Andrei Roșca

Am ajuns ce ni s-a spus,
Un popor cu preţ redus,
Biet popor fără imbold,
Un popor cu preţ de sold.

Am ajuns fără un şfanţ,
Biet popor cu glezna-n lanţ,
Biet popor al nimănui,
Cerşetor in ţara lui.

- Adrian Paunescu

Nu stiu daca exact asa am ajuns, dar oricum suntem pe aproape. Din pacate, vine nu este neaparat numai a celor ce ne conduc. Este vina oamenilor obisnuiti. Obisnuiti sa nu faca nimic. Obisnuiti sa inghita orice mizerie. Obisnuiti sa arunce ambalaje, chistoace si pachete de tigari pe strada. Obisnuiti sa isi lase masina in mijlocul drumului gandindu-se (sau nu) ca daca pe ei nu ii deranjeaza nu se poate sa deranjeze pe altcineva. Obisnuiti sa rontaie Nachos si sa isi lase mobilele deschise in timpul filmului de la Hmultiplex. Obisnuiti sa se impinga si sa se injure in mijloacele de transport in comun. Obisnuiti sa cerseasca si sa isi planga de mila in loc sa munceasca. Obisnuiti sa dea vina pe altii si sa paseze responsabilitatea de la unul la altul. E vina voastra ca Romania este asa cum este. Nu a lor! A voastra!

Vreti ca lucrurile sa se schimbe? Uitati-va in fiecare dimineata in oglinda. De abia cand veti vedea o schimbare acolo aveti dreptul sa cereti schimbari celor din jur. Pana atunci, gura mica! Sunteti penibili.

Later edit: Ioana imi atrage atentia ca e posibil ca mesajul sa fie pus aiurea fiindca majoritatea celor ce imi citesc blogul probabil ca nu fac parte dintre cei ce ar trebui sa se simta penibili. Are dreptate! Dar cei ce imi citesc blogul pot sa incerce sa schimbe ceva!

Voi de ce credeti ca oamenilor le este atat de greu sa accepte ideea ca doua persoane de sex opus ar putea fi prieteni (amici) si doar atat? De ce majoritatea oamenilor sunt aproape convinsi ca e vorba (si) de altceva?

***

M-am decis ca, incepand de saptamana asta, la fiecare sfarsit de saptamana sa incerc sa ma intalnesc cu unul dintre cei ce imi citesc blogul. Fiindca vreau sa va cunosc. Bem un suc si discutam despre orice :) So, daca sunt persoane din Bucuresti care imi citesc blogul, nu prea au ce face pe acasa si vor sa iesim la un suc, ii rog sa imi dea un mesaj scurt la andrei[at]bookblog[punct]ro

Am auzit de la mai multe persoane pe care le consideram cu capul pe umeri ideea ca barbatii nu plang (in sensul ca plang foarte rar) iar cei care o fac sunt niste penibili si nu pot fi considerati barbati adevarati.

In primul rand, va vine sa credeti sau nu, si barbatii plang si o fac dintr-un motiv foarte simplu: sunt oameni. Iar oamenii au sentimente. Pe deasupra se intampla sa mai acumuleze si stres, iar asta indiferent de sex. Cred ca plangand accelerezi “eliminarea” stresului si accepti mai repede situatia in care te afli. In momentul in care ai acceptat ca ceea ce se intampla e real, poti sa te pui pe treaba si sa cauti solutii.

E adevarat ca majoritatea femeilor sunt ceva mai sensibile decat mare parte dintre barbati si, in consecinta, plang mai repede. Adica din lucruri mai marunte si mai des decat barbatii. Dar asta nu inseamna ca nu exista exceptii. Exista, si inca multe. As afirma chiar, cu riscul de a fi injurat, ca barbatii care spun ca nu plang sunt niste falsi si niste penibili (din nou, nu neg faptul ca pot exista si exceptii).

