Andrei Roșca

Dragos m-a rugat sa raspund si eu la cateva intrebari privind campaniile de CSR (Corporate Social Responsability) romanesti. O fac fiindca i-am promis si fiindca sunt de parere ca responsabilitatea sociala a companiilor mari din Romania este nu numai utila ci si necesara.

Nu am sa ma apuc sa recit acum definitii ale CSR insa vreau sa spun ca, din punctul meu de vedere, ideea CSR este cam asa: companiile, in special cele mari insa nu numai, au o datorie morala de a da ceva inapoi comunitatilor care le ajuta sa existe. Asta se poate aplica la nivel mic (intr-un oras de provincie, o firma locala care scoate profituri serioase datorita faptului ca locuitorii acelui oras le cumpara produsele, ar trebui sa dea ceva inapoi, sa arate ca le pasa) si, mai ales, la nivel mare (companiile multinationale au aceasta datorie, repet, morala de a contribui si ei la imbunatatirea vietii celor din jur).

Nu se poate nega insa faptul ca Responsabilitatea Sociala are si avantaje de marketing insa NU AR TREBUI facuta din considerente de marketing. In rest, sunt perfect okay cu ideea ca o companie trebuie sa comunice initiativele si mai ales rezultatele acestui gen de campanii. Ar fi o eroare foarte grava de marketing daca nu ar face-o. Pana la urma sa nu uitam ca nu este vorba de o persoana fizica ci de una juridica care are ca prim obiectiv realizarea de profituri (de aceea se si cheama societati comerciale). Deci: companiile ar trebui sa faca bine comunitatii fiindca se simt datoare sa faca asta si sa o faca cu sinceritate si responsabilitate iar mai apoi, cand si-au facut treaba, sa povesteasca lumii ca si ele sunt companii responsabile si inteleg ca trebuie sa isi aduca aportul.

Acum, revenind la intrebari:

Care au fost, din punctul tau de vedere, cele mai responsabile trei companii in 2007, si de ce?

Recunosc ca intrebarea ma incurca. Desi conceptul de CSR imi este familiar, am observat (si retinut) putine campanii de CSR in Romania. Mult prea putine! Imi aduc aminte de BRD care a avut o campanie prin care angajatii bancii donau sange spitalelor si imi mai aduc aminte acum de firma de paza BGS si de implicarea lor in operatiunile de salvare ale sinistratilor, in timpul inundatiilor.

Ce te-a nemultumit referitor la cum au inteles companiile din Romania sa demonstreze ca sunt responsabile social, in 2007?

Intrebarea are un raspuns simplu, in ceea ce ma priveste. Nu am auzit de aceste campanii. Ceea ce inseamna ori ca nu au existat, si atunci poate ar fi cazul sa inceapa sa se implice, ori au existat dar nu au fost comunicate cum trebuie, ceea ce inseamna ca poate ar trebui sa isi concedieze oamenii de la marketing sau agentia cu care lucreaza.

Ce te astepti de la companiile care activeaza in Romania, din punctul de vedere al responsabilitatii sociale, in 2008?

Ma astept sa aflu ca din ce in ce mai multe companii incep sa faca CSR. Chiar cred ca se va intampla asta. Si, din pacate, ma astept ca mare parte dintre ele sa fie convinse sa faca asta de agentii si oameni de marketing ceea ce, foarte probabil, va duce la o concentrare foarte mare pe partea comerciala a campaniilor si nu pe cea poate mai etica, mai responsabila, mai umana.

bilant_csr_2007

1. www.bookblog.ro Am mai structurat putin, am modificat destul de radical sidebar-urile. Inca e oarecum Beta-gama-alfa etc. Deci sugestii inca primim. Multumesc, Alex. A facut o treaba buna si, asa cum scriam si acolo, a rezistat eroic fara sa ma injure. :)

2. Avem un concurs de Craciun foarte misto cu premii in valoare de 350 ron.

Pot intelege lipsa vointei, pot intelege ca exista oameni carora le e greu sa se tina de ceea ce si-au propus, dar nu pot intelege nepasarea. Ma depasesc oamenii carora le zici “bai, ai spus ca faci X si, a nu-stiu-cata oara, nu ai facut-o”, iar ei rad fiindca stiu ca e adevarat. Si atat.

