Andrei Roșca

Practic, este primul episod din inregistrarile despre care vorbeam aici, cel de saptamana trecuta fiind doar un “pilot”.

Adi a scris si un scurt rezumat, ca sa va faceti o idee. Vom proceda la fel si in saptamanile care urmeaza. Revin in seara asta (in acelasi post) cu cateva explicatii si precizari legate de episodul trecut si feedback-ul primit.

Despre ce am discutat?
- lectura este o formă de lene
- evoluţia jocurilor video, televizor color/telecomandă, internet (schimbările de atitudine)
- aici se auzea feonul unei tipe de pe hol
- cum se manipulează memoria colectivă
- informaţia e una, cunoaşterea e alta
- mijloace sociale de control
- cât din educaţie este manipulare
- România ca mit

Aveti un buton de PLAY gri si un link de DOWNLOAD in caz ca vreti sa luati mp3-ul cu voi.

[display_podcast]

Later edit:
Inregistrarea initiala a primului episod a avut ceva probleme de ordin tehnic :) La modul ca, de destepti ce suntem, am omis sa facem teste inainte si mare parte din ce inregistrasem avea un zgomot de fundal deranjant. Atat de deranjant incat nici eu n-am reusit sa o ascult pana la capat. Deci am refacut. Evident ca a fost cu totul alta discutie, alte subiecte. Pur si simplu ne-am intalnit din nou, in alta zi, si cum vorbim despre ce ne taie capul, discutia a curs cu totul altfel.

Imi pare rau doar ca in acea prima inregistrare raspunsesem catorva dintre cei care ne-au ajutat cu feedback, in comentarii sau la ei pe blog. Reiau aici o parte dintre raspunsuri, ramasesem dator.

Blegoo, nu vom face video, cel putin nu deocamdata. Sunt mai multe motive dar principalele sunt (in ordinea asta):

1. nu vad “Conversatiile la o cafea” ca pe un proiect. Adica in momentul in care ma plictisesc sau nu voi mai avea timp, probabil ca voi renunta la el. Evident, sper sa nu fie nevoie, mai ales ca nu consuma cine stie ce resurse. Noi oricum ne vedeam, oricum vorbeam, doar ca acum inregistram. Mai face Adi cateva editari audio dupa, m-am agitat eu astazi un pic cu playerul care se vede si ca sa fac mp3-urile downloadabile si cam asta e. Video ar necesita mult mai multa munca, mai mult timp si, in mod cert, antrenament. Plus ca nu cred ca am mai putea sa ne simtim ca si cum camera n-ar fi acolo. E greu.

2. eu nu cred ca Romania e inca pregatita pt continut video pe bloguri deocamdata. Stiu, toata lumea zice invers, asta e. Cred ca la noi s-ar arde o etapa in felul asta, de vreme ce podcast-uri sau alt tip de continut audio nu prea am avut. Ar insemna ca majoritatea consumatorilor sa treaca direct la video, ceea ce nu cred ca se va intampla.

jgabios: gata, am rezolvat cu mp3-ul. Acum il poti downloada si pune pe mp3player, ipod sau telefon.

Rares: am notat ideea cu invitatii, o vom pune in practica, poate chiar de data viitoare :)

Lui Cristi si celorlalti care ne-au sugerat sa alegem o tema: sorry, am decis sa nu facem asta. Pe de-o parte ar trebui sa fie ceva cat de cat regizat si nu asta e ideea cu care am pornit, pe de alta parte nu ne-am mai simti noi in largul nostru. Din nou, si asta e ideea cu care am pornit. :)

Cam atat deocamdata. Am hotarat sa incercam sa fie cat mai scurte inregistrarile si clar sa nu depasim 30 de minute. Noi de obicei ne lungim, deci probabil ca va mai taia Adi in bucati fisierul si vom posta in episoade diferite. In rest, ca de obicei, asteptam feedback. :)

Incepand de astazi, in fiecare luni de la ora 20:00 va invit sa ascultati RadioLynx. Este vorba de emisiunea denumita sugestiv “Empower”, realizata de Ovidiu Miron, pentru Empower.ro. Ovidiu m-a invitat pe mine la prima emisiune, insa din fericire pentru voi nu vom vorbi despre blogul Empower sau despre ce vrea emisiunea. Tema emisiunii este “Mergi pana la capat” si avem cateva surprize pentru voi.

A, si daca vi se pare ca a merge pana la capat e suficient de usor, pana diseara puteti sa va intrebati altceva: atunci cand ai mentalitatea necesara pentru a merge pana la capat, cum stii cand trebuie sa te opresti? :)

Diseara, la 20:00, pe www.radiolynx.ro.

