Se vorbeste mult despre efectele negative ale internetului asupra vietii sociale a fiecaruia dintre noi. Mie mi se pare ca, din contra, internetul accelereaza crearea de relatii intre oameni. Da, accelereaza! In niciun caz nu creeaza sociopati si nu favorizeaza sihastria. :) De altfel, daca ne uitam la aplicatiile web care sunt acum pe val, vom vedea foarte multe retele sociale (myspace, LinkedIn, Hi5), site-uri si servicii care usureaza sau dau o alta dimensiune comunicarii dintre oameni (Yahoo messenger, Twitter etc) si jocuri online (Second Life, Travian, Conquiztador) care isi bazeaza succesul exact pe dorinta oamenilor de a interactiona cu alti oameni, chiar si atunci cand se joaca pe calculator.
Faptul ca unii oameni ajung sa prefere interactiunea online in locul celei traditionale este, de cele mai multe ori, rezultatul obtinut prin folosirea gresita a instrumentului numit Internet. Va amintiti, putem folosi cutitul pentru a taia paine sau pentru a omori un om. Dar el ramane un instrument. Problema e ca, de multe ori, oamenii folosesc acest instrument in perfecta cunostinta de cauza.
Nu internetul indeparteaza oamenii, ci oamenii se indeparteaza unii de altii. Noi suntem cei care alegem la un moment dat sa ne izolam, sa fugim de societate, iar cea mai apropiata si convenabila pestera este internetul. De ce convenabila? Fiindca e acea pestera in care avem aproape de toate. De fapt, cei mai multi dintre noi nu vrem sa traim in sihastrie, intr-un varf de munte. Vrem doar ca lumea sa creada ca facem asta! Fiindca in felul asta uimim, socam, devenim interesanti. Vrem sa fentam sistemul. Mergem pe principiul ca daca tot am ales sa ne retragem intr-o pestera, macar sa ne retragem intr-una care e dotata cu pat, cablu tv si aer conditionat. Oricum de afara nu se vede. Internetul este locul care seamana cel mai mult cu viata pe care o traim, e locul in care pierdem sau, mai bine zis, “scapam” doar de lucrurile care nu ne plac.
Si totusi, daca unii oameni se refugiaza in internet si asta e cauza pentru care se “indeparteaza”, cum zic unii, de realitate, de ce odata ajunsi acolo frecventeaza retele sociale, stau pe yahoo messenger si scriu pe Twitter? Nu e acelasi lucru?
Nu. Nu e deloc acelasi lucru. Fiindca si messengerul, si social-network-urile, si jocurile online au o caracteristica in comun cu pesterile. Oare cei care fugeau in varf de munte se ascundeau fiindca voiau sa se asigure ca nu vor mai incerca sa vorbeasca cu alti oameni? Sau fiindca voiau sa fie siguri ca alti oameni nu vor mai incerca sa vorbeasca cu ei? De multe ori, ei nu isi suprimau lor dreptul de a vorbi cu altii, ci le anulau celorlalti dreptul de a li se adresa. Voiau sa controleze, sa hotarasca ei momentul in care va veni vremea sa revina.
Iar internetul exact asta iti ofera. Lumea te vrea. Iti da un mesaj pe messenger dar daca nu ai chef, nu raspunzi. Intra in Second Life, dar daca tu nu vrei sa joci, nu te vor gasi. Te urmaresc pe Twitter, dar daca nu vrei sa scrii nimic, ei nu vor citi nimic. Esti online, dar daca n-ai chef de ei, stai pe invisible. Cu alte cuvinte, tu hotarasti cand interactionezi cu ei, tu ai controlul.
Acum, daca incepem sa ne gandim ca, tot online, si “ei”, cei pe care tu ii poti contacta atunci cand te hotarasti sa o faci, au la dispozitie acelasi instrument ca si tine, deci aceleasi drepturi, s-ar putea ca lucrurile sa devina cu adevarat interesante. Fiindca, spre deosebire de viata reala, pe internet interactiunile au loc doar in momentul in care ambele parti isi doresc asta.
Daca aveti 10 minute pentru voi astazi, folositi-le uitandu-va la filmuletul de mai jos. Tipul e genial.
“The quote and video above are from a speech given by Jim Valvano at the 1993 ESPY Awards. He passed away from cancer less than two months after giving this speech.” [sursa]
Sunt unii oameni care afirma cu foarte mare convingere ca nu exista lucruri corecte si incorecte, bine si rau.
