Andrei Roșca

“Perseverance is not a long race; it is many short races one after another.” Walter Elliot

Desi ne gandim la persoanele perseverente ca la niste oameni care au reusit sa ramana constanti in ceea ce fac, o perioada lunga de timp, de cele mai multe ori, pentru ei, problema cu adevarat complicata nu a fost sa isi mentina constant un anumit nivel de entuziasm, pasiune sau determinare ci sa reziste socurilor de demotivare venite la intervale de timp regulate.

Parafrazand un personaj fictiv al lui Dumas, as zice ca toti avem parte de furtuni insa modul in care ne comportam cand incepe furtuna ne poate legitima candidatura la titlul de “perseverent” sau ne plaseaza, elegant, in sertarul oamenilor “cu potential”. Iar oamenii cu potential sunt groaznici tocmai din cauza prapastiei enorme dintre ceea ce ar putea face, adica orice, si ceea ce fac de fapt, adica nimic.

Desi este aparent cel mai folosit mod de motivare a angajatilor, salariul se dovedeste de multe ori insuficient. Motivul este simplu: nu toata lumea este motivata de salariu sau, mai bine spus, cresterea remuneratiei se foloseste de putine ori ca unic mod de a pastra un angajat. In general este nevoie de un mix de instrumente, practic un intreg sistem de recompensare.

Una dintre greselile pe care multi manageri le fac frecvent este aceea de a crede ca simpla crestere a salariului rezolva orice insatisfactie a angajatului. In primul rand, trebuie tinut cont de faptul ca salariul trebuie sa fie dimensionat in stransa legatura cu munca depusa de angajat. Astfel, chiar daca poate parea ciudat (mai ales in Romania), un angajat care este platit cu mai mult decat considera el ca merita, este foarte posibil ca in scurt timp sa fie incercat de sentimente de culpabilitate care ii pot scadea serios performantele.

Dar atentie! Este foarte important de stiut care sunt asteptarile angajatului si cum evalueaza el munca pe care o presteaza. Astfel, este posibil ca el sa aprecieze gresit valoarea muncii sale.

Tocmai de aceea e recomandat ca angajatul sa stie inca de la inceput ce presupune munca pe care o are de facut, cat de importanta este pentru firma si ce inseamna o treaba bine facuta, iar angajatorul trebuie sa afle de la angajat care sunt asteptarile acestuia si sa vada daca asteptarile, atat cele salariale cat si cele de alta natura, corespund cu postul si firma respectiva. In cazul in care se sare peste aceasta etapa exista riscul de a aparea rapid angajati nesatisfacuti, nemotivati si deci neproductivi.

Faptul ca angajatul are setate niste asteptari mai mari decat ii poate oferi firma sau postul pe care se afla nu este vina lui. E a managerului.

Salariul nu este un factor de motivare, ci un factor de igiena!

- Darius a castigat un premiu, motiv pentru care vineri ne-am strans vreo 20 de posesori de bloguri si am baut ca porcii; ma rog…eu am baut suc, insa unii au baut ca porcii. Il imbratisez sincer :)
- Adi imi confirma ca totul e okay si in cateva zile lanseaza forumul de filozofie
- am facut pe bookblog.ro o sectiune doar pentru membrii inregistrati ai blogului. Inregistrarea nu este obligatorie. Blogul va putea fi in continuare citit fara niciun fel de logare insa vor aparea, de cateva ori pe luna, articole speciale ce vor putea fi citite doar de catre utilizatorii inregistrati
- am scris pe basicmarketing.ro despre Diferentiere
- plec vreo doua zile din Bucuresti dar cand ma intorc vreau sa ma duc sa donez sange. N-ar fi rau sa o faceti si voi.
- Ionut a relansat forumul Human-Design. Voi modera sectiunea de motivare …pentru inceput :)

citat din Adevarul. Topul este facut conform Technorati.com pe baza a ceea ce site-ul numeste “autoritate”. Desi mi se pare un aspect important, pot exista multe alte topuri facute dupa alte criterii. No further comments.

“ Cine e luat în seamă în lumea jurnalelor online

1. Zoso.ro: 739/3.420. Cel mai citit blog independent din România, are, conform spuselor autorului, 5.000 de vizitatori unici pe zi. Zoso, alias Vali Petcu, are 27 de ani. Blogul datează din 2005 şi prezintă un amalgam de informaţii polemice despre cinema, muzică, internet, politică şi viaţa personală. A renunţat la pornografie acum câtăva vreme, continuă să folosească un limbaj obscen, iar Călin Fusu, boss-ul Neogen, i-a făcut o ofertă de 1.000 de euro pentru o revistă a presei zilnică.

