Andrei Roșca

detalii aici

“Cineva a spus odata ca onestitatea in lucrurile marunte nu e deloc un lucru marunt. De asemenea, cea mai marunta fapta buna e de preferat celei mai marete intentii.” (Ziglar)

Totusi, mi se pare ca avem cam multi oameni bine-intentionati care nu confirma nimic. Iar asta e trist in primul rand pentru ei. Fiindca, oricat de putin i-ar pasa unui om de cat bine face celor din jur, majoritatea sunt sensibili atunci cand vine vorba de imaginea lor, iar oamenii te judeca de obicei dupa ceea ce faci, nu dupa ceea ce intentionezi sa faci.

Imi aduc aminte ca am citit odata undeva ca “our intention creates our reality“. M-am gandit atunci si ma gandesc si acum, daca a vrut sa spuna ca intentiile ne construiesc de fapt o realitate proprie. Asta ar explica multe. Avem intentia de a face bine, de a ajuta oameni, de a munci mai mult insa, din anumite motive, nu o facem. Poate ca intentiei ii lipseste o carja, o tenacitate, o consecventa sau un alt factor motivator. Intentia o avem deci si simplul fapt ca ea exista ne face sa credem ca schimbam ceva, ceea ce e fals. Intentia fara actiune valoreaza zero.

O a doua interpretare a citatului “our intention creates our reality” ar putea fi cea care vine in completarea lui Bennis, care zicea “Leadership is the wise use of power. Power is the capacity to translate intention into reality and sustain it.” Adica iti construiesti o realitate care iti place, pornind de la intentie si alimentand din cand in cand cu consecventa.

1. Antreprenoriatul nu inseamna neaparat firme cu sute de angajati si milioane de euro cifra de afaceri. De fapt, de cele mai multe ori, nu inseamna deloc asta.

2. Antreprenoriatul nu presupune neaparat timp liber si bani venind gramada. Ba chiar, de multe ori, inseamna mai multa munca decat un angajat si mai putini bani decat salariul mediu pe economie. Iar asta se intampla fiindca a fi antreprenor inseamna, printre altele, a avea un vis, o tinta. Iar ca sa ajungi acolo (ai impresia ca) ai putea face orice. Inclusiv sa investesti 90% din timp si bani si sa iti asumi riscuri.

3. In majoritatea cazurilor, antreprenorii nu obtin finantari pentru a isi lansa un start-up. Si nici nu au banii necesari. Pornesc de la zero si singurul lucru pe care il pot vinde si exploata e o viziune, un vis, o proiectie. Iar ca sa poti vinde asta, trebuie ca mai intai tu sa crezi in acel vis.

4. A fi antreprenor si a porni pe cont propriu nu este cea mai buna cale. E doar o alternativa la “a fi angajat”. Pentru 95% dintre oameni, a fi angajat e varianta preferata iar, in cazul asta, cei multi nu-s neaparat si cei prosti.

5. Antreprenoriatul inseamna, cel putin in primele faze, instabilitate. Psihica, financiara, morala.

6. Cand faci antreprenoriat nu iti cumperi costum ca sa “dai mai bine” in oglinzi inalte. Oricum vei sta mai mult pe burta iar majoritatea timpului te vei scutura de praf. Asteapta-te sa cazi de multe ori. De MULTE ori.

7. Atunci cand cazi, ar fi bine sa fii capabil sa te ridici singur. Nu va fi prea multa lume care sa se agite in jurul tau. Cei ce nu te inteleg se vor bucura (unii dintre ei inconstient) fiindca, in mintea lor, au mai gasit o scuza pentru a nu face nimic. Cei ce te inteleg probabil ca sunt la fel de ocupati ca tine cu scuturatul prafului.

8. Daca te astepti ca cei din jurul tau sa creada ca vei reusi ai nimerit in lumea gresita. Ai ceva de demonstrat iar asta e unul dintre punctele in care oratoria nu ajuta prea mult.

9. Uneori e nevoie de luni si ani de munca pentru ca cineva sa observe macar ceea ce faci. “Calitatea inseamna a face totul cum trebuie, atunci cand nimeni nu se uita (H.Ford)”. Iar la inceput nu se uita nici naibii. In stransa legatura cu asta, cineva dadea o definitie a PR-ului acum cateva zeci de ani: “PR-ul inseamna a face ceva exceptional si a vorbi despre asta”. Mare atentie la topica! Fa ceva extraordinar si abia dup-aia vorbeste despre ceea ce ai facut.

10. Antreprenoriatul e un drum, nu o destinatie. Nu momentul in care ajungi la destinatie va arata cat de bun esti ci ceea ce faci pe drum.

Nu vreau sa descurajez pe nimeni insa prea toata lumea vede chestia asta ca un fel de vacanta cu bani, masini si femei. E o varianta, un drum. Cel putin in momentul de fata, pentru mine e singurul si am motivele mele. Insa nu as dori nimanui sa incurce vreodata motivele sale cu motivele altcuiva. Sigur vrei asta?

