Am spus de multe ori ca nu cred in manipulare. Insa ceea ce nu am zis e ca, de fapt, eu nu spun ca nu exista, ca nu se poate face, ci ca nu cred in manipulare ca instrument profitabil pe termen lung. Nu cred in reusita oamenilor care se folosesc de tehnici de manipulare.
Pentru mine, manipularea inseamna a te folosi de diverse tertipuri pentru a determina pe cineva sa faca ceva ce nu isi doreste sa faca. E o linie destul de clara intre persuasiune si manipulare, intre a convinge pe cineva, cu argumente, ca ai dreptate, si a il face sa se comporte cum vrei tu fara sa iti pese de ceea ce ar vrea el sa faca de fapt.
In lumea mea, cand incerci sa ii fortezi cuiva mana, sa constrangi pe un om sa faca ceva ce nu isi doreste sa faca, se cheama ca esti un gunoi de om. Da, e posibil ca pe termen scurt sa fii un gunoi de succes, un gunoi placut sau un gunoi interesant, insa orice adjective ai incerca sa folosesti, substantivul ramane acelasi.
Si nu-mi ziceti ca in lumea asta nu se pot face lucruri fara sa incerci sa manipulezi, fiindca se pot face! Chiar si in business. Si, apropo de business, poate am sa povestesc odata mai pe larg ce parere am eu despre oamenii de vanzari care ar face orice pentru a convinge clientul sa semneze, fara sa le pese de cum se va simti acel client in momentul in care tranzactia a luat sfarsit.
Ei au impresia ca sunt negociatori exceptionali. De fapt, sunt niste clovni tristi care nu inteleg ca adevaratele reusite in vanzari nu pot fi decat deal-urile de tip win-win. Restul se cheama pacaleli si, din punctul meu de vedere, nu se incadreaza la capitolul business ci la capitolul bisnita.
Ca si viata in general, business-ul e despre oameni. La plural!
1. Miercuri, pe 13 februarie, sunt invitat la Youth Summit 2008, in panelul de “cultura”. Am confirmat astazi. Vom povesti putin despre cum privesc tinerii cultura, cum promovam inovatia in domeniul cultural si care sunt astazi provocarile managementului si marketingului cultural. Se anunta interesant. Detalii aici.
2. Pe 4 martie, de la ora 10:00, sunt la Personal Development School, organizata de VIP, un proiect de care, zic eu, era nevoie. Am sa vorbesc despre antreprenoriat.
3. Intre 17 si 19 martie sunt la Timisoara. Daca vreti sa ne vedem la un suc, dati un semn. Aici revin cu detalii.
4. “Daca s-ar face un sondaj in randul tinerilor de 25-30 de ani si ar fi intrebati daca ce fac acum e visul lor implinit sau lucreaza pentru implinirea visului lor, nu stiu cati ar recunoaste devierea de la traseul lor glorios imaginat.” articolul complet la Adi
5. Un articol ceva mai vechi al lui Adrian, despre stabilirea obiectivelor. Da, stiu ca am mai dat 100 de recomandari pe chestia asta pana acum, insa cati dintre voi le aplica zi de zi?
De cateva luni bune port in buzunarul hainei o bucatica mica de hartie. Odata, mi-am notat in fuga un citat ca sa nu il uit. Aveam de gand sa il transcriu intr-un fisier sau sa il pun aici pe blog, insa intotdeauna redescopeream biletelul cand eram departe de calculator. Scriu des idei ca sa nu le uit. Uneori le inregistrez pe telefonul mobil chiar daca se uita lumea ciudat la mine in metrou. Alteori ma trezesc noaptea pentru cateva secunde si imi vine o idee. Desi mi-e somn ma ridic din pat si incep sa caut pe intuneric ceva de scris, repetand in minte ca un copil mic, fiindca stiu ca pana dimineata as uita.
In unele dimineti ma trezesc cu senzatia ca in noaptea care tocmai a trecut mi s-a revelat ceva extraordinar, ca mi-a venit o idee geniala, si ma reped la hartia de pe birou. Cateodata nu se mai intelege nimic din ce am scris si stau minute in sir incercand sa deslusesc, alteori se intelege, insa ideea mi se pare banala si ma intreb ce oi fi visat de m-a facut sa cred, din nou, ca am descoperit ceva extraordinar. Iar in unele dimineti hartia e goala si imi dau seama ca, probabil, in seara aia mi-a lipsit vointa, somnul a invins si nu am mai apucat nici macar sa ma ridic din pat.
Am invatat sa tin la ideile mele chiar daca majoritatea sunt banale. Probabil ca mi-e teama sa nu trec pe langa ceva care m-ar putea schimba. Cine nu a masurat niciodata, obsesiv, cresterea unui proiect nu stie ce inseamna ca, intr-o zi, sa citesti undeva 6 cuvinte, dintr-o data sa se faca lumina si sa iti dai seama ca acea informatie te-a propulsat cu multe saptamani inainte, ca ar fi durat cel putin cateva luni in plus sa iti dai seama de unul singur care era problema si care solutia.
Sunt citate pe care mi le-am notat intr-un loc sigur, le citesc in fiecare saptamana, stiu ca e ceva genial in ele si ca ar trebui sa invat ceva, insa nu-mi dau seama ce. Dar le citesc si recitesc. Pe biletelul pe care l-am purtat cateva luni de zile in buzunarul hainei scria asa: Nu exista o cale adecvata de a-i forma pe oamenii inadecvati.
