“It's the journey, not the destination”

El calcula, nu eu.

Andrei ,
chiar nu ma pot abtine .
Asa sunt si eu ” nu ma intereseaza , sfarsiturile , ci modul in care parcurg drumul …”, chiar ma enerveaza cei care-mi vorbesc despre ce se va intampla peste 10 ,20 de ani, este in semn al puterii prezente ,pe care o credem vesnica .Sa-ti aduci aminte….. peste 10, 20 de ani !

Vezi , o frica puternica ne face sa-l constientizam pe aproapele nostru ?

Parca in anul 1986 a fost cutremur in noaptea de de 31.08., data zilei mi-o amintesc perfect , eram cazata intr-un hotel impreuna cu o bunica si nepotica ei de vreo 5 ani, d-na pe care n-o cunosteam , si nici nu vorbisem aproape nimic .

Ei bine, cutremurul a fost groaznic , stateam in pat ma uitam in tavan si asteptam sa cada peste mine , scartia puternic totul , parca nu se mai sfarsea, amutisem .
In fine , dupa ce totul s-a linistit, am fost atat de fericita , ca ,desi n-o cunostream pe d-na in varsta , m-am dus la ea si am luat-o in brate, aproapre plangeam de bucurie, poate de spaima care nu-mi trecuse.
A doua zi totul a reintrat in normal , am fost aceeasi oameni straini si calatori.

Ovidiu, si arhitectii ar trebui sa invete sa traiasca.

In mare, sunt de acord cu afirmatiile de aici. Totusi…

“Oamenii care isi propun sa munceasca timp de 10 ani, din greu, la ceva ce nu le place, pentru ca apoi sa poata “trai”, sunt niste tampiti” mi se pare o afirmatie un pic cam exagerata. Inteleg natura ei, dar avand in vedere modul in care se formeaza educatia unui persoane, putem arata ceva mai multa toleranta.

Tu ai gandit mereu asa? Cred ca mai degraba ai evoluat pana sa ajungi aici. Unii o fac mai greu (sau niciodata), si poate au nevoie de ajutorul celor din jur pentru asta. Nu sunt niste oameni rai doar pentru ca nu au ajuns inca la aceleasi concluzii…

Sincer sa fiu, nu-l stiu. Poti sa-l impartasesti?

E clar că unii nu vor să fie ajutaÅ£i… Oricum, să-ÅŸi trăiască fiecare viaÅ£a după cum îl duce capul! Bine că nu suntem toÅ£i egali. Ca să existe câştigători e nevoie ÅŸi de învinÅŸi, ca să existe stăpâni trebuie să fie ÅŸi sclavi… ca să existe oameni inteligenÅ£i trebuie să avem ÅŸi proÅŸti.

Oricum, articolul mi-a plăcut. Le aştept cu nerăbdare pe următoarele!

mersi, Vlad

Interesant, credeam ca sunt eu mai ciudata ca privesc lucrurile in felul asta. Nice!

Andrei, frumos articol si totusi…sa-nteleg ca tu n-ai de gand sa ajungi la 50 de ani?

Nu ar trebui sa fii atat de aspru, ma refer la apelativul “tampiti” cu oamenii aceia care muncesc din greu, dar nu le face placere. Oamenii aia se intampla sa fie tati si mamici care isi intretin odorurile cu gandul asuns de a realiza prin ei, visurile la care ei au renuntat.
Ai luat in calcul norocul? Tu esti norocos, intreaba-te insa cati oameni se pot lauda cu un destin favorabil?

Mersi!

Poate că o să mă criticaÅ£i, dar mie nu mi se pare aÅŸa exagerată treaba cu norocul. Ceea ce suntem = ce-am primit la naÅŸtere plus influenÅ£a mediului înconjurător (incluzând aici alÅ£i oameni). Fiecare dintre noi a “primit” anumite trăsături… unii suntem mai deÅŸtepÅ£i, unii mai frumoÅŸi, unii avem mai multă putere de concentrare sau dorinţă de muncă ÅŸi dezvoltare personală…

Există lume care aÅŸa defineÅŸte norocul… e chiar atât de exagerat a spune că unii dintre noi au avut “norocul” să nu se nască proÅŸti? Pur ÅŸi simplu, aÅŸa funcÅ£ionează lumea asta… că-i spunem noroc, destin, act divin sau oricum altcumva.

TotuÅŸi, “norocul” folosit în sensul uzual e pentru mine scuza incompetentului, ÅŸi asta pentru că dacă-l foloseÅŸti cum o face majoritatea, e un mod de a-Å£i justifica incompetenÅ£a ÅŸi eÅŸecurile în loc să te concentrezi pe a transforma în realitate ce-Å£i stă în putere.

Ca să închei mesajul…

Cine are noroc are, ÅŸai la la la lai… cine n-are… n-are! =))

Mi-a placut ideea ta si modul de expunere. Scrii tare frumos si intelegi lucrurile f fain. Dar nu ti se pare trist ca doar unii evolueaza, iar altii tot bat pasul pe loc si nici in ceasul 12 nu se trezesc?

Ce frumos! multumesc de raspuns. Haven’t put it that way!

La fel ca si Tiberiu.Florea inaintea mea, cred si eu ca ai exagerat pe alocuri. Dar atunci cum sunt cei care fac ce nu le place 40 ani de munca, dupa care au o pensie de tot rasul? Oricum in cei 10 ani in care sa zicem ca trag tare, eu personal am grija si de celalalte laturi ale vietii, de exemplu. Iar ideea ca nu vei face nimic dupa 10 ani e intr-adevar utopica. Stiu cazuri care au ajuns la stadiul ala, si se plictisesc de moarte. S-au apucat de munca din nou.
In viata faci si lucruri care nu iti plac, parerea mea – indiferent ca vrei sa nu. Cine spune ca face si a facut 100% doar ce ii place e un mare mincinos.