Andrei Roșca

Am citit multe carti motivationale si m-au ajutat la inceput. Dar niciodata nu am fost genul de cititor fanatic, care sa creada 100% in ceea ce scrie intr-o astfel de carte. Intotdeauna mi-am pus intrebari si am incercat sa judec, cum m-am priceput, sfaturile pe care autorul le dadea.

Acum cativa ani am citit o carte de Napoleon Hill in care erau cateva paragrafe despre importanta stabilirii telurilor. Mai dadusem de ideea asta si in alte carti dar ceea ce facea ca aceasta carte sa fie deosebita era abordarea. Hill propunea o varianta foarte simpla si practica prin care sa testezi importanta formularii unor scopuri.

Cu multa neincredere, mi-am luat inima-n dinti si am zis sa o incerc si pe asta. Era o idee usor de aplicat, care nu necesita foarte mult timp si (acum cand ma gandesc mai bine la asta) cred ca voiam sa imi demonstrez ca nu functioneaza :)

Asa ca am urmat pasii: am luat un caiet virgin, mi-am ascutit creionul si am inceput sa ma gandesc la teluri. 20 de minute mai tarziu aveam puse pe prima pagina a caietului 12 scopuri. Unele erau pe termen scurt si de o simplitate care, acum, ma face sa zambesc: “sa fac rost de filmul X” sau “sa imi cumpar o pereche de blugi verzi, evazati, cu talie joasa si cu franjuri pe margine”. Altele insa erau ceva mai indraznete; erau cele la care visam cu adevarat dar le pusesem pe foaie mai mult pentru a nu ii da lui Hill nici o sansa de a reusi sa imi demonstreze ca are dreptate: “sa pornesc o firma, impreuna cu un asociat, pana la 1 Ianuarie (adica 8 luni mai tarziu)” in contextul in care nu cunoasteam la vremea aia pe nimeni care ar fi putut sa imi fie asociat si nu aveam nici o idee clara cu privire la business-ul pe care voiam sa il creez.
A fost o experienta interesanta. M-a ajutat sa imi pun gandurile in ordine si sa imi dau seama ce vreau de fapt. Evident, caietul l-am aruncat intr-un dulap si acolo a ramas.

Dar nu pentru totdeauna. 8 luni mai tarziu, in timp ce incercam sa imi fac un pic de ordine in niste maldare de foi si dosare am dat de caietul cu pricina. La inceput nici macar nu imi mai aminteam ce e cu el. Uitandu-ma insa peste randurile de pe prima pagina am simtit ca cineva m-a lovit exact in crestetul capului. Am stat nemiscat, holbandu-ma la caiet, cam 10 minute.
De ce? Fiindca toate telurile erau atinse. Toate doisprezece. Am inceput sa verific termenele si sa ma gandesc cand le atinsesem. La unele nu imi mai aduceam exact aminte dar majoritatea respectasera si termenul.

As vrea sa am o explicatie logica pentru ceea ce s-a intamplat atunci si ceea ce se tot intampla de cativa ani incoace. Am incercat sa gasesc explicatii prin diferite locuri. Cea mai plauzibila pare cea conform careia in momentul in care formulezi aceste scopuri subconstientul incepe sa lucreze si sesizeaza de unul singur oportunitati pentru atingerea lor. Chiar daca tu uiti, subconstientul lucreaza. Ar putea fi adevarat sau nu. Cert este ca la mine functioneaza. M-am gandit ca ar putea sa mai ajute pe cineva “povestioara” asta.

