Andrei Roșca

Uneori mi-e foarte dor de momentele de dupa sarbatori sau de zilele de vara in care strazile sunt atat de goale incat ai impresia ca timpul sta pe loc. E o senzatie aproape unica. In fiecare an, pe data de 1 ianuarie, dimineata (10-11), ies pe strada si ma plimb 30-40 de minute. Liniste totala. Oameni putini pe strazi, masini aproape deloc. Par cel putin doua ore. Atunci, in cele 30 de minute am timp sa ma gandesc la tot ce am facut in anul precedent, sa gasesc solutii la eventualele probleme si, mai ales, sa imi planific un pic viata. Imi plac momentele astea fiindca sunt printre putinele in care realizez ca am (inca) toata viata inainte iar ceea ce se va intampla cu ea depinde 90% de mine.

Azi am fost in Fly,am baut un suc de rosii cu sare si piper, iar asta mi-a adus aminte de o alta perioada a vietii :), am schimbat cateva cuvinte cu Mihai despre cat de greu este sa gasesti oameni buni pentru o afacere, despre angel investors si despre faptul ca el are un blog personal si IN NICI UN CAZ un blog business :)

In acelasi spirit usor enervant ( <- GLUMA ! :) ) Andressa s-a chinuit sa imi explice faptul ca jurnalismul si afacerea proprie nu se exclud reciproc. Evident, eronat ! :)

Nihasa a pus capac indraznind sa se considere mai fericit decat mine. Si mai eronat ! :)

Overall, o iesire placuta :)

PS: Astept pe mail injuraturile celor de mai sus :)

” One can be the master of what one does, but never of what one feels. ” – Gustave Flaubert

M-am trezit cam tarziu sa postez si eu ceva despre Web 2.0. Am citit multe articole care incercau sa explice pe intelesul tuturor cum se deosebeste 2.0 de 1.0. De curand am gasit pe pagina lui O’Reilly urmatoarele comparatii care sunt, zic eu, mai elocvente decat multe articole:

1. Avem grafica noua pe www.BookBlog.ro . Mai necesita mici retusuri dar daca aveti opinii/sugestii shoot !

2. Ma gandesc din ce in ce mai serios sa imi mut blogul pe andreirosca.bookblog.ro fiindca lx-ul e cam neserios :)

3. Andreea si Flavia au lansat www.overheardinbucharest.ro . Super idee. Vizitati-l !

POSTUL NU E SCRIS DE MINE :) Ca sa o lamurim de la inceput.

“ Tzaranci la Bucuresti…Le vezi cum apar “diafane”,� “cochete”, “aranjate” cu pretentia sa le spui “Doamna” pentru ca apelativul cu care sunt ele obisnuite le reaminteste de fapt cine sunt ele. Ma refer aici la “fa”.� [..]

O rochita de vara, unghii albe (macar de rozul aprins sau rosul de curva au scapat si ele in final), sidefate, rujul tot rosu, aprins, scapat un pic si pe dinti, la ochi facuta cu albastru deschis sau cine stie ce culoare care la propriu iti sare in ochi si e de prost gust, tone de fond de ten, ca sa fie in pas cu moda, ca oricum habar nu au la ce e bun si ala. Si la final un parfum ieftin, dat in exces, ca sa miroasa bine,� care amestecat cu transpiratia devine ceva dulce si ametitor de gretos. Te gandesti ca o faci tu sa transpire de emotii? [...]

Te vezi o data cu ea, poate si a doua oara, cu gandul sa faci ceva cu ea ca nici tu nu esti usa de biserica, o duci acasa, o bagi eventual finut in baie, cu ocazia asta o mai si speli, si o si impresionezi cu cada ta care e totusi cam micuta fata de garla ei de acasa, dar e mai curata si miroase frumos. Trece si asta, continui poate sa te vezi cu ea, incepe sa zicem o relatie, in care tu devii brusc “iubi” pentru ea, spus pe un ton dulce si prefacut. “Iubi” am nevoie de haine…brusc incepe “madam” sa invete vocabularul din Bucuresti…si incepe sa aiba pretentii de “haine de firma”, “adidashi”, “blugi”, etc. [...]

M-am saturat de plescaituri� de� guma pe unde dau de ele, de mirosul lor dulceag amestecat cu transpiratie, de vorba lor spusa gales “fataaaaaa”, uneori chiar “fa”, de rasul lor zgomotos si stricat, de discutiile lor purtate cu glas tare sa auda si vecinul ce desteapta a devenit ea brusc, de fitele lor spuse tot cu glas tare “nu fata nu mergem in Unirii, mergem in Mall, ca e mai mishto acolo”…si multe altele de genul asta. In final sa fie clar nu ma revolt impotriva fetelor de la tara cuminti care vor sa faca ceva si sunt finute, ma revolt impotriva “tzarancilor” curve care au pretentzia sa le spui, sa te porti cu ele, sa le privesti, cum nu merita. “

Post-ul complet pe blogul Danei

Mi-e dor de tine
Åži nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a găsit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e înlăuntrul meu de tine
Mi-e nu ÅŸtiu cum,
Mi-e nu ÅŸtiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasă.

Îmi pasă

1. Din pacate pentru multi, astazi, Dragos Novac a anuntat ca se retrage.

No more blogging. Pacat. Intrebarea mea este: cine preia RoBlogFest ? Fiindca, nu-i asa ? , trebuie preluat de cineva.