Purtam masti. Unii dintre noi le purtam din cauza unor frustrari sau complexe, altii pentru a ne apara de imperfectiunile lumii in care traim. Purtam masti pentru a ne ascunde defecte fizice sau, mai ales, pentru a ne masca vulnerabilitati psihice. Suntem slabi si stim asta. Insa suntem slabi doar in anumite puncte. In altele, excelam.

Sistemul ne invata sa ne reparam punctele slabe, sa ne concentram doar asupra lor, in speranta ca vom intra si noi “in rand cu lumea”, ca vom intra, zambind, in mediocritate. Egalitatea intre oameni e un concept suficient de relativ pentru a fi gresit (sau, mai degraba, comod) inteles.

Cand sistemul ne dreseaza si ne arata punctele slabe, unii dintre noi se conformeaza si incep un proces de reparare care dureaza toata viata. Sau, daca nu toata viata, in orice caz inuman de mult. Muncim si strigam sistemului: vreau sa fiu mediocru, arata-mi calea! Iar sistemul, amabil, ne-o arata.

Sa fiu mai clar: problema nu este ca unii dintre noi incearca sa isi imbunatateasca punctele slabe, ci faptul ca prefera sa faca asta tot timpul, uitand sa isi accentueze punctele tari, cele care ii pot diferentia de majoritate. Si raman (sau devin) mediocri.

Altii alegem sa se concentram pe punctele tari, incercand sa ne intelegem si (mai ales) sa ne acceptam punctele slabe. Evoluam, sau cel putin incercam sa facem asta. Uneori, in procesul dureros de constientizare si acceptare a defectelor pe care le avem, simtim nevoia de a le izola, de a ne face ca macar o parte dintre ele nu exista. Nu pentru totdeauna, doar pana reusim sa ne mai eliberam putin. Cu cat descoperim mai multe, cu atat realizam ca, pentru a le putea accepta, trebuie sa le luam pe rand, nu toate odata.

Si atunci, alegem la intamplare cateva astfel de defecte si le ascundem sub pat. Si facem asta fiindca uneori ne coplesesc pe noi, nu fiindca ne-ar fi teama ca altii le-ar putea observa. De cele mai multe ori, nu ne ascundem de altii, ci ne ascundem de noi. Vrem ca altii sa ne placa asa cum suntem, nu sa placa imaginea noastra.

De cate ori mai scoatem ceva de sub pat, cineva se pregateste sa dea un nou test iar noi speram sa fim iubiti in continuare.

Din seria exercitiilor de imaginatie care ma fac sa adorm si sa ma trezesc zambind:

If you were walking along the beach and you found a magic lamp in the sand, picked it up, rubbed it, and a genie popped out, and that genie said to you: “I am going to give you one big wish. I am going to allow you to do anything with your life that you choose to do,” would you look that genie right in the eye and say, “Genie, get back in that lamp, because I’m already doing it!” ?

Eu as face-o fara sa clipesc. Si habar n-am cine as fi daca n-as putea face asta.

N-am masina si, pe langa faptul ca nu mi-au placut niciodata in mod deosebit, in Bucuresti au inceput demult sa mi se para inutile. Circul uneori cu taxiul, dar de obicei folosesc metroul. Taxiul imi place fiindca atunci cand ramane intepenit pe la Unirea sau Mihai Bravu ma pot da jos din el si pot sa o iau pe jos. Da, stiu, e nasol pentru taximetristul care mai ramane acolo cel putin jumatate de ora, asta e. Cu metroul imi place fiindca nu depind de trafic si, de obicei, depinde doar de mine sa ajung la fix la intalniri, totul e sa calculez bine timpul.

Si imi mai place fiindca merg 10 minute pe jos de acasa pana la el si invers, pot asculta muzica in timpul asta, iar in metrou pot citi. E incredibil cat de mult citesc in metrou si cat de util imi este exercitiul izolarii de zgomotul din jur. Asadar, folosesc RATB-ul destul de rar, de obicei cand ma grabesc foarte tare si am de mers o distanta prea scurta pentru a putea lua un taxi. Casele de bilete pt RATB sunt mai totdeauna prea departe iar abonament nu mi-am mai facut de luni de zile.

Ajungand la subiect, am o teorie de care ma folosesc de cateva luni bune (un an?). M-am gandit de mai multe ori sa scriu pe blog, nu fiindca ar fi ceva genial, ci fiindca mi se pare un bun exemplu pentru a observa modul in care managementul contribuie la modelarea mentalitatii. Nu am scris pana acum fiindca imi lipsea ceva. Asadar, astazi, in timp ce luasem un tramvai pentru 2 statii si citeam o carte misto, cu castile in urechi.

