Andrei Roșca

Desi acceptam cu naivitate ideea conform careia un drum poate fi parcurs pe de-a-ntregul parcurgand, consecutiv, cele 2 jumatati din care e format, putini suntem capabili sa intelegem la fel de usor ca, in ceea ce priveste obictivele, 50% din drum poate fi facut aproape instantaneu.

Cel putin asa vad eu lucrurile. Atunci cand te-ai hotarat (pe bune!) ca vei face un anumit lucru sau ca vei ajunge intr-un anumit punct, jumatate din drum e deja facut. Nu cand ai hotarat ca merita incercat, nu cand ai hotarat ca, teoretic, ar trebui sa fii capabil sa o faci, ci cand te-ai hotarat ca o vei face si ca nimic nu te poate opri.

Si mai cred ca majoritatea celor ce nu reusesc sa finalizeze ceea ce si-au propus intampina probleme in prima jumatate a drumului, adica sunt incapabili de a lua o hotarare care sa treaca dincolo de mult prea prezentul “incepand de maine voi face …”

Au fost niste probleme la server si, asa cum poate ati observat, blogul nu a putut fi accesat. De asemenea, e foarte posibil sa fi disparut cateva comentarii postate ieri (29 decembrie). Daca sesizati ceva probleme agitati-va in directia mea. Multumesc :)

Andrei

1. Acum un an si ceva trageam un semnal de alarma. Inca nu s-au trezit. Zoso imi spunea atunci ca 8 insi inseamna 8 pareri iar Dragos Manac ca eagles don’t flock. Ambii aveau departe. Si totusi, chiar nu se poate? Dragos, exista imposibil? Trilulilu.ro?
2. Si daca tot i-am pomenit, uite si doua recomandari: Multumirea pentru binefacatori, Neputinta presei in fata internetului.
3. Un post pe care unii l-ar putea percepe ca fiind fals iar altii, probabil mai putini, s-ar putea sa il inteleaga. Despre Romania lui Lucian. O am ei eu pe a mea; vorba lui Paler: cred intr-o Romanie personala.
4. Pe BasicMarketing.ro am inceput o serie despre Personal Branding:
- Introducere in personal branding – Andrei Rosca
- Credibilitatea in personal branding – Ionut Ciurea
- Conceptul de pozitionare in personal branding – Andrei Rosca

Si zambiti mai des :)

Pentru anul care tocmai a trecut am o singura rugaminte la voi: daca puteti, ajutati-l pe Dan. Nu fiindca e Craciunul, ci fiindca suntem oameni.

Se apropie anul nou si urasc sincer bilanturile. Imi aduc aminte de ceea ce in ultimii ani a fost poate singura parte neplacuta a ceea ce am facut: banii. Bani pe care incep sa ii urasc la fel de sincer. Imi tot zic ca e din cauza sarbatorilor si ca, macar acum, nu vreau sa ma gandesc la ei. Mi-e insa teama sa nu fie o senzatie care sa se prelungeasca si dupa. Pentru mine n-au fost niciodata un scop ci, mai degraba, un bonus necesar, un mjloc de a atinge lucrurile care conteaza cu adevarat.

Si despre lucruri care conteaza voiam sa scriu in seara asta. Este si motivul pentru care ma opresc cateva minute pentru a ma uita in urma, lucru pe care il fac rar. Poate ca mi-e teama de ceva sau poate ca pur si simplu imi place sa traiesc in prezent si sa visez la viitor incercand sa regret cat mai putin trecutul.

Pentru mine a fost un an nebun si naiv din multe puncte de vedere. A fost una dintre perioadele la care stiu sigur ca ma voi intoarce din cand in cand cu gandul si voi zambi. A fost anul in care am ales sa ascult cel mai putin de ceilalti, sa ignor cel mai mult piedicile si sa cred cel mai tare in oameni. Si a dat rezultate.

Am invatat multe, multe lucruri in 2007 si, spre deosebire de anii precedenti, anul asta am invatat mai mult de la cei din jurul meu decat de unul singur. Pentru mine este un succes personal fiindca am simtit cat de greu e sa filtrezi critica, fie ea si constructiva, si sa incerci sa inveti ceva de acolo. Iar aici, sunt convins, m-a ajutat obsesia mea de a incerca sa invat ceva chiar si dintr-un pahar de suc varsat pe o masa.

Important, anul asta mi-am confirmat, din nou, ca drumul ales e my way si nu their way, ca indiferent cat de greu este, e ceea ce am ales sa fac iar asta ofera un sentiment nepretuit. Fara indoiala, bookblog.ro este unul dintre cele mai mari succese ale mele, cu mult peste firma la care am fost asociat, cu mult peste orice incercari am mai facut de-a lungul timpului, reusite sau nu.

