Andrei Roșca

1. Mi-am luat un Palm pt ca nu se mai putea sa ma car cu laptopul peste tot si am zis sa imi iau si o tastatura wireless pentru el. Toate bune si frumoase pana a trebuit sa o instalez. Cred ca a durat cam 6 ore, in total. Ambele produse erau okay insa se pare ca a fost vorba de o mica problema de compatibilitate, ceva pe la drivere. De mentionat insa este faptul ca baietii de la PcFun, de unde mi-am luat jucaria, s-au oferit sa imi schimbe tastatura la doar cateva ore dupa ce i-am anuntat ca nu schiteaza nimic :) Din fericire, n-a mai fost cazul. Perseverenta face minuni. Am sa scriu mai multe despre asta pe BasicMarketing. Oricum aveam in plan sa scriu ceva despre ei. Acum am gasit si ce. :)

2. Incet incet a crescut si echipa de pe OctavianPaler.ro. Dupa Sasha si Ada, ieri a inceput sa scrie si Ovidiu (citeste “Ne-am murdarit cerul”), iar in curand ar trebui sa ia startul si Diana si Loredana. Intre timp, site-ul a ajuns primul pe Google la cautarea dupa “octavian paler“, depasind site-uri cum ar fi Wikipedia, Agonia sau Citatepedia si are 300 unici/zi pe un trend crescator. E bine :)

3. Andreea scrie (bine) despre oamenii care nu stiu sa spuna NU. Si eu vreau de o gramada de timp sa fac un articol despre asta, probabil va fi ceva mai tehnic. Pana atunci, cititi la Andreea si, unde e cazul, dati cu apa rece pe fata.

4. Ce am invatat in 6 luni – niste sfaturi foarte utile si foarte “pe bune” de la Joobs.ro

5. The Bucket List e un film genial. Tocmai l-am vazut a doua oara si mi s-a parut si mai misto decat prima data. Actori geniali, poveste simpla, replici profunde si un final cu gust de “ce bine ca traiesc”.

E trist cat de repede am inceput sa ne speriem atunci cand altii incearca sa ne ajute, in special daca ei nu au nimic de castigat din asta. Dezvoltam, incet dar sigur, un soi de fobie de bunatate, ne surprind gesturile frumoase pana la negare si incercam sa gasim celor din jurul nostru motive ascunse care sa ne justifice noua lipsa de recunostinta.

Si, intr-un fel, e de inteles. Si cel mai puternic muschi se va atrofia daca ii “acorzi” suficient timp, iar noi ne antrenam prea rar pentru a mai fi capabili sa acceptam actele de bunatate neconditionate si gratuite. Cred ca am vrea sa fim recunoscatori doar ca multi dintre noi nu mai stiu cum.

Perplexitate – Octavian Paler

“Tu spui, liniÅŸtit: “adevăr”.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: “speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?”
Iar tu nu ÅŸtii ce valoare are speranÅ£a. Åži taci.”

1. Mihai Barbulescu a scris (din nou) un articol foarte-foarte tare, de data asta despre el. Voi nu il stiti pe Mihai. Tipul e genial si are acea scanteie de “think BIG!” care ma complexeaza. Intr-o seara, la putin timp dupa ce a ajuns in UK, imi povestea cu preturi, salarii, investitii si amortizari cum si-ar putea cumpara 2 trenuri si cum ar putea fi CFR-ul “scos de pe piata”. Dupa care a demonstrat ca PageRank-ul e bullshit si influenteaza foarte putin motoarele de cautare, iar acum 2-3 zile s-a enervat si a inceput sa isi faca sistem de publicitate aproximativ pe modelul Adsense insa cu cateva “twist”-uri. Daca nu as sti cate stie, as zice ca e nebun. Dar eu stiu :)

2. Cititi si voi despre Ionut si, va rog, cititi si cateva post-uri de pe blog. O mentalitate ca a lui ar trebui sa ne responsabilizeze si sa il ajute pe el sa mearga din nou. Si o va face.

3. Dora si Mihai se ocupa de cateva zile de blogul Tarabei cu Carti, pe care vi-l recomand si eu, cu ocazia asta. Cu Mihai nu am reusit sa schimb decat cateva cuvinte insa mi-a placut, iar Dora vorbea de ziua ei despre noroc. Si totusi, ceea ce i se intampla ei acum nu are nicio treaba cu norocul. De fapt, cam nimic pe lumea asta nu are legatura cu norocul.

4. Din seria “antreprenoriatul nu inseamna bani, femei si masini”, Ciprian punea acum cateva zile o intrebare pe care multi ar trebui sa si-o puna: “Can you live with incertitude?”