2. BookBlog.ro: 501/6.621. Proiect colectiv de recenzii, spune timid că nu vrea să ia locul revistelor de cultură, dar prin traficul zilnic depăşeÅŸte popularitatea mai tuturor săptămânalelor de cultură, cu excepÅ£ia „Dilema”. Bookblog.ro reia ÅŸi teme din presa culturală sau paginile ziarelor.

3. Andressa.ro: 382/9.214. A absolvit jurnalismul ÅŸi scrie pentru “ratoni, veveriÅ£e ÅŸi pisici”. Are ÅŸi cititori din alte categorii. ÃŽnsemnări la persoana I, lungi, despre diferite lucruri, de la neîmpliniri amoroase la politică ÅŸi insomnie.

4. DeCeBlog.net: 378/9.320. Dan, student la jurnalistică din TimiÅŸoara, prezintă tot un amalgam de informaÅ£ii despre internet, alÅ£i bloggeri, viaÅ£a de zi cu zi ÅŸi politică. Este un exemplu clar de ceea ce a început să fie numit „freestyle writing”.

5. Pidjin.net: 362/9.823. Benzi desenate cu Fredo şi Pidjin, porumbeii cei răi. Un proiect al lui Eugen Erhan, art director cunoscut în agenţiile româneşti, şi Tudor Muscalu, scenarist. Lumea l-a trecut la blogroll pur şi simplu pentru că i-a plăcut. Probabil că beneficiază şi de mulţi fani din afara României, fiindcă benzile desenate sunt în engleză.

6. Piticu.ro: 359/9.929. ÃŽncă un blog cu „de toate”. Bine plasat în Trafic.ro, ca ÅŸi în Technorati.com, îi aparÅ£ine lui Cristi Dorombach, lucrător în câmpul IT-ului, la Realitatea TV.

7. Manafu.Blogspot.com: 355/10.048. ÃŽi aparÅ£ine lui Cristian Manafu, ex-„Campaign”, care în ultima vreme organizează conferinÅ£e ÅŸi alte evenimente de succes. Despre întreprinzătorii de net, marketing, publicitate ÅŸi media.

8. We3d.net: 311/12.298. Susţine că e Ariel Constantinof şi s-a născut în 1991. Însemnări telegrafice, mai interesante sau mai banale, poze cu autorul, care pare într-adevăr a avea 16 ani.

9. AndreiRosca.BookBlog.ro: 297/ 13.076. Iniţiatorul proiectului BookBlog.ro, al doilea ca autoritate Technorati pe această listă.

10. Gramos.Wordpress.com: 293/13.267. Profesorul de filozofie ajuns la ProTV pentru poze nud ÅŸi soÅ£ia lui. ÃŽnsemnări mult mai cuminÅ£i ÅŸi concludente decât s-a părut la televizor. “

Articolul complet AICI.

Din cand in cand imi aduc aminte ca activez in “industrie” si, in concluzie, e foarte posibil ca uneori sa fiu un pic subiectiv in ceea ce priveste internetul. Am avut o discutie cu Dana zilele trecute si mi-am adus aminte de un post citit pe NicheGeek (care, apropo, e un blog foarte tare). Citez:

I forget that most people in the world — including most people in America — are absolutely clueless about the way capitalism works on the Web. They think becoming an entrepreneur maybe means you’re going to travel a bit in France over the summer.

The advice I’ve been ignoring is something I urge all marketers to do on a regular basis — get outside of your narrow lifestyle box, and stay connected to the “other” people you share Earth-space with. Like the people who populate your customer lists, for example.

Closed systems generate bad advice.

Si exact asta mi se intampla mie din cand in cand. Imi propun sa fiu mai atent si mai putin subiectiv, desi cred atat de tare in internetul romanesc incat imi dau seama ca nu va fi usor. Sunt insa convins ca aceeasi greseala o fac multi dintre cei ce activeaza in mediul online. Iar blogosfera e un exemplu bun de fenomen care pare imens din interior si totusi sunt atat de multi romani cu acces la internet care habar n-au ca blogurile exista.

Aici e usor sa gresesti. E de-ajuns ca atunci cand lansezi un site sau scrii pe un blog sa te iei numai dupa ce spun ceilalti bloggeri si oameni din industrie si gata, ai reusit sa te alegi cu o audienta care, in proportie de 90%, e formata din bloggeri. Vrei asta? Pai nu vrei DOAR asta. Fiindca ma indoiesc ca avand ca target doar bloggerii poti depasi un numar de cateva mii de vizitatori pe zi.

