Andrei Roșca

Intotdeauna mi-a fost greu sa inteleg mercenarii. Oamenii aia care iti sunt prieteni pana cand realizeaza ca au mai multe de castigat dintr-o alta prietenie. Cei care iti sunt cei mai buni angajati pana in momentul in care cineva le da cu 50 ron mai mult decat tine. Cei care in liceu si facultate stateau cu tine in banca tot anul, pentru ca la examene sa se mute intr-un loc mai in spatele clasei, sa poata copia.

Nu pot sa ii inteleg, desi incerc. Eu chiar cred in ideea de loialitate. Si nu doar la modul ca eu trebuie sa fiu loial. Cred ca toata lumea are ceva in el. Ceva care il atentioneaza de cate ori este pe cale de a calca stramb. Probabil unii aleg sa ignore.

Nu reusesc inca sa ma controlez cum as vrea fata de astfel de oameni. Ii invinovatesc si ii resping. Nu ii vreau in jurul meu fiindca am impresia ca ma influenteaza intr-un mod negativ si acum cativa ani am ales sa ma izolez de gunoaie pentru a ma putea concentra mai bine pe relatiile cu oamenii care, din punctul meu de vedere, conteaza.
Uneori, insa, mi-e mila de ei. Mi-e mila de ei cum mi-e mila de cei care nu vor intelege niciodata ce inseamna o relatie mai lunga de o noapte. Mi se pare trist cand imi aduc aminte cat de mari sunt diferentele dintre oameni. E trist cum unii traiesc si simt in 30 de ani mai mult decat altii intr-o viata, cum unii oameni mor de tineri si totusi continua sa umble pe strazi.

Desi cu oamenii care inca invata sa gandeasca e greu sa te intelegi, exista totusi modalitati de a o face. Dar cum te intelegi cu oamenii care nu au invatat inca sa simta?

… pe bookblog.ro puteti gasi peste 350 de recenzii de carte ? Bineinteles ca stiati :p

Razvan a scris un post foarte bun despre cum se fac / cum ar trebui sa se faca vanzarile. La capitolul asta romanii stau, zic eu, extrem de prost. Si nu ma refer neaparat la rezultate ci la tehnica. Si nu imi spuneti ca doar rezultatele conteaza! Mai conteaza sa poti sa mai dai si ochii cu cel caruia ii vinzi, dupa ce ai facut vanzarea.

Razvan le zice bine:

- a good sales person is very insistent
odds are you will annoy people to such a degree that they will kick out and lock the door, windows, chimney and every other way to get in

- a good sales person is aggressive
if you want to convince someone to hire you as a bodyguard maybe. Selling is about understanding people and environments,

- a good sales person can sell anything
if you don’t believe in the thing you are selling you cannot convince others to buy

Prea multi “vanzatori” sunt porniti pe tepe. Daca te duci acolo cu gandul ca vei “mai prosti pe unul astazi” ai o problema. Daca biblia ta in vanzari este Arta manipularii, ai o problema. Daca incerci sa ii contracarezi obiectiile ai o problema. Daca vrei sa ii arati ca esti mai destept decat el, ai o problema. Si, nu in ultimul rand, daca il subestimezi pe cel din fata ta ai o MARE problema.

As vrea ca glumele astea de “vanzatori” profesionisti sa se potoleasca odata si sa priceapa ca in loc de Arta manipularii ar trebui sa citeasca carti despre relatii interpersonale si interrelationare. Si sa nu mai dea din cap ca bovinele la orice spune clientul doar fiindca au citit ei intr-o carte ca a il aproba este ceva bun.

aa…si mi-ar mai placea ceva: unele carti sa se vanda doar pe baza de reteta si daca iti lipseste bunul simt sa nu ti-o vanda. Howgh!

Am gasit pe net, din nou, din intamplare (sau nu?!), pentru a treia sau a patra oara, poezia Invictus. Cred ca o stiu de prin clasa a 10-a sau a 11-a si imi place sa cred ca, la un moment dat, m-a influentat in bine. Cert este ca am invatat-o pe dinafara desi nu mi-am propus asta.

Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeoning of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find me, unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

- Invictus, William Ernest Henley

Wikipedia mai zice:

At the age of 12 Henley became a victim of tuberculosis of the bone. In spite of it all, in 1867 he successfully passed the Oxford local examination as a senior student. But a hospital was to be Henley’s University. His diseased foot, treated by crude methods, had to be amputated directly below the knee. Worse yet, physicians announced the only way to save his life was to amputate the other also. Henley fought this with all his spirit. He came out with his foot and his life. He was discharged in 1875, and was able to lead an active life for nearly 30 years, though he was of course a cripple. With an artificial foot, he suffered horribly all his life from his disease before it killed him at 54. “Invictus” was written from a hospital bed.

Acum cateva zile “publicam” pe blog un mesaj primit pe e-mail in care un amic imi povestea despre un batran si ma ruga sa il ajut, daca pot. Am facut un apel la cititorii blogului, sperand ca unii dintre ei ar putea ajuta. Am primit mai multe mesaje atat de la cunoscuti care imi citesc blogul cat si de la cititori cu care nu m-am vazut niciodata.

Rezultate? Aseara am primit un mesaj pe Messenger, de la o persoana care a citit blogul meu. “Am luat haine. Cum facem?” Ce a facut ea, mai exact: s-a dus la un magazin second-hand, a cumparat trei sacose de haine, le-a spalat, le-a lasat sa se usuce, iar astazi au intrat in posesia mea, urmand ca maine sa ajunga la batranul despre care vorbea amicul meu.

Deci se poate! Exista si Oameni in marea asta de oameni.

Multumesc, Andreea!

Sunt o persoana extrem de ordonata si organizata in ceea ce tine de munca mea, indiferent ca sunt proiecte care aduc bani sau proiecte care pierd bani :)

Insa, in restul activitatilor mi-am dat seama ca am o problema: sunt destul de dezordonat. M-am gandit destul de mult ca sa imi dau seama de ce se intampla asta. Cred ca a pune telefonul mobil pe tastatura calculatorului de langa mine este mai usor decat a il aseza pe masa si, mai ales, “costa” mai putin timp. Probabil ca in obsesia mea de a economisi fiecare secunda las multe lucruri pe unde se nimereste.

Ascultam zilele trecute, pentru a treia oara! niste inregistrari despre time management (care atinge si alte laturi ce tin de organizare) din care nu credeam ca mai pot invata ceva. Ei bine, am gresit! Cea mai tare chestie pe care am retinut-o din acea inregistrare era urmatoarea regula de baza: atunci cand te trezesti ca ai un obiect in mana “the question is not where you put it. It’s where you find it!” Telefonul mobil, cheile, tricoul pe care tocmai l-am dat jos etc. Am mai facut ceva conexiuni si mi-am dat seama ca demult nu am mai vazut ordine in camera in care stau. Chiar si desktop-ul arata jalnic. De fapt, in tot calculatorul exista un singur director in care e ordine desavarsita: WORK.

M-am hotarat sa schimb asta acum o saptamana. Si cred ca am reusit. Chiar imi place. E mai aerisit si imi da o stare de bine, mai ales fiindca imi dau seama ca am mai schimbat ceva in doar o saptamana. Mi-am propus sa devin cea mai ordonata persoana pe care o cunosc. Cineva ma intreba, in gluma, de ce nu “cea mai ordonata persoana din lume”? Simplu. Fiindca nu as putea sa verific niciodata daca am reusit. Dar asa pot.

De ce scriu asta pe blog? Uite de asta (tehnica zidului construit in spate). Ca sa ma asigur ca raman la nivelul la care sunt acum.

Fiindca a fost o gluma proasta si a semanat ciudat de mult cu initiativa Varabiescu. Din punctul meu de vedere Netoo o ia intr-o directie gresita. Probabil am sa ma retrag.

Daca mai sunt isteti care au impresia ca vor reusi sa impuna un set de reguli (de bun simt sau nu) bloggerilor, ii invit sa bage capul intr-un butoi cu apa rece si sa se duca sa isi vada de ziarele lor. Jurnalistul cu blog nu se cheama blogger, se cheama “Jurnalist cu blog”. Mi se pare chiar penibil cum, in conditiile unui conflict evident intre jurnalistii care raman fara paine si bloggerii care castiga teren, o mana de jurnalisti incearca sa ii convinga pe bloggeri sa treaca de partea lor: “nu-i asa ca voi de fapt vreti sa fiti jurnalisti dar lumea nu va accepta?” NU!