Acum, eu nu zic ca ar trebui sa planga insa ma alarmeaza putin neconstientizarea gravitatii situatiei. Eu de cate ori imi dau seama ca s-a intamplat asta, ca mi-am promis ceva si nu am respectat, ma enervez groaznic pe mine, fiindca imi dau seama ca am fost slab, mediocru.

A iti respecta cuvantul pe care il dai altora e o chestiune de onoare, pe care o ai sau nu o ai. Insa daca as fi nevoit sa aleg vreodata intre a respecta cuvantul dat altora si a respecta o promisiune pe care mi-am facut-o mie, as alege varianta a doua fara sa clipesc. Cand toata lumea din jur te dispretuieste, daca esti okay cu tine, mai ai o speranta. Insa atunci cand te uiti in oglinda si nu te mai recunosti ai o problema mai mare decat parerea lumii despre tine.

Constientizarea lipsei de vointa ma face sa ma simt neputincios iar asta e unul dintre cele mai groaznice sentimente de pe lumea asta. Cand inca speri, iti gasesti curajul sa lupti (chiar si cu tine), indiferent cat de greu iti este. Cand “stii” ca ai pierdut nu poti fi decat resemnat si trist.

1. la bookblog.ro am reusit sa terminam studiul pe zona de cultura online/traditionala. Niste rezultate din care, zic eu, se pot trage niste concluzii cel putin interesante. Poate ca am sa revin cu o analiza mai subiectiva zilele urmatoare. “Studiul a fost efectuat în perioada 14.11– 28.11.2007, pe un eÅŸantion de 500 de tineri (17-30 ani). 250 dintre chestionare au fost colectate online, iar celelalte 250 au fost completate în facultăţile din BucureÅŸti.”
2. tot bookblog.ro organizeaza, impreuna cu Oricum, campania Un cadou pentru un zambet. Poate ne dati si voi o mana de ajutor si reusim, din nou, sa desenam niste zambete pe fetele catorva copii. Detalii aici.
3. un articol scris de Madalin despre ce considera el ca inseamna Spam-ul. M-am enervat doar aducandu-mi aminte. Si cica astia sunt marketeri. Niste glume de profesionisti, cam asta sunt! In frunte cu Reader’s Digest.
4. baietii “pot s-asa ceva” :)

Fiindca tot imi spune lumea ca nu prea scriu chestii foarte personale pe blog si pentru ca cineva m-a intrebat ieri daca mi se intampla des sa fac tampenii, m-am gandit sa povestesc pe scurt doua miscari pe care le-am executat, chiar cu maiestrie as putea spune, in ultima perioada.

1. Ma trezesc intr-o dimineata foarte devreme, ma duc hotarat sa ma spal pe dinti. Iau tubul si periuta de dinti si ma pun pe treaba. Cand eram aproape gata mi se pare mie ca imi miroase gura cam ciudat. Stau un pic, ma gandesc, incerc sa fac focus pe problema si imi dau seama ca nu mirosul ma deranja ci gustul. Incerc sa gandesc lateral si sa imi imaginez care ar putea fi motivele pentru care mi-am schimbat gusturile peste noapte si, trebuie sa mentionez asta, executam aceasta cugetare cu profunzimea pe care o poate avea doar omul care la 6 dimineata se holbeaza in oglinda de la baie cu periuta de dinti in mana si, incercand sa se concentreze, ii revine obsesiv in minte o singura intrebare: “now what?”

Dupa ce imi amintesc ca in noaptea ce tocmai se incheiase, in timp ce dormeam, imi venise de 2 ori o idee care mi se parea geniala, insa o uitasem pana sa ajung la carnetelul de pe birou, dupa ce incerc sa fac tot felul de legaturi intre ceea ce mancasem cu o seara inainte si aparenta problema pe care incepeam sa o am cu pasta de dinti, dupa ce imi dau in sfarsit seama ca stau cu mana semi-ridicata de 5 minute si las periuta jos, dupa toate astea, o sclipire de geniu ma face sa ma uit, in sfarsit, la tubul de pe chiuveta. Emotionant si revelator, tubul arata cel putin ciudat. Asta fiindca incurcasem pasta de dinti cu pasta de ras.