Pentru cei care nu au mai dat pe la bookblog.ro in ultima vreme, sa va zic stirile: pe 2 Septembrie (adica duminica asta) e Schimb de Carti editia #5, unde sunteti cu totii invitati iar pe…2 Septembrie (adica aceeasi zi si chiar la aceeasi ora 15:00), in Timisoara, se intampla “Schimb de Carti Timisoara” :)

Simultan, 2 orase. Ia sa vedem, ghiceste cineva ce se intampla pe 2 septembrie 2008?

PS: nu! nu ne oprim; fiindca suntem niste bestii :D

Azi (adica marti, 28) e ziua mea si, cu ocazia asta, as vrea sa ii multumesc forumului lui Bobby pentru promptitudine. La ora 00:01 am primit de la el (de la forum adica) urmatorul mesaj:

Hello AndreiRosca,
We at Forumul bloggerilor would like to wish you a happy birthday today!

Multumesc! Esti un dragut!

PS: 28-ul de langa Marti este data nasterii. :) Adica data de azi, nu varsta pe care o implinesc. Varsta e 37 :P

Later edit special pt Darius: Nu, Darius. EVIDENT ca nu am 37.

Ma tot gandesc la programatorii din Romania. Si nu numai la programatori, dar ei sunt mai aproape de ceea ce fac eu si ii pot observa mai bine. Unii dintre ei sunt profesionisti foarte buni si ar putea face chestii mari. Se plang ca primesc proiecte la mana a 5-a, si ca o gramada de intermediari iau banii care li s-ar fi cuvenit lor. Fratilor, nu vi se cuveneau voua banii aia!

Da, in Romania se practica intermedierea ca sport national dar unul dintre motivele principale este acela ca programatorii nu stiu sa se vanda. Nu stiu sa isi faca rost de proiecte. Ceea ce nu e de neinteles: daca ar fi experti in asta s-ar numi agenti de vanzari, nu programatori.

Daca intermediarii nu erau acolo voi nu luati niciun ban. Alternativele nu sunt: “iau bani multi” sau “iau bani mai putini”, ci “iau banii care mi se ofera” sau “nu iau deloc”. Trist? Poate. Obisnuiti-va cu asta sau schimbati ceva, numai nu va mai plangeti atat.

De ce nu va apucati voi sa faceti niste proiecte decente? Poate mai creste si online-ul mioritic. Okay, poate unii nu au spirit antreprenorial, ceea ce pot intelege, dar nu iti cere nimeni sa angajezi oameni, sa iti faci firme sau sa construiesti echipe. Lucreaza singur ca un “adevarat” freelancer ce esti, fa un proiect misto si gasesti tu cum sa scoti bani din el. Asta e o problema a romanilor. Nu e neaparat lene, fiindca unii chiar incep sa faca astfel de proiecte. E vorba de inconsecventa.

Si apropo de asta, eu as introduce in scoli o disciplina numita “Consecventa” daca nu as fi sigur ca la prima sedinta cu parintii directorul ar fi mazilit fiindca 99% dintre elevii au ramas corigenti.

1. later edit: “ÃŽntrebarea serii, formată din cele două puncte de vedere opuse exprimate de Andrei RoÅŸca ÅŸi Bobby Voicu ar fi următoarea: Se poate face business web 2.0 acum în România? Dacă da sau nu, de ce? aici s-au format două puncte de vedere[...]“; mai multe la Iulian. A fost o discutie interesanta, am invatat cateva lucruri din ea si ar merita reluata la un moment dat.
2. un articol bun despre bloguri, in Cotidianul. via Iulian
3. despre intalnirea de bloggeri de aseara; a iesit foarte bine.
4. blogger amenintat? o fi corect? parca nu prea.
5. later edit: rubrica “Replicile saptamanii” de pe blogul lui Andrei Crivat

Unele lucruri se intampla in cele mai inoportune momente. Mi s-a confirmat a nu-stiu-cata-oara. Totusi sunt linistit, nu ma agit prea mult, fiindca imi place sa cred cu tarie ca lucrurile care trebuie sa se intample, se vor intampla mai devreme sau mai tarziu. Daca nu se intampla inseamna ca nu erau obligatorii.

N-as vrea sa fiu inteles gresit, nu ma dezic de ceea ce am spus aici, nu cred in destin si in chestii care “e dat sa se intample”. Cred insa in faptul ca ma duce capul macar atat incat sa nu dau cu piciorul unor ocazii care mi-ar putea afecta intr-un fel sau altul viata. “Intr-un fel sau altul” as vrea sa fie citit ca “in bine”. In ceea ce priveste partile rele n-am avut niciodata o problema in a le da cu piciorul.

E crunta rapiditatea cu care ne obisnuim. Indiferent daca e vorba de lucruri bune sau rele, ne obisnuim mult prea repede cu ele; dorinta de a ne adanci cat mai repede in comoditatea de a nu ne mai gandi la cele rele ne fac, probabil, sa tindem catre aceeasi comoditate si atunci cand e vorba de lucrurile bune.

