Asadar, avem un concept interesant: ziua de lucru de 8 ore. Care intre timp s-au transformat in 9, fiindca esti obligat sa mai si mananci undeva pe la jumatatea zilei. Deci 9 ore. Care de obicei se transforma in 10 fiindca mai mereu se gaseste o urgenta exact in secunda in care ar trebui sa pleci spre casa.
De ce avem nevoie de concepte inguste? Okay, poate ca in fabrici functioneaza. Poate! Habar n-am, nu am experienta cu oameni care presteaza munci fizice sau care trebuie sa produca un anumit numar de produse intr-o zi. Dar cred ca si acolo s-ar putea rezolva mai elegant situatia.
Ce-ar fi sa facem asa: platim un om cu o suma asupra careia cadem de acord, pentru o anumita sarcina si ii explicam in ce parametri trebuie facuta munca respectiva. Dupa care el isi respecta deadline-urile, iar noi avem problema rezolvata si il platim.
De ce trebuie sa il legam de un birou pentru 8 ore pe zi? Daca suntem manageri destepti (si toti ne consideram, nu?) atunci am angajat un om capabil. Daca e atat de capabil poate ca va fi in stare sa termine toata munca in numai 2 ore. E meritul lui, nu? Okay.
Si atunci, de ce il obligam noi printr-un contract sa mai stea pe internet inca 6 ore, de la munca? De ce il plictisim? De ce ii cerem ca, daca tot a fost atat de eficient, sa mai munceasca putin, eventual de 4 ori mai mult decat un angajat mediu, pe aceiasi bani?
Sper sa nu ajung niciodata in situatia de a angaja oameni asa. La naibii, pana si prostituatele au dreptul sa plece la ale lor, odata ce si-au terminat treaba. Dar angajatii nostri nu. Ei trebuie sa lucreze la sediul ala nasol care doar managerului i-a placut, sa vina la 9 la munca si sa plece la 18. Si daca e vrednic si competent, nu-i nimic, il rezolvam noi.
Ii mai dam niste sarcini care nu fac parte din atributiile lui, il punem sa mai verifice de 5-6 ori ce a facut, fiindca in mod cert a fost superficial si ne intrebam de ce pleaca din firma cand se descurca atat de bine.
Poate fiindca se plictisea, poate fiindca simtea ca isi iroseste potentialul sau poate fiindca era tratat ca un sclav pe plantatie. Bine, si se mai poate ca managerul sa fie incompetent dar astea sunt deja lucruri care ar trebui sa se spuna in soapta. Nu de alta, dar daca avem timp de meditatii si filozofari d’astea, probabil ca nu muncim suficient de mult.
Nu porcariile care se fac pe la noi. Uneori, a arata 3 munti si 2 dealuri nu e suficient pentru a transmite un mesaj. De o saptamana ma tot uit la filmuletul asta si mi se pare absolut bestial ce au facut indienii. Avem in Romania o agentie care sa poata face asa ceva? Dar o non-agentie avem? O organizatie de orice alt tip, comerciala sau non-profit? Exista cineva sau ceva care sa poata mobiliza oamenii si sa le dea o directie? Okay, peste vreo 2 ani va fi bookblog. Deocamdata insa, facem fabulospirituri, aratam poze cu munti verzi, balti cu mult peste si speram.
1. Se apropie Next Online Players, eveniment despre care am mai scris. Am vorbit cu Ciprian si ofera 10% reducere celor care, atunci cand se inscriu, trec “andrei rosca” in campul de Cod Postal. Ne vedem acolo. Am sa vin sigur in ziua dedicata Online Publishingului. Poate ajung si la ziua de e-commerce, sa vedem. Zic sa va grabiti. In momentul in care scriu randurile astea, mai sunt doar 7 locuri libere.
2. Am dat (in sfarsit) drumul la un plugin WordPress bookblog.ro / TarabacuCarti. Il puteti vedea “in actiune” si pe blogul asta, in sidebar. Are si un sistem de afiliere in spate, puteti obtine carti gratis sau cu reducere daca lumea cumpara prin voi. Comisionul este de 5%, cel mai mare comision oferit pe zona din carti in Romania. Detalii si download: Ultimele Carti Citite – WordPress Plugin.
