Andrei Roșca

Am revenit dintr-o deconectare de 2 zile de care chiar aveam nevoie. Va multumesc pentru felicitari tuturor si nu am sa plictisesc foarte mult. Vreau doar sa mai adaug cateva randuri despre RoBlogFest-ul de anul asta.

Arhi zicea intr-un comentariu la post-ul anterior ca bookblog ar fi meritat, pe langa Cel mai bun blog de cultura, locul I si la Cel mai bun blog colectiv sau ca, oricum, Copseanul nu merita sa castige. Evident ca nu consider blogul lui Copseanul mai bun decat bookblog si as putea sa dau 1000 de motive pentru asta.

Insa au scris altii destul, au pus la indoiala corectitudinea voturilor in conditiile in care tipul ala are un trafic foarte foarte mic etc. Destul. M-am uitat pe inregistrarile video si, din pacate, ceea ce am spus eu pe scena nu se prea aude. Repet aici partea importanta, cu precizarea ca o reproduc din amintiri. Nu a fost un speech facut de acasa, a fost doar o idee care mi-a venit atunci in minte si pe care m-am gandit ca ar fi bine sa o spun. Cetin, poti considera ca asta este raspunsul meu la ceea ce ai sesizat tu.

RoBlogFest e unicul concurs de bloguri din Romania, cel putin unicul la scara mare, si evident ca nu il poti ignora in totalitate. Noi ne bucuram ca am castigat anul asta locul I la o categorie jurizata dupa ce anul trecut am castigat acelasi premiu, insa in urma unui vot de popularitate. Sigur ca asta vine ca o confirmare, dar atat!

Valoarea bookblog.ro sau a oricarui alt blog, castigator sau necastigator in seara asta, nu este data de un astfel de premiu. Valoarea noastra ramanea aceeasi indiferent daca in seara asta castigam RoBlogFest-ul sau nu. Premiul de azi e doar o recunoastere.

Bineinteles, o recunoastere care ne bucura mult.

Avem asa:
- Locul I la “Cel mai bun blog de cultura” cu bookblog.ro
- Locul II la “Cel mai bun blog colectiv” cu bookblog.ro
- Locul III la “Cel mai bun blog despre media/advertising” cu BasicMarketing.ro

Multumesc celor ce ne-au votat. :)
Eu plec la Azuga vreo 2 zile, dupa care luni plec la Timisoara la JobShop, unde am fost invitat sa vorbesc despre antreprenoriat. Probabil ca pe duminica o sa mai apuc sa scriu ceva. Ar fi multe de spus, insa partea cea mai importanta pentru mine e ca bookblog a fost desemnat “Cel mai bun blog de cultura” pentru al doilea an consecutiv.

Lista completa a castigatorilor o gasiti aici.

Intotdeauna mi-a placut matematica. Uitandu-ma acum inapoi, ma gandesc ca unul dintre motive ar putea fi si relaxarea cu care constat de fiecare data ca mare parte din ceea ce ni se intampla are o explicatie logica. Rationamentul e simplu: daca problema are o logica iar tu esti o persoana suficient de perseverenta, mai devreme sau mai tarziu vei gasi solutia si vei putea mai apoi sa o aplici si altor probleme, facandu-ti viata mai usoara.

Lucrurile ce tin de simtire vin intotdeauna la pachet cu o doza de nesiguranta. Uneori, nesiguranta ne place, alteori e doar o sursa suplimentara de stres.

Revenind…mi-a placut intotdeauna matematica, insa in liceu am avut un profesor (de altfel foarte tare) care nu ma scotea din 5 si 6. Odata m-am pregatit foarte bine, i-am umplut 6 table si ma gandeam ca nu are ce sa-mi mai reproseze. La sfarsit mi-a zis “Nu a fost rau. Sapte. Data viitoare sa te misti mai repede.” L-am urat profund.

E, ajungand la subiectul postului, profesorul asta avea o vorba: de fiecare data cand cineva intarzia la ora si cerea voie sa intre, primea ca raspuns “Imi pare rau! A plecat trenul!” Si trenul pleca in fiecare saptamana, insa intr-o zi s-a intamplat ca el sa intarzie destul de mult, iar intr-un final, in momentul in care a intrat in clasa, un coleg mai pus pe glume ii zice “Domn’ profesor, a plecat trenul!” La care profesorul ii raspunde:
- Imposibil. Locomotiva sunt eu.