I-am acuzat de multe ori pe cei care se obisnuiesc prea repede cu lucrurile rele. Ne-am obisnuit sa fim tratati ca niste gunoaie, ne-am obisnuit cu ideea ca traim in Romania si am incetat sa mai incercam sa schimbam ceva; acum vrem doar sa supravietuim si atat. De parca a supravietui a fost vreodata suficient pentru vreunul dintre noi.

I-am acuzat pe ei iar acum ii acuz si pe cei care se obisnuiesc prea repede cu binele. E placut si obositor sa iti fie bine. Apreciezi acoperisul de deasupra capului si existenta unor geamuri doar cateva zeci de minute dupa ce ai intrat in casa, dupa o zi de iarna friguroasa si umeda, cu zapada de un metru. Apreciem familia si prietenii doar timp de cateva zile dupa ce ne intoarcem dintr-o calatorie lunga in care singurii prieteni ne-au fost amintirile celor de acasa. Apreciem sanatatea si viata doar cateva zile sau saptamani dupa ce am fost nevoiti, in mod brutal, sa realizam ca se poate si altfel, sau dupa ce pierdem pe cineva drag.

Ne obisnuim prea repede cu lucrurile bune si le mutam in raftul cu carti pe care acum ne propunem sa le mai citim la un moment dat, sa ne amintim cum ne-am simtit. Si n-o mai facem niciodata.

Si totusi, in jurul nostru, sunt atatea lucruri care sa ne aduca aminte ca familia si prietenii nu sunt doar un surogat al golului din jurul nostru, hainele si mancarea nu sunt doar niste mofturi iar a fi sanatos nu e doar o alternativa banala la a fi pe moarte. Poate ar trebui sa ne gandim mai des, sa ne uitam mai cu atentie, sa simtim mai profund si sa ne obisnuim mai lent.

Acum ceva timp, Diana m-a rugat sa dau un interviu pentru o revista studenteasca (Fitzuica). Am acceptat sa purtam o discutie destul de informala despre “viata, Romania, marketing, antreprenoriat”.

Am sa public si aici, din cand in cand, fragmente din interviu cu mentiunea ca este un transcript, interviul a fost inregistrat si, deci, exista posibilitatea sa nu fiu foarte coerent pe alocuri :)

Diana: Hai să vorbim un pic de proiectul tău de blogger. Cum ai inceput cu asta şi unde te-a adus? Ma refer la blogul personal.

A.R.: Eu m-am apucat când nu devenise încă un trend. Sincer să fiu, am pornit pe partea asta pentru a testa ceva, să văd în ce măsură tool-ul ăsta te poate ajuta pe partea de networking, de relaţionare. A durat cam o lună după asta, a început să îmi placă şi s-a dus. Chestia aia (testarea) m-a ajutat pe partea de relaţionare dar nu de asta am continuat să scriu pe blog. Dacă scrii fals sau ce ar vrea alţii să citească, se vede. Eu am mai avut discuţia asta şi îmi spunea un amic că el crede că nu ai cum să fii fals pe o perioadă mai lungă de timp fără să se observe. Tu te dai o anumită persoană şi lumea vede că de fapt eşti altfel, îşi dă seama că ceva este în neregulă. Ştiu persoane care scriu altfel decât sunt şi se vede că-s artificiali.

Bloggingul a început să îmi placă din punctul de vedere al interacţiunii cu oamenii, cu persoanele pe care le-am cunoscut.

Diana: Ai privi blog-ul ca pe un instrument de educare sau de manipulare?

A.R.: ÃŽn primul rând, nu cred în manipulare de nici un fel, nici gen NLP, nici în puterea manipularii… Da! cred că exista ceva ce ar putea fi numit manipulare, dar nu cred că functionează (later edit: pe termen lung), astea sunt niÅŸte mituri. Poate să aplice tehnicile astea cine vrea, eu am cunoscut oameni care încearcă să le aplice ÅŸi până una-alta nu le iese nimic. Până să îl cunosc pe primul căruia îi iese, nu ÅŸtiu. Poate că manipularea combinată cu ceva să dea rezultate, dar nu ÅŸtiu dacă bune. Rămâne de discutat.

Diana: Să revenim pe partea de formare de opinii.

A.R.: Cred că blogul poate ajuta din punctul ăsta de vedere dar la modul în care poate ajuta orice alt mijloc media, poate unul cu mai mult potenţial decât TV-ul sau radio. În general, blog-ul este specializat pe ceva şi da, atâta timp cât este vorba despre oamenii din spatele unui blog, da, este o sursă de informare, însă depinde de cât de multă credibilitate ai. Iar asta o construiesti în timp. Zilele trecute, chiar mă gândeam cât de greu se construiesc credibilitatea si imaginea, dar în primul rând credibilitatea; cât de greu se educă si cât de usor se duce. Este de ajuns să faci o greseală si s-a dus.

Diana: Deci ca să fii un blogger de succes trebuie să fii autentic si credibil?

A.R.: Da! Nici nu stiu dacă trebuie să scrii bine. Nu consider că am un succes extraordinar pe partea de blogging; am niste păreri si asta-i tot.