- Biletul sau abonamentul!
- N-am. Dati-mi amenda, va rog.
- Dati-mi buletinul!
- Sigur. (il scot si i-l intind fara sa imi iau ochii din carte)
Se apleca putin spre mine si, ceva mai incet, ma intreaba:
- Auziti, da’…, de ce nu v-ati cumparat abonament?
- Sincer?
- Da, chiar vreau sa stiu.
- Veniti prea rar!
- Eu?! Fiindca vin eu prea rar?!
- Da, fiindca dumneavoastra veniti prea rar, de aia nu mi-am luat abonament. Hai sa va explic. Nu mi-am mai luat abonament de luni de zile. Cat ma costa abonamentul pe 3 luni?
- Pe 3 luni? Pai e 500 de mii pe luna.
- Deci 150 ron pe 3 luni, da?
- Da.
- Bon. Cat imi dati acum amenda?
- 500 de mii e amenda.
- Deci tocmai am economisit 100 ron, corect?
- Uhm…
- Abonamentul ar fi fost 150 ron, eu va platesc acum, dupa 3 luni, 50 ron. Deci azi am castigat 100 ron.
- (cu fata unui om care tocmai a avut revelatia vietii lui) Da’ stiti ca ganditi frumos?*
- Multumesc!
- Nu…pe bune!
- Pe bune. Ma scuzati, terminati dvs de completat asta, imi suna telefonul. Alo, da, Bobby… Salut!

N-am scris pana acum fiindca imi lipsea ceva. Nu mi se intamplase niciodata sa ajung sa primesc acea amenda si, de cand cu self-help-urile proaste, am retineri cand vine vorba de a da sfaturi pe care nu le-am testat inca, chiar daca mi se par foarte bune. In cazul de fata, aveam o singura dilema. Voiam sa vad cum ma simt dupa ce platesc banii aia. Si e bine. :) Nu m-am simtit ca si cum as fi luat o amenda, ci asa cum ma simteam cand eram mai pusti si gaseam bani intr-o geaca pe care nu o mai purtasem de anul trecut.

*venind de la un controlor de 40-50 de ani, complimentul aproape m-a facut sa rosesc

“Pueblo” e un trib de indieni americani. Indienii Pueblo aveau un fel de rugaciune care incepea asa:

Hold on to what is good,
Even if it’s a handful of earth.
Hold on to what you believe,
Even if it’s a tree that stands by itself.

Imi place mult fiindca e un text scurt, simplu, insa profund si care sintetizeaza in doar patru randuri premisele fericirii, asa cum o vad eu. Si totusi, sunt printre cele mai grele lucruri pe care ti le poti propune in viata, iar atingerea lor ofera, din punctul meu de vedere, dovada unei dezvoltari personale aproape complete.

Sa inveti sa apreciezi lucrurile bune si persoanele de calitate din viata ta si sa nu te opresti. Sa te tii cu dintii de ele, oricat de putine ti se pare ca ar fi si, de fiecare data cand ti se pare ca mai ai nevoie de ceva, sa te intrebi daca nu cumva il ai deja langa tine, dar esti prea ignorant ca sa il poti vedea.

Sa te tii de ceea ce crezi inseamna, pe de-o parte, sa iti respecti principiile si, macar in ochii tai, sa ramai vertical. Sa ai puterea sa te uiti in oglinda in fiecare zi si sa zambesti. Pe de alta parte, “the tree that stands by itself” poate fi increderea aia nebuna si de neclintit care produce zambete ironice in jurul tau si poate duce la etichetarea ta ca “visator ticnit”.

Intrebare: cunoasteti sau ati auzit vreodata de cineva care sa fi crezut atat de tare intr-un vis si care sa fi sfarsit altfel decat nebun sau demonstrand lumii ca se poate? Si daca ideea de nebunie sperie pe cineva, ganditi-va ca mine: in lumea lor, mare parte din nebuni sunt fericiti. Si doar asta ne dorim cu totii, nu? Sa fim fericiti. Chiar daca fiecare dintre noi are nevoie de alte lucruri pentru asta.

In Jurnal intim, Unamuno zice ca “pentru ratiune nu exista alta realitatea decat aparenta”. Deci, aparent, si cei ce reusesc si cei ce innebunesc sunt fericiti. Asta e realitatea lor.

1. “Ai avut vreodata senzatia ca nu faci parte din acelasi spatiu pe care il imparti cu oamenii din jurul tau? Ca se vorbeste aceeasi limba si totusi nimeni nu te intelege [...] In momentul in care cuvintele nu iti sunt favorabile ce poti face? Cand cuvintele te lasa singur nu mai ai nimic…” Another girl talking. Welcome to the club. :)

2. Raluca Mohanu a intrat in echipa Empower.ro. Raluca are un MBA in Psihologie Organizationala, e coach specializat in analiza tranzactionala si psihanaliza, iar prima mea recomandare de articol este despre Principiul ghindei.