Ne place sa ne pacalim ca nu avem timp cand, de fapt, adevarata noastra problema este ca avem prioritati si nu ne multumim cu a face putin. “Nu am timp” e doar o scuza proasta, in timp ce “nu am timp de tine” e un exercitiu de sinceritate.
O sinceritate care doare si probabil ca, de cele mai multe ori, e mai bine sa fie evitata. Nu ii spui omului in fata ca ai o lista de 20 de prioritati pe saptamana respectiva iar el nu se afla printre ele. Alegi sa denaturezi putin adevarul pentru a evita sa faci pe cineva sa se simta prost. E un motiv decent pentru a minti, o scuza acceptabila.
Ceea ce nu mi se pare la fel de usor de acceptat este ca, de multe ori, folosim aceeasi minciuna si pentru noi. “Nu am timp” e probabil scuza secolului XXI. Si totusi fiecare dintre noi are 24 de ore. Chiar nu pare un pic ciudat faptul ca unii fac in acelasi timp de 10 ori mai multe decat altii?
Totul se reduce la prioritati. Nici macar eterna si aparent imbatabila scuza “muncesc 12 ore pe zi si nu imi mai ramane timp de nimic” nu functioneaza chiar pentru toata lumea. Cati dintre cei care spun asta nu ar putea gasi un job mai putin solicitant din punct de vedere al timpului? Cei mai multi ar putea, insa e destul de probabil ca acel job sa fie ceva mai prost platit.
Deci au o alta prioritate! Aceea de a scoate bani. Intre a castiga mai mult si a iesi mai des cu prietenii sau a se ocupa de un hobby, o aleg pe cea care li se pare ca le va aduce mai multa fericire pe termen lung. Important este sa constientizam ca intodeauna avem de ales. Chiar daca de multe ori una dintre variante pare de neacceptat, ea exista.
De la Mintzberg citire: “Problema cu educatia manageriala consta in faptul ca este educatie de afaceri si ofera o imagine deformata a managementului. Managementul este o activitate care imbina mult mestesug (experienta) cu o anumita doza de arta (intelegerea lucrurilor) si ceva stiinta (analiza). O educatie care pune prea mult accentul de stiinta incurajeaza un stil de conducere pe care eu il numesc “calculat” sau, daca absolventii se considera artisti, asa cum se intampla cu tot mai multi in prezent, un stil inrudit pe care-l numesc “eroic”.”
Mintzberg e un tip foarte destept si a predat cursuri de MBA timp de 15 ani, deci stie despre ce vorbeste. Ce mi se pare mie interesant in textul de mai sus? In primul rand dozajul: multa experienta + o anumita doza de arta + ceva stiinta. Mie mi s-a confirmat chestia asta pana acum. Am citit cel putin 20 de carti de management dintre care vreo 2-3 manuale iar asta s-ar putea considera stiinta insa, desi am invatat lucruri din ele, mult mai mult am invatat facand lucruri decat citind despre ele. Bine, “facand lucruri” ar suna mai corect daca ar fi citit “facand greseli” dar asta e deja alta discutie.
Al doilea aspect interesant in ceea ce zice Mintzberg e legat de “artisti”. Desi randurile de mai sus au fost scrise acum vreo 4 ani, cel putin in Romania ele sunt si in momentul de fata perfect valabile. Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute si ii ziceam ca tot mai multi tineri se auto-intituleaza si, mai grav, chiar se cred “artisti”. Nu vorbesc acum de exceptii, de oamenii cu adevarat talentati care se pricep, sa spunem la pictura, si traiesc din asta. Cunosc si eu astfel de persoane.
Ma refer la cei care nu se pricep la nimic, nici nu vor sa se priceapa, habar n-au ce le place si in loc sa isi caute cu inversunare pasiunea se eticheteaza “artisti” si gata, au impresia ca au facut ceva. Nu stiu de ce dar nu mi-au placut niciodata titlurile astea: artist, om de cultura, poet. Poate ca esti un “om de cultura” bai nene, poate ca mai scrii si poezii si poate chiar te pricepi la asta, dar nu te mai recomanda asa decat daca traiesti din chestia asta. Ca si eu am facut pictura cand eram mic si totusi pe cartea mea de vizita nu scrie nici “artist” nici “urmatorul Dali”.
Revenind putin la management, exista o carte foarte buna care se numeste “Manager contra curentului” si, pe langa faptul ca e scoasa de doi tipi de la Gallup Organization, deci e foarte bine documentata, partea geniala a cartii este chiar ideea de la care cei doi autori au pornit, o idee simpla care s-a dovedit (prin studii extinse) perfect valida: managerii buni fac lucrurile altfel decat majoritatea. De aici si titlul cartii.
Aparent, e o idee banala si totusi manualele de management nu sunt altceva decat generalizari iar cursurile care ne invata ce e bine sa facem in situatia X se gasesc acum mai peste tot. Sigur, veti spune ca pentru a face altfel decat majoritatea trebuie mai intai sa stim cum lucreaza majoritatea iar asta invatam din carti si manuale. De acord! Insa nu cumva ar fi o idee mai buna sa ne concentram pe a construi “mentalitati de management” sanatoase? Nu cumva un curs intensiv de thinking outside the box ar fi de 100 de ori mai util decat unul in care sa invatam pe dinafara proceduri de management?