3. Un spot scurt care spune multe despre ce inseamna sa iti infrunti fricile. Ceea ce am facut si eu in ultimii 3-4 ani, pe mai toate planurile. Si inca mai am mult de lucru.
4. Uite de ce “imi plac” mie atat de tare corporatismele si cultura de multi-nationala. Why don’t we just get those bananas?. Acolo sa va angajati voi, multumesc. :)
5. “The difference between what we do and what we are capable of doing would suffice to solve most of the world’s problem.†Mahatma Gandhi [sursa]
Acum 3 ani aveam primul contact cu un manager de multinatioala. Acum 2 ani si ceva, cineva refuza sa ma ajute cu bookblog fiindca “nu avea potential de monetizare”. Acum vreo 6 luni asistam la o intalnire publica in care erau prezenti cativa mari investitori straini. Toti oameni cu mult mai multa experienta decat mine, toti oameni cu mult mai multi bani, toti oameni care conduc sisteme mult mai complexe.
Tin bine minte gustul amar cu care am ramas dupa fiecare dintre cele 3 intalniri. A fost acelasi, l-am recunoscut de fiecare data. Era gustul lasat de oameni care, in ciuda experientei, par ca au scapat printre degete esentialul.
Faptul ca si managerii si investitorii se gandeau la bani nu m-a surprins. M-a dezamagit faptul ca se gandeau DOAR la asta. Undeva pe drum, au uitat fiorul pe care il ai atunci cand incepi ceva nou, au transformat pasiunea in datorie si dorinta de performanta, in profesie. Cumva, au omorat antreprenorul din ei.
Cu riscul de a-mi plafona eficienta sper sa nu ajung niciodata in situatia asta. Mi-am propus sa fac tot posibilul sa nu-mi transform proiectele in multi-nationale miniaturale, sa nu transform oamenii in niveluri ierarhice, sa nu schimb discutiile la un suc pe rapoarte anoste. Vreau sa cred ca putem evita aruncarea pasiunii intr-un sertar pe care il deschidem doar in weekend-uri si inainte de speech-urile de sfarsit de an.
Daca banii sunt cei la care va trebui sa renunt la un moment dat pentru a putea pastra asta, am sa o fac. Desi ma indoiesc ca asa functioneaza lucrurile. Vorba unui tip mai destept ca mine, “daca viata e un joc, acest joc trebuie sa aiba totusi o regula pe care n-o cunoastem”.
Mult timp m-am considerat un pleasure-delayer. Suna bine si imi justifica uneori nevoia de perspective. Aveam, si am inca, nevoie sa stiu ca maine, poimaine sau candva saptamana asta voi avea o intalnire despre care stiu sigur ca imi va face placere, ca voi vedea filmul ala bestial pe care il am pe calculator de 2 luni, ca in momentul in care voi iesi maine din casa voi putea sa ascult o noua melodie care imi place, tot drumul, pana la metrou.
Ziceam ca mult timp m-am considerat un pleasure-delayer. Pana mi-am dat seama ca, desi nu era neaparat o tampenie, nu era nici ceva care sa ma faca special si ca, de fapt, majoritatea celor din jurul meu sunt la fel. E una dintre activitatile mele preferate in ultimii ani, sa observ ca motivele pentru care ma consideram special sunt expirate, si sa fiu nevoit sa imi caut altele. E un exercitiu util, atata timp cat nu exagerezi.
Pleasure-delayer fiind, am 2-3 carti scrise de Octavian Paler pe care nu le-am citit inca. Le-am ascuns prin biblioteca in speranta ca voi uita de ele o perioada. Din cand in cand, imi aduceam aminte ca le am si ca as putea sa le citesc oricand si asta ma facea sa ma simt foarte bine. Aveam un izvor cert de placere pe care il puteam accesa oricand. Asa cum sunt cartile lui Paler, am si alte lucruri care imi fac placere.
