Hai sa va zic cum imi fac eu zilele mai placute. :)
Acum cateva zile primesc un e-mail de la…mine! Il deschid curios (pe bune) si citesc: “Andrei, sper ca bookblog a ajuns la 1000 de vizitatori pe zi :)”. Incep sa rad si raspund cu voce tare: “A ajuns! Ba chiar a trecut de o mie.” Era un e-mail trimis acum un an printr-un site foarte misto (al carui nume l-am uitat). Site-ul iti permitea sa iti programezi mailuri care sa se trimita automat intr-o anumita zi, peste cel mult 3 ani. Si asta m-a dus pe mine capul sa imi programez. Evident ca uitasem de programare dar asta era si ideea. Daca imi venea a doua zi sigur nu ma distra.
Si acum vor aparea unii care imi vor spune ca sunt genul ala de om pe care, daca il lasi o zi singur in camera, il gasesti mort de ras. Am un Organizer pe laptop. Un fel de agenda foarte misto facuta si foarte usor de utilizat. Are si o functie de Remindere. Adica la ora X in ziua Y iti apare o fereastra pe desktop cu un mesaj.
Fiindca ma duc la sala destul de dimineata si nu am timp sa verific nimic dupa ce ma trezesc, atunci cand ma intorc acasa, primul lucru pe care il fac este sa deschid calculatorul, urmand ca abia dupa asta sa ma descalt, sa fac un dus etc. Problema e ca in 99% dintre cazuri gasesc ceva interesant de genul e-mail important sau comentariu pe blog sau, sau, sau si raman imbracat cel putin jumatate de ora, daca nu mai mult.
Vreti sa stiti ce mi-a aparut mie azi-dimineata, la ora 10:30, exact la 3 minute dupa ce am intrat in casa, venind de la sala?
“Poate totusi te descalti macar!” :)
Uneori imi caut telefonul mobil prin casa. Primul loc in care ma uit este in stanga biroului, pe un raft. Intotdeauna! Si nu e NICIODATA acolo. Insa in 90% dintre cazuri e pe masa din spatele meu, sub foi, carti etc. Dar nu prea ma chinui sa imi incarc memoria cu asta asa ca uit mereu. Ieri seara, nu imi gaseam mobilul iar primul loc in care m-am uitat a fost, evident, raftul din stanga. Nu l-am gasit insa am gasit un Post-it pe care scria: “e pe masa din spate!” Multumesc, Andrei!
A, da! Si cateodata imi suna telefonul mobil, ma uit sa vad cine e si vad pe display: NU RASPUNDE! sau ENERVANT. Am cateva numere de genul asta in agenda. Nici nu mai stiu ale cui sunt, nici nu ma intereseaza. Ati vazut filmul “Memento”? E! Cam asa sunt si eu. Nu stiu cine e la telefon dar ma gandesc ca la momentul la care am editat acel nume probabil am avut un motiv serios sa o fac. Deci nu raspund!
Ma trezesc in unele zile cu un chef incredibil de a nu fi tolerant. Nu vreau sa mai tolerez nicio vanzatoare nesimtita, nici muncitori care asfalteaza de 3 luni o strada de 10 metri lungime, nici pe “centralistele” de la Allianz Tiriac care ma tot suna sa ma invite la o intalnire de 20 de minute pentru a imi prezenta oferta. WTF? Sa imi prezinti oferta? Adica sa imi vinzi ceva? Imi spui la telefon ca vrei ca EU sa vin la VOI ca sa puteti voi sa imi vindeti ceva? Oameni de telemarketing mai prost pregatiti rar am vazut. Sau poate ca ei habar n-au pe ce lume sunt si trainerul e batut in cap.
Apropo de scenarii de telemarketing, acum 2-3 saptamani m-a sunat o tipa de la o firma de Web Design sa imi vanda un site. Am ras 1 minut non-stop cand am auzit-o, dupa care i-am explicat ca are cine sa imi faca site-urile si ca nu asa suna un script decent de telemarketing. I-am zis ca nu il suni pe prospect si ii ceri sa iti dea o adresa de e-mail pentru a ii trimite oferta. Nu de alta, dar pe vremea cand la noi la firma le faceam training oamenilor de telemarketing printre primele chestii pe care le aflau era urmatoarea: “Daca ti-a zis sa ii trimiti oferta pe mail sau fax l-ai pierdut. Zi-i ca ii trimiti, inchide telefonul si treci la urmatorul ca asta oricum nu mai conteaza”. Ei, tipa asta exact adresa de mail o cerea :)
Rata celor ce raspund la un astfel de mail este mai mica de 2% iar faptul ca raspund nu inseamna neaparat ca ca semneaza un contract. Rata unui tele-marketing facut pe servicii web, de niste oameni care stiu ce fac poate fi si 20% si, desi nu am gasit un procentaj asa de mare in nicio carte, va garantez ca se poate. Oricum, misto a fost ca tipa de la telefon si-a notat tot, mi-a multumit si a zis ca ii va transmite si sefului ei. Am rugat-o sa ma sune intr-o luna si sa imi spuna cat de mult le-a crescut rata de succes. Sunt curios daca suna :)
Am sa ma opresc cu Octavian Paler deocamdata dar nu inainte de a va mai da cateva minute in care vorbeste, printre altele, despre a fi sau a nu fi apolitic si despre calitatea de a fi naiv.