In plus, ma uitam azi dimineata pe niste statistici din care reiesea clar faptul ca barbatii care plang mai rar sunt in general mai violenti. Nu este un lucru bun, dar este normal sa se intample asta. Indiferent ca vrei sau nu, tensiunea acumulata trebuie sa defuleze la un moment dat. Daca nu scapi de ea plangand, poti sa scapi de ea batandu-ti nevasta sau injurand copiii.

E vorba de o alegere pe care o faci…sau nu. Fiindca exista si persoane care nu au invatat inca faptul ca neluarea unei decizii nu te absolva de responsabilitate. Si atunci, aplica aceasta strategie (pe care ei o considera geniala) inclusiv problemei de mai sus. Aleg sa nu aleaga. Stiu ca au o problema (sau mai multe) si la un moment dat vor exploda si totusi nu fac nimic. Ei doar asteapta sa vada ce se intampla. Oare o voi bate din nou pe nevasta? Sau ma voi razbuna zgariind cu cheia masina noua a vecinului de la etajul doi ?

Poate ca n-ar fi rau sa incercati sa plangeti.

Evident ca nu e singura solutie, evident ca asta nu inseamna ca ar trebui sa plangem plangandu-ne de mila. Evident ca plansul nu se face la comanda. Ceea ce vreau eu sa spun este ca atunci cand iti vine sa plangi, poate ar fi o idee buna sa o faci. Ajuta. Iar barbatii care plang nu sunt mai putin barbati ci sunt mai mult oameni.

capsulaTimpului

In weekend am facut o plimbare (aka mini-team-building :) ) prin Brasov cu o parte din echipa bookblog.ro.
Si, din punctul meu de vedere, a iesit foarte misto. Ne-am intalnit dimineata in Gara de Nord: Jen (administrator-sef pe bookblog si, ocazional, reviewer :) ), Raluca (reviewer), Ioana (reviewer), Cristina aka Woodisor (reviewer) acompaniata de Sorin, Bobby (depanator sef pe bookblog si persoana care face curat dupa mine de cate ori visez ca sunt programator si incep sa umblu prin php-uri) si subsemnatul, iar in Brasov, in gara, am fost intampinati de Gabriel (reviewer) care s-a oferit sa ne fie ghid. Si nu s-a descurcat deloc rau. Personal, sunt destul de sigur ca fara el am fi avut mici-mari probleme de orientare in spatiu :)

Ce am facut?
Am jucat carti in tren (a se citi “am luat bataie la carti in tren”), Cristina a incercat sa imi explice faptul ca Sotronul si Cruce sunt jocuri diferite iar eu am incercat (fara rezultat) sa inteleg, am discutat despre bloguri cu Bobby si, mai tarziu, cu Sorin, am vizitat, am mancat, am vizitat cateva puncte de atractie ale orasului, am baut ceai (unii au baut vin :) ), am urcat scari rulante in coborare (Cristina), am cautat si cumparat baterii noi pentru aparatul foto, am discutat un pic cu Gabriel si Sorin despre sistemul de invatamant din Romania, am coborat si urcat trepte si am mers destul de mult pe jos :) . Mi-a placut. Si sper ca si restul lumii sa se fi distrat cel putin la fel de bine cum m-am distrat eu.

Deja ma gandesc cat de misto va fi urmatoarea iesire la care sper sa participe si Ana-Maria, Mihaela, Bogdan, Dan, Alin, Gabi, Laura, Cristi si poate chiar si Mihnea (ce zici Mihnea? vii tu la noi sau venim noi in Qatar?)

Click pe imagini pentru a le mari :)

de la stanga la dreapta: Sorin, Gabriel, subsemnatul, Woodisor, Ioana, Jen

Sorin, Woodisor, Jen, Bobby, Gabriel

Jen, Raluca si eu

Sorin, Gabriel, Jen, Bobby

Sorin, Bobby, eu si Gabriel

Woodisor, Sorin, Gabriel, Jen, Ioana

*a mai scris despre plimbare si Woodisor

via Radu

Am fost tagguit de Ramona pe care am avut placerea sa o cunosc personal acum 2 zile. Ma conformez :)

1) Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si scrieti aici al 4-lea rand.