Ii invidiez sincer. Mi-ar placea sa am siguranta lor. Fiindca, de cele mai multe ori, societatea e cea care ne defineste binele si raul, corectul si incorectul.
Sunt lucruri pe care le consideram incorecte si evitam sa le facem nu fiindca ne-am incalca niste principii, nu fiindca ni s-ar parea imorale, ci fiindca o mare parte dintre oamenii din jurul nostru ne-ar acuza pentru asta. Nu ne e neaparat frica de ei, de cele mai multe ori ne conformam fiindca vrem sa fim acceptati de societate, avem nevoie sa ni se confirme ca suntem si noi parte a ceva, o rotita dintr-un sistem care functioneaza.
Apoi, mai sunt nonconformistii, persoanele care, dintr-un motiv sau altul, aleg sa nu-si deseneze corectul si incorectul pe conturul oferit de ceilalti. Se ambitioneaza si se lupta cu uniformitatea mentalitatilor, ataca pattern-uri si incearca sa schimbe ceva, sa “calibreze” lumea asa cum cred ei ca ar trebui sa fie.
Unii reusesc, altii nu. Insa pana si cei care reusesc au lucruri pe care le considera corecte sau incorecte, pe baza parerii generale a societatii. Ca sa ai o oarecare stabilitate, ca sa te poti raporta la ceva, ai nevoie sa pastrezi cateva elemente ale sistemului neschimbate. Trebuie sa ai niste premise. Iar pana le schimbi, premisele sunt cele oferite de societate.
Citesc ce am scris si suna complicat. Daca doar ar suna, ar fi excelent, doar ca suna mult mai simplu decat este de fapt. Sunt unii oameni care afirma cu foarte mare convingere ca nu exista lucruri corecte si incorecte, bine si rau. Ii invidiez sincer. Daca as putea avea siguranta lor, probabil ca as putea gandi mai clar, mai lipsit de prejudecati, mai liber.
Aveam de scris alte lucruri in seara asta, insa am gasit la Iulian o stire care mi se pare absolut bestiala. “Funar ÅŸi GhiÅŸe au făcut un proiect de lege care obligă posturile TV ÅŸi de radio să dea ÅŸtiri pozitive ÅŸi ÅŸtiri negative în proporÅ£ie egală. Proiectul a fost adoptat de Senat.” [sursa]
Si Iulian si Vlad vad ca sunt cam impotriva si li se pare o gluma. Sigur, ei sunt jurnalisti, vad lucrurile astea din alt punct de vedere si, in plus, isi dau mai bine seama de modul in care intrarea in vigoare a unei astfel de legi ar afecta libertatea jurnalistilor si ar incalca (sau nu) dreptul cetatenilor de a fi informati. Eu vorbesc din punctul de vedere al unui om care acum cativa ani a decis sa renunte la tv iar acum se simte excelent, in mod cert mult mai bine decat toti frustratii care se uita obsesiv la stirile de la ora 17 si plang seara de seara la cate o emisiune jenanta incadrabila la “Mircea Radu”(n-am nimic cu omul) sau “reality-show”.
Okay. Poate ca nu e realizabil, poate ca e ilegal, poate ca ar duce la lucruri la care eu nu ma pot gandi in momentul de fata. Probabil ca legea nu are nicio sansa, probabil ca va fi degeaba. Insa e o idee absolut bestiala si eu ma duc sa ii notez pe astia doi pe o foaie fiindca mi-au demonstrat ca macar constientizeaza problema pe care restul o ignora. Da, frate! Programele tv sunt de doi bani iar ce se intampla in Romania e o rusine si poate fi incadrat usor la “mijloace de indobitocire”.
Ciudat ca, de cate ori citeam urmatoarea fraza (cu care nu eram de acord), ma gandeam la calculatoare, la internet etc. Zicea Paler ca “progresul tehnologic declanseaza regresul spiritual”. Poate exagera. Era batran si conservator. Insa hai sa ne gandim putin la asta avand televizorul in fata ochilor. Chiar nu s-ar putea lasa doar doua babe care isi omoara amantul cu toporul pe seara? Chiar nu putem lasa la o parte o stire despre noua tehnica de tortura a vecinilor descoperita de un coate-goale in nu-stiu-care sat din Romania? Chiar suntem masochisti?
