Nu cred ca am scris vreodata despre asta pe blog. Printre pasiunile mele care tind sa devina obsesii se afla si indienii americani. Mi se trage probabil de la cele 40-50 de carti scrise de Karl May pe care le-am citit (si recitit) cand eram mai pusti. Si probabil ca le voi mai citi o data la un moment dat.
Apoi, cand am inceput sa ma prind si eu ce inseamna internetul, am inceput sa aprofundez cunostintele pe care le-am acumulat din cartile lui May. Si nu au fost deloc putine. Inca stiu undeva pe la 20 de triburi de indieni, care erau pasnici, care cu care se razboiau si imi amintesc acum, fara sa ma gandesc prea mult, vreo 15 cuvinte in diverse dialecte.
De arme ce sa mai zic, ca le stiu si acum pe toate si daca vreti sa va povestesc vreodata cum se confectioneaza un tomahawk, va stau la dispozitie. Am inceput deci sa ii cunosc pe amerindieni prin lumina pe care Karl May a aruncat-o asupra lor si, cu cat aflu mai multe, cu atat respectul pe care il am fata de ei creste.
Aveau (fiindca acum mai sunt foarte putini) o noblete si o profunzime la care ar fi greu ca cineva sa mai ajunga astazi. Ei ar zice ca din cauza civilizatiei. Tind sa fiu de acord. Apoi, detasarea cu care tratau problemele, si simplitatea aparenta erau completate perfect de o profunzime, o mandrie si o verticalitate pe care multi si le-ar dori. Si, mai presus de toate astea aveau doi stalpi de sustinere puternici, pe care cu greu ii regasesc astazi in oameni: credinta si principiile.
M-am gandit de multe ori sa fac un site cu resurse despre amerindieni si intr-o zi chiar am sa fac asta. Pana atunci, caut in continuare carti despre ei (care sunt foarte rare) si citesc pe net tot ce prind.
Saptamana asta, de exemplu, m-am gandit mult la urmatoarele:
1. Great spirit,
help me always
to speak the truth quietly,
to listen with an open mind
when others speak,
and to remember the peace
that may be found in silence.
- Cherokee prayer
2. We do not want schools….
they will teach us to have churches.
We do not want churches….
they will teach us to quarrel about God.
We do not want to learn that.
We may quarrel with men sometimes
about things on this earth,
but we never quarrel about God.
We do not want to learn that.
Fiindca in ultimele 2-3 luni luni am inceput sa citesc si mai mult decat inainte, inaugurez azi o categorie in care am sa notez, o data pe luna, cartile pe care le-am citit in luna respectiva. In primul rand, o fac fiindca vreau sa ma pot uita in urma si sa vad ce carti si in ce perioada am citit. Nu am tinut pana acum evidenta lor, nici acum n-am de gand sa le numar, insa sunt destul de multe despre care nu apuc sau nu vreau sa scriu pe bookblog si mi-ar placea sa stiu ca le am notate undeva.
In plus, motivul pentru care nu imi pun lista asta intr-un document Word si o fac publica este ca, cine stie, poate ca se mai naste o discutie aici pe marginea uneia dintre carti sau poate ca unii isi mai iau si de aici idei de lectura.
1. Poeme - Octavian Paler, ed. Semne
2. Manual de stil – Dana Budeanu, ed. Nemira
3. 100 Greatest Leadership Principles of All Time – Leslie Pockell, ed. Warner Business Books
4. Don Quijote in Est – Octavian Paler, ed. Albatros
5. Cine suntem – Dan Puric, ed. Platytera
6. Your Marketing Sucks – Mark Stevens, ed. Three Rivers Press
7. 151 de idei eficiente pentru motivarea angajatilor – Jerry R. Wilson, ed. Polirom
Am sa scriu in perioada urmatoare pe bookblog despre “151 de idei” (probabil cea mai proasta carte citita de mine anul asta. Sa nu cumparati in viata voastra carti din colectia Cariera-Succes-Performanta de la Polirom) si despre Don Quijote in Est (una dintre cele mai bune carti ale lui Paler).