V-am recomandat mai sus, indirect, niste oameni. Cand poate sa imi pese de ei cum isi permit unii dintre cei care citesc blogul asta sa imi ceara sa imi pese de Iliescu? Cand nu-mi provoaca scarba, politicienii ma fac intotdeauna fericit. Ma fac sa ma simt bine cu mine fiindca nu sunt ca ei.

Ii atribui lui Adrian Ciubotaru vina pentru existenta acestui post. M-a sunat spunandu-mi ca ar vrea sa imi dea un link dar n-are pe ce fiindca eu n-am catadicsit sa scriu nimic despre dezbaterea la care am…participat.

Am ajuns la dezbatere cu jumatate de ora inainte iar la intrare am fost intampinat de o matahala de om care, aveam sa aflu mai tarziu, facea parte din SPP. Ma asteptam sa fie ceva securitate insa mi s-a parut total deplasat atat faptul ca aveai nevoie si de buletin si de carnet de student ca sa intri, cat si faptul ca in fata mea tipul asta cauta prin geanta unei tipe. Prima chestie la care m-am gandit a fost “daca aveam geanta cu mine nu intram fiindca sub nicio forma nu il lasam pe asta sa mi-o controleze”. Stiu ca nu e deloc frumos insa prima intrebare care mi-a venit in minte a fost “cine naibii vrea sa il omoare pe asta? Oameni, nu trebuie decat sa aveti putintica rabdare…” Nu e frumos, insa nu imi place deloc personajul.

Mi-am exprimat cu voce tare indignarea in ceea ce priveste masurile de securitate exagerate si faptul ca nu fusese nicaieri anuntat ca ar trebui sa avem la noi buletine si carnete de student ca sa intram. L-am intrebat pe cioba tipul de la intrare ce fac daca nu sunt student. Nu intru?

S-a uitat fioros la mine si mi-a zis: tu oricum nu intri! No shit? I-am zis (recunosc, putin ironic) ca buletinul meu e la politie fiindca tocmai mi-l schimb (ceea ce era partial adevarat) iar el mi-a raspuns poetic, in 2 strofe de cate un cuvant fiecare: Nu / Intri.

Ii zic ca sunt blogger invitat si ma ignora. Il fixez cu privirea si am o fantezie de 20 de secunde in care incerc sa imi imaginez cum i-ar sta malacului cu panoul de pe perete pe post de guler. Imediat dupa asta simt o nevoie acuta de realism, motiv pentru care intorc capul si ma uit spre iesire, sa vad cat de liber este drumul. Ati ghicit, mi-era frica ca nu cumva tipul de 2 metri pe 2 sa scape!

In aceasta stare de intensa confruntare mentala (eu cu mine) am fost gasit de Horea care a zis “el e invitat principal la dezbatere” si mi-a zis “hai”. Am facut un schimb de priviri cu SPP-istul, i-am zambit din coltul gurii si am intrat.

In acest mod s-a consumat pentru mine partea interesanta a serii. Nu vreau sa fiu inteles gresit. Cred ca Horea a facut o treaba buna si faptul ca Iliescu a participat la dezbatere a facut ca totul sa fie mediatizat (cu ocazia asta m-am vazut si la TVR 1, ce mai fericire pe mine!), iar asta nu poate sa fie decat o chestie buna. Singurul personaj in plus a fost domnul Ion Iliescu.

Am vazut omul pe care ma asteptam sa il vad. Un politician uns cu toate alifiile care a venit cu lectiile facute iar in momentul in care i s-a pus o intrebare ceva mai dificila (ce este un blog) s-a prefacut ca, fara sa vrea, lasa microfonul ceva mai jos, astfel incat raspunsul ezitant nu s-a auzit mai departe de primul rand. Microfon de care si-a amintit, convenabil, exact la inceperea urmatoarei intrebari. Adrian zice bine, daca nu ar fi existat americanii, probabil ca scoala de la Moscova ar fi scris regulile discursului PR-istic folosit in general in situatiile de criza.

Domnule Ion Iliescu, ati vorbit mult si degeaba. Imi asum nesimtirea de a fi ras cu lacrimi si pana au inceput sa ma doara falcile ascultandu-va din spatele salii, impreuna cu Adi si Dora si ma felicit pentru inspirata decizie de a nu lua loc pe scaunul ce imi era rezervat in primul rand. A sta doua ore pe un scaun ascultandu-va s-ar fi dovedit, in mod cert, un exercitiu de rabdare mult prea dificil pentru mine.

