Andrei Roșca

Ieri suna telefonul fix din casa, telefon care in general nu face mai nimic, in afara de faptul ca produce o factura in fiecare luna. Adica se suna de pe el de cel mult 2 ori pe luna si se primesc 3-4 telefoane. Uneori, uit si ca exista. Suna, deci, telefonul si o dom’soara imi spune ca e de la banca ABN AMRO si ca ar vrea sa discute cu seful departamentului financiar.

Buuuun. Ma uit in jur dupa un sef, nu vad pe nimeni (in camera aia nu am oglinda) asa ca incep sa oscilez mental intre a ii spune ca departamentul financiar este in concediu si a ii explica cum, de fapt, eu sunt directorul regional pe Europa de Est si ca, in definitiv, n-ar trebui sa fiu deranjat cu intrebari puerile de genul “unde e departamentul financiar?”.

Ii raspund totusi ca vorbeste exact cu cine trebuie si o intreb cu ce o pot ajuta. Dom’soara imi explica ca ar vrea sa stabilim o intrevedere in care sa imi prezinte nu-stiu-ce-credite pentru persoane juridice. Pe fata imi apare un zambet si ma relaxez. Habar n-are de cate ori am spus eu fraza asta, cati mi-au trantit telefonul dupa ce am zis-o si cator oameni le-am explicat, mai apoi, ca nu asa se face. Eh, se pare ca ei nu i-a explicat nimeni.

Ma gandesc sa ii trantesc telefonul dar imi dau seama ca nu e vina ei. Abtinandu-ma cu greu, o intreb cat de politicos pot de unde are numarul de telefon. Zambeste sonor si imi spune, auzibil incurcata…”pai…de pe internet”. Ii zic: “pai…mie nu prea imi plac chestiile astea cu telemarketingul deci nu ma intereseaza”.

Speriata, probabil, ca am sa ii inchid telefonul imi spune repede: “stati un pic, mai ascultati-ma putin, poate nu va intereseaza dar as putea sa va trimit o oferta pe o adresa de e-mail”. Imi dau o palma peste frunte si ma gandesc “bai, da’ p’astia chiar nu-i invata nimic acolo? cum sa te oferi tu sa imi trimiti oferta pe mail cand in orice manual de telemarketing scrie ca atunci cand clientul iti spune sa ii trimiti pe e-mail inseamna ca il doare undeva de oferta ta?”

Asa ca ii zic: “dvs puteti sa imi trimiteti pe mail dar sper ca nu va asteptati sa si citesc”. Insista si imi zice ca ar vrea totusi sa ii dau o adresa si ca, poate, il redirectionez catre colegii mei de la departamentul financiar sau “altcineva care ar putea fi interesat“. Derulez rapid in minte lista cu toti colegii de gradinita si matusile pe care nu le-am cunoscut niciodata insa nu imi vine nicio idee. O mai las sa vorbeasca un minut si ceva, ii dau o adresa de mail de yahoo, imi multumeste ca am ascultat-o intr-un mod care ma convinge de faptul ca e intr-adevar multumita si inchid.

Ma asez la calculator sa reiau lucrul si primesc de la ea un mail “cu scopul de a acorda o atentie deosebita fiecarui client in parte, pornind de la necesitatile, preferintele si exigentele fiecaruia”. Adica bull-shit-ul ala piaristic pe care doar oamenii foarte banali au rabdare sa il citeasca. Asa ca nu o fac.

Insa, fiindca tot mi se parea o zi amuzanta, ii dau un reply in care ii spun ca ii multumesc pentru oferta si ca ii urez o zi superba in continuare, plasandu-i elegant o pereche de linkuri catre bloguri (fiindca, nu-i asa? in modul asta se face marketingul cu permisiune – ea stia cine sunt si astepta un mesaj de la mine deci sansele ca ea sa citeasca sau sa dea click pe ceea ce ii trimit eu erau mult mai mari decat in cazul in care ea ma suna pe mine si eu habar n-am cine e si ce vrea).

5 minute mai tarziu, Bianca (fiindca asa o cheama) imi raspunde “Eu va multumesc dumneavoastra pentru timpul acordat si pentru amabilitate, in ciuda faptului ca nu sunteti de acord cu acest mod de abordare.” si imi ureaza “o zi… calduroasa”.

Bianca, daca citesti asta (si probabil citesti) transmite-le sefilor tai ca telemarketingul nu se face dupa ureche. Tu n-ai nicio vina si probabil ca ti-ai recitat foarte bine script-ul iar faptul ca nu se obtin rezultate nu tine de tine, ci de aia care rezolva rebus-uri sau joaca table la etajul de deasupra.