Să zicem că încep să mă plictisesc de cărţi de marketing politicoase, care încearcă să îi împace pe dinozauri cu cei din noul val şi să arate că, pe undeva, toţi au dreptate. N-au!
ÃŽn marketing, mai mult decât în orice alt domeniu, “specialiÅŸtii” au un termen de expirare foarte scurt. Te adaptezi sau cobori de pe scenă. Schimbările sunt prea bruÅŸte, prea rapide, iar cunoaÅŸtere bazelor marketingului, deÅŸi în continuare necesare, nu mai sunt ÅŸi suficiente. Mai mult decât atât, nu numai principiile se schimbă, dar au loc ÅŸi schimbări de paradigmă odată la câţiva ani.
“Nu vindem lenjerie intimă, ci sex”
Dintr-o data, produsul nu mai e important, importanÅ£i devin clienÅ£ii ÅŸi atât. Apoi, cativa ani mai tarziu, echipele devin cele mai importante ÅŸi tot aÅŸa… Henry Ford vindea maÅŸini care “puteau fi oricum, atât timp cât erau negre”, astăzi problema aproape că nu se mai pune din punctul de vedere al produsului. Nu vindem creme antirid, vindem iluzia de tinereÅ£e fără bătrâneÅ£e ÅŸi frumuseÅ£e veÅŸnică. Nu vindem parfumuri, vindem siguranţă de sine ÅŸi senzaÅ£ia de irezistibil pe care o are purtătorul parfumului. Nu mai vindem automobile celor ce vor să se deplaseze mai uÅŸor, nu mai vindem nici măcar cai putere ci sentimentul de “king of the world” pe care il ai la volanul unei maÅŸini de sute de mii de euro. Nu mai vindem lenjerie intimă cu dantelă ÅŸi port jartiere, ci vindem sex sau, după caz, dragoste. [recenzia completa pe bookblog]
Am mai zis-o, insa cred ca e bine sa o spun iar: cand zic “angajati” nu ma gandesc la “sclavi”, ci la niste oameni cu care lucrezi, care te respecta si, mai ales, pe care ar trebui sa ii respecti, tu, angajatorul. Insa ceea ce scriu astazi se aplica si in cazul celor care lucreaza cu echipe de oameni ce nu se pliaza neaparat 100% pe ideea clasica de “angajat”. De exemplu, sisteme cum ar fi bookblog.ro, in care echipa are ceva mai multe drepturi decat un angajat corporatist si are un cuvant important de spus in dezvoltarea firmei/proiectului. Acelasi lucru se aplica si ONG-urilor si, in general, oricarui sistem in care exista un nivel ierarhic, oricat de putin important ar fi el si oricat de putin s-ar simti.
Teoria echităţii
Sa trec, deci, la subiect. Exista in management (si nu numai) conceptul de “teoria echitatii”. Wikipedia zice asa:
“An individual will consider that he is treated fairly if he perceives the ratio of his inputs to his outcomes to be equivalent to those around him.” Si avem si o schema foarte buna, tot de la Wikipedia:
Mai simplu, ideea e asa: raportul dintre ceea ce ofera un angajat companiei si recompensa (ceea ce primeste el de la companie) trebuie sa fie egal cu raportul dintre ceea ce ofera si ceea ce primesc colegii sai. E in regula ca unul dintre colegii sai sa primeasca mai multi bani decat el doar daca valoarea muncii acelui coleg este mai mare. Daca asta se intampla, putem spune ca este echitabil pentru ambii angajati. Insa daca unul dintre ei este nepotul sefului si, din acest motiv, e platit de 2 ori mai mult pentru aceeasi munca, atunci nu mai este echitabil, e nedrept, e incorect.
