Andrei Roșca

Cu deosebita mandrie si emotie anunt astazi lansarea noii agentii de PR intitulata sugestiv “Andrei Rosca & Asociatii”.

Agentia este specializata in conceperea de status-uri de Messenger cat mai eficiente. Suntem constienti de avantajul competitiv pe care l-am castigat intrand primii pe o nisa neexploatata. Avem de gand sa profitam la maxim de aceasta reusita si sa ne pozitionam ca fiind “Prima agentie de PR less-than-half-service de pe online-ul romanesc”.

Ii multumim vesnicului (si nesecatului) nostru izvor de inspiratie, Adrian Ciubotaru, pentru ideea geniala de a apela la noi. A avut incredere in echipa atunci cand nimeni nu credea ca vom reusi iar acum, iata-ne aici, in fata voastra traind visul american (usor adaptat la conditiile romanesti). Sigur ca a fost greu.

Dusmanul (Alex “Subiectiv” Mihaileanu – vezi pozele 3 si 4) a incercat sa ne saboteze, sa ne aduca prejudicii de imagine cat timp eram inca mici. Am lovit insa, toti ca unul, devastator, persuadandu-l pe cel al carui nume nu il vom mai pronunta sa bata in retragere si sa se recunoasca infrant.

In final, multumim celor doua persoane, Cosmin si Diana, (pozele 5 si 6) ce s-au ocupat de unul dintre cei 4P ajutandu-ne cu promovarea si ducand astfel vorba mai departe. Fiindca lumea trebuie sa stie.

Doamnelor, domnilor, data de 30 Iulie 2007 va ramane in istorie ca o zi de cotitura in evolutia Messengerului. De azi inainte nimic nu va mai fi la fel.

LATER EDIT: SAGA AGENTIEI DE PR CONTINUA. Multumiri lui Arhi si lui Silviu

Okay! Si fiindca unii se pare ca au dubii ma simt nevoit sa pun un Disclaimer: A fost o gluma !!! Nu exista o firma de PR specializata in status-uri de messenger iar “Andrei Rosca si Asociatii” (nume fictiv) are (firma, adica) alte prioritati momentan. :)

Saptamana care tocmai s-a incheiat am citit cateva post-uri foarte misto. Va recomand si voua cateva:

De cand am uitat sa fim oameni – scris de Lucian, despre cum tehnologia si viteza ne schimba, uneori, in rau viata, lasandu-ne mai saraci decat am fost. Parca totusi vina e a noastra. Am putea incerca din cand in cand sa iesim in mijlocul strazii si sa strigam “stop!”

Bani, sex si mancare – scris de Iulian, care in ultima perioada a tot avut post-uri bune. Vezi aici si aici. Despre revolta unui Om care uneori se simte inabusit. Am fost acolo. Probabil ca voi mai fi.

Marasm – scris de Derelict. Recomandat fiindca, personal, ma ajuta sa imi amintesc ca trebuie sa merg inainte. La nivelul la care lupta el acum eu nu cred ca as putea sa o fac nici macar o zi. Nu sunt sigur, dar nu cred. Si nici nu ma tenteaza sa incerc. Doar inainte.

Am primit astazi un comentariu vis-a-vis de o recenzie scrisa de mine acum un an si ceva. N-am sa reproduc textul insa ideea era urmatoarea: bai, cat de prost scrii; copilaresc, plat si nu mai stiu cum. Cu domnu’ cu pricina am rezolvat oarecum problema. Nu era chiar asa grav. Dar sunt unii cu probleme mai serioase.

Asa ca am un mesaj de transmis: nu am pretentia ca scriu bine si, nu o sa va vina sa credeti, nu mi-am dorit in viata mea sa ajung scriitor si nu imi doresc nici acum. Nu m-ar satisface deloc statutul asta. Mi se pare ca oricine are ceva bani (nu multi) poate scrie si publica o carte. Cu vandutul e un pic mai greu, insa nu imposibil. Poate ca intr-o zi ma voi ambitiona atat de tare incat ma voi apuca si eu, ca un prost scriitor ce sunt, sa pun pe foaie vreo 100-200 de pagini bine marketate, sa scot o carte si sa le arat scriitorilor si poeteselor de 2 bani ca se vinde mai bine decat ale lor, chiar daca poate e scrisa mult mai prost.