Ion Iliescu a evitat intrebari si a luat-o pe campii de cate ori i s-a permis. De fapt, sistemul sau de pozitionare in spatiu (noi il numim GPS) a parut atat de prost pe tot parcursul dezbaterii incat atunci cand cineva l-a intrebat cum a reusit sa treaca de la “mai animalule” la bloguri ma asteptam la un raspuns care sa inceapa cu “Era iarna anului 1935 iar la Moscova iesise soarele…”. “Un politician nu se poate retrage niciodata” a fost poate cea mai corecta afirmatie a serii.

Ceea ce m-a socat este faptul ca am vazut pe fata fostului presedinte efectele unei terapii prin autosugestie pe care probabil ca si-a aplicat-o atatea zeci de ani. Chiar crede ceea ce spune iar asta e mai trist decat daca ar fi fost un mincinos.

Nu am intrat niciodata pe blogul lui Ion Iliescu. Nici imediat dupa lansare cand toata presa vuia, nici atunci cand Adi mi se plangea ca a fost bagat in blogroll cu forta si nu voi intra nici acum, nici macar pentru a verifica daca am pus linkul corect. Ma scarbeste profund politica si ma bucur ca sunt destul de tanar pentru a imi permite sa o ignor.

Inchei totusi cu un citat dintr-un om care ajunsese sa se deteste pe el fiindca il intereseaza politica:

“Unica justificare serioasa, a persoanelor lipsite de o vocatie certa care intra in politica, e cea valabila pentru prostituate: nu se poate fara ele.” – Octavian Paler

***later edit: a scris si Adrian, aici. + Mihnea aici

Puteti asculta emisiunea mai jos sau o puteti downloada de aici.

Azi-noapte, pe la ora 2-3, aveam ca status la messenger: “Are cineva rude la Electrica?” Dupa care l-am schimbat in “Inspira, expira”. Asa am inceput sa discut cu Mihai. I-am cerut acordul sa public cateva parti din ceea ce am discutat.

Mihai: iar probleme?
Andrei: ********; daca ii prind pe aici cred ca ii iau si la bataie chiar daca saracii muncitori n-au nicio vina; nu laptop, nu baterii la mobile, nu net, nu lumina sa citesc, nu centrala termica
Mihai: le spui sa transmita mesajul la superiori
Andrei: azi a durat 4 ore; data trecuta a durat 3 zile; si stau pe Iancului frate, nu in comuna Pantelimon
Mihai: acum as putea sa par ca unul din profii mei, dar de vina e Electrica pre-revolutie. La facultate aveam o tampenie mare de tot. Uneori ne lua pe toti cu dureri de cap. Motivul era ca pe sub ea treceau niste cabluri de inalta tensiune si cand au sapat aia sa refaca fundatia le-au gasit iar aia de la Electrica “nu sunt ale noastre”.

Erau cablurile de legatura dintre centru si cartierul militari. Si un gigel a dat intr-o seara cu toporu’ in cablul ala si a ramas militariul fara curent o noapte. Dar electrica spunea ca nu e cablul lor pentru ca nu il aveau pe nicio harta a lor. Nu a fost cartografiat inainte de revolutie.

[...]

Mihai: ma rog, acum suntem amandoi nervosi :)
Andrei: :)
Mihai: am o proprietara care nu stie sa dea click pe un link; i-am explicat ca e ca si cum ar deschide o usa.
Mihai: hai sa pun niste sare pe rana…azi am fost cateva ore la birou, sa mai lucrez la site-urile mele. La intoarcere am zis sa imi iau o pizza si niste cola dar am zis sa fiu dragut de data asta si sa iau pizza de undeva si cola de altundeva, doua magazine la care merg mai mereu. In drum spre primul, la o trecere de pietoni, se opreste un autobuz ca eu sa trec si face semn cu farurile. Era acel sofer care mi-a zis sa ma asez pe scaun ca altfel nu porneste. Am zambit, iti dai seama.

Apoi am intrat in primul magazin, budgens, sa iau pizza. Managerul francizei era la casa si cand i-am dat pizza imi zice “that’s my favourite too”. PR, ca sa ma trec pe-acolo, dar oricum, dragut. Mi-a pus pizza intr-o punga, rest, toate alea si mi-a zis seara placuta. Desigur, am plecat cu zambetul pe buze. Mergand pe trotuar, trec prin fata unei florarii de la care am cumparat niste flori cand a venit prietena mea iar doamna in cauza mi-a zis “good evening”. Fara sa cumpar.