Probabil vi se pare normal. Si mie. Doar ca, in general, teoria echitatii este avuta in vedere doar cand se pune problema stabilirii salariilor si a bonusurilor. In rest, e uitata. E uitata de manageri si, mai ales, este uitata de angajati, de oamenii care lucreaza la acea firma.
Angajaţii nu sunt egali!
Si nu vor fi niciodata. Toate povestile cu “pentru mine toti valoreaza la fel de mult” si sa tratezi pe toata lumea egal sunt abureli. Managerii aia vorbesc sa nu ii ia somnul iar angajatii care au astfel de pretentii sunt cel putin naivi. Nu ai cum sa ii consideri pe toti ca fiind egali, fiindca nu-s! Din secunda in care au intrat in firma/ong/proiect, unii se straduiesc mai mult, altii mai putin. Chiar si cei care lucreaza pe acelasi post si fac acelasi lucru, performeaza diferit. Unii pun mai mult suflet, se implica mai mult, se ofera voluntari de fiecare data cand e nevoie, ii simti mai aproape de firma decat pe altii si, pana la urma, ii simti mai aproape de tine.
Avem impresia ca, daca din punct de vedere strict managerial, stiintific daca vreti, ni se da voie (ba chiar e recomandat) sa platim angajatii diferit, in functie de prestatie, din punct de vedere moral, ca oameni, nu avem dreptul de a pretui mai mult pe unii dintre ei. E clar, de facut toti o facem! Doar ca multi considera ca asta e o dovada de slabiciune, ca nu ar trebui ca lucrurile sa fie asa sau ca ar trebui sa incercam sa controlam cumva asta.
Eu nu cred. Cred ca e okay sa ne pese mai mult de cei care ne-au lasat impresia ca le pasa mai mult. Si ca, dincolo de teorii ale echitatii, dincolo de manuale de management si carti de relatii interpersonale, avem obligatia morala, in primul rand fata de noi, sa tratam pe toata lumea corect, dar nu egal!
Diverse, pe scurt: - in continuare doar max. 30 de minute / zi de laptop+telefon, functioneaza fara probleme. Ma gandesc sa reduc la 15 minute - azi m-a sunat Adrian Ciubotaru. Emotionant. Poate il stiti, scoate o carte, e aproape scriitor iar cartea lui mai are putin si va deveni bestseller. Si cum timpul e oricum relativ, zic ca e momentul ca doritorii de prieteni influenti sa isi faca repede o poza cu el. - citesc pe plaja “Your marketing sucks” si, ocazional, notez idei de posturi pt blog - aseara am asistat la pregatirea unui gratar; cei prezenti pot confirma ca am canalizat multa energie in directia asta, chiar daca efort fizic nu prea am depus; o dovada clara a faptului ca am crezut cu adevarat in acel gratar, e chiar faptul ca totul a iesit excelent. - pe plaja, un copil atat de mic incat abia vorbea ii da lectii de marketing unui tiganus care vindea Kurtos-kalacs.
*Vanzatorul, urland in gura mare: Avem Kurtos-kalacs, luati Kurtos-kalacs cu de toate!
*Pustiul, uitandu-se la maica-sa, usor dezamagit: Cu de toate? Da’ eu nu vleau cu de toate… - la cabina de dus am nimerit intre un mos care il spala pe nepot si un tip care canta de mama focului; n-ar fi fost foarte grav daca nepotul ar fi vrut sa fie spalat de bunic iar ocupantul cabinei de dus din dreapta mea ar fi cantat orice altceva decat Holograf (“Ti-am dat un inel”) - desi pana acum am reusit sa nu lucrez efectiv imi zboara destul de des mintea la bookblog si imi tot zic ca voi scrie postul ala in care voi argumenta de ce chestia asta e perfect okay, chiar ma bucura, iar workaholismul e cu totul altceva
Am 3-4 subiecte de blog foarte tari. Din pacate, plec din Bucuresti si ma duc intr-un loc in care, desi am wireless, mi-am propus sa stau online cel mult 30 de minute pe zi. Tinand cont de faptul ca anul trecut mi-a iesit, e foarte probabil sa imi iasa si anul asta. Deci subiectele tari vin dupa. :)
Daca am chef, poate ca o sa postez ceva subiecte mai light, mai am niste draft-uri pe aici. Bonus de plecare, un filmulet care mi-a dat multe idei, via Dorin (pai ce, crezi ca numai tu de la mine?)