Asta fiindca ma cam saturasem de titlul “Recomandari” iar daca puneam “cu ce ne mai laudam” nu mai puteam tinde catre titlul de om subtil. :) Lasand gluma la o parte, am doua+1 recomandari pe care nu puteam sa nu le dau fiindca mi se par foarte-foarte tari.
1. Primul este un interviu in exclusivitate, cu Julia Navarro. E realizat de Raluca, special pentru bookblog, fata in fata, in perioada targului de carte, atunci cand celebra jurnalista (si, mai nou, scriitoare) spaniola a fost in Romania. Partea I si partea a II-a.
Profesorul Gheorghe CeauÅŸu despre Cine suntem de Dan Puric. Vorba lui Silviu, “exquisite”! Partea I si partea a II-a.
3. “Mi-am dat seama ca vaicarelile colective (la care am luat parte), cum ca nu exista un public activ si cultivat pentru viata culturala a noastra sunt nefondate. Publicul exista, dar trebuie sa faci un efort ca sa-l gasesti. Eu l-am gasit prin bookblog.ro” – Ioan T. Morar, despre prima editie Booktalks, in Academia Catavencu. Cititi restul aici.
As avea nevoie de un om care poate prelua managementul unui blog colectiv in limba engleza. Cred ca ar fi o oportunitate buna pentru cineva care vrea sa acumuleze experienta si sa mai invete una-alta in ceea ce priveste problogging-ul si online-ul, in general. Poate fi si junior, nu ma intereseaza nici diplome, nici daca a facut scoala generala si nici pe unde a mai lucrat. In niciun caz nu astept CV.
Cerintele ar fi:
- sa fie fan bookblog :)
- Sa vrea sa invete lucruri despre marketing online/management de proiect/blogging. Adica sa vrea PE BUNE sa invete. Sa fie genul de om care intreaba la orice nelamurire pe care o are.
- Sa fie 100% proactiv, sa se implice, sa se agite, sa vrea sa faca mai mult, sa depaseasca fiecare dintre target-urile pe care le setam impreuna.
- Sa citeasca (orice, doar sa citeasca) si sa simta constant ca nu se dezvolta suficient de repede.
- Sa creada in oameni, sa creada in el/ea, sa creada ca nu exista lucruri imposibil de realizat.
- Sa stie ca e bun.
- Sa fie din Bucuresti. (stiu, sorry)
Hai ca nu vreau multe :))
Important:
1. daca acum te intrebi “unde scrie despre bani”, nu esti in target.
2. daca te intrebi “bun in ce?”, nu esti in target.
Se ofera (iar asta poate fi trecuta si la “cerinte”):
- dezvoltare personala si acumulare de experienta in online project management / online marketing
- posibilitatea ca dupa perioada de proba (stabilita de comun acord) sa faca parte din echipa bookblog.ro
- evident, la un moment dat bani sau, de ce nu, mai mult decat atat :)
Plusuri:
- experienta pe online (experienta pe .com e un plus)
- cunostinte de marketing
Mail la andrei[at]bookblog[dot]ro cu subiectul “Vreau” si un mesaj de minim 15 si maxim 20 de cuvinte. Fiecare scrie in mesaj ce vrea. Poate fi motivul pt care isi doreste asta, poate fi despre ce a mancat aseara sau despre ultima lui realizare profesionala. Orice! Insa in 15-20 cuvinte.
Deadline: duminica, 22 iunie, ora 21:00.
In functie de cate mailuri primesc, programam interviu prin Skype (sau messenger).
2. Aseara m-am uitat la un meci (aproape) de la inceput pana la sfarsit. Ultima data cand m-am uitat la televizor atat de mult intr-o singura zi a fost acum vreo 3 ani. Ultima oara cand am vazut un meci cap-coada a fost acum vreo 10-12 ani, cu tata din cate imi aduc aminte. Sportul in sine mi se pare okay, nu-mi pare rau ca m-am uitat. Doar ca nu ma va entuziasma niciodata si nu imi voi putea explica decat, probabil, foarte tarziu efervescenta pe care fotbalul o provoaca.
Nu stiam dupa nume decat 4-5 jucatori romani, sa-mi fie rusine. Ce sa-i faci, in 12 ani mai moare unul, mai ajunge altul la pubertate… Acum, (ceva mai) serios vorbind, noroc cu Mutu pe care il vad la metrou in fiecare zi spunandu-mi ca a ajuns unde e datorita mie. Altfel, nici pe el nu cred ca-l recunoasteam. Stiu, sunt un ignorant.