Daca va apucati sa faceti liste cu scopuri urmatoarele sfaturi v-ar putea ajuta:
1. numerotati-le
2. scopurile trebuie sa fie scurte (maxim 2 propozitii fiecare)
3. sa fie clare si precise (sa nu lase loc de interpretari). Nu scrieti “vreau sa imi cumpar un BMW” ci “vreau sa imi cumpar un BMW rosu, model XYX, din anul xyzw cu volan portocaliu”
4. important: sa aiba termene. Nu scrieti doar “vreau sa imi cumpar un BMW” ci “vreau sa imi cumpar un BMW pana pe data de 04.10.2008”
5. formulati atat teluri pe termen scurt (o saptamana) cat si pe termen lung (2 ani)
6. credeti in ele. Nu neaparat in faptul ca ideea de mai sus va da roade, ci in fiecare scop in parte. Trebuie sa fie intr-adevar lucruri pe care vi le doriti

Am citit la un moment dat undeva ca viata inseamna mai mult decat niste imagini pe un ecran si ca avem atat de multe de experimentat incat ar fi o prostie sa ne multumim ascultand ce ne spun altii despre locuri, lucruri, sentimente.

Cei mai multi oameni se apara de viata in loc sa o provoace. Prea ocupati probabil sa pareze astfel de provocari (care exista pentru fiecare dintre noi), ei nu mai au timp sa isi creeze propriile aventuri. Ar merita incercat macar pentru o zi sa te scufunzi in detalii, sa iti pui intrebari si, poate, la sfarsitul zilei sa iti poti da raspunsuri.

Astazi am gasit o foaie pe care imi notasem, acum ceva timp, urmatorul citat:

“ Hold the texture of life in your hands. Stop hiding behind the excuses. There is so very much to touch, to do, to create, and to experience. It is down on the ground, in the details and the intimacies that you will find life’s exquisite flavor. Wrap yourself around the experience, and savor the richness of every morsel. “

Toti trecem prin perioade proaste si ni se intampla lucruri mai mult sau mai putin neplacute. Si in acele momente tot ce ne dorim este sa putem evada din acea problema in micile ghicitori de zi cu zi. Partea ciudata este ca, de cele mai multe ori, in momentul in care trecem peste acea problema, in doar cateva zile, uitam complet de cat de prost ne-am simtit si incepem sa ne plangem ca viata noastra nu e cea pe care ne-o dorim.

Trist. Hai sa luam ca exemplu o problema nu foarte grava, pentru a nu schimba dispozitia nimanui pe ziua de astazi. Cel putin nu in rau :)

Suntem raciti de trei zile si pe langa faptul ca afara este atat de cald si bine si ni se pare total anormal si nedrept ca noi, tocmai in aceasta perioada, sa fim raciti, lucrul care ne deranjeaza cel mai tare este nasul infundat si faptul ca nu putem sa respiram ca lumea. Majoritatea oamenilor care constientizeaza ca acesta este lucrul ce ii deranjeaza cel mai mult la momentul respectiv se gandesc la cat de bine este sa poti respira in voie. Cat de placut este sa iti poti umple plamanii cu aer.

Este normal. Si la fel de normal este ca in prima zi in care ne trezim cu nasul desfundat si simtim din nou acea placere de a respira in voie, sa apreciem ceva ce nu mai apreciasem de mult timp…cam de la ultima raceala.

Acum, intrebarea mea pentru voi este: cum ar fi ca in momentul in care terminati de citit post-ul asta sa inchideti ochii si sa trageti aer in piept, sa iesiti in fata casei/blocului si sa simtiti mirosul primaverii ? Daca nu vi se pare un lucru extraordinar ganditi-va la momentele in care erati raciti sau tineti-va de nas timp de 10 minute. Imposibil sa nu vedeti diferenta. Si nu uitati, exemplul a fost o problema minora, o raceala. Efectul este cu atat mai mare cu cat problema este mai mare.

Data viitoare cand aveti o problema tineti minte cum va simtiti, sau, si mai bine, notati-va. Si in momentele in care nu aveti probleme aduceti-va aminte. S-ar putea sa va dati seama ca aveti o viata superba.

capsulaTimpului

Aseara aveam mare nevoie de un aparat foto digital. M-am dat cu capul de toti peretii si nu am reusit sa gasesc unul. Am reusit in schimb sa imi aduc aminte de problema pe care, din cate imi dau eu seama, o au o gramada de oameni. Nu concep sa imprumute aparatul foto. Eu nu inteleg chestia asta. Poate ca mi s-a intamplat mie sa dau numai de oameni de genul asta dar parca prea sunt multi!