Insa, si mai important, succesul pe care eu il vad la bookblog n-are nicio treaba nici cu banii, nici cu traficul, nici cu orice altceva ar putea fi transformat in cifre. Acum 9 luni castigam RoBlogFest si am incercat atunci sa transmit un mesaj. Mai tarziu, am mai facut asta si pe alte cai, iar acum o luna Mihai a fost cel care, usor revoltat, a scris cam aceeasi chestie. Hai sa rezum acum, din nou, intr-un singur paragraf:

Fuck the money! Viata asta n-are cum sa fie doar despre bani fiindca ar fi o viata de rahat. Viata asta e despre oameni. Fiindca oamenii au vise si povesti, fiindca nu banii schimba lumea ci oamenii fac asta, fiindca fara bani lumea ar continua sa existe insa fara oameni, nu.

bookblog nu e un proiect despre carti ci despre oameni! Asta ziceam la RoBlogFest acum 9 luni si putina lume cred ca a ascultat cu adevarat. Simt ca anul asta am reusit sa fac totul pastrand ideea asta in minte. Si exact din aceasta cauza, 2007 a fost pentru mine un an in care mi-am permis sa cred cu tarie, sa vreau foarte multe, sa tintesc foarte sus, sa sper, sa cad, sa ma ridic si sa merg inainte.

…si poate, de ce nu?, sa fiu naiv. Fiindca atunci cand iti lipseste o nebunie autentica si nici nu crezi in existenta curajului, naivitatea se poate dovedi un surogat excelent.

later edit: acum fix un an bookblog era foarte la inceput iar eu scriam postul asta
later edit2: foarte tare! la 2 minute dupa ce am postat eu asta, Bobby a terminat si el de scris postul asta.

Pasiunea nu este de vanzare si, deci, nu poate fi cumparata.
Pasiunea nu se tranzactioneaza. Cel mult, se poate darui.

Cateva din lucrurile pe care ma bucur ca le-am invatat:

Cu timpul, in ultimii ani, am invatat sa sper. Probabil fiindca au fost cateva momente cand mi se parea ca e singura chestie pe care o mai pot face. Apoi, in stransa legatura cu asta, m-am perfectionat in a crede. Faptul ca am avut cateva reusite mici mi-a aratat ca aveam dreptate si m-a ajutat sa cred si mai tare in faptul ca imposibilul e pentru prosti.

Si apropo de asta, ma intreba cineva zilele trecute ce voiam “sa ma fac ca o sa fiu mare”. “Om de afaceri” voiam sa ma fac, chiar daca nu stiam eu prea bine ce inseamna asta. Teoretic, sunt pe drumul cel bun. Practic, drumul cel bun nu exista decat pentru vesnicii cautatori de retete. Si cand am realizat asta (din fericire, foarte devreme) am zis stop! In conditiile in care viata e o o cursa nebuna, eu platesc benzina si tot eu sunt scos vinovat daca masina intra intr-un copac, parca a fi doar copilot nu mai pare o optiune atat de geniala. Odata ce ai controlul volanului, multe lucruri devin mai simple si sansele sa ajungi la destinatia pe care tu ti-o doresti cresc exponential.

Si sa nu uitam! Atunci cand esti la volan iti ajunge mai usor piciorul la frana. Fiindca uneori, si pe ajung asta mi-a luat mult pana sa o invat, trebuie sa stii cand sa renunti.

Nu ma mai uit la televizor de vreo 3 ani si nu imi lipseste. Am mai trecut prin dreptul lui cam o data la 2 luni dar nu cred ca s-a intamplat sa stau mai mult de 5 minute. Exceptie faceau emisiunile cu Octavian Paler pe care insa doar le ascultam, in direct, pe calculator. De cand a murit, s-au dus si astea.

Imi aduc aminte si acum cand am zis “stop”. A fost din cauza unor stiri de la ProTv. Avusese loc un accident, unei studente tocmai ii fusese retezat piciorul iar proasta vita jurnalista povestea cu lux de amanunte cum il striga tipa pe prietenul ei si ce ii spunea despre piciorul care se afla “la x metri departare”.

Atunci m-am oprit si nu cred ca mai revin vreodata. Mi-e mult prea scarba de tv la fel cum imi este si de alcool. De aia nici nu beau. Nu fiindca nu mi-ar placea gustul (ceea ce pt multe bauturi e adevarat), nu fiindca urasc sa nu am control asupra mea (ceea ce e adevarat) ci fiindca imi vin in minte oameni care si-au distrus sau erau pe cale sa isi distruga vietile din cauza alcoolului. Si mi se face scarba.

In plus, traim intr-o lume atat de departe de perfectiune si uneori atat de incorecta incat, de obicei, a te droga cu doze de pesimism si a te otravi cu mizerie umana e mai grav chiar decat a fi alcoolic sau drogat. De fapt, am mai spus-o, dupa parerea mea romanii sunt o natie de deprimati si nu vor sa renunte la asta. Se autodistrug dar le place si nu vor sa fie opriti.

E modul lor de-a spune if life is a bitch then we should probably do our best to fuck it. Si exact asta fac. Isi distrug incet dar sigur vietile, uitand insa ca mai distrug si pe altii din jurul lor. Oameni ce devin treptat, fara sa vrea, victime colaterale ale unui razboi imaginat, alimentat de alcool, droguri si pesimism extrem.

Zic sa va uitati pana la sfarsit. Sunt doar 2 minute.
OctavianPaler.ro