Nu prea o sa gasiti injuraturi pe blogul asta, dar asta nu din cauza unui cod de etica ci datorita bunului simt. La fel se intampla pe multe alte bloguri. Dar imi rezerv dreptul ca in momentul in care se va incerca lansarea acestui “cod care te invata cum sa blog-ezi” sa folosesc si partea “nepermisa’ a DEX-ului pentru a va explica cat mai amanuntit unde ma doare pe mine de codul vostru.

Dati-ma in judecata!

Au mai scris despre Netoo multi. Doi dintre ei mi se pare, insa, ca au atins punctele importante: Bobby si Piticu

PS: desi nu sunt deloc de acord cu tot ceea ce spune el acolo, vreau totusi sa precizez ca Adrian Cristea mi s-a parut mai decent, in special fiindca a facut o delimitare intre jurnalistii cu blog si bloggerii care nu vor sa fie jurnalisti. Despre asta, cititi AICI.

Un post de pe 23 ianuarie al fostului director de la Nova Scotia Museum, unul din ultimii supravietuitori din Explozia de la Halifax. Tipul are 93 de ani si este blogger iar randurile de mai jos mi se par cutremuratoare. Intotdeauna m-am intrebat ce voi simti atunci cand imi voi da seama cat de putin mai am de trait. Imi aminteste de Desertul pentru totdeauna al lui Octavian Paler si de cateva din poeziile lui Adrian Paunescu, despre fiica sa.

“Nowadays, no matter how much I try to put off decisions until later, I must admit that everything seems to bother me. For example, my writing bothers me, because I have to be careful to be legible, even to myself. I am quite sure I have had a stroke (the final medical diagnosis is still pending), a small one I suppose, since I still drive a few weeks after my 93rd birthday.

At this age, I must say that I do delight in people’s amazement when I tell them how old I am. But under all this is the knowledge that I am the oldest male on either side of my family, maternal or paternal, and I know I must go fairly soon. I just don’t like the idea.

I’ve floated on the remark “Been there, done that” for some time now, but the notion that the moment is approaching when I can no longer say this bothers me. The truth is, I don’t want to go.

There are many reasons. For too long I have behaved as if I could postpone going indefinitely, and thus have so many things that I must do first. I don’t want my successors to find out how much I could have done that isn’t done, not by a long shot.

There are numerous notes and letters I must write. There are places I’ve wanted to travel, but never had the chance. Actually, each of you can, if you think yourself into my age, fill out the list. At least you can try to understand why I say that I hate to go. “

via Adrian

Stiti de ce imi vine mie uneori sa imi bag picioarele in ea de tara de rahat?
Am primit astazi urmatorul mail, de la un fost asociat.

“Salut Andrei,

La supermarketul de unde imi fac eu cumparaturile se
afla un batran trecut de 70 de ani, care,desi are o
varsta, munceste la biserica dintre Cocor si Unirea in
fiecare Duminica, la curatarea lumanarilor arse si
munceste si voluntar neplatit, la Rosetti, pe post de
organizator de acte (desi este mult spus).

Traieste singur intr-un apartament si nu are rude care sa il
ajute cu mancarea sau imbracamintea. Mai mult ca sigur
ca nu are masina de spalat si probabil ca si le spala
singur, manual. Spun asta pentru ca niciodata nu l-am
vazut murdar sau neingrijit.

In piept are o decoratie de razboi.

Daca ai pe acasa orice fel de haine uzate, te rog sa imi spui.

Are 1,7 m si este foarte slab.

Orice fel de haine: tricouri,pantaloni, geci de
fas, geci de piele vechi, sacouri, camasi, bluze, manusi, batiste etc.

Sau orice altceva ce ar putea fi de folos unui om, in
casa (de exemplu, un ceas)

El nu mi-a cerut nimic; eu i-am dat pana acum bani si
diferite lucruri, dintre care unele ma indoiesc ca ii
vin bine.

Insa el a zis ca ii vin foarte bine.”

Ma gandesc din ce in ce mai serios sa infiintez o fundatie. Nu ma intrebati cu ce bani si cu ce resurse.

PS: daca cineva il poate ajuta pe batran dati-mi un mail pe andrei @ bookblog.ro