Nu vorbesc aici de aparate profi care costa 30 de milioane ci de raspeturi de 4-5 milioane pe care le foloseste tot omul. Nu am gasit inca nici o persoana care sa accepte sa imi imprumute aparatul ala pentru 2-3 ore. Daca il tine el de snur si merge la un metru in spatele meu gata sa sara ca un tigru daca il scap poate ca reusesc sa il obtin. Dar sa nu fie el de fata… glumesti?

Si persoanele despre care vorbesc nu sunt luate de pe strada. Ii cunosc pe toti si cu majoritatea am relatii destul de apropiate. Dar nu vor si nu vor. Cu toate asigurarile pe care le-am dat ca le platesc eu aparatul daca pateste ceva, ba chiar ca le platesc dublu, tot nu au vrut sa il dea. Incep sa ma intreb daca sunt sanatosi. M-am tot gandit sa imi iau si eu un astfel de raspet de 4-5 milioane dar mi s-a parut ca ar fi fost bani aruncati pe fereastra. Insa incep sa ma gandesc serios daca nu cumva ar merita sa imi cumpar unul, sa ii adun pe toti “fotografii” astia intr-o camera si sa dau de pamant cu aparatul. Poate se trezesc din reverie si realizeaza ca e DOAR UN APARAT FOTO. Nu v-am cerut imprumut nici lenjeria intima si nici cardul de credit. Nu gateste, nu face curat, nu te poti casatori cu el. De fapt, cred ca daca le ceream prietena imprumut existau mai multe sanse sa o primesc.

Post-ul acesta a fost scris ca urmare a comment-ului de AICI primit la post-ul despre “Mr.Pilaf”
Okay. As vrea sa fac cateva clarificari ca sa nu se inteleaga ceva gresit. In primul rand sunt de acord cu faptul ca sunt bloggeri care scriu prost. Nici eu nu am pretentia ca as avea talent la scris. Daca as fi crezut asta, poate incercam sa ajung ziarist sau scriam un roman. Motivele pentru care scriu pe acest blog sunt cu totul altele. Nu am sa le expun aici fiindca nu fac subiectul discutiei.

Totusi, eu cred in dreptul fiecaruia de a se exprima. Oricine, oricat de prost ar scrie are dreptul sa isi spuna parerea pe un blog. Este dreptul lui sa scrie, si dreptul celorlalti de a alege sa il citeasca sau sa il ignore. Evident, parerea mea se schimba atunci cand un blogger (sau oricine altcineva) incepe sa atace nejustificat si cu un “vocabular vulgar” pe altcineva.

Sunt, deasemenea, de acord cu faptul ca site-uri cum ar fi hi5 sunt daunatoare. Este deajuns sa ne uitam la calitatea oamenilor care au astfel de conturi (si aici ma refer in special la hi5). Demult vreau sa scriu un post in legatura cu asta si am sa o fac in curand.

Eu nu pretind ca “suntem culti”. In cel mai bun (sau rau) caz, daca m-as supraevalua, as putea pretinde ca eu sunt cult dar in niciun caz nu as putea face o afirmatie generalista la adresa unei comunitati care, ca oricare alta, are si uscaturi.

Pretind insa ca Mr.Pilaf de mai sus, dovedeste prin ceea ce a scris ca nu intelege deloc fenomenul blogging-ului si ca, poate, ar trebui sa se uite ce se intampla in Statele Unite unde blogurile creeaza brand-uri, imbogatesc oameni si castiga campanii prezidentiale.

Imi este foarte clar faptul ca domnul CSD a citit 3, hai 4, bloguri si a inceput sa emita pareri vizavi de blogosfera. “Draga jurnalule, astazi a fost ziua mea…” Intre doua zile de nastere, mai ai si un examen, poate iti schimbi job-ul, sigur te mai si indragostesti, te certi cu prietenii in mod inevitabil..” zice domnul CSD. Il invit sa citeasca bloguri cum ar fi bookblog.ro, blog.blogoree.ro, raduionescu.ro, manafu.ro, catastif.ro, articole.com si sa incerce si cateva din afara, poate se dumireste de faptul ca nu toti sunt, asa cum spunea cineva, “adolescenti cu cosuri”. Faptul ca el a nimerit peste 2-3 bloguri proaste nu ii da dreptul sa generalizeze.