Iti urez o zi bestiala! :)

Permiteti-mi sa scriu azi despre moarte, fenomen la care descopar ca ma gandesc destul de des. Acum, sa nu-si faca nimeni probleme ca nu ma sinucid. :)

In primul rand fiindca nu vad de ce as face-o vreodata si, in al doilea rand, fiindca doar oamenii mediocri fac asta. Or eu, chiar daca as fi un mediocru, n-as avea puterea sa o recunosc nici macar cu un astfel de ultim gest.

Dar de gandit ma gandesc fiindca, probabil, ma face sa ma simt bine constientizandu-mi “conditia de om viu”. Oricum, cred ca n-ar trebui sa ne fie frica de moarte, n-avem motive.

Ceea ce ne sperie pe noi de fapt nu e moartea in sine ci o posibila suferinta dinaintea mortii, faptul ca unii oameni vor suferi daca noi murim, faptul ca noua ar putea, in functie de ce se intampla dincolo, sa ne fie dor de anumite persoane si, nu in ultimul rand, existenta posibilitatii de a ne “plictisi de moarte”. Si ce poate fi mai rau decat asta?

Steve Jobs zicea ca “nobody wants to die; even people who want to go to Heaven don’t want to die to get there” si avea dreptate. Tocmai de aceea m-au impresionat intotdeauna oamenii care privesc moartea in ochi. Nu ma refer aici la cei care isi risca inutil viata ci la cei care isi accepta cu resemnare moartea. Octavian Paler a fost unul dintre ei, Donald Crowdis este altul si ar mai fi exemple. Oameni care stiu ca vor muri curand, iubesc viata, nu vor sa se termine insa au curajul nu numai de a se gandi la asta ci si de a vorbi despre ceea ce simt.

It bothers me that i have to go – Donald Crowdis

“Nowadays, no matter how much I try to put off decisions until later, I must admit that everything seems to bother me. I am quite sure I have had a stroke (the final medical diagnosis is still pending), a small one I suppose, since I still drive a few weeks after my 93rd birthday. At this age, I must say that I do delight in people’s amazement when I tell them how old I am. But under all this is the knowledge that I am the oldest male on either side of my family, maternal or paternal, and I know I must go fairly soon. I just don’t like the idea.

I’ve floated on the remark “Been there, done that” for some time now, but the notion that the moment is approaching when I can no longer say this bothers me. The truth is, I don’t want to go.

There are many reasons. For too long I have behaved as if I could postpone going indefinitely, and thus have so many things that I must do first. I don’t want my successors to find out how much I could have done that isn’t done, not by a long shot. There are numerous notes and letters I must write. There are places I’ve wanted to travel, but never had the chance. Actually, each of you can, if you think yourself into my age, fill out the list. At least you can try to understand why I say that I hate to go.“

Am tot auzit expresii de genul “toti marketerii sunt niste mincinosi” si “marketingul inseamna sa minti sau sa pacalesti oamenii“. Mi se par niste ineptii. E adevarat si ca, in general, am auzit-o de la persoane total neavizate si cu niciun drept sa vorbeasca despre ce inseamna marketingul.

De fapt, singurul de la care am auzit-o dintre oamenii pe care ii respect este Madalin insa, din fericire, mie mi-a placut suficient de mult logica de liceu incat sa imi dau seama ca un marketer exceptional cum este el nu poate spune “all marketers are liers” cu o asemenea candoare si sa se astepte sa fie crezut. Deci a facut-o perfect constient ceea ce, din punctul meu de vedere, ii confera o scuza si imi ridica mie o intrebare: de ce?

Marketerii nu sunt niste mincinosi pentru simplul fapt ca marketingul nu functioneaza cu minciuni. Marketingul adevarat se face pe termen lung iar, tot pe termen lung, minciuna nu valoreaza prea mult. E ca si cum ai incerca sa faci un branding exceptional unui produs de 2 bani si sa te astepti ca, pe termen mediu si lung, sa ai vanzari.

Marketingul este in primul rand despre ambalaj, despre cum coafezi, cosmetizezi un produs pe care vrei sa il vinzi. Iar rolul principal al marketerilor buni (sau macar decenti) nu este sa pacaleasca pe cineva sa le cumpere un produs mediocru ci sa aiba grija ca produsul lor sa iasa in evidenta, sa ii reliefeze atributele care il fac deosebit, sa imi arate mie, potential consumator, cum ma poate ajuta pe mine acel produs si de ce el merita banii ceruti.