In alta ordine de idei, m-ar flata peste cativa ani statutul de marketer, om de afaceri de succes, chiar si banalul “antreprenor”, insa nu m-ar flata deloc eticheta de “scriitor si atat”. Nu am nimic cu ei fiindca citesc si eu destule carti si am si eu scriitori preferati, oameni pe care ii stimez, dar ma enerveaza groaznic infumurarea unora si ideea lor complet tampita ca toata lumea si-ar dori sa fie in locul lor. Hai, va rog eu, dati-va jos de pe butoiul pe care stati, faceti un dus rece si reveniti-va.

Facem un test: cand zic eu start, voi incercati sa nu mai fiti penibili. Stiu ca pare imposibil dar vorba aia: incercarea moarte n-are. Daca nu iese asa, incercati si cu o terapie, ceva auto-sugestie poate…wtf, doar n-o sa fiti penibili toata viata. Nu de alta dar e banal, oricine o poate face.

A! Si inca ceva. Ati observat ca astia care vorbesc mult, in general, nu fac nimic palpabil? I-am privit intotdeauna cu mila pe cei care stau pe margine si dau cu pietre dar in urma carora nu ar ramane nimic daca ar muri maine. Fiindca n-au priceput nimic si majoritatea sunt din alt film. Actori intr-un film alb-negru, intr-o lume in care oamenii au inceput sa prefere televizoarele color.

Si mi-ar mai placea sa existe o lege care sa spuna ca daca n-ai facut nimic in viata asta, n-ai voie sa deschizi gura.

Start!

Oare o exista vreun om care sa poata spune cu mana pe inima ca el nu vrea sa fie tinut minte, dupa ce moare? Toti speram sa facem ceva memorabil. Nu neaparat sa schimbam lumea sau sa salvam vieti dar tanjim dupa cuvintele “nu te voi uita” si dupa sentimentul ca prin ceea ce am facut sau spus am schimbat macar cu un nivel viata cel putin unei persoane, ca am ajutat-o sa treaca de la “okay” la “superb” sau de la “groaznic” la “suportabil”.

E interesant cum invidiem pasarile cu libertatea lor doar cat timp e vorba de viata. Cand ne gandim insa la ce se va intampla dupa, cred ca Paler zicea ca nu am vrea sa fi trecut prin viata ca ele. Zburand, ele nu lasa nici o dara in aer, in timp ce noi asta visam. “Chiar daca unii nu lasam decat o dara de sange.”

Actul de a ierta atunci cand celalalt nu vrea sa fie iertat are un dublu avantaj: pe de-o parte, iti poate imbunatati imaginea fiindca, nu-i asa? oamenii care iarta sunt vazuti ca niste oameni milosi si, in acelasi timp, puternici. Pe de alta parte, iertandu-l pe cel ce nu vrea sa fie iertat si alegand astfel sa eviti alte lupte, il enervezi groaznic iar asta iti poate oferi multiple satisfactii. :)

Vorbeam astazi cu Adrian si Nihasa despre sex. Nu atat despre actul in sine cat despre perceptia oamenilor in legatura cu cineva care alege sexul ca tema pentru un post pe blog. Desi le place sa pretinda ca sunt lipsiti de prejudecati multora li se intampla sa catalogheze mult prea rapid si de cele mai multe ori injust bloggerii care au curajul de a aborda astfel de teme.

Sigur ca, in cazul asta cel putin, intre curaj si obsesie nu e un drum foarte lung si poti cadea rapid in categoria celor ce scriu despre sex pentru traficul dat de motoarele de cautare sau, cum zicea Adrian, pentru ca faptul ca scrii despre asta iti da si o anumita alura de expert, atribut necesar in special celor ce incearca sa compenseze ceva. :)

M-am intalnit acum cateva zile cu o persoana care imi citeste si blogul de ceva vreme si, discutand despre eventualele diferente dintre ceea ce reiese din blogul de fata si modul in care sunt eu in realitate, mi-a zis ca inainte sa ma cunoasca nu si-ar fi imaginat, de exemplu, ca, daca m-ar ruga, m-as aseza pe iarba in parc sau pe o bordura, pe strada. Ca pur si simplu nu paream tipul care sa faca asta. Cei care ma cunosc pot confirma ca m-as aseza fara probleme. De fapt, chiar astazi am stat cam o ora pe treptele de la TNB cu Adrian si Nihasa. :) Din nou, o problema de perceptie.