N-am sa comentez meciul. Nu ma pricep si, in plus, parca prea isi da toata lumea cu parerea. Tara in care traim e o mare echipa de fotbal in care toti isi doresc sa fie capitani. Iar daca nu se poate capitani, macar antrenor ceva… Toti stiu sa joace, toti stiu cum trebuia sa faca Piturca ca sa castige, toti pot identifica rapid vinovatii pentru esecul de aseara. Ah, pardon, n-a fost esec, am zis ca nu comentez.
Nu m-a bucurat dar nici nu m-a deranjat foarte tare ca am pierdut. Mai mult m-a deranjat atitudinea aia pe care am vazut-o si in pauza, pe alte canale, am vazut-o si la comentatorul de pe tvr1, si la unii dintre jucatori, imediat dupa meci. M-a deranjat atitudinea de “aproape am castigat“. Adica “hei, n-am dai niciun gol in 3 meciuri dar, uite, de cateva ori aproape am tras pe poarta”.
E ca acum vreun an-doi cand, de la o discutie pornita de Bobby parca, faceam misto gandindu-ne cat de tare ar fi sa gasim o modalitate de a contoriza numarul de oameni care au avut intentia de a intra pe blogurile noastre. Cei care “aproape au dat click”. Asta fiindca daca ii contorizam pe cei care chiar intra iar incepeam sa ne certam familiile si prietenii: “ati putea sa intrati macar din politete, o data la 2-3 zile”. Cam pe acolo sta si Romania. Vorba lui Adi, ca tot e ziua lui, avem un palmares plin de “eram cat pe ce”.
Nu suntem pregatiti psihic sa castigam. Avem carente serioase la nivel de mentalitate, avem frane auto-impuse provocate de genul de frustrari care se instaleaza in jurul varstei de 5-6 ani. Si cand spun asta nu ma refer neaparat la fotbalistii romani. Ei stiu mai bine ce s-a intamplat acolo, desi sunt convins ca olandezii ne-au batut dinainte sa intre pe teren. Sa acceptam totusi ca pur si simplu olandezii au fost mai buni SI din punct de vedere tehnic. Problema mentalitatii in carje e una care poate fi extinsa la nivelul intregii populatii; evident, cu exceptiile de rigoare, exceptii care insa sunt insuficiente pentru a putea schimba ceva.
Cand o sa fim pregatiti sa castigam, putem incepe sa speram. Pana atunci, ne multumim cu volumul mare de potential pe care il acumulam.
1. Sambata asta sunt la un training full-day de analiza grafologica. Ma duc sa aprofundez ce am mai aflat de la Ionut si ce am mai prins din cateva articole online. Ionut, mai tii minte ca ti-a fost destul de greu sa “citesti” in scrisul meu acum vreun an, da? Stai sa te vad dupa trainingul asta. :))
2. Pe Empower.ro puteti castiga o invitatie la Becoming a 24h Champion, oferita de Ziglar Worldwide Training Romania. Aflati cum.
3. Cu dedicatie celor ce se cred geniali doar fiindca le vine cate o idee buna din cand in cand, post-ul lui Claudiu: ideea nu reprezinta decat 1% din intregul proces. 1% da? Adica fara executie, ideea ta geniala e aproape zero. Mai spune Claudiu si ce reprezinta restul de 99%. Eu as sublinia: disciplina, constanta, pasiune si strategie.
4.Un blog cu un concept care mi-a placut. Cum cunosc si autoarea, vi-l recomand. :)
5. “Nu-i nici o ruÅŸine să munceÅŸti, la prăjit cartofi sau la-mpins tava. RuÅŸinea e să nu ai vise de îndeplinit.” Restul la Vlad.