Incercand o analogie cu viata de zi cu zi, atunci cand ne pregatim sa iesim in oras cu o persoana de sex opus care ne place, ni se pare normal sa ne gandim macar 2 minute la ce haine sa ne punem pe noi, sa ne pieptanam sau sa ne fardam, sa ne cosmetizam, scotand in evidenta calitatile pe care noi consideram ca le avem.

Nu incercam sa transmitem celuilalt punctele noastre slabe fiindca ne dorim sa fim placuti. E normal si o dorinta absolut umana si decenta. Cu totii vrem sa fim placuti. Acelasi lucru se intampla cu marketerii si produsele lor.

Ai purta o peruca la o prima intalnire cu un tip cu care ti-ai dori sa ai o relatie pe termen lung? Ai risca sa isi doreasca o relatie cu tipa aia cu parul lung si blond care crede ca esti? Si 2 saptamani mai tarziu, cand totul pare ca merge okay, ai fi pregatita sa ii explici de ce l-ai mintit?

In viata de zi cu zi exista oameni care, in mediocritatea lor, considera one-night-stand-urile relatii pentru a isi justifica niste esecuri personale repetate. In marketing asa ceva nu exista. Exista insa brand-uri care se cladesc incet pe incredere, respect si sinceritate.

Da! Un produs prost poate fi ambalat extraordinar de frumos si poate fi vandut. Dar numai o singura data!

ps: Seth Godin are o carte care se numeste exact asa: All Marketers Are Liars. Insa acolo se vorbeste despre cum marketerii buni stiu sa spuna o poveste. Cred ca are dreptate dar asta e alta discutie.

LATER EDIT: Vedeti si la Madalin Matica

1. Am ajuns si eu aseara la concertul Black Eyed Peas de la Arenele Romane si am zis sa va pasez cateva idei, poate ne gandim impreuna la ele. Sau ne gandim separat si le discutam impreuna. Incep cu impresii generale, continui cu chestiuni legate de marketing…[Black Eyed Peas - BasicMarketing.ro]

2. Primele 7 probleme ale oamenilor care nu pot sa gandeasca cu inima fara sa simta cu capul…[un post mai vechi de care mi-am amintit acum]

3. Urmatoarele 7

4. Premiile Ioan Chirila si Talentul anului. Am sa va mai bat eu la cap cu ele fiindca se vor intampla niste lucruri misto acolo. N-am voie inca sa zic mai multe.

M-am gandit mult la asta: sunt un problem-solver. Imi place sa gasesc algoritmi, sa generez solutii si sa rezolv probleme.

Se intampla insa un fenomen neplacut si totusi, explicabil: cand le termin pe cele care imi sunt livrate by default de catre viata, ma plictisesc groaznic asa ca imi creez eu unele.

Si n-aveti idee cam ce probleme poate crea mintea unui om care toata viata a rezolvat probleme, are impresia ca se pricepe la asta si caruia ii plac provocarile! Nu ma amagesc construind probleme banale, pe care le rezolvi in general in pauza dintre ora de religie si cea de matematica. Nu, eu am nevoie de dileme creative, complexe, provocatoare, intrebari de finete. Si trebuie sa recunosc ca ma descurc de minune complicandu-mi viata de oricate ori am ocazia.

Probabil ca apogeul carierei mele de veritabil problem-solver va fi atins in momentul in care imi voi definitiva capodopera, acea problema geniala care nu va putea fi rezolvata nici macar de o intreaga comisie condusa de un comitet intrunit special in acest scop.

Oricum, e-o viata bestiala. :)

Poate unii dintre voi isi amintesc cum povesteam acum ceva vreme despre faptul ca eu nu consider modestia o calitate ci un lux, in special atunci cand esti tanar. Putini si-l permit. Astazi am discutat despre asta cu Iulian, la un ceai, iar cand am ajuns acasa am gasit in Convorbiri cu Octavian Paler, carte pe care abia am inceput-o, urmatorul fragment:

“V-am marturisit ieri ca eu nu consider modestia o virtute. O invoca in genere indivizii cu insusiri mediocre pentru a lasa impresia ca mediocritatea lor tine de modestie, nu de lipsa lor de calitati. In tinerete ea ar fi chiar o prostie. Ce sens are sa fii modest la douazeci sau treizeci de ani? Daca nu crezi atunci ca esti in stare sa izbutesti ce n-a izbutit nimeni pana la tine, cand o s-o crezi?”

Si ma mai intreaba unii de ce imi place Paler. D’aia.