Polemici cordiale – Octavian Paler: “[...] invocata abuziv, speranta se poate uza, poate deveni un cuvant oarecare, care…”

2) Fara sa verificati, cat e ora?
Cam 21:35

3) Verificati
21:39

4) Cum sunteti imbracat?
Un tricou negru si pantalonii cu care am ramas imbracat desi ar fi trebuit sa ma schimb pana acum.

5) Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?
La prima pagina a www.bookblog.ro

6) Ce zgomot auziti in afara celui al calculatorului?
None. Si e bine!

7) Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?
Astazi. Tocmai m-am intors dintr-un mini-team-building cu echipa de pe bookblog. Care, by the way, sunt super-oameni :)

8) Ati visat ieri noapte?
Nu

9) Cand ati ras ultima data?
Acum o ora si jumatate

10) Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?
Un tablou imens pe unul dintre ei si altele (3) mai mici pe restul.

11) Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?
Timp liber pentru urmatorii 20-30 de ani.

12) Care este ultimul film pe care l-ati vazut?
Mi-e greu sa spun. Cred ca episodul 10 din serialul Heroes.

13) Ati vazut ceva neobisnuit astazi?
Am vazut ca in Brasov exista inca bilete pentru mijloacele de transport in comun care se composteaza la ambele capete. Adica un bilet = 2 calatorii.

14) Ce parere aveti despre acest chestionar?
Cred ca destinde un pic.

15) Spuneti-ne ceva ce nu stim inca.
Termenul “freelancer” a fost folosit pentru prima data de Walter Scott in “Ivanhoe”. Na! Cati o stiati pe asta? :)

16) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de o fetita?
Nu am nici cea mai vaga idee. Dar nu cred ca ar fi un nume romanesc.

17) Care ar fi prenumele copilului dvs. daca ar fi vorba de un baiat?
Vezi 16

18) V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?
Nu! Nu plec din Romania nici daca ma platiti.

19) Ce ati dori ca D-zeu sa va spuna cand intrati pe Portile Raiului?
Te iert fiindca stiu ca ai incercat.

20) Daca ati putea schimba ceva in lume in afara de politica, ce ati schimba?
Mentalitati bolnave si viziuni inguste.

21) Va place sa dansati?
Imi place…I guess

22) George Bush?
No, thank you!

23) Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?
Sinteza zilei (Antena 3), miercuri seara.

24) Care sunt cele 4 persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?
Catalin Tenita
Ilie Catrinoiu
Adi Ciubotaru
Phoebs

Atentie!!! Trebuie sa raspundeti la ele in momentul in care le cititi pentru prima data. Adica acum! :)

O salut cu caldura pe domnisoara (doamna?!) Cristina Bleoju, HR Coordinator la Vodanet si o rog sa nu se supere foarte tare pentru discutia de astazi :)

Atat! O zi buna!

Acum 5 zile intram pentru prima data in noul mini-market deschis in capatul strazii pe care locuiesc. De ce tocmai acolo? Fiindca era singurul deschis la ora la care eu aveam chef de plimbari, iar mie imi era foame.

Intru in magazin, si vad un vanzator pe la 40-45 de ani, cu parul grizonant, purtand un sort (a se citi cu sh si tz) alb. Zic buna seara si incep sa ma uit dupa ceva de mancare, fara sa ma astept ca cineva sa imi raspunda. Si atunci ma loveste! “Buna seara! Bine ati venit la noi!” WTF!? Cu mine vorbeste? Ma intorc rapid spre el crezand ca ma ia la misto. El imi zambeste si atat. Imi revin, vad ca are Chio-Chips cu cascaval si ii cer o punga. Il mai rog sa imi dea doua pliculete de Nescafe.

Imi pune Nescafe-urile pe masa si se duce dupa Chio-Chips. 10 secunde mai tarziu vine bomba numarul doi care ma loveste exact in moalele capului: “Imi cer scuze. Nu mai am decat aceasta punga care are pretul pe ea. O doriti totusi pe aceasta? Imi pare sincer rau.” Impietrit de parca mi-as fi luat un flash-bang in ochi. reusesc totusi sa articulez cateva cuvinte: “E in regula. Am sa o iau pe aceasta.” Salut, ies din magazin si ma indrept spre casa, incercand sa imi dau seama daca sunt treaz sau nu.