Sigur ca in Romania nu prea se intelege cum functioneaza motivarea oamenilor. De fapt, cred ca nu se intelege nici macar utilitatea, dar asta e alta problema. Evident, aici nu ma refer la trainerii si firmele specializate care fac asta ci la manageri. Asa ca mai scriu si eu din cand in cand ce mai stiu si cred ca ar putea ajuta. Stiu ca sunt printre cititorii blogului oameni care se pricep si i-as ruga sa ma ajute cu completari, de cate ori simt ca e loc.

Una dintre greselile frecvente pe care le-am observat este aceea ca nu se face diferenta intre variabilele care motiveaza oamenii si asa numitii factori de igiena. Cu variabilele motivatoare nu cred ca trebuie sa insist prea mult. E vorba de factori precum: recunoastere, responsabilitate, posibilitatea de a avansa, realizari si chiar munca in sine. Da! Munca poate fi un factor motivator. De fapt, dupa parerea mea e unul dintre cei mai puternici.

Acum, factorii de igiena nu sunt chiar ceea ce suna a fi. Au un efect interesant si, deloc de neglijat. In momentul in care nu sunt prezenti, satisfactia scade si oamenii se demotiveaza. INSA in momentul in care factorii de igiena exista, motivatia nu creste spectaculos. Practic, sunt niste factori necesari dar care nu produc neaparat performante, singurele momente in care ei afecteaza performanta (in jos) fiind cele in care se simte lipsa lor.

E interesanta teoria fiindca, practic, propune doua axe in loc de una. In loc sa discutam de axa Insatisfactie-Satisfactie vorbim de:
1. Insatisfactie – Non-satisfactie
2. Non-satisfactie – Satisfactie

Asta inseamna ca, folosind factorii de igiena, poti aduce un om de la insatisfactie (adica “pe minus”) la non-satisfactie (adica “pe zero”) insa pentru a il trece “pe plus” (satisfactie) factorii de igiena nu mai sunt suficienti. Ai nevoie de factori de motivare.

Cativa factori de igiena sunt: relatiile interpersonale, conditiile de munca, securitatea muncii si… salariul

Pentru cei ce vor sa aprofundeze, teoria a fost lansata si sustinuta de Herzberg.

Avusese un an tare greu. Acasa numai probleme, scandaluri, certuri, batai. Trebuia sa aiba grija de fratii sai mai mici. Trebuia sa aiba grija de casa. Trebuia sa aiba grija de el. Trebuia sa aiba grija sa nu inebuneasca de griji. Trebuia sa faca multe lucruri pentru unsprezece ani.
Cu o seara inainte parintii sai se certasera. Iar. Ieri insa fusese mai special, pentru ca tatal isi batuse sotia. Probabil pentru a puncta mai bine problemele. Astazi, mama sa statea in pat, batuta, cu ochii vineti si umflati. Tocmai astazi…
- Mami, astazi e ultima zi de scoala. Se dau premiile.
- Nu poate mama sa vina cu tine, ca se simte rau, e tare bolnava.
- Mami, hai, ca poate iau si eu premiu sau macar o mentiune, si o sa fie toti copiii acolo cu parintii, si doar eu o sa fiu singur.
- Lasa mama, ca stii ca nu ti-a zis nimic de carti sau de coronita. Nu e nimic daca nu ai luat premiu.

S-a dus sa se imbrace. Ultima pereche de pantaloni de scoala se rupsese in genunchi de la o cazatura. Aratau tare urat, asa ca a luat o foarfeca si i-a taiat pana la genunchi. Din pacate, a gresit lungimea, si erau mai lungi pe o parte. Asta e, era tarziu, si ar fi intarziat. Si a plecat asa. Singur.
La scoala, toti copiii erau cu parintii, veseli, cu coronite si flori. El furase un trandafir din gradina blocului, si i l-a dat invatatoarei. Invatatoarea l-a privit…si l-a pus intr-o carte, deoparte de ceilalti trandafiri, scumpi, adusi de restul copiilor.
Initial, el s-a suparat. Dar i-a trecut repede. Ce conta ca nu ii placea invatatoarei floarea? El avea atatea ganduri in cap, incat nu mai era o tragedie aprobabrea gesturilor sale.
Cativa copii chicoteau, uitandu-se la pantalonii sai.
- Uite mami, parintii lui nu au bani sa ii ia pantaloni intregi.
- De cate ori te-am invatat sa nu mai razi de oamenii saraci?
- Mami, dar oamenii de ce sunt saraci?