La final, am sa citez, probabil, esenta articolului din Gandul, fiindca e cea mai plauzibila explicatie pe care o pot gasi fara sa ma indoiesc de capacitatile respectivului jurnalist: “Blogarul poate sa scrie despre ce vrea, cat de mult vrea, poate sa schimbe ce vrea in textul sau oricand doreste sa o faca, pe scurt, e liber” . Spre deosebire de altii, as adauga. Altii care ar vrea sa fie liberi si totusi trebuie sa scrie la comanda.

Toti oamenii culti sunt si inteligenti? E posibil ca un om mediu ca inteligenta sa fie peste medie in ceea ce priveste cultura? Stim ca inteligenta nu este o conditie suficienta pentru cultura. Dar este ea o conditie necesara?

L-a mai citit cineva pe acest fin observator al realitatii din blogosfera? Prietene, poate ca ar fi cazul sa te apuci sa scrii despre altceva. Esti o persoana cu o raza vizuala prea limitata pentru a iti putea permite sa scrii despre online.

Cu fiecare zi care trece ma conving mai mult de faptul ca exista o gramada de afaceri mult mai usoare decat cea la care am lucrat eu. E bine ca imi dau seama de asta tocmai acum. Daca se intampla in timp ce inca eram implicat operational in firma, sigur m-as fi gandit ca ideea a aparut dintr-o cu totul alta cauza. De exemplu din cauza ca nu eram in stare sa o fac, si atunci as fi ramas acolo, facand ceva ce incepuse sa nu imi mai placa. Not exactly my vision on “living”. Viata e mult prea scurta ca sa faci lucruri care nu iti plac. Nu merita, nici macar pentru bani. Sau, cu atat mai putin pentru bani.

Ma gandeam zilele astea ca, probabil, pentru banci, Romania e un paradis. Singura lor problema este sa ii educe un pic pe oameni. In rest, nu vor avea nici o problema, ba din contra. Ar fi interesant sa ne putem uita pe niste statistici care sa arate rata de penetrare a cardurilor de credit pentru diferite tari, de exemplu. Fiindca eu cred ca romanii au creditele in sange. Una dintre cele mai destepte (pentru ei) lucruri pe care ar putea sa le faca bancile din Romania ar fi sa dea carduri de credit la jumatate din populatie (si sa le spuna ce-s alea).

Pentru mine, e aproape incredibila consecventa cu care romanii se ingroapa in datorii. Da-le posibilitatea sa imprumute 1000 de euro si a doua zi si-au cumparat si aragaz si frigider, chiar daca nu au nevoie de ele. Da-le posibilitatea sa imprumute 10 000 de euro si incep deja sa se gandeasca la o masina. Nu conteaza ca rata la masina e de 7-8 milioane pe luna.

Eu nu inteleg cat de bine dorm astia noaptea cand stiu ca au atatea datorii (in care s-au bagat de buna voie si nesiliti de nimeni) si ca 90% din banii pe care ii iau la sfarsitul lunii de la locul de munca (ala sigur si stabil si din care nu pot fi dati afara fiindca ei sunt alfa si omega) sunt deja cheltuiti in avans. Tind totusi sa cred ca sunt inconstienti.

Am blogroll nou. Era cazul sa il schimb fiindca nu mai umblasem demult la el si erau multe bloguri care lipseau de acolo. In plus, facem networking, nu? :) Oricum, pana cand imi voi face timp sa sortez pe categorii toate blogurile presimt ca imi voi lua mai multe injuraturi decat atunci cand aveam 10 bloguri in blogroll. Feel free sa “surfati”! Aveti ce citi :) Eu le urmaresc pe toate!
A! Si mai am ceva nou: Top 10 stiri ale zilei, cu ajutorul lui Mihai.