mult pentru mine. Doar ca adevarul e ca, oricat de ilogic ar suna, nu mereu ne dorim acele scurtaturi. Uneori inconstient, alteori perfect lucizi, refuzam ajutorul.
Nu cred ca e o chestie de mandrie sau ego-uri supradimensionate, cred ca pur si simplu ne place ideea de “poveste”. Eu stiu, de exemplu, ca daca nu as simti odata la 2-3 luni cat e de greu, nu as putea sa ma consider antreprenor. Daca toate mi-ar iesi din prima, as simti ca nu fac suficient sau ca nu tintesc suficient de sus.
Si aici e vorba despre mine, nu despre altii. Pe ceilalti ii poti pacali usor sa creada ca esti altceva decat esti, cel putin pentru o perioada scurta de timp. Dar din experienta stiu ca exista cel putin o persoana cu mintea careia nu as vrea sa ma joc. Iar persoana aia stie ca pentru a te bucura la un moment dat de locul in care ai ajuns, trebuie sa satisfaci cel putin doua conditii: sa nu uiti de unde ai plecat si sa iti amintesti cat mai clar pasii pe care i-ai facut.
Intrebarea pentru a putea sa trec la urmatorul nivel este: daca eu vreau sa imi amintesc pasii, oare voi fi la fel de multumit amintindu-mi si eventualele salturi?
1. “Apoi a venit “crizaâ€. Echivalentul pentru afaceri al anului 2000 pentru sistemele informatice. Criza ne-a determinat sa ne privim cu adevarat business-ul. Si sa pastram doar partile cele mai bune. Numarul 1 sau numarul 2. Restul proiectelor, din lipsa de fonduri sau lipsa de “aplecareâ€, trec temporar la conservare, precum o fac minele din Valea Jiului.” [articol complet la Alin]
2. “Daca o carte (sau o idee) si un cap se ciocnesc si se aude sunand a gol, este oare vina cartii?” Despre permission marketing, un spin-off teoretic al marketingului direct, care devine din ce in ce mai necesar, cu fiecare an care trece. [la Madalin]
3. Am raspuns scurt la cateva intrebari pentru ro-image.eu, un proiect cel putin interesant, o pata de culoare. Raspunsurile sunt aici.
4. “Mi se pare ca nici nu mai stiu sa deteste, sa se exalteze, sa fie sentimentali, sa fie buni, nebuni, egoisti, grosolani, dar…firesti! Nu, ei sunt perfect politicosi, distanti „Oh, da?†– ceva intre exclamare si interogatie, un acord neutru, neangajant de fapt, superioara detasare – un fel de a aluneca in discutii, de a reteza discutii. Doamne, de atatea ori le-am invidiat detasarea [...]”