>
PS: octavianpaler.ro imi apartine. Facem ceva cu el? Dati-mi un mail pe andrei[at]bookblog[punct]ro
“You are never given a wish without also being given the power to make it come true. You may have to work for it, however.” (Richard David Bach).
Uite asta mi se pare mie ca e problema oamenilor care nu cred in faptul ca isi pot indeplini visele. Cred ca nu sesizeaza diferenta intre “orice vis se poate indeplini” si “imi pot indeplini orice vis”. A doua expresie e doar usor diferita ca forma dar foarte diferita ca esenta, fiindca implica o chestie foarte importanta: ca tu trebuie sa faci “actul indeplinirii visului”. Ca trebuie ca TU sa iti indeplinesti visul, nu ca trebuie sa astepti “sa se indeplineasca” el singur. Si, da! Nasol! Asta implica de cele mai multe ori si ceva munca.
E o mare diferenta intre oamenii care au vise si oamenii care muncesc pentru a isi realiza visele. Din punctul meu de vedere e diferenta dintre visatori si vizionari.
Am sa va rog sa va uitati la filmuletul asta. In special cei care l-au tot injurat pe Paler fara sa fi citit vreodata 2 randuri scrise de el. Si spuneti-mi ce credeti.
- am participat la lansarea realtraining.ro, la invitatia Adelei. Real Training & Consulting este o idee foarte misto care isi propune, printre altele, sa stranga la un loc mai multi oameni din “industria” de training/coaching. Mai multe despre proiect AICI.
- am fost pe la Olimpiadele Comunicarii si am cunoscut cateva persoane noi + am ascultat oamenii vorbind despre bloguri
- vineri am fost la Radio Lynx intr-o emisiune despre orice in care, printre altele, eu m-am luat de Adi si Adi s-a luat de mine, iar cand am ajuns acasa ma durea maxilarul de cat am ras. O inregistrare de 5 minute aveti aici. Adi zice, insa, ca nu e deloc reprezentativa :)
- ieri am fost la BookCrossing impreuna cu acesti oameni, am vorbit despre carti si ne-am simtit foarte bine :)
- am lansat BasicMarketing.ro. Mai multe despre proiect in urmatoarele zile. Oricum, cred ca numele e destul de sugestiv :)
Noroc ca am fost saptamana trecuta la Olimpiadele Comunicarii si in ziua de PR am reusit si eu sa ma mai pun la punct cu limbajul piaristic. Am aflat cum poate fi o firma “in picaj” si ce inseamna cand unei companii “ii scade business-ul”. Evident ca am revenit la chestii care “se intampla on daily basis” si ni s-a explicat cum e cu nivelul de “expectanta” al clientilor (ca n-am vrea sa ziceam “zilnic” si “asteptari” sa nu cumva sa fim considerati tarani).
Aaa! Si pe mine m-au terminat cu “intrebarile care le-ati pus”. Sa le explice cineva cum e cu gramatica asta ca ma ia durerea de cap de fiecare data. Si asta dupa ce unul dintre invitati ne explica ca printre primele cerinte la angajarea in PR este aceea de a sti limba romana. Probabil el isi imagina ca o stie.
Apropo, stie careva ce inseamna “a fi mai senior decat colegul” sau “a fi mai putin junior”? Ca pe asta am auzit-o de cel putin 20 de ori in doua ore.
“N-am înÅ£eles că tot ce nu am iubit la timp, am pierdut.” zicea Paler. Nu sperie pe nimeni gandul ca, pe langa marea dilema “sa iubesc sau sa nu iubesc”, s-ar putea sa mai fie necesar sa te intrebi si daca “e timpul sa ma apuc sa iubesc” ?
Gasisem la Domnita Soim un post despre Paler si ma gandeam sa las si eu un comment. Acelasi lucru s-a intamplat pe mai multe bloguri. As vrea sa las si eu ceva acolo, cateva cuvinte de apreciere la adresa lui si de multumire pentru ei, fiindca au scris un pic mai mult decat gazetarescul “Octavian Paler a incetat din viata”.
Si nu pot. Nu imi vine nimic in minte. La domnita soim pe blog am stat 7 minute incercand sa scriu 10 cuvinte. Cand imi veneau in sfarsit cuvintele, mi se parea ca ceea ce am scris ar insemna prea putin, ca nu ar reusi sa exprime ce gandesc, ce simt.
Am vazut in seara asta “Sinteza Zilei” pe Antena 3. Despre Paler. Erau in studio Mihai Gadea (pe care l-am invidiat intotdeauna pentru apropierea de Paler), Hurezeanu si Cristoiu. De doua ori a cerut Gadea publicitate, gatuit de emotie. Dupa fiecare filmulet cu Paler toti trei aveau ochii rosii iar Gadea si Hurezeanu aveau lacrimi in ochi si se vedea clar ca nu mai lipsea mult sa izbucneasca.
Ii inteleg perfect desi eu nu l-am cunoscut personal. Am sa stau treaz si in noaptea asta, cat rezist, si am sa citesc. Imi place noaptea. Imi permite sa fiu trist. Ma scuteste de explicatii.
Acum ma duc, cat timp “the night is still young”. Vreau sa mai apuc sa fiu un pic trist.
Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