Ziua 2: Deja povestisem tuturor prietenilor cu care ma intalnisem despre magazinul si vanzatorul din capatul strazii. Mergand spre casa, trec pe langa magazin si, mai mult din curiozitate, imi zic ca trebuie sa intru. Nu aveam nevoie sa cumpar nimic dar trebuia sa imi confirm ceea ca ce patisem cu o seara inainte fusese real. Intru, trag usa dupa mine si spun “buna seara” fara sa il pierd din ochi pe vanzator. Desi ma consideram pregatit, raspunsul mi-a taiat respiratia pentru o secunda: “Buna seara! Bine ati REvenit!” WTF #2 ! Vrei sa spui ca asta ma tine minte? Nu imi vine sa cred. Cumpar o sticla de suc, platesc si dau sa ies. Aud insa vocea vanzatorului: “numai putin, sa va dau o pungulita; e frig afara si sa nu va inghete mana pe sticla.” Speechless. Iau punga, dau din cap in semn de “multumesc” si ies.

Ziua 3: Eram deja hotarat sa nu mai cumpar decat de la acel mini-market desi in zona erau magazine cu o mai mare varietate de produse si cam aceleasi preturi. Mergand dinspre birou spre casa, trec pe langa acelasi magazin. Aproape din reflex, fara sa ma gandesc prea mult, intru. Primesc acelasi “buna seara! bine ati revenit!”, arunc doua-trei priviri prin magazin si cer cateva produse. Foarte sigur pe mine, ma gandeam ca nimic nu ma mai poate surprinde la acest vanzator si ma intrebam cam de ce fel de training ai nevoie ca sa te porti atat de bine cu clientii. Pun produsele pe tejghea iar vanzatorul imi spune pretul: 23 000. Ma uit in portofel si scot 3 bancnote de 1 leu. Pun doua dintre ele pe masa si incep sa ma caut prin buzunare de niste monede. Nu gasesc asa ca ii zic: “imi pare rau dar nu am sa va dau decat asa” si pun si a treia bancnota de 1 leu pe masa. Ce credeti ca imi spune vanzatorul? “Nu e nici o problema. Nu are rost sa va incarc acum cu marunt. Lasati doar 20 000 si imi aduceti dumneavoastra restul cand mai veniti pe aici.” Petrified, mortified, stupified, cum ar spune Russell Crowe. Din nou, nu imi venea sa cred. Ii multumesc, ies din magazin, trag usa dupa mine, ma uit la bancnota de 1 leu din mana mea, ma uit la punga cu ceea ce cumparasem, ma uit la masinile care circulau cu viteza pe Soseaua Iancului si zambesc.

Ziua 4: Se anunta o zi obisnuita :) Intru grabit in magazin, trag usa dupa mine, ma opresc, ma uit spre locul in care ar fi trebuit sa fie vanzatorul si … raman nemiscat. Dintr-o privire, in 2 secunde, inteleg totul. Toate se leaga, incep sa aiba sens si totul capata o logica. Fiindca in locul vanzatorului este acum o domnisoara tanara care poarta sortul alb, iar langa ea, dandu-i ultimele instructiuni, se afla un domn pe la 40-45 de ani, cu par grizonant, in costum, tinand in mana un diplomat negru.

Iluzia s-a spulberat, misterul a fost elucidat, dar gustul placut a ramas.

La seminariile de HR organizate de DaAfaceri am avut-o ca speaker si pe Mariana Francu si nu m-am putut abtine, asa ca i-am pus cateva intrebari despre ce s-a intamplat la Netbridge. Mie mi s-a parut destul de rezervata desi a mai zis totusi cate ceva interesant:

Intrebare: “In ce masura s-a simtit plecarea din firma (Netbridge) a lui Orlando Nicoara?”