Andrei: tu iti dai seama ca ne entuziasmeaza normalitatea?
Mihai: Exact! Apoi pe trotuar era parcata o masina, iar soferul era in ea. Cand am ajuns la 3 metri in spatele masinii omu’ a pornit masina, s-a dat jos de pe trotuar si s-a oprit in dreptul lui. Dupa ce am trecut s-a suit la loc.
Andrei: Mihai, cat e biletul pana la tine? :)
[...]
Mihai: aseara am scos in fata casei, tot in curte, o masina de spalat mai veche. Am pus o hartie pe ea “take it”. Dimineata nu mai era. Duminica dimineata oamenii scot pe trotuar lucruri de care nu mai au nevoie. Altii vin si iau ce le place.

Mihai: nu vreau sa par d-ala cu nasul pe sus dar nu m-as intoarce definitiv in Romania. Poate doar o vizita prin vara dar sa ma intorc sa stau… nu.
Andrei: Eu chiar voiam sa scriu: cred ca mi-e teama sa plec din tara ca nu cumva sa imi placa si sa vreau sa raman acolo. Ca, sincer, n-am nicio tragere de inima sa plec. Nici macar in vizita. Si nu imi explic de ce :)
Mihai: ca antreprenor cred ca ar trebui sa cauti oportunitati
Andrei: buna incercare! :)
[...]
Mihai: e dificila schimbarea. Abia am aflat cum pot sa imi fac o firma cu 75 de lire si nu cu 200.000.
Andrei: :) tu voiai d’aia de 200, nu?
Mihai: da, ca strain esti obligat sa ai capital de investitie de 200.000 lire. Dar exista o bresa in lege!

A urmat o discutie despre impozite, acte, avocati si off-shore-uri care probabil ar plictisi pe multi dintre cititorii acestui blog. Oricum, replica serii, citita cred ca de 4-5 ori si care i se potriveste ca o manusa lui Mihai, a fost: “Există o breşă!” :)

Adica astazi (vineri) de la ora 16:30 sunt invitat de Vlad Petreanu la NewsFM in emisiunea BlogFM, sa vorbesc despre bookblog si intalnirile Schimb de Carti. Se poate asculta si online intrand AICI si folosind unul din linkurile din partea dreapta (unde scrie NewsFM Live).

Later edit: marti de la ora 18:00 sunt la o discutie cu Ion Iliescu; ma duc cu speranta ca voi vedea mai mult decat un om politic. Poate ca am sa scriu cateva randuri despre cum mi s-a parut acolo. Poate…

1. Adi a scris un articol excelent despre faptul ca 9 din 10 afaceri falimenteaza in primii 5 ani. Singurul lucru pe care il mai am de adaugat este ca eu as spune “primul an”, nu “primii 5″.

2. Un site pentru cei care vor sa isi gaseasca un job in domeniul marketingului. Nisat, destept facut si foarte util. Cu potential de success-story, din punctul meu de vedere.

3. Salvati Bucurestiul e o initiativa cel putin interesanta. Stiu de ea de la Mariana Duma care are ceva “antecedente” in tot felul de actiuni civice reusite. Daca sunt printre voi oameni interesati sa ajute scrieti-i Marianei. Deasemenea aveti aici un grup de discutii la care va puteti abona. Si cu ocazia asta ii multumesc si eu Marianei pentru promovarea bookblog. :)

4. Poza saptamanii la Cristian Greger.

5. Si cateva versuri scrise de Paler la care poate ar merita sa ne gandim:
“Voi care vă întoarceÅ£i acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiti ce-nseamnă
să intri pe o uÅŸa tăcând.”
(Scrisori imaginare)

“N-am fost un “pragmatic”, termen foarte la modă azi. Åži nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util ÅŸi avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare.

Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nici o “nebunie” adevărată; una din acele “nebuneşti” îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! în vremea în care aş fi putut să-mi doresc “nebunii”, eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după “Secretul secretelor”. Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nici o “nebunie”, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.

Uneori, mă întreb dacă am avut nişte idealuri autentice. Aş putea enumera unele vanităţi mai puţin obişnuite şi chiar mă mir că un om atât de greoi ca mine a cochetat cu ele. Am în urma mea şi unele proiecte bizare, pe care, treptat, le-am abandonat, fiindcă n-am dus aproape nimic până la capăt. Despre altele, mai bine nu vorbesc. Porneau de la convingeri prea “categorice”, ca acea carte în care doream să demonstrez că istoria nu e decât “o poveste despre frică”. Şi, mai ales, nu sunt sigur că aspiraţia de a transforma slăbiciunile mele în principala mea forţă merită să fie trecută în categoria idealurilor. Ambiţiile practice mi-au lipsit cu desăvârşire. N-am ţinut nici măcar să doresc, din raţiuni sentimentale, să ajung “subsecretar de stat”, cum a visat tata.