Eram astazi in metrou si stateam chiar langa usa. Ora 14:00, nu foarte aglomerat. La fiecare statie, cand se deschideau usile, erau cativa oameni care urcau imediat fiindca asteptau deja metroul, mai erau cativa care alergau pe scari si reuseau sa urce chiar inainte sa se inchida usile si intotdeauna, la fiecare statie, erau cel putin 2-3 oameni care alergau sa il prinda dar ramaneau pe afara. Le vedeam fetele fiindca stateam exact langa usa; ii vedeam pe unii dezamagiti, pe altii frustrati, pe unii resemnati iar altii injurau.

Si imi aminteam de ceea ce am povestit mai sus, cu profesorul. Asa e si in viata: unii se pregatesc si asteapta sa vina trenul, iar cand trenul vine in sfarsit, nici macar nu ezita. Altii, reusesc ca prin minune sa se strecoare printre usi si sa se apuce cu dintii de o oportunitate. Iar o parte dintre noi, probabil cei mai multi, nu apucam sa vedem trenul decat din spate, dupa ce a plecat. Fiindca am fost nehotarati, fiindca n-am stiut ca e trenul nostru sau fiindca eram ocupati facand cu totul altceva.

Si, desigur, intotdeauna mai sunt unii care isi doresc sa fie locomotive, chiar daca asta inseamna ca vor trebui sa traga dupa ei vagoane si sa stie in ce statii sa opreasca pe drum.

Later edit: completare de la Derelict

Nu cred ca pot aprecia corect efortul cumulat al catorva sute de oameni atunci cand ma uit la Casa Poporului. A doua cladire din lume ca marime, dupa Pentagon, o imensitate de care ma ciocnesc vizual aproape in fiecare saptamana. Totusi, faptul ca se afla in mijlocul unui oras atat de efervescent ori ii scade din grandoare, ori, mai probabil, ne face pe noi mai orbi.

Am facut astazi un drum, cu niste prieteni, pana la barajul Vidraru. Nu mai fusesem. E aproape incredibil. Lasand la o parte privelistile de “inceput de lume”, lasand la o parte sentimentul dat de serpentinele pline de indicatoare ce atentioneaza in legatura cu posibilele caderi de bolovani si dovezile clare ale faptului ca cei care au montat semnele stiau ce spun, barajul Vidraru mi-a lasat o impresie de grandoare pe care Casa Poporului nu mi-ar fi putut-o lasa niciodata.

Acolo, in mijlocul naturii, intre doi munti, un lac si cerul astazi senin, apreciezi altfel o constructie de 166 metri inaltime. Un colos de beton rece, in mijlocul naturii, impune respect si, personal, nu am putut sa nu ma gandesc la munca ce a fost depusa pentru ridicarea barajului si, mai ales, la curajul si viziunea omului care a avut curajul sa spuna “il fac”.

In 10-20 de minute cred ca am inteles ce inseamna pace. Nu era vorba nici de liniste, nici de absenta tehnologiei, nici de ideea nebuneasca de a fugi de civilizatie, care imi mai provoaca fiori din cand in cand. Era pace, bine si-atat. M-a intristat insa realizarea faptului ca un oras ca Bucuresti, oras pe care il iubesc sincer, nu imi va permite niciodata sa simt cu adevarat acea libertate. Imi voi lua singur alte libertati si le voi trai dar nu si pe cea de la Vidraru. Va trebui sa ma multumesc cu umbrele reci si colturoase de Bucuresti, sau sa imi fac curaj sa plec.

Mai e timp.

1. Incep Olimpiadele comunicarii. Anul acesta fac parte din juriu, la sectiunea dedicata blogurilor.

2. “O teorie veche de cind lumea spune ca de fapt atunci cind iubim, nu il iubim pe celalalt … ci ne iubim pe noi insine in celalalt. si de aceea “chipul” nostru interior si nevoile noastre se reflecta in cei asemenea noua putind da nastere la apropieri, prietenii, relatii, iubiri … iar atunci cind nevoile noastre se schimba, nu ne mai regasim in aceia. si plecam. asa se incheie prietenii. relatii. iubiri.” Cititi restul la Dana.