Ionut scrie un articol foarte bun despre Cum sa inveti sa aplici informatia acumulata. Am sa ma leg de o singura intrebare din acel articol. Ionut se intreaba in locul cititorilor: “de ce as investi sume mari de bani in training (150-200 euro/zi) si coaching (40-100 euro/ora) cand gasesc informatia gratuita pe net?” Din motive pe care le banuiesc, el nu da si un raspuns ci ne invita sa comparam un training de calitate sau o discutie cu un “expert” si sa observam singuri diferentele.

Raspund eu in locul tau, Ionut. De la o intalnire cu un astfel de expert (cum le zici tu) pleci cu mai mult decat informatie. Pleci cu o doza uriasa de entuziasm si, in functie de om, cu vina ca nu faci destule. Iar sentimentul ala de vina e una dintre cele mai misto chestii care ti se pot intampla in viata asta si, odata ce a aparut, nu mai scapi de el.

E exact ca si obiceiul de a face bine, de a ajuta oameni, de a da ceva inapoi. Dupa ce vezi primele efecte, oricat de mici, si vezi cum se schimba un om, nu mai ai cum sa te opresti fiindca ar insemna sa te auto-mutilezi moral. E o chestie pe care nu o intelegi decat dupa ce ai fost acolo, un transfer de responsabilitate automat si fara drept de apel.

Avem deci nevoie de oameni fiindca oameni sunt in stare sa transmita lucruri pe care un text sau un fisier video nu le vor transmite niciodata. Si oricum, vremea legendelor s-a cam dus, avem nevoie de oameni pe care sa punem mana, sa ii simtim printre noi, sa ii urmarim cum isi construiesc si traiesc povestea, nu de tablouri si povesti despre oameni care odata, demult, au reusit ceva.

Dar sunt convins ca Ionut stia deja lucrurile astea la fel de bine ca mine. Acum ce sa fac, sterg postul? :)

La Alin am gasit astazi un citat genial:

Daca ai succes, castigi falsi prieteni si inamici adevarati. Indrazneste totusi sa ai succes.
Daca faci bine, multi te vor acuza de egoism, prefacatorie ori castiguri ascunse. Fa bine, oricum.
Onestitatea si spiritul direct te vor face vulnerabil. Nu renunta la ele, orice ar fi.
Lucrurile pentru care ai pierdut ani intregi sa le construiesti pot fi distruse peste noapte. Cladeste, fara sa te sperii.
Da-i lumii cat de mult poti si o sa primesti in schimb un sut in gura. Daruieste-te lumii. Neconditionat.
- Maica Tereza

Subliniez eu cuvintele pe care le consider importante: indrazneste, cladeste, daruieste-te, oricum, orice ar fi, fara sa te sperii, neconditionat.

Incredibil in cat de multe din cele de mai sus ma regasesc. La fel de incredibil e si cat de usor ne calmam firea razvratita atunci cand realizam ca sunt sau au mai fost si altii in situatia in care noi credem ca ne aflam. Increderea in faptul ca cineva ne-ar putea sau ne-ar fi putut intelege situatia ne ajuta sa mergem inainte si sa suportam cu stoicism acuzele, palmele si suturile pe care ei, spectatorii frustrati ai unei reprezentatii de care chiar si ei se simt nedemni, nu ezita sa le aplice cu fiecare ocazie.

Hai sa nu uitam ca, in timp ce unii stau pe margine si arunca cu pietre, altii s-ar putea sa le fi gasit alte intrebuintari si sa construiasca cetati. Si inca ceva: daca celor care construiesc nu li s-ar parea ca aruncatorii de pietre sunt niste fiinte banale si patetice, cu absolut niciun scop in viata asta, probabil ca ar mai da si ei drumul la cate o piatra din turn, din cand in cand, just for fun si, cine stie, poate ca de sus in jos piatra ar lovi mai tare.

1. Orlando a scris zilele trecute un post bun despre juniori si pretentii salariale. Trezirea!
2. Poate ati ratat filmuletul asta de prezentare facut de Tedy
3. Sau poate ca n-ati vazut scurtul interviu de la Schimb de Carti facut de Cristealizari.
4. Oferta de publicitate pe bookblog o cereti la adresa andrei [at] bookblog.ro :)
5. Am scris despre tactici de Concurenta neloiala pe BasicMarketing.ro
6. Viata e un miracol ticalos de scurt

In weekend-ul asta trebuia sa fiu la nunta unui om pe care nu l-am cunoscut personal dar pentru care am un respect deosebit. Nu am putut ajunge motiv pentru care imi cer scuze. Andrei, sa fii tot timpul fericit cum nu ma indoiesc ca esti acum! Multumesc.