AÅŸ putea invoca, eventual, un ideal de natură etică. N-am considerat viaÅ£a un tripou, unde important e să câştigi, indiferent prin ce mijloace. Am avut prea multe probleme cu mine însumi ca să mă complic ÅŸi cu altele. Dar poate că e vorba tot de niÅŸte carenÅ£e. Căci îţi trebuie, cu siguranţă, niÅŸte calităţi anume pentru a fi cinic.” – Octavian Paler.

Persoana care m-a convins sa imi fac blog a fost Radu Ionescu. Ne cunoscusem la niste conferinte, l-am tot auzit vorbind despre bloguri, ideea mi s-a parut misto si am zis sa incerc si eu. De altfel, Radu a fost, din punctul meu de vedere, unul dintre principalii promotori ai blogului la noi alaturi de Antonio Eram care promova mai mult weblog.ro si, putin mai tarziu, Dragos Novac. Ionut Ciurea si Mihai Barbulescu sunt alti doi bloggeri pe care stiu sigur ca tot Radu i-a convins, indirect, sa isi faca blog. Parca si pe Iulian.

Primul blogger cu care m-am intalnit in real-life a fost Alex Mihaileanu, intr-o carciuma de prin centru, cam acum 2 ani. Cum ii zicea, Alex?

Iar urmatorul “set” de bloggeri pe care i-am cunoscut a fost cel de la RoBlogFest 2006 unde m-am dus stiindu-i doar pe Radu, Alex si, aveam sa aflu mai tarziu, pe Andressa (eu si Andreea am facut liceul impreuna, ne intersectasem pe bloguri insa habar n-aveam ca ne stim :)). Momentul “recunoasterii” a fost misto; ne holbam unul la altul, la intrarea in Casa Tralala (parca asa ii zicea locului in care s-a tinut RoBlogFest).

Castigatorii acestui prim RoBlogFest au fost Zoso la vreo 3 categorii (pe atunci scria pe zoso.rockmania.net), Carmen Holotescu cu eLearningBlog la “Cel mai infomativ blog” si TTL la “Cel mai “care iti da de gandit” blog”, categorie la care fusese propus si blogul meu. Am reusit performanta de a ocupa locul 5. Probabil ca celor 39 de oameni care m-au votat atunci le dadea de gandit faptul ca cineva chiar m-a nominalizat. :)

Categoria de cultura, castigata la ultimul RoBlogFest de bookblog.ro, nu exista in 2006. De fapt, din cate tin eu minte, exista un singur blog de cultura, CulturaVura al lui Criz. Intre timp, Criz a inceput sa se ocupe de Metropotam alaturi de Dragos iar pe Cultura-Vura nu prea mai scrie.

Eu am aparut in blogosfera (uram cuvantul si prin 2006 cand a aparut si il urasc si acum) cam in al doilea val, cand nu devenise inca trendy sa ai blog si nici nu migrasera toti de pe Hi5 pe WordPress.

Acei A-List bloggers despre care toti vorbesc, bloggerii ceva mai cunoscuti fac parte, cu mici exceptii, din acest al doilea val.

Din primul val au ramas activi si vizibili cei cativa care s-au mutat la timp de pe weblog pe un serviciu mai decent (sorry Antonio), cum ar fi Jen, Adrian Ciubotaru, Patric, Alex (si tu ai fost pe weblog, nu?) si cei care au promovat bloggingul la noi.

In acest “al doilea val” au inceput sa se organizeze mai frecvent si intalniri intre bloggeri (in Bucuresti) iar mare parte dintre cei care participau la acele intalniri sunt inca prezenti, vizibili si cititi. Incerc acum sa imi amintesc care erau cei cu care ma vedeam cel mai des la astfel de intalniri. Scriu doar cativa: Alex Mihaileanu, Adrian Ciubotaru, Andressa, Jen, Catalin Tenita, Bobby Voicu.

Initial am zis sa ii scriu pe toti dar sigur uitam pe cineva si primeam injuraturi. Si partea proasta e ca astia au telefonul meu iar la telefon inca n-am invatat sa moderez comentarii si nici nu ii prinde Akismet. :)

Gata, am terminat ce aveam de scris. Puteti considera ca gandeam cu voce tare si, daca tot mi-au trecut astea prin minte, am zis sa le si scriu. Concluzii s-ar putea trage destule, incepand cu efectul networking-ului in promovarea unui blog si continuand cu inexistenta unui asa-zis cerc inchis al a-list-bloggerilor. Dupa parerea mea, nu exista in Romania nici a-lister-ii, nici cercul inchis. Dar concluziile le trageti singuri.