Da, oare de ce oamenii sunt saraci? De ce oare mama ne da orez cu zahar dimineata, iar altii vin la scoala cu carne sau salam?
Dar nici asta nu mai conta. Voia sa se termine totul, sa fuga acasa, sa nu ii fie rau mamei, sa dea de mancare fratilor mai mici, trebuia sa si spele.
Se strigau numele celor cu mentiuni. A ciulit repede urechile, spera sa ia si el o mentiune, sa primeasca o carte. Ah, sa aiba o carte noua, sa o savureze, sa o citeasca de mii de ori, pana i-ar fi invatat toate litere pe de rost…
Nu l-a strigat. Nu i-a mai pasat de restul. El pentru cartea lui venise. A inceput sa numere frunzele din copaci. Uite, ala e copacul din care am cazut pe burta anul trecut.
- MAI COPILE, NU AUZI?
- Ce sa aud?
- Te-a strigat, du-te in fata!
- Dar au trecut mentiunile, pentru ce sa ma duc?

I-au pus in mana trei carti, legate in celofan. Ce carti frumoase. Lumea ii vorbea, il felicita, dar el nu mai auzea. Se gandea la cartile lui, frumoasele carti, pe care o sa le citeasca si o sa le reciteasca pana o sa le invete toate literele. Nu ii pasa ca nu are coronita.

Castigase premiul intai…

via Arhi

Astia care ii tot judecati pe oameni dupa haine, sunteti niste ratati. Si mie imi plac oamenii care se imbraca bine si, daca ai bani, mi se pare normal si perfect okay sa o faci. Nu ma complexeaza oamenii care se imbraca mai bine decat mine si sunt de parere ca daca ai un salariu decent, un acoperis deasupra capului, ai ce manca si iti raman ceva (nu multi) bani in fiecare luna, te poti imbraca astfel incat sa nu iti fie rusine sa iesi din casa.

Am cunoscut oameni care nu au bani de dat pe haine si sunt complexati de asta. Probabil ca si eu as fi daca as umbla cu haine rupte pe mine. Ii inteleg. Nu ii inteleg insa pe oamenii care ii dispretuiesc pe cei imbracati modest. Hainele nu pot fi un surogat al calitatii umane. Ele pot intr-adevar cizela un pic o imagine dar acea imagine trebuie sa fie pozitiva pentru a putea fi cizelata. E ca un luciu pe care il dai unor pantofi de calitate. Ei ar fi de calitate si fara sa ii lustruiesti dar parca asa arata si mai bine. Insa cred ca ar fi cel putin dificil sa lustruiesti niste pantofi rupti si jerpeliti.

Si totusi, cel putin in Romania, sunt destui ratati care incearca sa faca branding unui produs prost. Nu veti reusi. Veti reusi insa sa fiti penibili si sa imi provocati greata. Daca asta ati vrut de la bun inceput, va felicit! V-ati atins scopul. Daca insa voiati altceva, aveti o problema.

Azi am mai primit o lectie in ceea ce priveste teoria echitatii, teorie a carei implicatii aveam impresia ca le cunosc. Faptul ca faci o bucurie unui membru al echipei nu inseamna doar ca ai facut o fapta buna. Inseamna si ca ti-ai luat, implicit, angajamentul ca ii vei trata si pe ceilalti in acelasi mod. Chiar daca, dupa ce o faci de cateva ori, nimeni nu o va mai percepe ca pe un gest frumos ci ca pe o chestie absolut normala, o datorie de care ai face bine sa te achiti.

Altfel exista posibilitatea sa ii faci sa se simta prost. Si iata cum un gest frumos, menit sa bucure un om, ii poate rani pe ceilalti membri ai unei echipe. Din fericire, lectia asta am invatat-o “the soft way”, de la unul dintre oamenii foarte misto cu care lucrez. Adica nu a fost ceva grav. Insa ar fi putut fi. Multumesc, Anca!

Sunt putine lucruri mai emotionante decat privirea din ochii unui om care stie ca a reusit, care isi vede visul cu ochii, mai ales daca drumul parcurs a fost anevoios si lung. Tremurul din glas, respiratia regulata, profunda sau sclipirea aceea specifica a ochilor pe care o mai vezi uneori la oamenii hotarati sa schimbe lumea pot fi egalate doar de modestia parca fortata, dar venita totusi din suflet, a omului simplu care a crezut in el, a mers inainte cu capul sus, a stiut sa se bata cand a fost nevoie, sa simta cand cei mai multi gandeau si sa ia hotarari rationale atunci cand restul lumii actiona impulsiv, om care a fost insa ingenunchiat, in doar cateva secunde, de emotia auto-provocata de a isi realiza visul. Sublim.