2. Siiii, a doua miscare inteligenta, deja new entry in topul meu personal: scapat lanterna de 20 si ceva de cm lungime in buda si tras si apa peste ea :D. Context si scuza (la fel de proasta): era taiat curentul in Iancului de vreo 2 zile (da! am stat 3 zile fara curent electric) si m-am dus la baie sa ma spal pe dinti (eh, incepeti si voi sa observati un pattern?). Ca nu cumva sa ma spal pe ochi sau prin urechi am zis sa las lanterna aprinsa si cel mai strategic loc pe care l-am gasit a fost bazinul de la toaleta.

Numai ca se pare ca nu am reusit sa o fixez tocmai bine asa ca in timp ce rezolvam problema cu periuta de dinti, s-a auzit un zgomot undeva in stanga mea. M-am intors repede, am banuit ca probabil ceva se misca pe acolo (na! era destul de usor fiindca se facuse brusc bezna) si am intins mana. Ma gandeam ca reusesc sa prind lanterna inainte sa cada…pe jos. A fost probabil cea mai proasta miscare a saptamanii fiindca in locul unde era mai devreme lanterna acum nu se afla decat butonul de la toaleta pe care, evident, am apasat cu bestialitate. Rezultatul? Tras apa peste lanterna care picase nu pe jos, ci direct in toaleta.

The end.

ps: pentru curiosi, lanterna e okay si am scos-o de acolo inca luminand. Probabil e un semn.

Citesc de cateva zile, in acelasi timp, doua carti despre Napoleon deci probabil ca am sa mai revin asupra subiectului zilele astea. Una am luat-o de la ultimul Schimb de Carti iar pe cealalta imi propusesem demult sa o termin.

Chiar si fara cartile astea, am citit destul de multe despre Napoleon si intotdeauna m-a fascinat personajul. Nu am sa incep acum o argumentare a geniului sau militar, a faptului ca a fost un strateg excelent si nici macar despre viziunea sa nu vreau sa scriu.

Pe langa toate astea a mai fost insa un lucru care m-a facut sa il admir: nivelul de dezvoltare personala la care a reusit sa ajunga, in acea perioada. Zic “in acea perioada” fiindca astazi, spre deosebire de acum 200 de ani, avem toate mijloacele de a deveni exceptionali. Sau, cu alte cuvinte, nu avem nicio scuza pentru a nu deveni.

S-au scris tone de carti pe tema autocunoasterii, de la manuale de psihologie si sociologie pana la self-help books, ba chiar s-au transpus aceste carti in fisiere audio pentru cei care nu au gustul lecturii. Pe langa asta, exista internetul, probabil cea mai importanta resursa, exista seminarii si experti care si-au dedicat viata domeniului care se numeste dezvoltare personala; se documenteaza constant pentru a ne invata sa ne cunoastem mai bine, sa ne intelegem, sa comunicam, sa empatizam, sa ne setam obiective, sa ne construim o mentalitate sanatoasa si sa dam un sens vietii noastre. Pe scurt, ne dau premisele necesare pentru a deveni oameni exceptionali.

Ei, Napoleon a invatat toate astea de unul singur, acum mai mult de 200 de ani. “Nothing is more difficult, and therefore more precious, than to be able to decide.” zice el. Suna cunoscut? E o idee simpla? Este! Exista oameni care nu o constientizeaza? Pai exista destui. Aia care au impresia ca viata e un joc de leapsa si paseaza responsabilitatea imediat ce isi dau seama ca e la ei.

“Impossible is a word to be found only in the dictionary of fools“. Arogant? Probabil! Corect? Daca ma intrebati pe mine, da. “A man will fight harder for his interests than for his rights“. Cat de mioritic va suna asta? Stiti multi romani care lupta pentru drepturile lor? Eu stiu multi care aleg sa tolereze cu consecventa nesimtirea uitand ca si pasivitatea e, de multe ori, condamnabila.

Si ca sa nu spunem ca romanii astia chiar nu au fost inspirati de nimic din ceea ce a facut sau zis Napoleon, iata si un citat care, zic eu, se potriveste perfect clasei politice de la noi: “If you wish to be a success in the world, promise everything, deliver nothing.” Hai ca pe asta cred ca au luat-o de buna si o aplica in fiecare saptamana, fiecare zi, fiecare minut.