3. “Daca va uitati cu atentie veti observa cum oamenii isi traiesc viata, in general, la voia intamplarii. Ei cred ca tot ceea ce li se intampla este un produs al evenimentelor exterioare asupra carora nu au control. Din acest motiv principala lor grija este propria supravietuire [...]” un articol scris de Marius Stan, pe empower.ro

4. Tot via empower, Marius pune intr-un articol o intrebare buna, un exercitiu pe care poate ca toti ar trebui sa il facem, macar din cand in cand: “Cum ar fi fost viata celor din jur, pe care ii cunoastem, in absenta totala a fiecaruia dintre noi?” Cu alte cuvinte, cum ar fi aratat partea ta de lume, daca tu nu ai fi existat?

5. “La ce mai foloseste o intelepciune care nu ingaduie macar un dram de fericire?” – Octavian Paler, intr-un post bun scris de Adela.

Asa cum am promis, revenim cu partea a doua a primului material inregistrat. Deja avem cateva idei pentru urmatoarea inregistrare, unele venite chiar din comentariile pe care ni le-ati lasat. Multumesc celor ce ne-au dat feedback, multumesc Ovidiu si Niel :) pentru preluare. Feedback, please. Tread softly. :)

Conversatii la o cafea: Adrian Ciubotaru si Andrei Rosca (episod pilot – partea a II-a)

Linkuri:
Partea I
Partea a II-a

Acum cateva luni (un an?) am tot discutat cu Adi despre faptul ca nu prea se produce continut audio pe la noi, desi pe blogurile din afara nu mai e o noutate de mult timp. Din diverse motive, am abandonat atunci ideea. Acum 2 zile, insa, ne-am hotarat sa ii dam drumul iar astazi aveti primele ~25 de minute.

Conceptul este acela de discutie la o cafea, genul de discutie pe care am fi avut-o oricum, foarte relaxata, naturala, fara filtrele pe care orice blogger si le auto-impune in ceea ce scrie pe blog, fara un plan de bataie si cu foarte putine lucruri gandite dinainte. De altfel, veti vedea si in inregistrare ca inca nu suntem hotarati in legatura cu formatul, cu lungimea unei astfel de inregistrari, daca vom avea sau nu invitati etc. Deci genul de discutie pe care am avea-o la o intalnire de bloggeri obisnuita, doar ca de data asta este inregistrata. Am lasat si balbe, si glume mai putin inspirate, si momentele in care ne dadeau lacrimile de ras.

E o inregistrare de ~45 de minute, primele 25 le puteti asculta mai jos, urmatoarea parte vine zilele astea, poate chiar maine. Vrem feedback, vrem sa ne spuneti daca e scurt sau lung, plictisitor sau neserios, daca merita sa continuam sau nu. Pana la urma, este un episod-pilot. :)

Conversatii la o cafea: Adrian Ciubotaru si Andrei Rosca (episod pilot – partea I)

Tin sa promovez masterul de marketing online al ASE-ului. De vreo 2 saptamani ma tot gandesc sa scriu cateva randuri, am vazut astazi ca a scris si Doru si mi-am amintit. Multi dintre oamenii de aici mi-au fost profesori si, spre surprinderea mea, unii dintre ei chiar sunt foarte buni in ceea ce fac si au capacitatea de a trece dincolo de teorie. Pe mine m-au surprins in mod placut. Vi-i recomand in mod special pe:
- prof. univ. dr. Gheorghe Orzan pentru marketing online
- prof. univ. dr. Iacob Cătoiu pentru cercetari de marketing
- conf. univ. dr. Ioana Cecilia Popescu pentru tehnici promotionale
- si conf. univ. dr. Călin Vegheş pentru marketing direct

Sunt oameni de la care am avut de invatat si cateva dintre motivele pentru care a face ASE-ul n-a fost o pierdere de timp (asa cum ma asteptam). Sunt convins ca alte facultati de la ASE sunt (aproape) degeaba, n-am crezut niciodata foarte tare in sistemul educational din Romania si inca sunt convins ca poti invata orice, fara sa fie nevoie sa faci o facultate. Insa unii oameni te influenteaza prin modul in care se comporta, prin atitudine si prin profesionalism. Iar daca facultatea e locul in care ii poti gasi, atunci te poti duce, fara sa traiesti cu impresia ca in timpul ala ai putea face ceva mai bun. Eu ma bucur ca i-am avut profesori.