Ceea ce vreau sa spun este ca oricat de mult te-ai chinui sa fii natural si sa scrii astfel incat blogul sa reflecte cat mai exact persoana care esti, se intampla adesea ca imaginea oferita sa nu fie completa, sa fie lucruri care scapa. Si pentru cei mai multi problema nu e ca imaginea pe care o deseneaza blogul e mai proasta decat realitatea (asta se poate repara in momentul in care cunosti persoana respectiva) ci ca e posibil ca, fara sa vrei, sa iti cosmetizezi imaginea afisata pe blog iar in momentul in care cunosti pe cineva in viata reala sa dezamagesti. Tot ce poti sa faci este sa te straduiesti cat de mult poti.

Context: luni (23), ora 17:05 se opreste brusc curentul in casa. Astept 5-10 minute, nu revine asa ca il consider un semn divin ca dupa munca din ultimele zile, ar fi cazul sa mai si dorm. Si dorm. 2 ore. Ma trezesc, inca nu au dat drumul asa ca ies la o plimbare de cateva ore. Curentul revine pe la ora 22:00. Marti (24) ora 12:00, curentul pica iar. Revine peste 5 ore. Fericit, apuc sa verific mailul si sa ma reapuc de treaba. O ora mai tarziu se face bezna. Curentul ramane oprit intre orele 17 si 8:00 dimineata, a doua zi. Tot cartierul Iancului e in bezna. Nici macar stalpii de pe strazi nu mai lumineaza.

Dupa atatea ore fara curent, dintre care, pana acum, 4-5 dintre ele noaptea, intr-un Iancului in care se mai vad doar cateva apartamente luminate de lumanari parca apreciezi altfel electricitatea, internetul. Chiar asa, mi-am reconfirmat faptul ca depind groaznic de mult de internet. Nu stiu cat de rau e asta. Am fost la sediul firmei, am stat pe laptop vreo doua ore dar tot am resimtit pana asta de curent si imi e imposibil sa imi imaginez cum se descurcau acum cateva sute de ani oamenii cand se intuneca fiindca eu n-am putut nici sa citesc, nici sa intru pe internet, nici macar sa scriu post-ul asta intr-un Wordpad. De fapt asta este si motivul pentru care inregistrez acum pe telefon iar dimineata, cand sper ca va reveni curentul, il voi transcrie si posta asa cum este.

Fiindca nu aveam ce sa fac am recitit fragmente din Paler la lumina lumanarii ceea ce, sigur, poate suna romantic, si intr-o anumita masura chiar a fost, dar romantismul asta a fost limitat de gandul ca daca as vrea sa fac altceva nu as putea. De fapt, asta ne omoara nu? Nu faptul ca nu putem face ceva ci ca nu am putea face ceva daca chiar am vrea. Avem nevoie de impresia de libertate mai mult decat de libertate. Desi sunt multe lucruri pe care nu le vom face niciodata ne vom apara cu dintii dreptul de a avea posibilitatea sa le facem.

Mda. Tocmai mi-am dat seama ca mobilul meu este aproape descarcat iar daca moare nu am cum sa il incarc fara curent. Asa ca am sa opresc inregistrarea (si postul) aici.

Prin 1930, Alex Osborn a elaborat o tehnica de “group creativity” numita brainstorming, creata pentru a creste productivitatea grupurilor intrunite pentru solutionarea de probleme. Ideea de baza probabil ca o stie toata lumea: Osborn spunea ca, prin utilizarea acestor proceduri, grupurile ar putea gasi idei mai multe si mai bune decat persoanele care ar lucra pe cont propriu.

Eu nu cred in brainstorming; atat cartile citite cat si experienta personala imi spun ca aceasta tehnica nu functioneaza. Am sa incerc sa explic mai jos de ce nu o folosesc si o vad mai degraba ca o tehnica de teambuilding, activitate de grup, decat una de crestere a creativitatii.