Ah, da, e primul an in care plec si nu imi fac griji ca pica proiectele fara mine. Misto sentiment.
***Fragment din interviul pe care “l-am acordat” FrontNews.ro. Multumesc frumos! :)
Cum ti-a venit ideea pentru Bookblog? Povesteste-mi evolutia proiectului pana astazi.
Mi-e teama ca pentru asta ar fi nevoie de vreo doua romane, insa iti pot spune cum a inceput. Pe mine m-au ajutat mult cartile. Sa aflu lucruri, sa evadez cand aveam nevoie sa evadez, sa inteleg mai bine oamenii dar, mai ales, sa ma cunosc mai bine pe mine. Sunt recunoscator celor din jurul meu pentru destul de multe lucruri, am vrut sa dau ceva inapoi iar sa recomanzi carti care merita citite, sa construiesti un reper pentru pasionatii de lectura mi s-a parut o modalitate foarte buna de a face asta.
Mai ales ca era un domeniu in care se faceau (si se fac in continuare) foarte putine lucruri. Am strans o echipa, am conturat cateva obiective si am inceput sa lucram la un sistem care sa ne permita sa facem performanta, sa realizam ce ne-am propus, sa ajutam oamenii si, evident, sa ne simtim bine in timp ce facem asta. Pentru mine, dincolo de atasamentul subinteles pe care il am fata de proiect, BookBlog e o poveste de succes din multe puncte de vedere. Echipa de acolo a facut foarte multe pentru cultura, in special pe zona de online. Si inca suntem la inceputul planului. Va fi “huge”!
Cum vezi viitorul proiectului?
In primul rand vom marsa in continuare pe zona de online, incercand sa ajutam oameni si, de ce nu, sa fim vazuti ca fiind cei mai buni pe partea asta. Apoi de vom dezvolta, propabil, mai mult pe offline, prin evenimente, in primul rand. De exemplu, intalnirile Schimb de Carti, care sunt organizate acum in 15 orase din Romania si din toamna vor avea loc si in afara tarii, cel mai probabil Paris si Londra fiind primele orase. Vom dezvolta mai bine si partea de auto-sustinere financiara care sa ne permita dezvoltarea de proiecte mult mai mari. Pe termen lung, noi avem niste vise. Unul dintre ele, care personal imi pare din ce in ce mai realizabil, e sa organizam evenimente culturale la Sala Palatului iar, mai apoi, pe stadioane. As putea sa mai spun multe, dar nu vreau sa stric surprizele.
Deci nu esti de acord cu disparitia cartii dupa aparitia ecranelor?
Nu sunt de acord. Sunt insa de parere ca trebuie sa ne adaptam. Cultura nu inseamna rigiditate. A fi in pas cu schimbarile, cu tehnologia, nu inseamna neaparat o decadere a culturii, la fel cum progresul tehnologic nu are intotdeauna o legatura directa cu regresul spiritual. Oamenii incep sa fie online. Trebuie sa acceptam asta iar cei ce nu o pot accepta probabil vor muri incet-incet. Dar noi suntem aici, intelegem fenomenul, il iubim si misiunea noastra este sa imbinam cat mai bine online-ul si cultura astfel incat oamenii sa nu fie nevoiti sa aleaga intre ele.
Cum a aratat relatia cu banii in proiectul BookBlog? Ai cautat finantari? Cum reactiona lumea la idee?