2. weblog.ro este (momentan) picat. Adica nu merge :)

Unul dintre ultimele post-uri ale lui Guy Kawasaki are titlul “How to Evangelise a Blog”. In general imi plac ideile lui Kawasaki (doar de asta ii si citesc blogul) DAR in post-ul asta mi se pare ca face cateva greseli mari. Am sa dau cateva citate mai jos:

“1. Think “book” not “diary.” First, a bit of philosophy: my suggestion is that you think of your blog as a “product.” A good analogy is the difference between a diary and a book. When you write a diary, it contains your spontaneous thoughts and feelings. You have no plans for others to read it. By contrast, if you write a book, from day one you should be thinking about spreading the word about it. If you want to evangelize your blog, then think “book” not “diary” and market the heck out of it.”

Parerea mea: ceea ce spune el este corect (din punct de vedere al marketingului) dar am impresia ca ii scapa esenta fenomenului de blogging. Sigur ca exista persoane care trebuie sa aiba o anumita auto-cenzura (in special cei cu bloguri de business) si persoane care spera ca blog-ul lor sa apara in ziare si la TV intr-o zi dar majoritatea isi spun parerea vis-a-vis de diferite subiecte, isi expun pareri subiective sau, pur si simplu, se descarca pe un blog personal. Nu sunt nici scriitori, nici critici literari si nici nu si-ar dori sa ajunga vreodata, deci ideea de carte pur si simplu nu functioneaza. In plus, sa nu uitam de la ce a pornit si ce inseamna de fapt termenul de blog.

“3. Collect email addresses. The first piece of advice that I give authors who want to evangelize their book is to accumulate email addresses. (The second piece of advice is to start blogging before the book comes out.) When I launched The Art of the Start, I sent out email to 95,000 people who had made contact with Garage in the past nine years by attending our conferences, submitting business plans, … whatever. Also a team of student interns compiled a database of every entrepreneurial organization on the planet for me.”

Parerea mea: Okay. Asta este clar sfatul unui om care a avut parte de PREA MULT MARKETING la viata lui. Din pacate ceea ce propune el se cam incadreaza la “sectiunea” marketing cu intrerupere sau, as spune chiar spam. Ma rog, se pare ca omul are o alta viziune despre ceea ce inseamna spam: “I define “spam” as sending email to someone who has never sent me one”. La faza asta a scazut in ochii mei. Oricum, e evident faptul ca el vede in blog numai o modalitate de promovare si/sau vanzare. Trist.

“6. Supplement other bloggers with a followup entries. Read the blogs of the top fifty or so bloggers (using Technorati’s ranking is fine) and see if you have in-depth knowledge about their topics. Then instead of leaving the typical, dumb shiitake comment (“I think you’re an orifice who shouldn’t make money recommending products that you’ve invested in.”), craft a real essay that complements the blogger’s entry.”

Parerea mea:Â Now, this is what I call lame. Tendinta pup-in-curista aplicata blogging-ului. Fa-le complimente (nesincere) celor de pe primele locuri. Avantaje: iti lasi linkul acolo deci primesti trafic pe blog si exista sansa ca cel pe care l-ai ridicat in slavi sa fie suficient de fraier incat sa te creada si poate, cine stie, ajungi si in blogroll-ul lui. Again, lame.

Printre cele de mai sus se mai strecoara si cateva sfaturi mai “morale” dar, overall, ceea ce a postat Kawasaki spune multe despre el, si, mai ales despre motivul pentru care scrie un blog. La final, un ultim citat: “You don’t have to be as blatant as I am in the desire to climb Technorati’s ranking, but… ”

Full article: HERE

Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea sã îmi iei un interviu, deci…, zise Dumnezeu.
- Dacã ai timp, i-am raspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este etemitatea… Ce întrebari ai vrea sã îmi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a rãspuns:
- Faptul cã se plictisesc de copilãrie, se grãbesc sã creascã, iar apoi tânjesc sã fie din nou copii; cã îsi pierd sãnãtatea pentru a face bani, iar apoi îsi pierd banii pentru a-si recãpãta sãnãtatea. Faptul cã se gândesc cu teamã la viitor si uitã prezentul, iar astfel nu trãiesc nici prezentul, nici viitorul; cã trãiesc ca si cum nu ar muri niciodatã si mor ca si cum nu ar fi trãit.
Dumnezeu mi-a luat mâna si am stat tãcuti un timp. Apoi am întrebat:
- Ca pãrinte, care ar fi câteva dintre lectiile de viatã pe care ai dori sã le învete copiii tãi?
- Sã învete cã dureazã doar câteva secunde sã deschidã rãni profunde în inima celor pe care îi iubesc si cã dureazã mai multi ani pentru ca acestea sã se vindece; sã învete cã un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sã învete cã existã oameni care îi iubesc, dar pur si simplu nu stiu încã sã îsi exprime sentimentele; sã învete cã doi oameni se pot uita la acelasi lucru si cã pot sã îl vadã în mod diferit; sã învete cã nu este suficient sã îi ierte pe ceilalti si cã, de asemenea, trebuie sã se ierte pe ei însisi.
- Multumesc pentru timpul acordat…, am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sã stie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a spus:
- Doar faptul cã sunt aici, întotdeauna…

( www.theinterviewwithgod.com ) again, via Raspandacul