Mariana Francu (project manager la myjob.ro): “Aa..eu, sa-ti spun sincer. Eu am gasit acolo suveici. Eu n-am nicio parere buna despre ceea ce s-a intamplat acolo. Deci… eu am patimit ca urmas a ceea ce a fost acolo din cauza ca anumite lucruri au fost stricate. Cred ca au fost stricate intentionat. Da? Si am constatat la un moment dat, la vreo luna de zile ca erau niste suveici. Nu il cunosc pe acest Orlando, n-am nicio treaba, nu sunt un om din lumea IT-ului. Eu spun ce-am gasit acolo.”

- Si din punct de vedere al oamenilor care au mai ramas?…daca au mai ramas.

Mariana Francu: Oamenii care au ramas sunt okay.

- Dar au ramas. Mai mult de doi…

Mariana Francu: Mai mult de doi? Numai la mine in echipa sunt doi. In echipa mea de 7-8 oameni.

- Okay. Deci au ramas.

Mariana Francu: In rest, prin restul Netbridge-ului…nici nu vreau sa barfesc…dar eu spun ce am gasit si…nici nu ma intereseaza. Eu am o vorba: am preluat o afacere, care inainte a fost sub nivelul marii sau pe varfuri. Asta e nivelul zero, asa am luat-o…si vad ce pot eu sa fac. Nu ma intereseaza ce a fost acolo. Nu sunt om de IT, sunt om de resurse (HR). Deci nu ma intreba chestii tehnice ca habar n-am.

- Nu va intreb. Ma interesa din punct de vedere al motivatiei sau… lipsei de motivatie a celor ce au ramas acolo, dupa ce a plecat Orlando.

Mariana Francu: Cei care au ramas sunt niste luptatori. Asta am constatat eu. Deci, am una din fete care a fost foarte… Ce lupte au fost acolo nu stiu dar ea a zis: Dom’le ce puternica sunt daca am scapat de nebunia aia. Si-atunci sunt okay. Eu sunt un om bun de echipa [...] “

Cristia (Maksutovici) ma intreaba daca am mai invatat ceva nou de la ea. Ii raspund: “Evident!” :) De fapt, daca n-ar fi fost pe lista de speakeri nici nu as fi participat la seminariile de HR. Am invatat destule lucruri noi astazi dar am sa le mentionez aici doar pe cele care cred ca imi vor fi de un real ajutor in ceea ce fac. So:

- team buildingul poate atinge eficienta maxima doar daca este facut intr-un moment in care nevoile de baza ale membrilor echipei sunt satisfacute. Nu poti sa duci in team building oameni carora nu le-ai dat salariul de trei luni sau persoane pe care le tratezi ca pe animale
- stiam ca daca “mimezi” un comportament, sau iti repeti ca esti intr-un anumit fel, la un moment dat te vei transforma in ceea ce mimezi. Era testata pe mine de “n” ori. Dar nu stiam ca asta se poate face in 21 de zile. Mi se pare aproape incredibil, dar motivant :)
- am realizat astazi (cu ajutorul Cristiei) ca desi intentia unui om poate sa fie una foarte buna, e posibil ca din punct de vedere al comportamentului persoana respectiva sa mai dea pe langa. Comportamentul unui om nu are neaparat legatura cu intentia sa.

- desi rezolva multe, team buildingul nu poate rezolva probleme de management defectuos; inainte sa te apuci sa dai banii pe team building-uri ar fi bine sa te asiguri ca problema nu este defapt una care tine de conducerea firmei

Si as vrea sa mai amintesc o ultima idee, in care credeam si inainte de seminarii, dar m-am bucurat ca mi-a fost confirmata de cineva cu mult mai multa experienta: tot ceea ce tine de motivarea echipei este responsabilitatea managerului; stiu ca sunt cativa manageri maricei care imi citesc blogul si ii rog, SI pe calea asta, sa fie decenti si sa nu mai paseze responsabilitatea celor de la HR, marketing, secretarei sau femeii de serviciu. E a voastra! Live with it!