Initial nici nu s-a pus problema banilor; ea a aparut atunci cand ne-am hotarat ca vrem sa ducem bookblog la un alt nivel si era clar ca daca vrem sa facem chestii din ce in ce mai misto vom avea nevoie de bani. Finantari nu am cautat, dar nici nu a fost nevoie, am avut tot timpul incredere in faptul ca proiectul poate produce bani.
Cum crezi ca o sa arate, ca business, peste 10 ani? Cat de mult vrei sa-l extinzi?
BookBlog va creste atat cat va fi nevoie sa creasca pentru ca noi sa schimbam o particica din lume si sa ne simtim si bine facand asta. Si da, desi banii nu sunt pentru niciunul dintre noi pe primul loc, nu le putem nega utilitatea. Daca ma intrebi de limite superioare, n-avem. Nici referitor la bani si nici la extindere. Iar despre limite inferioare iarasi e greu de discutat fiindca le mutam tot timpul din ce in ce mai sus.
Ce defineste blogosfera romaneasca?
Nimic nu o defineste. Nu poate fi incadrata intr-un pattern, nu poate fi controlata, nu poate fi reglementata. E libera. Brusc, oricine vrea sa spuna ceva, e ascultat. Pentru cat timp si de cat de multi oameni, asta e o alta discutie. Blogosfera e eterogena. Exista aici si uscaturi si oameni geniali, sunt si frustrari si urlete de “ajutor”, si sperante si vise. Practic, este o imagine a societatii in care traim, la o scara mai mica, cu un singur amendament: e mai libera.
Ce parere ai despre generatia hiperconectata?
Au acces mai rapid la informatii, au acces mai rapid unii la altii, pot comunica mai usor. In felul asta informatia se propaga mult mai repede, deci sunt mai eficienti. Cu mentiunea pe care am mai facut-o: sa nu uitam ca a vorbi cu cineva pe messenger sau la mobil nu va putea inlocui niciodata o intalnire fata in fata, intr-un parc sau o cafenea. Oamenii vor (constient sau nu) caldura. Si, cel putin in momentul de fata, e cam greu sa o transmiti online sau prin sateliti.
Ce vine dupa web 2.0? Cum va arata internetul peste 10 ani?
Nu stiu ce vine. Iar cei care zic ca stiu sunt nebuni. In 10 ani internetul ar putea arata cu totul altfel decat arata acum. De exemplu “deloc”.
Povesteste-mi o chestie haioasa legata de blogging.
Faptul ca in ultimii 2 ani si jumatate am cunoscut cateva sute de oameni, mi-am facut cativa prieteni buni, am castigat parteneri de business, am inceput sa ies la sucuri de doua ori mai des decat inainte si, cu toate astea, inca exista oamenii (in special jurnalisti) care sustin ca bloggerii sunt niste tipi antisociali, frustrati si cu probleme de adaptare. Deci niste tipi urla prin ziare ca altii sunt frustrati si acuza de lipsa de adaptare pe unii care folosesc niste instrumente mult mai avansate decat ei.
2. “poate, ceea ce ni se cere in primul rand nu e curajul de a ridica piramide, cat curajul de a crede in ele.” [articol complet scris de Adela]
3. Amicii de la Oricum organizeaza o scoala de vara ce are ca tema antreprenoriatul social. In sfarsit ceva nou :) Detalii aici.
4. Am fost invitat saptamana trecuta la o conferinta de presa a Maguay. De cativa ani am cam pierdut contactul cu tot ce inseamna hardware insa, pe scurt, Maguay a lansat o noua platforma pentru laptopuri care, din ce am auzit acolo, produce rezultate destul de tari. Am retinut 2 lucruri misto: niste preturi de 350 de euro si baterii ce tin cel putin 3 ore (si asta ruland filme pe high-definition). Nu auzisem despre ei pana acum insa dau un copy-paste cu un text care mi s-a parut interesant:
- Primul procesor Intel Pentium 4 in Romania;
- Primele procesoare Intel Pentium III Xeon;
- Primele procesoare pe 64 biti, Intel Itanium 2, in cadrul CERF 2004;
- Primele procesoare Intel Dual-Core in 2005;
- Primele procesoare Intel Core 2 Duo in 2006, integrat in sistemul Maguay GamePower;
[de aici]