1. Am scris despre disonanta cognitiva in comportamentul consumatorului pe BasicMarketing.ro
2. In ultimele 2 saptamani BasicMarketing.ro a fost citat (cred ca) de 5 ori in Business Standard si de 2 ori pe Hotnews.ro, motiv pentru care multumim si, again, zambim. :) (despre procesul decizional de cumparare pe hotnews si in Business Standard)
3. Dragos scrie despre cat valoreaza de fapt o idee si cat valoreaza executia ei iar eu nu am ce sa fac altceva decat sa aprob, zambind.
4. Si, apropo de ceea ce zicea si Dragos in articolul lui, “You have enemies? Good. That means you’ve stood up for something, sometime in your life.” As mai adauga si primul citat din sectiunea “citate in care cred”. Keep walking!

Gandindu-ma la modul in care am reactionat de cate ori cineva mi-a zis ca nu se poate, nu am cum sa nu ma intreb carui aruncator de pietre ii datorez lucrurile de care astazi sunt mandru sau satisfactiile pe care le voi avea maine.

Si, de fiecare data cand mi se pare ca aproape am gasit responsabilul, apare un nou candidat si trebuie sa o iau de la capat.

Putem sa ne gandim la “imaginea noastra” din 2 perspective: imaginea pe care noi o avem despre noi si imaginea pe care ceilalti o au despre noi. Mi-e greu sa cred ca cele 2 sunt vreodata la acelasi nivel. Ori ceilalti au, in ceea ce ne priveste, o imagine mai proasta decat realitatea (si atunci ar trebui sa simtim nevoia sa le demonstram ca suntem mai buni), ori si-au facut o parere mult mai buna decat propria noastra imagine (si atunci ar trebui sa ne straduim constant sa imbunatatim la noi lucruri astfel incat sa ne apropiem cat mai mult de acea imagine construita de ceilalti).

Nu cred ca exista oameni carora sa nu le pese de modul in care sunt vazuti de cei din jur. Sunt convins ca exista grade de sensibilitate si ca unora le pasa mai mult decat altora, cred ca sunt destui oameni care nu constientizeaza cat de mult le pasa si, mai ales, cred ca exista destul de multi carora le place sa se minta ca, macar din punctul asta de vedere, sunt de neatins.

Probabil ca le e teama si e normal sa fie asa. Cat timp te referi la lucruri pe care, cel putin in plan teoretic, le poti controla, totul e okay. Insa atunci cand vine vorba despre imaginea pe care o ai (iar acum nu ma refer neaparat la persoane publice ci la fiecare dintre noi, oamenii obisnuiti) devine mult mai complicat pentru ca ea poate fi influentata si de evenimente independente de tine.

Si, pana la urma, aceasta lipsa de control ne-a speriat intotdeauna. Ne-am putea schimba jobul in orice moment daca am putea controla ce se va intampla la noul loc de munca, fata in fata cu un animal salbatic probabil ca frica ne-ar trece imediat daca am sti ca noi avem controlul si nu el. Inaintea unui examen ne e teama fiindca nu avem control asupra subiectelor iar teama de a vorbi in public este atat de mare fiindca acolo avem de-a face cu una dintre cele mai importante surse de panica: lipsa auto-controlului.

Si mai cred ca unul dintre lucrurile pe care ar trebui sa le facem tot timpul este sa crestem importanta pe care o acordam imaginii noastre despre noi, acelei oglinde interioare care nu are curaj sa se activeze decat in momentul in care nu mai e nimeni altcineva de fata. Fiindca, nu-i asa? cine ar risca sa-si priveasca sufletul in oglinda cand se stie inconjurat de oameni care abia asteapta sa mai mazileasca pe cineva, scuzandu-si in felul asta mediocritatea?

Poate doar batranii au curajul sa mai spuna “je m’en fou” intregii lumi. Nu mi-e inca foarte clar daca acest curaj vine din intelepciune sau dintr-o disperare datorata lipsei de timp.

In fiecare zi concuram, in primul rand, cu propriul nostru potential. Nu cu ceea ce au facut altii si nici macar cu ceea ce am facut noi, ci cu ceea ce am putea face. Iar acest potential propriu este definit, printre altele, si de de imaginea altora despre noi.

Nu spun ca ar trebui sa o cosmetizam, spun doar ca ar trebui sa avem tot timpul grija ca ceea ce se construieste in mintea celorlalti sa fie cat mai apropiat de realitate.

via Cezar