“Cercetarile psiho-sociologice au dovedit ca increderea lui Osborn in creativitatea grupului era nefondata. In realitate, “grupurile nominale” (mai multi indivizi care lucreaza independent) produc mai multe idei valoroase decat grupurile ai caror membri interactioneaza. Brainstormingul poate fi eficient, dar indivizii care fac acest exercitiu pe cont propriu produc mai multe idei si mai bune decat acelasi numar de persoane practicand brainstorming impreuna.” Dr. Dan Craciun

De fapt, Craciun chiar sustine ca productivitatea obtinuta intr-un brainstorming este doar jumatate din ceea ce se poate obtine printr-o munca individuala, facuta de fiecare membru al echipei.

Se pare ca exista 4 explicatii / motive pentru aceasta diferenta de productivitate:

1. Blocarea productiei de idei (production blocking): lucrand independent, fiecare persoana are un ritm propriu in care produce idei, fara sa i se distraga atentia. In grup trebuie sa asculte ceea ce spun ceilalti, asteptand sa ii vina randul, si, astfel, isi uita o parte din idei; in plus, concentrandu-se sa isi tina minte ideea, capacitatea lui de a veni cu idei noi, in urma celor spuse de colegi, este dramatic redusa.

2. “Free riding” sau lenevirea sociala; indivizii nu considera ca ideile lor ar fi prea importante si, in consecinta, ii lasa pe ceilalti sa faca toata treaba. Am scris acum ceva timp despre lenevirea sociala (social loafing).

3. Teama de evaluare critica. Unele persoane se inhiba la ideea ca solutia pe care ar oferi-o ar putea fi vazuta ca fiind banala, in comparatie cu unele dintre ideile enuntate anterior.

4. Adaptarea nivelului de performanta la nivelul (de obicei mai scazut) al grupului din care individul face parte. Adica “peer pressure“, termen despre care vorbea si Ionut, acum ceva timp.

Ca o ultima precizare, eu nu pun semnul egal intre discutie de grup si brainstorming. Solutia pe care eu o folosesc de cele mai multe ori este ca fiecare membru al echipei sa gandeasca individual solutii la rezolvarea problemei, urmand sa avem o discutie de grup in care fiecare sa isi poata prezenta ideile (deja scrise, la care deja s-a gandit) si sa le discutam pe fiecare in parte.

I-am dat drumul astazi.

OctavianPaler.ro va fi
- un omagiu adus omului Octavian Paler
- cea mai importanta resursa de informatii despre prozatorul, eseistul si jurnalistul Octavian Paler
- un loc de intalnire al celor ce l-au indragit pe Paler

Edit: Pe langa informatiile deja existente, pe care le vom aduna aici, ne propunem sa venim si cu noutati, continut unic despre Octavian Paler. Interviuri cu persoane care l-au cunoscut, pareri de la oameni care au lucrat cu el etc

“Deunăzi am rugat doi oameni, un critic ÅŸi un blogger, să citească volumul lui Åžtefan Baciu – Poemele poetului singur. Să-mi spună ce părere au ÅŸi cum ar putea face o prezentare a acestui volum.

Din păcate, nu am prevăzut că întâlnirea lor va începe cu scântei. Cum l-a văzut pe critic, bloggerul nostru îmbrăcat în blugi şi care tocmai ce terminase de blogăit, i-a şi aruncat:
A, tu eşti dintre cei 5 care vă credeţi buricul pământului, pentru a cărui părere scrie poetul. Păi da, că ne ignori pe noi ăştialalţi care om fi mai puţin cititori de poezie, dar avem şi noi gusturi, noi ăştia 50, 100, 1000 de cititori.

Domnule, mi s-a adresat celălalt înÅ£epat, pufăind uÅŸor nervos din pipa lui cu tutun de Virginia, de ce nu mi-aÅ£i spus că mă veÅ£i alătura (ÅŸi a pufnit) unui blogger. Adică o persoană de o condiÅ£ie dubioasă, de obicei anonimă, care probabil se pierde în fleacuri de mesaje despre ce a mai făcut aseară în gaÅŸcă.”

Restul il puteti citi pe bookblog in cea mai recenta recenzie semnata Gabriel Mirea. Foarte misto, zic eu.