3. Nu stiu daca v-am mai zis, insa Ovidiu scrie foarte misto. Poate ca ati citit deja cate ceva pe OctavianPaler.ro sau pe BasicMarketing. Din ultimul articol:

“Te consideri o fire slaba? Vestea buna este nu exista asa ceva. Exista doar oameni care refuza schimbarea, care refuza sa invete, care practic se opun propriului lor progres. Aceasta este simfonia trista a civilizatiei noastre. Este prosopul aruncat de antrenor boxerului sau care tocmai a fost trantit la podea. [citeste in continuare]

4. Pana acum un an si ceva, in partea de sus a blogului meu era scris un citat din Oscar Wilde. Inca mai cred in el. “We are all in the gutter, but some of us are looking at the stars.”

5. A propos de Oscar Wilde, bine ca mi-am adus aminte: Sorel scrie pe Homovidens. Si scrie bine! Mostra mai jos (retineti ca e inca la liceu!):

“Prieteni am, colegi de ÅŸcoală, dar nu sunt cu adevărat prieteni. Cunosc câţiva tipi dispuÅŸi să-mi fie prieteni, dar sunt îndeajuns de prost să fiu “comod” în prietenia cu ei. AÅŸadar, ies din ce în ce mai rar în timpul săptămânii. Singurul lucru din camera mea ce mă face mai “activ” e bicileta “statică” pe care tata, probabil îngrijorat (ÅŸi atras de reducere), a cumpărat-o. AÅŸadar, acasă sunt destul de sobru.

Åžcoala-mi oferă ocazia să fiu copil (sau adolescent, cum vreÅ£i să-mi spuneÅ£i), pentru că am nevoia să fiu copil (repet). Åži mă simt bine. Mă surprind însă prea imbecil, trec limita bunului simÅ£ deseori ÅŸi asta fără să vreau. Mi-am impus să fiu sobru, să mă păstrez “calculat” dar n-am rezistat până în pauza mare. Rămân imbecil, cu glume destul de bune pentru ceilalÅ£i imbecili dar la care n-aÅŸ prea râde-n starea de-acasă.”

6. “Suedia va fi, anul acesta, prima tara unde se va investi mai mult in publicitatea pe internet decat in cea pe TV, urmand ca anul viitor, Marea Britanie sa se afle in aceeasi situatie. [sursa]” I-auzi! Publicitarii, se aude acolo in spate?

Ford zicea ca “you can’t build a reputation on what you are going to do”, indemnand la actiune, la a realiza ceva fiindca in felul asta lumea te va respecta. Din pacate, oamenii sunt facuti sa traiasca in societati, iar societatile ne definesc normalitatea. Scriam in ultima recenzie publicata pe bookblog ca antreprenorii nu au alta carte de vizita decat suma realizarilor lor. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, lumea in care traim e atat de intoarsa pe dos incat problema cartii de vizita se aplica fiecaruia dintre noi, antreprenori sau nu.

Ar trebui, intr-adevar, sa fim mai mult decat ceea ce am facut, sa insemnam mai mult decat niste reusite pe care le-am putea mazgali in 15 secunde, cu un marker permanent, pe servetelul umed primit odata cu shaorma de la Dristor.

Totusi, e mai greu sa apreciem oamenii decat sa le apreciem eventualele reusite. Fiindca pentru asta ar trebui sa ii cunoastem, or noi nu mai avem de mult timp pentru activitati atat de placute. E mai usor sa le cerem un CV si sa ii rugam sa ne spuna care e cea mai mare realizare pe care au avut-o pana acum. Iar daca cumva spune ca a invatat sa ierte sau ca de cativa ani incearca sa nu mai judece oamenii si parca parca i se pare ca a avansat putin, e okay sa il consideram un visator si sa il catalogam ca neinteresant.

NOT.

Nu e deloc okay, fiindca oamenii traiesc mai mult decat scrie pe statul lor de plata si simt mai multe decat oboseala unei zile de munca. Nu e okay, pentru ca in timp ce dezvoltarea profesionala iti creste valoarea atat in ochii tai cat si in ochii celorlalti, nivelul de dezvoltare personala, calitatea ta umana, nu se vede de la distanta si nu e reflectata de costumul pe care il porti.

Dorinta de a te dezvolta ca profesionist intr-un domeniu are ca motivatie si cresterea statutului social, si cresterea nivelului de trai si succesul pe care ceilalti il vad la tine. In timp ce dezvoltarea personala o simti intr-o prima faza doar tu.