6. Citat din Paler: “Exista in mine ceva needucabil.” (sursa)
7. Si alte cateva randuri. De meditat.
“La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, intr-o casa bombardata si abandonata din Germania s-a gasit o marturisire de credinta. Fusese scrijelita pe zidurile de la subsol de catre una din victimele Holocaustului: Cred in soare – chiar si cand nu straluceste
Cred in iubire – chiar si cand ea nu se arata
Cred in Dumnezeu – chiar si atunci cand nu vorbeste†(sursa)
Rodger Bailey a creat ceea ce se numeste LAB Profile, un set de proceduri care pot fi incadrate in capitolul tehnici NLP. E un tip tare. Recent, o parte din munca sa am gasit-o descrisa (si aprobata) de Shelle Rose Charvet (printre altele, autoarea cartii “Cuvinte care schimba minti“). V-am spus asta ca sa vedeti de unde am pornit si sa am niste baze mai solide decat judecata si experienta mea care, oricat de bune as crede eu ca sunt, pot fi contestate mai usor decat ale celor doi.
Nevoia de a generaliza
Conform lui Bailey exista doua tipare de oameni. Fiindca am avut aseara o (alta) discutie pe subiectul asta, mentionez ca da! pot exista si exceptii si probabil ca la orice regula/lege exista. E normal sa fie asa. Insa cred ca avem nevoie de discutii cu baze teoretice, avem nevoie de generalizari si avem nevoie de etichetari. Avem nevoia chiar si sa punem etichete oamenilor.
De fapt, si daca n-am constientiza ca avem nevoie de asta, oricum am face-o, inconstient. INSA trebuie sa dozam bine lipiciul cu care lipim etichetele, adica sa ramanem suficient de deschisi incat sa putem dezlipi acea eticheta cand ne dam seama ca ne-am grabit si ca acea persoana e de fapt cu totul altfel. Ca sa dau un exemplu simplu, daca un tip vine la o intalnire de afaceri cu cizme pline de noroi si cu camasa patata, intr-o cafenea de la parterul unui hotel de 5 stele, probabil ca multi dintre noi (daca nu toti) l-am eticheta din momentul in care il vedem (constient sau nu). Intrebarea care face diferenta intre oameni nu ar trebui sa fie “l-ai etichetat sau nu?” ci “dupa ce ai discutat cu el, mai conteaza eticheta pe care i-ai pus-o initial? ai schimbat-o sau ai uitat-o pe fruntea lui?”
Doua tipare de oameni
Revenind la teoria lui Bailey, evident o generalizare bazata pe un pattern observat la majoritatea oamenilor. Avem doua tipare: Ansamblu si Detalii. Asta inseamna ca exista oameni care prefera sa munceasca pastrand o privire de ansamblu asupra lucrurilor. In general, sunt buni strategi, poate buni manageri, insa ii deranjeaza sa se ocupe de lucrurile mici, sa rezolve probleme care li se par minore.
Pe de alta parte, avem oamenii cu tiparul “detalii”. Sunt cei care lucreaza bine cu bucati mici de informatie, pot “sparge” foarte repede un proces in mai multi pasi bine definiti, sesizeaza erorile, problemele si incearca sa le repare. Sunt de multe ori tipicari, perfectionisti, insa au probleme in a stabili prioritati si a vedea “the big picture”.
Tipare care pot forma o axa
Acum, astea sunt cele doua “tipare pure”, sa zicem. Adica punctele extreme descrise de Bailey. In viata reala insa, fiecare dintre noi ne aflam undeva pe o axa intre “Detalii” si “Ansamblu”. Adica se poate spune ca suntem, de exemplu, la 30% distanta de oamenii cu tipar Detalii si 70% de cei cu tipar Ansamblu. Asta ne-o confirma intr-un fel si Charvet care spune ca si oamenii “Ansamblu” se pot concentra uneori pe detalii insa doar pe perioade de timp determinate. Acelasi lucru se aplica si la cei cu tipar “Detalii”.
Si iata unde voiam sa ajung. Desi probabil ca nu exista oameni care sa fie 100% concentrati pe detalii sau pe imaginea de ansamblu, teoria (deci generalizarea) lui Bailey ramane extrem de utila fiindca cele doua extreme definesc acea axa! Iar asta inseamna ca daca unul dintre noi isi da seama ca in general acorda o atentie foarte mare detaliilor si e perfectionist, atunci chiar daca avem impresia despre noi ca ne putem totusi detasa sa vedem si imaginea de ansamblu, de fapt intotdeauna vom fi mai buni la unul dintre aceste lucruri decat la celalalt.
Niciodata nu vom putea sa ne situam exact la 50% detalii si 50% ansamblu, si nici nu cred ca am vrea asta, fiindca ar inseamna ca suntem mediocri, comuni.