5. Citatul saptamanii: “Fii bun, dar fereste-te sa creada lumea ca poti fi doar bun.” – Nicolae Iorga.
Hai sa va spun. Am un secret. Imi scot lucruri din memorie. Ma antrenez de vreo 2 ani si pot spune ca am ajuns sa stapanesc asta foarte bine. De exemplu, uneori ajung la intalnirea cu un client si inainte sa intru pe usa biroului scot PDA-ul sa imi amintesc cum il cheama. Partea misto este ca in acel moment incep sa fac conexiunile cu toate informatiile adunate despre el fiindca, evident, mi-am pregatit intalnirea cu o zi-doua inainte. That easy!
Nu fac niciun efort sa retin informatii pe care le pot gasi in cel mult 20 de secunde. Mi se pare inutil sa imi incarc memoria cu ele. Sunt mai relaxat, mai putin stresat decat as fi daca ar trebui sa tin minte atatea lucruri. Insa nu le uit complet, nici nu cred ca as putea. Pur si simplu le ascund intr-o “camera din spate”, o camera in care stiu ca intru rar.
Accesez informatia doar cand am nevoie de ea. E chiar eficient. Partea si mai tare este ca am inceput sa izolez la fel de bine si sursele stresului. Nu functioneaza la orice tip de problema, exista inca unele care nu ma lasa sa dorm noaptea, insa sunt semnificativ mai putine. Observ problema, o analizez si iau o decizie intotdeauna! Uneori decizia este sa mai astept cateva zile sa se mai aseze lucrurile, alteori imi dau seama ca nu o pot rezolva decat peste alte 2 saptamani, cand voi avea niste date in plus. Asa ca aleg sa mi-o scot din minte. Trec in agenda PDA-ului si gata. Am mintea mai limpede, creste creativitatea, creste flexibilitatea, creste viteza de reactie, creste nivelul de optimism.
Trei saptamani mai tarziu suna un reminder in care sunt scrie 4-5 cuvinte alese cu atentie astfel incat sa imi aduc aminte imediat despre ce e vorba si sa pot face rapid conexiunile si gata. Back in business. Regula e simpla: daca o informatie poate fi trecuta in agenda suficient de clar pt a fi inteleasa mai tarziu, ea nu are ce cauta in memoria mea.
Sigur, unii s-ar putea intreba:
- Ce se intampla daca mi se fura PDA-ul. Raspuns: are parola.
- Si daca o afla cumva? Mai are una!
- Daca il pierzi, cum mai stii ce ai de facut? Backup pe calculator.
- Daca il pierzi si pe ala? Backup lunar pe cd-uri. Altceva? :)
Intrebarea de baraj: procedez in felul asta cu orice tip de informatie? Evident ca nu. Evident ca exista lucruri pe care trebuie sa le pastrez in minte tot timpul. Bineinteles ca in unele cazuri, mai ales in ceea ce priveste oamenii, voi incalca regula asta cu zambetul pe buze. Si, evident, ceea ce functioneaza excelent pentru mine, s-ar putea sa nu functioneze pentru altii.
Partea foarte tare este ca se poate ajunge la nivelul asta si ca oricine o poate face. In rest, cred ca trebuie abordata aceeasi solutie ca in cazul seminariilor, speech-urilor la care participam, cartilor pe care le citim:
1. aflam o “reteta” sau o solutie care a functionat pentru altii
2. ne intrebam daca ar putea functiona si pentru noi
3. daca e nevoie (si de obicei e), adaptam solutia astfel incat sa fie okay si pentru noi
4. aplicam si vedem daca intr-adevar functioneaza si daca ne rezolva problema
Asadar, la mine functioneaza. Mai departe, e treaba voastra.