Acum 2-3 zile mi-a sunat pda-ul. Era un reminder pus de mine acum vreo doua luni. Scria: “daca e cald afara, du-te in parc si citeste; ia si niste apa cu tine”. Ultima data cand facusem asta, fusesem nevoit sa ma intorc acasa dupa doar 30 de minute fiindca muream de sete. Cred ca avem nevoie sa ne reamintim constant de lucrurile care ne fac placere.
Toti avem un tip preferat de mancare, un loc in care ne place sa stam, un prieten cu care ne face placere sa vorbim, o melodie care ne inspira sau un film pe care l-am putea revedea oricand. Totusi, la un moment dat, ne suprindem gandind “uitasem cat de mult imi place asta”. Hai sa incercam sa ne aducem aminte mai des.
“In Vest, individul se manifesta indeosebi in afaceri, in initiative economice, in comert, in reteaua serviciilor, pe scurt in domeniile unde are o sansa de a reusi, de a obtine bani, de a-si crea o situatie, pe cand in Est, iesit dintr-o lunga mortificare, el navaleste zgomotos si dezorientat in toate directiile. E isterizat de o libertate pe care nu stie s-o utilizeze, dar niciodata, probabil, n-au vorbit atatia oameni in acelasi timp.
Daca la noi, fiecare individ s-ar sui pe un bolovan pentru a-si rosti monologul, Romania ar semana acum cu un imens Hyde Park. Oratori disponibili se gasesc din belsug. Numai ascultatorii lipsesc deocamdata.” – Octavian Paler
De un an si ceva invat sa ascult si simt ca inca mai am mult pana sa ajung sa cred, macar, ca stiu.
Am cam lipsit in ultima vreme de pe blog. Am fost usor ocupat (vezi “Our hours are really flexible” de mai jos :)). Promit sa scriu mai des in urmatoarea perioada. Pana imi reintru in mana, niste recomandari absolut bestiale :)
2. Probabil cel mai tare eveniment de online din vara asta, Next Online Players, organizat de PlayTheBalls-ul lui Ciprian. Ca speakeri sunt si antreprenori din noul val, dar si oameni care au pus bazele internetului de la noi, intr-o forma sau alta. E un eveniment premium, merita sa participe in special cei ce isi doresc foarte tare sa intre in industria online. Eu as incerca sa ajung in primul rand pentru Madalin, Vladimir si Vlad.
3. AIESEC organizeaza si ei o conferinta internationala, la Iasi. E denumita, zic eu sugestiv, Iashington :) si are super-speakeri. Chiar mi-am propus sa particip si eu (in public, that is). Sa vedem…
4. Dintr-un post care se numeste “Top 10 Reasons to Date an Entrepreneur“. Nu-i foarte departe de adevar. :) - Our hours are really flexible. We can meet up anytime between 11PM and 8AM. Sleep can always be rescheduled.
- We will never come home and complain about our boss.
- You can tell all your friends that you’re dating a CEO who runs their own company. You can leave out the fact that the CEO is also the secretary, the janitor, middle management, and a web design intern.
- Some of us have millions of dollars in the bank. Of course, it belongs to our investors, but still…it’s in the bank.
- We’re good at teamwork. We have to be…not all of us can code.
5. “Mitul responsabilităţii presei versus iresponsabilitatea bloggerilor primeÅŸte astfel o lovitură zdravănă, taman unde-l doare mai tare pe voinic, acolo jos, la credibilitate. Cred că e chiar un moment aparte, pentru că reacÅ£iile sunt exact invers decât zice teoria că trebuie să fie.” Da, si eu cred. Cititi articolul complet la Vlad.
6. Am vrut de mult sa scriu despre cum fura jurnalistii lu’ peste toata ziua de pe Monden.info. Si faza cea mai tare nu e ca sunt prinsi (cititi la Zoso), ci faptul ca Pyuric (n-am uitat de cafea, am fost full :D) si echipa fac misto de ei, le intind tot felul de capcane iar ei pica in ele ca prostii. Am sa revin asupra subiectului, fiindca nu sunt singurii jurnalisti care primesc bani pe munca altora.