Ca ceilalti din jurul tau vor avea si ei de castigat, e alta poveste. De fapt, o faci in primul rand pentru tine si te simti bine cu asta. Parca e un exemplu bun de act de egoism care ajunge ca, pana la urma, sa ii ajute si pe cei din jurul nostru. Macar pentru simplul fapt ca ne face pe noi mai suportabili. :)

Adica unde se organizeaza in momentul de fata Schimb de Carti. Schimbam lumea, va zic eu. Putintica rabdare! :)

Adica pentru ei este post-ul fiindca ramasesem dator cu o poveste. Rezumatul e asta:

Acum cativa ani am invatat ca ar trebui sa imi placa mai mult cartofii prajiti, fiindca aveam un prieten care statea cu 2 etaje sub mine si, de fiecare data cand venea pe la mine, imi spunea ca tocmai a facut maica-sa niste cartofi si ma intreba daca nu as vrea sa imi aduca si mie. Si cam voiam. :) Apropo de asta, cam in ce fel credeti ca arata atunci succesul ala pe care altii il vad la tine, cel despre care vorbeam astazi? :)

Anyway, cam atunci mi-am dat seama ca, in antreprenoriat, “masini, bani si femei” e o metafora inspirata pentru “multi cartofi prajiti”. :)

Multumesc.

Firstly, don’t ask me why this post is written in English. I’m clueless. Well, okay, not quite, but let’s just say that i’m not in the mood to answer questions. In fact, i’ve always loved asking questions more than drawing conclusions. And don’t we all?

The thing with continuous self-development is that, from a certain level on, becoming better hurts like hell. I mean it’s really really hard and, in most cases, at least theoretically, people could stop, because they already know that they are way above average.

Only that, at that point, being better than the people around you doesn’t seem nearly as sexy as it once did. Because you found the real competitor, the only one that you are afraid to ask questions because you know you might get an answer you are not yet prepared for, and that could knock you off your feet.

You found the only guy in the room that you just know you have to respect, no matter what he does. The only guy that looks in the mirror every morning and is absolutely convinced that he can be better than you. For years, you trained yourself to be better than the others, only to find one day that the most difficult task is not proving that you are better than all the rest, but that today you are a little more of yourself than you were the day before.

So yes, in theory, when it hurts we could stop trying but, come on, who are we fooling here? We know that we wouldn’t be able to do that, even if we tried. Because we all love ourselves more or less and, certainly, we all have a hidden desire to shine, at least in our eyes.

[]

1. La RoBlogFest 2008 au fost selectate pentru etapa a II-a, printre altele, si blogurile de mai jos:

Cel mai bun blog colectiv: bookblog.ro si basicmarketing.ro
Cel mai bun blog personal: AndreiRosca.bookblog.ro
Cel mai bun blog nou: OctavianPaler.ro
Cel mai bine scris blog: AndreiRosca.bookblog.ro
Cel mai bun blog: AndreiRosca.bookblog.ro

Multumesc frumos celor ce le-au votat si daca chiar credeti ca merita sa castige va invit sa le votati din nou, in etapa a II-a care tocmai a inceput. Evident, puteti folosi acelasi cont deci n-ar trebui sa va ia mai mult de 2 minute. Incepeti cu bookblog, va rog. Chiar ar fi misto sa castigam. E o echipa care munceste mult de aproape 2 ani. (Ionut, sa nu ma injuri :) )

2. Marti, 4 martie, vorbesc la Personal Development School despre antreprenoriat. Cred ca va fi misto, in special fiindca am multa libertate si am planificata si o parte de discutii cu participantii. Oricum, m-am lamurit ca traininguri nu mai fac. Sunt prea tehnice pentru gustul meu iar chestia asta sunt convins ca se vede. Deci, cu ceva pile la organizatori (VIP) probabil ca ne-am putea vedea pe 4.

3. O reclama misto la The Money Channel

4. Iulian a lansat istorii.ro. De urmarit evolutia.

5. Maine e Schimb de Carti in Bucuresti, Iasi, Timisoara, Thailanda, Tg. Mures. Detalii pe schimbdecarti.ro. Nu stiu daca voi ajunge chiar de la inceput insa sigur voi fi acolo.

6. Uitasem. Si o super carte, in special pentru pasionatii de WW2: Waffen SS.